Întregul nu este un Zeu/ Domn-zeu
by Radu Lucian Alexandru
1. Întregul nu este un „zeu”, el este o realitate.
2. Nu este un ceva „supranatural” ci este ceva foarte natural.
3. Nu este transcendent ci este evident!
4. Întregul/Universul nu este o fiinţă cu intenţie şi conştiinţă proprie ci este mediul fiinţial de existenţă a tuturor fiinţelor „adunat” cu aceste fiinţe şi fiinţări.
5. El nu e dotat cu intenţie şi conştiinţă – cel puţin nu mai mult decât ar fi dotate cu acestea o planetă, un soare, un sistem solar sau o galaxie, oarecare.
6. El este o realitate şi un simbol în acelaşi timp – raportarea la el e deci una reală (perceptibilă imediat prin simpla folosire a oricărui simţ cu care suntem dotaţi) şi în acelaşi timp una simbolică (conceptuală/ metaforică) care implică folosirea „minţii şi inimii” pentru a ne raporta direct la Întreg - la Ceea Ce Le Cuprinde Pe Toate Cele (existente în percepţia noastră actuală respectiv posibilă/ potenţială).
7. El este o realitate şi un simbol dar în nici un caz nu este un „zeu” şi nici ceva similar lui - ceva „care arde de nerăbdare” să-şi „bage coada” în mod direct în treburile societăţii umane.
9. Întregul/Universul nu este deci soluţia la problemele umanităţii – el e doar realitatea în care aceste probleme şi soluţiile aduse de om pentru rezolvarea lor se manifestă.
***
10. Întregul/Universul nu este apoi nici „arhitect” şi nici „creator”, oricum nu în sensurile antropomorfizate şi tradiţional teiste ale acestor cuvinte.
11. El nu este arhitect şi nu este creator în sensul în care o planetă sau un ocean nu sunt nici arhitecţi şi nici creatori şi totuşi viaţa poate să apară în cadrul lor.
12. În acest context evoluţia prin selecţie naturală ne ajută să înţelegem acest fapt cel mai bine.
13. Aceasta însă nu înseamnă că lucrurile create nu au un „creator” – ba chiar mai mult: ele au o infinitate de „creatori” – pentru apariţia fiecăruia din lucrurile şi fiinţele existente („create”) au contribuit („demiurgic”) o infinitate de alte lucruri şi factori existenţi în Întreg.
14. Iar în măsura în care sumei simbolice a acestor factori îi atribuim o identitate simbolică/ metaforică (nu reală) şi o apropiem ca identitate pe aceasta de cea a Întregului/Universului putem spune totuşi că Întregul este creator - dar numai în acest sens metaforic, în acest sens indirect al creaţiei „prin” părţile sale infinite.
***
15. Întregul este o realitate evidentă (perceptibilă de toată lumea) şi în acelaşi timp un Mister – fiind infinit înţelegerea lui integrală totală ne va scăpa întotdeauna.
16. Dar totuşi putem constata fără putinţă de tăgadă că creştem mereu în această înţelegere (cunoaştere reală a lui şi a noastră) prin ştiinţă şi prin descoperirile ei.
17. Chiar dacă Întregul/ Universul este misterios (sunt încă o infinitate de lucruri pe care nu le cunoaştem despre el) aceasta nu înseamnă că trebuie să ne închinăm lui – în acest sens orice fiinţă umană sau animală este la fel de misterioasă ca şi el – şi totuşi nu ne închinăm ei (sau mă rog unii dintre noi nu o fac).
18. Putem însă să ne raportăm Lui şi Lor ca unor fraţi şi surori întru existenţă şi să interacţionăm cu ei în spiritul Armoniei şi al Fraternităţii Universale întru Fiinţare.
20. Iar dacă i se adresează Acestuia nu o face în mod serios – având de exemplu speranţa deşartă a rezolvării problemelor sale (sau ale societăţii umane) de către El - pentru că ştie că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.
