1. Omul Liber nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni!

2. El nu se închină pietrelor (fie ele şi căzute din cer), animalelor, oamenilor, „zeilor”, „semizeilor” („oamenilor - zei”) sau „spiritelor” (şi nici măcar lui însuşi) şi nici nu cere închinare de la ele.
 
3. El îşi proclamă, pentru sine, în faţa sa şi a celorlalţi: suveranitate, autonomie şi independenţă (neatârnare).

4. El este Suveran pentru că deasupra propriei conştiinţe şi a propriului discernământ nu consideră nici o autoritate mai mare (o altă conştiinţă sau vreun alt discernământ) care să hotărască şi să judece în locul său şi pentru sine.

5. El este Autonom (de sine stătător) pentru că nu caută în afara sa şi a puterilor sale, rezolvări miraculoase ale unor probleme pe care doar singur le poate rezolva.

6. Problemele armoniei sale interne (psihice) cad exclusiv şi în totalitate în gestiunea proprie (chiar dacă ascultă şi e atent şi la sfaturile altora) pentru că e conştient că nimeni altcineva nu poate realiza armonia psihică proprie în locul său şi pentru el.

7. Este Independent (neatârnat, nelegat) pentru că îşi intuieşte, gândeşte şi manifestă singur destinul său de studiu (educaţie), cercetare şi creaţie fără a lăsa pe alţii să hotărască în locul său direcţia acestui destin absolut unic şi strict individual (chiar dacă este deschis la sfaturi în legătură cu formele pe care el le-ar putea lua, decizia este întotdeauna a lui şi doar a lui).
 
8. Din faptul că Omul Liber este suveran, autonom şi independent în sensurile precizate mai sus, rezultă fără nici o urmă de îndoială că el nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni!

9. Atributele suveranităţii, autonomiei şi independenţei sunt atribute înnăscute pe care fiecare om le are şi pe care e dator faţă de sine însuşi spre a şi le păstra şi întări.

10. Neînchinarea nu înseamnă însă că el se rupe de restul lumii şi al societăţii şi îşi petrece viaţa în solitudine.
 
11. Aceasta înseamnă doar că, în relaţiile cu celelalte fiinţe şi cu ceilalţi oameni, îşi va afirma statornic neînchinarea şi o va respecta pe a acestora.

12. În virtutea acestui respect reciproc, ca de la o Fiinţă la o altă Fiinţă, el comunică şi vieţuieşte cu tot ceea ce există în pace şi bună armonie (fără ca aceasta să însemne că dacă este cazul nu va lupta cu toate forţele sale pentru a apăra Neînchinarea sa şi a Fraţilor săi în faţa Tiranilor şi Fiarelor „divine” sau „umane”).

13. Relaţiile de tip închinător - închinat sau închinat-închinător îi sunt deci străine şi le consideră condamnabile, luptând astfel împotriva lor oriunde le găseşte deoarece el crede în forţa legii - nu în legea forţei.

14. Fiinţele existente, indiferent de puterea şi forţa pe care o deţin fiecare dintre ele, trebuie deci să manifeste între ele o stare de convieţuire, adică de vieţuire împreună.

15. Fiinţele slabe nu trebuie să vieţuiască doar pentru a satisface nevoile şi dorinţele celor puternice (indiferent cine ar fi acestea şi indiferent de ce „natură” ar fi ele) sau invers.
 
16. E necesar, pentru realizarea unei armonizări superioare, ca Fiinţele să se ajute reciproc pentru a-şi satisface nevoile şi dorinţele dar nu trebuie şi nu e necesar să trăiască pentru un altul (stăpân, „părinte”, „copil”, „zeu”, monarh, etc.), adică să trăiască doar pentru a satisface în mod forţat sau voit (sub ameninţarea explicită sau tacită a forţei tiranice sau din iubire prost înţeleasă) dorinţele şi nevoile altora.
***
17. Între Fiinţa Omului Liber şi orice altă Fiinţă existentă în Întreg/Univers (oricât de puternică sau de slabă ar fi ea) se formează deci doar o legătură de Fraternitate autentică, de prietenie, iubire şi armonie.
 
18. Orice alt tip de relaţie (de exemplu de tip: stăpân-sclav, „părinte-copil”, „maestru-discipol”, închinător-închinat, etc.) el o respinge cu putere şi nu o promovează nici în sine nici în societate, ba dimpotrivă luptă cu tărie împotriva unor astfel de impuneri a dreptului forţei şi nu a forţei dreptului.
 