21. Dacă i se adresează deci Întregului/Universului el o face doar de o manieră simbolică/ metaforică în aceeaşi manieră în care se poate adresa dacă doreşte „Existenţei”, „Vieţii”, „Realităţii”, „Fiinţării” sau „Omului”, „Statului”, „Naţiunii”, „Rasei” sau „Terrei”, „Soarelui”, „Galaxiei”, etc.
22. Toate aceste realităţi conceptuale au cuprinse în ele o trimitere directă la realităţi „perceptibile” specifice dar „comunicarea” cu ele nu este la fel ca şi comunicarea cu orice altă fiinţă vie şi reală („palpabilă”) de lângă noi.
23. Primul tip de comunicare este de genul poeziei, al metaforei, al simbolului, al desfătării emoţionale, al „monologului trăitor întru fiinţă”...
24. Cel de al doilea poate fi la fel de poetic (metaforic, simbolic) dar în plus faţă de primul el poate fi însoţit de un dialog şi de o interacţiune evidentă, imediată (care are două părţi active direct implicate în el).
25. TransReligia ca religie are ca piloni de sprijin Umanitatea şi Valorile ei universal valabile (întru armonie) – Întregul în acest context este doar ceea ce este – o realitate misterioasă în care Umanitatea şi Valorile ei se manifestă zilnic.
27. Noi nu suntem motivul existenţei sale şi nici el nu e motivul existenţei noastre.
28. El este ceea ce este şi noi suntem ceea ce suntem...
29. Întregul/Universul este infinit... şi mai suntem şi noi pe acolo (doar ca şi cum ar fi de exemplu şi un muşuroi de furnici pe undeva printr-o pădure tropicală...).
30. Trebuie să ne scoatem acest antropocentrism stupid din cap (cel puţin aceia dintre noi care am depăşit stadiul infantil de dezvoltare al psihicului nostru) şi să înţelegem că Întregul/Universul nu se învârte în jurul buricelor noastre umane.
31. Pe de altă parte abordând existenţa cu atitudine realistă ajungem să înţelegem că Umanitatea şi Omul „se învârt” (la propriu) în jurul buricelor noastre – şi că noi suntem în principiu cei chemaţi a fi responsabili de destinele lor.
33. El are însă o prezenţă pasivă evidentă pe care nimeni nu o poate contesta şi astfel cu interacţiunea căruia omul (fiecare în parte) şi societatea trebui să găsească modalităţile cele mai armonioase de raportare.
34. Întregul/Universul este şi Mediul Fiinţării Umane iar Omul este unul din ingredientele activ transformatoare din acest Mediu.
35. Întregul are prezenţă (parţială) în noi şi noi avem prezenţă (totală) în el dar această Prezenţă nu este de gen închinător-închinat, nici rugător-rugat, nici sclav-stăpân, etc. - ci doar de gen cuprins-cuprinzător, de gen fiinţare reciprocă în mister, de gen trăire plenară simultană unul în celălalt.
36. Vorbim astfel evident de o apropiere fiinţială reciprocă, de o comuniune intimă profundă, de o iubire mirifică întru viaţă, de o unire întru ştiinţă pe de o parte (pe partea raţională – sintetic-analitică) şi întru mister, întru existenţă pe de altă parte (pe partea emoţională, intuitivă).
37. Întregul/Universul „nu-şi bagă deci nasul” direct în problemele societăţii umane cel puţin nu mai mult decât o face Pământul (ca planetă) sau Soarele (ca stea), sau alte corpuri cereşti, sau decât o face apa, aerul, focul, etc. - şi de aceea termenul de „zeu” nu i se aplică Întregului.
38. Şi apoi pe Întreg/Univers nu „îl mănâncă în fund” să-şi trimită tot felul de „reprezentanţi” şi „intermediari divini” care să-i „arate” („să-i demonstreze”/ „probeze”) prezenţa evidentă şi felul lui specific de a fi la fel de evident.
39. E deci imperios necesar să facem distincţia între o existenţă presupus dornică de a urmări şi de a controla fiinţarea umană (specifică „existenţei” zeieşti) şi existenţa specifică Întregului/ Universului care în mod evident nu se dedă la astfel de „filaje” şi „ghidări spirituale”.
40. Nici nu am putea vorbi deci de două tipuri de entităţi mai diferite – ca mod de manifestare, ca „intenţii” şi ca mod specific de a fi.
41. Suprapunerea prin urmare a acestor două existenţe (de naturi diferite) nu duce decât la confuzii inutile – de aceea noi folosim două concepte distincte (pe acela de „zeu” respectiv de „întreg/univers”) pentru a le desemna pe fiecare în parte.
42. Cei care suprapun însă aceste două existenţe nu o fac decât cu rea-intenţie pentru a-i putea induce astfel în eroare pe credincioşii lor - ei folosesc astfel în mod perfid intuiţia şi percepţia evidentă a Întregului/Universului pentru a „demonstra” şi existenţa creaţiei lor zeieşti imaginare (pe care o suprapun parţial ca sens peste aceea de Univers).
43. Este deci evident că Întregul/Universul nu intervine direct în treburile societăţii umane (pentru a-i învăţa pe oameni cum „să se roage”, cum să „mediteze”, cum să se îmbrace, ce să scrie, ce să mănânce, etc.) şi nici nu trimite „profeţi” şi „avatari” care să-i fie „purtători de cuvânt” (cel puţin nu mai mult decât „trimite” astfel de creaturi perfide Pământul (ca planetă) sau Soarele (ca stea).
44. Cineva care are pretenţii deci că vorbeşte în numele Întregului/Universului e la fel de ridicol ca şi cum ar pretinde că ar vorbi în numele planetei Pământ, sau a soarelui, sau a galaxiei... şi că le-ar reprezenta „în mod oficial” pe acestea.
46. De când te-am ales noi purtătorul nostru de cuvânt – la ce adunare?
47. A.. pe vremea când „ştiam” că pământul e pătrat şi că „stă pe spatele unui elefant”, şi că soarele şi el e un om la care îi ies raze din cap şi care se plimbă cu căruţa trasă de cai pe cer...
48. Da stai mă nene că e mult de atunci... Am mai crescut şi noi mari (cel puţin unii din noi) şi nu mai credem toate bălăriile acestea copilăreşti.
49. Şi apoi e evident că orice „profet” nu „reprezintă” Pământul, sau Soarele sau Întregul/Universul mai mult decât o poate face oricare aborigen din pădurea tropicală (sănătos sau nebun la cap) sau orice alt om de pe planetă (cinstit, şarlatan sau bolnav psihic).
51. Prin urmare Întregul/Universul nu este zeu/zeul şi nu se comportă existenţial ca aceştia – în primul rând pentru că spre deosebire de ei el nu este doar fructul imaginaţiei religioase a oamenilor „cinstiţi” sau a impostorilor „divini” - el chiar există şi orice om de pe planetă poate depune mărturie pentru aceasta (indiferent de „piticii” imaginari „de natură divină” cu care îşi mai complică inutil existenţa psihică şi fizică).
52. Întregul/Universul este deci o existenţă incontestabilă – zeul/zeii sunt în schimb doar imagini sterile lipsite de conţinut real.
53. E timpul dragi fraţi întru fiinţă să facem deosebirea între cele două tipuri de existenţă.
54. Altfel nu facem decât să trăim în confuzii şi amăgiri inutile... absolut inutile (când nu sunt de-a dreptul nocive!).
55. TransReligia nu este întemeiată prin urmare în numele Întregului/Universului.
56. Ea este întemeiată doar de oameni pentru oameni.
57. Ea nu-şi întemeiază deci Valorile Sacre şi felul specific de a fi pe pretinse „delegaţii de reprezentativitate oficială” nici a unor „zei” oarecare şi nici a Întregului/Universului.
58. Ea se regăseşte astfel axată cu putere în Verticalitatea Fiinţei Umane, ajunsă iată actualmente la stadiul Maturităţii Psihice Religioase care îi permite acum crearea şi plasmarea unui destin responsabil propriu (în cadrul Întregului a toate cuprinzător).
59. În acest stadiu al dezvoltării sale psihice Umanitatea nu mai simte nevoia de a da vina pentru „răul din lume” pe tot felul de „bau-bauri” metafizice şi nici de a preamări pentru „binele din lume” pe nişte „zei” la fel de consistenţi cum sunt orice fel de personaje de vis.
60. Iată a venit vremea asumării responsabilităţii umane pentru faptele propriii (bune sau rele).
61. Autorul SocioReligiei nu este deci în afara sa ci este în interiorul său – în fiecare Individ TransReligios luat în parte şi în fiecare Comunitate TransReligioasă luată în ansamblul ei.
63. Ea nu face deci decât să preia controlul conştient şi matur al unei activităţi oricum făcute tot de om până acum dar de o manieră inconştientă şi infantilă.
64. Religia Cosmică purcede prin urmare spre a elimina din umanitate ignoranţa şi a aduce Cunoaşterea Universală la îndemâna fiecărui Om Liber; spre a elimina confuzia pentru a aduce claritate şi coerenţă; spre a elimina tirania şi totalitarismul „divin” pentru a o înlocui cu democraţia „spiritului”; spre a elimina înlănţuirea psihică religioasă pentru a aduce libertatea de conştiinţă şi de gândire; spre a elimina monopolul „divin” ritualic pentru a aduce libertatea religios ritualică deplină; spre a elimina dezvoltarea unilaterală a fiinţei umane pentru a o înlocui cu dezvoltarea ei armonioasă deplină (pe fiecare din cele 7 Raze ale Cunoaşterii Universale şi pe fiecare din cele 7 aspecte principale ale fiinţei umane).
2. Nu este un ceva „supranatural” ci este ceva foarte natural.
3. Nu este transcendent ci este evident!
4. Întregul/Universul nu este o fiinţă cu intenţie şi conştiinţă proprie ci este mediul fiinţial de existenţă a tuturor fiinţelor „adunat” cu aceste fiinţe şi fiinţări.
5. El nu e dotat cu intenţie şi conştiinţă – cel puţin nu mai mult decât ar fi dotate cu acestea o planetă, un soare, un sistem solar sau o galaxie, oarecare.
6. El este o realitate şi un simbol în acelaşi timp – raportarea la el e deci una reală (perceptibilă imediat prin simpla folosire a oricărui simţ cu care suntem dotaţi) şi în acelaşi timp una simbolică (conceptuală/ metaforică) care implică folosirea „minţii şi inimii” pentru a ne raporta direct la Întreg - la Ceea Ce Le Cuprinde Pe Toate Cele (existente în percepţia noastră actuală respectiv posibilă/ potenţială).
7. El este o realitate şi un simbol dar în nici un caz nu este un „zeu” şi nici ceva similar lui - ceva „care arde de nerăbdare” să-şi „bage coada” în mod direct în treburile societăţii umane.
8. Dovada: cu siguranţă chemat ca atare nu va veni să treacă „Testul de acreditare a activităţii zeilor...”
9. Întregul/Universul nu este deci soluţia la problemele umanităţii – el e doar realitatea în care aceste probleme şi soluţiile aduse de om pentru rezolvarea lor se manifestă.
***
10. Întregul/Universul nu este apoi nici „arhitect” şi nici „creator”, oricum nu în sensurile antropomorfizate şi tradiţional teiste ale acestor cuvinte.
11. El nu este arhitect şi nu este creator în sensul în care o planetă sau un ocean nu sunt nici arhitecţi şi nici creatori şi totuşi viaţa poate să apară în cadrul lor.
12. În acest context evoluţia prin selecţie naturală ne ajută să înţelegem acest fapt cel mai bine.
13. Aceasta însă nu înseamnă că lucrurile create nu au un „creator” – ba chiar mai mult: ele au o infinitate de „creatori” – pentru apariţia fiecăruia din lucrurile şi fiinţele existente („create”) au contribuit („demiurgic”) o infinitate de alte lucruri şi factori existenţi în Întreg.
14. Iar în măsura în care sumei simbolice a acestor factori îi atribuim o identitate simbolică/ metaforică (nu reală) şi o apropiem ca identitate pe aceasta de cea a Întregului/Universului putem spune totuşi că Întregul este creator - dar numai în acest sens metaforic, în acest sens indirect al creaţiei „prin” părţile sale infinite.
***
15. Întregul este o realitate evidentă (perceptibilă de toată lumea) şi în acelaşi timp un Mister – fiind infinit înţelegerea lui integrală totală ne va scăpa întotdeauna.
16. Dar totuşi putem constata fără putinţă de tăgadă că creştem mereu în această înţelegere (cunoaştere reală a lui şi a noastră) prin ştiinţă şi prin descoperirile ei.
17. Chiar dacă Întregul/ Universul este misterios (sunt încă o infinitate de lucruri pe care nu le cunoaştem despre el) aceasta nu înseamnă că trebuie să ne închinăm lui – în acest sens orice fiinţă umană sau animală este la fel de misterioasă ca şi el – şi totuşi nu ne închinăm ei (sau mă rog unii dintre noi nu o fac).
18. Putem însă să ne raportăm Lui şi Lor ca unor fraţi şi surori întru existenţă şi să interacţionăm cu ei în spiritul Armoniei şi al Fraternităţii Universale întru Fiinţare.
19. Omul Liber nu se închină deci Întregului/Universului – el doar trăieşte armonios în El.
20. Iar dacă i se adresează Acestuia nu o face în mod serios – având de exemplu speranţa deşartă a rezolvării problemelor sale (sau ale societăţii umane) de către El - pentru că ştie că aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.
21. Dacă i se adresează deci Întregului/Universului el o face doar de o manieră simbolică/ metaforică în aceeaşi manieră în care se poate adresa dacă doreşte „Existenţei”, „Vieţii”, „Realităţii”, „Fiinţării” sau „Omului”, „Statului”, „Naţiunii”, „Rasei” sau „Terrei”, „Soarelui”, „Galaxiei”, etc.
22. Toate aceste realităţi conceptuale au cuprinse în ele o trimitere directă la realităţi „perceptibile” specifice dar „comunicarea” cu ele nu este la fel ca şi comunicarea cu orice altă fiinţă vie şi reală („palpabilă”) de lângă noi.
23. Primul tip de comunicare este de genul poeziei, al metaforei, al simbolului, al desfătării emoţionale, al „monologului trăitor întru fiinţă”...
24. Cel de al doilea poate fi la fel de poetic (metaforic, simbolic) dar în plus faţă de primul el poate fi însoţit de un dialog şi de o interacţiune evidentă, imediată (care are două părţi active direct implicate în el).
25. TransReligia ca religie are ca piloni de sprijin Umanitatea şi Valorile ei universal valabile (întru armonie) – Întregul în acest context este doar ceea ce este – o realitate misterioasă în care Umanitatea şi Valorile ei se manifestă zilnic.
26. Dar să nu ne amăgim însă: Întregul/Universul „nu ne bagă în seamă” şi nici nu îşi desfăşoară existenţa infinită (solară, galactică sau universală) „cu noi în minte”.
27. Noi nu suntem motivul existenţei sale şi nici el nu e motivul existenţei noastre.
28. El este ceea ce este şi noi suntem ceea ce suntem...
29. Întregul/Universul este infinit... şi mai suntem şi noi pe acolo (doar ca şi cum ar fi de exemplu şi un muşuroi de furnici pe undeva printr-o pădure tropicală...).
30. Trebuie să ne scoatem acest antropocentrism stupid din cap (cel puţin aceia dintre noi care am depăşit stadiul infantil de dezvoltare al psihicului nostru) şi să înţelegem că Întregul/Universul nu se învârte în jurul buricelor noastre umane.
31. Pe de altă parte abordând existenţa cu atitudine realistă ajungem să înţelegem că Umanitatea şi Omul „se învârt” (la propriu) în jurul buricelor noastre – şi că noi suntem în principiu cei chemaţi a fi responsabili de destinele lor.
32. Întregul/Universul nu are deci un rol activ în Religia Oamenilor Liberi – acest rol îl are doar omul aici.
33. El are însă o prezenţă pasivă evidentă pe care nimeni nu o poate contesta şi astfel cu interacţiunea căruia omul (fiecare în parte) şi societatea trebui să găsească modalităţile cele mai armonioase de raportare.