19. Orice om care participă la întreţinerea unor astfel de relaţii de supunere ierarhică fanatică (tiranică) nu este un om – este încă un animal – nu este o Fiinţă care se respectă pe sine şi care se mulţumeşte (găseşte manifestări infinite) cu (în) propria Fiinţă.

20. Un astfel de om este o Fiinţă Ratată care nu cunoaşte Armonia Întregului, care nu simte Iubirea Fraternă, care nu a experimentat încă imensa bucurie a Comunicării Sincere, care încă nu a Con-Vieţuit, care nu este Liberă.

21. Ea este pur şi simplu o fiinţă închisă şi legată în gândire şi acţiune de ură, orgoliu, vanitate, monolog, plictiseală, solipsism, tendinţe sinucigaşe şi criminale, etc.

22. Aceasta este o fiinţă care deşi s-ar părea că vieţuieşte este moartă – nu simte Viaţa, deşi se mişcă; nu experimentează Conceptul, deşi gândeşte; nu simte Iubirea şi Empatia, deşi are emoţii – cu alte cuvinte este o fiinţă psihopată, o fiinţă nedoritoare de interacţiune şi convieţuire – o fiinţă periculoasă pentru armonia sa proprie şi pentru cea a societăţilor din care face parte.

23. Împotriva unor astfel de fiinţe se ridică Omul Liber cu forţa verticalităţii conceptului şi Idealului, cu cunoaşterea vieţii şi a bucuriei, cu puterea Armoniei şi a Păcii pe care doar cineva care con-vieţuieşte în şi cu Întregul Existenţei le poate avea.
***
24. Pieriţi deci de la mine idolilor („zei” şi oameni doritori de închinare) şi idolatrilor (fiinţe forţate sau doritoare de a se închina)!

25. Pieriţi departe în singurătatea şi monologul vostru şi vă întoarceţi la mine doar când doriţi să comunicăm (să comunicăm împreună – prin dialog – ca de la prieten la prieten, ca de la frate la frate), când veţi simţi setea de con-vieţuire (de trăire împreună a vieţii cu toate minunile ei infinite).

26. Nu vă mai blestem pentru păcatul vostru, pentru că şi aşa vă e destul de mare pedeapsa pe care v-aţi ales-o şi v-o executaţi singuri (fără să vă forţeze nimeni) – aceea de a trăi în singurătate, monolog nesfârşit, ură faţă de fiinţe (altele decât voi şi mai ales faţă de voi înşivă), solipsism infinit, etc.

27. Vai vouă, ce vieţuire groaznică v-aţi ales, vai vouă, în ce infern groaznic vă scăldaţi...

28. Fie totuşi ca prin forţele noastre, ale celor Liberi şi Vii şi prin Viaţa Întregului să vă putem arăta calea întoarcerii din tărâmul morţii pe care v-aţi auto-surghiunit.
***
29. Pieriţi deci de la mine doritori de închinare (de laudă tâmpită şi linguşeală, de supunere şi ascultare necondiţionată, etc.) fie că sunteţi animale (fiare), oameni sau „zei”.

30. Veniţi însă să ne îmbrăţişăm şi să dansăm împreună Jocurile Infinite ale Întregului voi toate acele fiinţe iubitoare de Libertate, Fraternitate şi Comunicare sinceră.
31. Pieriţi dar de la mine o voi sărmanelor fiinţe (fie că aţi fi animale, oameni sau „zei”) iubitoare de moarte, de distrugere, de ură, de înlănţuire.

32. Dorinţele voastre nu sunt şi ale mele. Nebunia voastră nu v-o împărtăşesc!

33. Plecaţi deci de grabă sau renunţaţi la nebunie (la psihoză, paranoie, schizofrenie, obsesie, grandomanie, autoslăvire, etc.) şi la dorinţele voastre morbide (sinucigaşe şi criminale).

34. Dacă nu puteţi singuri cereţi ajutorul nostru, al Oamenilor Liberi dar, pentru binele Întregului, nu mai continuaţi să vă chinuiţi pe voi şi pe alţii – pe cei care vor să trăiască.

35. Nebunia voastră „divină” este mare şi e contagioasă – nu mai îmbolnăviţi şi pe alţii cu ea – nu suferiţi voi destul din cauza ei? 36. Nu sunteţi voi consumaţi destul de nelinişti, ură, înlănţuire, angoasă?