34. Întregul/Universul este şi Mediul Fiinţării Umane iar Omul este unul din ingredientele activ transformatoare din acest Mediu.
35. Întregul are prezenţă (parţială) în noi şi noi avem prezenţă (totală) în el dar această Prezenţă nu este de gen închinător-închinat, nici rugător-rugat, nici sclav-stăpân, etc. - ci doar de gen cuprins-cuprinzător, de gen fiinţare reciprocă în mister, de gen trăire plenară simultană unul în celălalt.
36. Vorbim astfel evident de o apropiere fiinţială reciprocă, de o comuniune intimă profundă, de o iubire mirifică întru viaţă, de o unire întru ştiinţă pe de o parte (pe partea raţională – sintetic-analitică) şi întru mister, întru existenţă pe de altă parte (pe partea emoţională, intuitivă).
37. Întregul/Universul „nu-şi bagă deci nasul” direct în problemele societăţii umane cel puţin nu mai mult decât o face Pământul (ca planetă) sau Soarele (ca stea), sau alte corpuri cereşti, sau decât o face apa, aerul, focul, etc. - şi de aceea termenul de „zeu” nu i se aplică Întregului.
38. Şi apoi pe Întreg/Univers nu „îl mănâncă în fund” să-şi trimită tot felul de „reprezentanţi” şi „intermediari divini” care să-i „arate” („să-i demonstreze”/ „probeze”) prezenţa evidentă şi felul lui specific de a fi la fel de evident.
39. E deci imperios necesar să facem distincţia între o existenţă presupus dornică de a urmări şi de a controla fiinţarea umană (specifică „existenţei” zeieşti) şi existenţa specifică Întregului/ Universului care în mod evident nu se dedă la astfel de „filaje” şi „ghidări spirituale”.
40. Nici nu am putea vorbi deci de două tipuri de entităţi mai diferite – ca mod de manifestare, ca „intenţii” şi ca mod specific de a fi.
41. Suprapunerea prin urmare a acestor două existenţe (de naturi diferite) nu duce decât la confuzii inutile – de aceea noi folosim două concepte distincte (pe acela de „zeu” respectiv de „întreg/univers”) pentru a le desemna pe fiecare în parte.
42. Cei care suprapun însă aceste două existenţe nu o fac decât cu rea-intenţie pentru a-i putea induce astfel în eroare pe credincioşii lor - ei folosesc astfel în mod perfid intuiţia şi percepţia evidentă a Întregului/Universului pentru a „demonstra” şi existenţa creaţiei lor zeieşti imaginare (pe care o suprapun parţial ca sens peste aceea de Univers).
43. Este deci evident că Întregul/Universul nu intervine direct în treburile societăţii umane (pentru a-i învăţa pe oameni cum „să se roage”, cum să „mediteze”, cum să se îmbrace, ce să scrie, ce să mănânce, etc.) şi nici nu trimite „profeţi” şi „avatari” care să-i fie „purtători de cuvânt” (cel puţin nu mai mult decât „trimite” astfel de creaturi perfide Pământul (ca planetă) sau Soarele (ca stea).
44. Cineva care are pretenţii deci că vorbeşte în numele Întregului/Universului e la fel de ridicol ca şi cum ar pretinde că ar vorbi în numele planetei Pământ, sau a soarelui, sau a galaxiei... şi că le-ar reprezenta „în mod oficial” pe acestea.
45. Şi în plus ia stai mă nene: de când te-am delegat noi oamenii pe matale „profetul” să ne reprezinţi în raport cu „planeta”, cu „soarele” sau cu Întregul/Universul?
46. De când te-am ales noi purtătorul nostru de cuvânt – la ce adunare?
47. A.. pe vremea când „ştiam” că pământul e pătrat şi că „stă pe spatele unui elefant”, şi că soarele şi el e un om la care îi ies raze din cap şi care se plimbă cu căruţa trasă de cai pe cer...
48. Da stai mă nene că e mult de atunci... Am mai crescut şi noi mari (cel puţin unii din noi) şi nu mai credem toate bălăriile acestea copilăreşti.
49. Şi apoi e evident că orice „profet” nu „reprezintă” Pământul, sau Soarele sau Întregul/Universul mai mult decât o poate face oricare aborigen din pădurea tropicală (sănătos sau nebun la cap) sau orice alt om de pe planetă (cinstit, şarlatan sau bolnav psihic).
50. Reprezentativitatea „divină” a vorbelor lui este în acest sens egală cu a oricărui om de pe planetă (sau „din spaţiu”) – nici mai mult nici mai puţin.
51. Prin urmare Întregul/Universul nu este zeu/zeul şi nu se comportă existenţial ca aceştia – în primul rând pentru că spre deosebire de ei el nu este doar fructul imaginaţiei religioase a oamenilor „cinstiţi” sau a impostorilor „divini” - el chiar există şi orice om de pe planetă poate depune mărturie pentru aceasta (indiferent de „piticii” imaginari „de natură divină” cu care îşi mai complică inutil existenţa psihică şi fizică).
52. Întregul/Universul este deci o existenţă incontestabilă – zeul/zeii sunt în schimb doar imagini sterile lipsite de conţinut real.
53. E timpul dragi fraţi întru fiinţă să facem deosebirea între cele două tipuri de existenţă.
54. Altfel nu facem decât să trăim în confuzii şi amăgiri inutile... absolut inutile (când nu sunt de-a dreptul nocive!).
Întemeierea Trans-Religioasă
55. TransReligia nu este întemeiată prin urmare în numele Întregului/Universului.
56. Ea este întemeiată doar de oameni pentru oameni.
57. Ea nu-şi întemeiază deci Valorile Sacre şi felul specific de a fi pe pretinse „delegaţii de reprezentativitate oficială” nici a unor „zei” oarecare şi nici a Întregului/Universului.
58. Ea se regăseşte astfel axată cu putere în Verticalitatea Fiinţei Umane, ajunsă iată actualmente la stadiul Maturităţii Psihice Religioase care îi permite acum crearea şi plasmarea unui destin responsabil propriu (în cadrul Întregului a toate cuprinzător).
59. În acest stadiu al dezvoltării sale psihice Umanitatea nu mai simte nevoia de a da vina pentru „răul din lume” pe tot felul de „bau-bauri” metafizice şi nici de a preamări pentru „binele din lume” pe nişte „zei” la fel de consistenţi cum sunt orice fel de personaje de vis.
60. Iată a venit vremea asumării responsabilităţii umane pentru faptele propriii (bune sau rele).
61. Autorul SocioReligiei nu este deci în afara sa ci este în interiorul său – în fiecare Individ TransReligios luat în parte şi în fiecare Comunitate TransReligioasă luată în ansamblul ei.
62. SocioReligia nu consideră deci că Universul/Întregul se învârte în jurul umanităţii (pentru că în mod evident nu o face) dar ea ştie în schimb că toată acţiunea (religioasă, politică, economică, etc.) umană este centrată în jurul omului (pentru că omul o face!).
63. Ea nu face deci decât să preia controlul conştient şi matur al unei activităţi oricum făcute tot de om până acum dar de o manieră inconştientă şi infantilă.
64. Religia Cosmică purcede prin urmare spre a elimina din umanitate ignoranţa şi a aduce Cunoaşterea Universală la îndemâna fiecărui Om Liber; spre a elimina confuzia pentru a aduce claritate şi coerenţă; spre a elimina tirania şi totalitarismul „divin” pentru a o înlocui cu democraţia „spiritului”; spre a elimina înlănţuirea psihică religioasă pentru a aduce libertatea de conştiinţă şi de gândire; spre a elimina monopolul „divin” ritualic pentru a aduce libertatea religios ritualică deplină; spre a elimina dezvoltarea unilaterală a fiinţei umane pentru a o înlocui cu dezvoltarea ei armonioasă deplină (pe fiecare din cele 7 Raze ale Cunoaşterii Universale şi pe fiecare din cele 7 aspecte principale ale fiinţei umane).