37. De ce vreţi să mai contaminaţi şi pe alţii? Vreţi ca la propria suferinţă „spirituală” să vi se mai adauge şi suferinţa lor şi să v-o facă şi mai mare?
Chiar asta vă doriţi?
Sărace fiinţe! Sărmane creaturi!
Ce boală cumplită vă macină fiinţa!
O, vai vouă!
***
38. Dar totuşi, nu disperaţi – leacul este în voi, vindecarea stă în puterea voastră – noi doar vă vom ajuta să-l găsiţi, să-l culegeţi, să-l preparaţi – dacă asta vă e dorinţa.

39. Începeţi să iubiţi pe toate fiinţele ca pe fraţii voştri, începeţi să comunicaţi sincer şi deschis cu ele, căutaţi să convieţuiţi în armonie cu ele şi atunci boala şi suferinţa voastră va dispărea ca prin minune – şi durerea voastră va fi luată de la voi!

40. Rog Întregul şi pe toate Fiinţele Libere şi Vii să vă asiste în acest proces de auto-vindecare – dar ţineţi minte: puţine depind de ei – Marea Vindecare depinde doar de voi!
41. Întoarceţi-vă deci în marea familie a fiinţelor libere şi vii şi nu mai rătăciţi inutil în suferinţă!
***
42. Pe de altă parte, să vă mai spun ceva vouă, celor doritori de închinare şi supunere necondiţionată: închinarea şi supunerea pe care v-o doriţi este imposibil a se realiza vreodată – pentru că cel care o doreşte (sau căruia caută să i se impună cu forţa) indiferent de cum ar fi nu poate renunţa (definitiv şi complet) la Sine!

43. Atâta timp cât sinele (cu conştiinţă şi discernământ propriu) există, este o glumă de prost gust să spui (să crezi) că laşi pe altcineva (că pui pe un altul) în locul lui.

44. Iar dacă totuşi să zicem, prin absurd, că ai reuşi atunci închinătorul (cel care se închină – tu – sinele tău) ar dispare instantaneu (ar muri înlocuit complet de o altă conştiinţă şi de un alt discernământ) deci nu ar mai fi cine să se închine şi să se supună necondiţionat.

45. În cazul acestei dorinţe tâmpite de închinare (în realitate o dorinţă adâncă de sinucidere psihică sau după caz de criminalitate psihică) există deci două situaţii:
 
45.1- „sinele” tău dispare complet (se sinucide sau este ucis psihic) - caz în care închinătorul dispare şi deci relaţia de închinare nu mai este posibilă datorită faptului că nu mai este cine să se închine – ceea ce rezultă în cel mai bun caz putând fi numit doar crimă (/sinucidere) psihică urmată de „posedarea trupului” de un altul;

45.2- „sinele” tău (cu discernământul şi conştiinţa proprie) continuă să existe şi prin urmare relaţia de închinarea rezultată (dorită sau forţată) nu este reală, este doar o farsă şi o glumă de prost gust, o înşelăciune şi o auto-înşelăciune – în care un presupus un altul (animal, om, „spirit”, „zeu”, etc.) ar discerne şi judeca în locul tău – când de fapt tot tu judeci şi discerni (având în vedere că „sinele” tău încă există şi se manifestă) – ceea ce rezultă fiind astfel doar schizofrenii şi personalităţi duble dintre cele mai ciudate şi mai chinuitoare.
***
46. Închinarea nu este deci posibilă nici când „sinele” (judecata/discernământul) nostru există, nici când el nu mai este.

47. Prin urmare, toată mascarada aceasta a închinării (slăvirii) necondiţionate, a credinţei şi încrederii oarbe (dogmatice) e o tâmpenie şi o idioţenie specifică în cel mai bun caz unor minţi neevoluate (aflate doar în stadiul de copilărie psihică religioasă), sau caz mai grav o boală psihică serioasă (specifică unor tendinţe grave de sinucidere psihică) sau caz şi mai grav un mecanism de tâmpire psihică (de inducere a confuziei, nesiguranţei, angoasei, etc.) folosit în mod conştient sau mai puţin conştient de unii oameni-animale-de-pradă pentru a prinde şi stăpâni (pe cât posibil) pe naivi, ignoranţi şi neatenţi." - extras din cartea "Noua Ordine Religioasă".

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru