1. Cuvântul „absolut” are cuprinse în sine multiple sensuri – astfel el poate avea sensul de:

1.1- perfecţionare - absolutul perfecţionare – ca proces de perfecţionare şi dezvoltare continuă;

1.2- totalitate - absolutul totalitate – absolutul ca Întreg (care cuprinde tot ceea ce există – sumă a tuturor relativurilor);

1.3- infinit - absolutul infinit - absolutul ca infinit (fără de limită/ nelimitat);

1.4- independenţă - absolutul independenţă - absolutul ca independenţă completă, ca nerelaţionare, nerelativitate de nici un fel;

1.5- perfecţiune - absolutul perfecţiune - absolutul ca perfecţiune manifestă (cel mai cel dintre cei mai cei din toate punctele de vedere posibile);
1.6- etc.
***
2. Observăm din înşiruirea de mai sus că, cuvântul „absolut” este de fapt în realitate „mai multe cuvinte”: de aceea, când vorbim de el fără să precizăm sensul exact pe care îl avem în vedere, e foarte probabil să creăm confuzie – având în vedere faptul că astfel suprapunem sensuri atât de distincte cum sunt cele amintite mai sus....

3. De aceea e util să precizăm acum că în discursul care urmează vom folosi în principal, termenul de „absolut” cu sensul de nerelativ, de independenţă totală şi uneori cu sensul de perfecţiune împlinită/ totală (mai ales când vom vorbii de „cel mai cel dintre cei mai cei”...) pentru a arăta că aşa ceva nu poate exista în câmpul nostru perceptiv, iar în afara lui nu ne interesează existenţa lui (el nefiind relaţionat în nici un fel cu noi).

4. Celelalte sensuri (de perfecţionare continuă, de infinit, de totalitate) sunt însă evidenţe pentru noi toţi aşa că nu le aducem în discuţie.

5. În principal singurul sens în care folosim cuvântul de „absolut” în acest manifest (în afară de discursul care urmează) este acela de proces de perfecţionare, desăvârşire şi dezvoltare continuă.

6. Pentru celelalte două sensuri evidente de obicei folosim cuvinte specifice mult mai precise: acelea de Infinit, respectiv de Întreg (Totalitate, Univers).





Alegerile relative şi alegerile „absolute”

7. Omul nu este o fiinţă absolută (independentă, nerelativă) ca să facă alegeri absolute.

8. Pentru a se putea efectua alegeri absolute trebuie să se stabilească mai întâi nişte criterii absolute de comparaţie şi obiectele absolute comparate.

9. Apoi trebuie să conştientizăm că o ipotetică alegere absolută nu ar fi altceva decât o alegere relativă reconfirmată la infinit (de un număr infinit de ori).

10. Dar omul nu este şi nici nu trebuie să fie o maşină tâmpită (stricată) care să facă aceeaşi alegere (operaţiune) pentru eternitate indiferent de factorii (infiniţi) care acţionează asupra lui la un moment dat (cam asta ar însemna să aibă valori (criterii) absolute pe baza cărora să facă alegeri absolute).

11. Omul „absolut” ar fi astfel un om legat de o direcţie absolută sau mai bine zis un om condamnat la efectuarea infinită (pentru eternitate) a uneia şi mereu aceleiaşi operaţiuni (un sisif).

12. Din fericire un astfel de „om absolut” nu există şi nici nu poate exista!

13. Singurul care există este omul „relativ”.

14. Acesta este evident o fiinţă relativă (la infinitatea de fiinţe, stări, fenomene cu care se relaţionează) care face alegeri relative, alegeri făcute în funcţie de o anumită poziţie specifică a sa atât în spaţiu cât şi în timp (fizică, biologică, psihică, socială, culturală, etc.) pe baza unor criterii (valori) relative dintr-o mulţime de obiecte relative.

15. Aceste alegeri relative sunt alegeri provizorii care pot fi schimbate şi care se vor schimba mai devreme sau mai târziu în funcţie de manifestarea unor altor circumstanţe care îi influenţează omului alegerea (se schimbă astfel valorile, criteriile de alegere, mulţimea din care se poate alege - pot apărea noi elemente, unele elemente vechi dispar, etc.).

16. Criteriile absolute şi elementele absolute dintre care s-ar putea face o alegere sunt doar imposibilităţi teoretice şi faptice pentru că, în mod evident, la nivel uman tot ceea ce există se schimbă şi deci prin urmare se schimbă astfel şi criteriile (valorile) şi elementele pe baza cărora, respectiv dintre care, se poate alege la un moment dat ...

17. Omul absolut ar fi (dacă prin absurd ar putea să existe în fapt) un individ cu o direcţie absolută unică fiind astfel o fiinţă unilaterală, uniperceptivă, simplă şi incapabilă de adaptare, de mişcare, de schimbare – cu alte cuvinte o fiinţă moartă (una care nu este!).

18. Omul relativ este (şi e de domeniul evidenţei perceptive că doar el este faptic şi nu este un altul) un individ cu multiple direcţii, cu scopuri multiple relative de mai lungă durată (dar nu infinite – chiar dacă tind spre infinit) sau de mai scurtă durată.

19. El este o fiinţă cu multe scopuri şi cu multe direcţii, o fiinţă complexă, multilaterală, multiperceptivă, capabilă de adaptare, de mişcare, de schimbare, de transformare – el este o fiinţă vie (una care există).

20. Omul (relativ) este un călător infinit printr-o conştiinţă infinită şi astfel, datorită caracterului infinit al călătoriei sale, el este un călător cu multe direcţii şi scopuri: pentru a putea astfel vizita (experimenta) şi percepe cât mai multe (şi nu doar unul singur) din „obiectivele turistice” ale conştiinţei şi realităţii infinite.

21. Fiind o fiinţă relativă angajată într-o călătorie infinită, dar relativă, el are criterii relative (adaptate) de alegere pentru fiecare alegere pe care o face (specifică fiecărui moment spaţio-temporal).

22. El e conştient de faptul că criteriile (factorii) care îi determină alegerile se schimbă mereu şi e bucuros de aceasta deoarece astfel şi alegerea lui se poate schimba şi astfel poate experimenta mereu noi şi noi aspecte ale manifestării infinite.

23. Omul, fiind o fiinţă relativă are criterii şi scopuri relative la preocupările şi felul său de a fi dintr-un anumit moment şi nu poate să aibă (fiind evident o fiinţă esenţial schimbătoare, parte a unui univers evident schimbător) criterii şi scopuri absolute: independente de (nerelaţionate, neadaptate la) tot ceea ce este schimbător (în sine sau în afara sa).

24. Atâta doar că anumite criterii şi scopuri sunt mai relative decât altele (mai puţin importante pentru el la un moment dat sau mai greu schimbabile).

25. Dar la un alt moment de timp acest raport de importanţă relativă se poate schimba (chiar până la inversare).

26. Pentru a urmări scopuri şi obiective cu o importanţă relativă mai mare, el trebuie să-şi reconfirme periodic alegerea unor scopuri relative (de mai lungă durată).

27. A reconfirma o alegere relativă de un anumit număr de ori necesar pentru atingerea scopului relativ pe care ea îl presupune nu înseamnă însă o alegere absolută (o reconfirmare la infinit a acelei alegeri).

28. Nu înseamnă a reconfirma la infinit un scop irealizabil, infinit, de neatins, imposibil – aceasta, în cazul că i s-ar întâmpla cuiva, nu ar fi decât un semn de nebunie, tâmpire şi idioţenie mentală - un semn al unei minţi stricate (care nu mai funcţionează).
***
29. Prin urmare, o alegere umană absolută (în măsura în care ar putea exista) ar trebui să fie în principiu o alegere:

29.1- independentă – lucru evident imposibil deoarece toate alegerile umane sunt strâns relaţionate (dependente) de foarte mulţi factori (chiar tinzând spre infinit);

29.2- eternă (fără sfârşit) – reconfirmată conştient sau mecanic în mod infinit (pentru totdeauna) (şi nu de exemplu doar pentru 10 milioane de ani...);

29.3- cu un rezultat neschimbat la infinit – care nu se mai poate schimba - aceasta ar însemna că acţiunea care este rezultatul alegerii absolute ar trebui să subziste la infinit şi ar trebui să se repete la infinit în mod absolut identic cu prima alegere absolută;

29.4- ultimă - după care nu mai există posibilitate de alegere.

30. De asemenea o alegere absolută ar trebui să se bazeze pe criterii absolute.

31. Ce ar putea însă să fie un criteriu absolut?
32. De exemplu un criteriu care ia în considerare toată infinitatea existentă de criterii existente!

33. Este însă evident că omul nu ia în considerare pentru acţiunile sale de alegere nici măcar o fracţiune infimă din mulţimea infinită a criteriilor existente la un moment dat.

34. Un criteriu absolut este apoi un criteriu în mod obligatoriu de aplicat pentru orice alegere (indiferent de natura ei) – adică se alege din infinitatea de criterii existente un criteriu şi apoi el se aplică la toate alegerile care urmează a fi făcute...

35. Un criteriu absolut de alegere ar fi astfel un criteriu (scop) de dorit a fi atins indiferent de circumstanţe.

36. Dar vedem cu toţii că a dori doar un singur lucru din infinitatea de lucruri posibile de dorit (experimentat, perceput) este de fapt a alege (în mod evident imposibil) să percepem la infinit doar unul şi acelaşi lucru.

37. Dată fiind însă natura umană evident schimbătoare aşa ceva este imposibil de atins: de exemplu, încercaţi să percepeţi doar un lucru anumit (fără să-l scăpaţi nici o clipă din percepţie) doar pentru o zi.

38. Aceasta înseamnă că chiar nu trebuie să îl scăpaţi din percepţie (intenţionat sau neintenţionat) nici măcar pentru o clipă – dacă această clipă „de deviaţie” apare (şi e evident că apare) aceasta este clipa în care criteriul absolut se pierde şi astfel se pierde şi alegerea absolută bazată pe el).

39. O să vedeţi că nu puteţi menţine acest criteriu nici măcar pentru câteva minute, darmite pentru o zi, o săptămână, o lună un an... ce să mai vorbim de infinit!!
***
40. Punerea în practică a unei alegeri absolute, bazată pe un criteriu absolut (scop absolut), este astfel o imposibilitate evidentă.

41. De ce ar susţine atunci cineva un presupus criteriu absolut de alegere în ghidarea acţiunilor noastre, când acest lucru este evident imposibil de atins în mod practic?

42. Şi apoi, chiar să fie posibil să percepi în mod infinit (neîntrerupt) un lucru oarecare (ca şi criteriu absolut de alegere - de ghidare a oricărei acţiuni) în ce măsură ar fi de dorit aşa ceva?

43. Şi în plus, chiar să fie posibil să faci o acţiune absolută la infinit (ca urmare a aplicării unui criteriu absolut), ca rezultat al unei alegeri absolute, în ce măsură este dezirabilă o astfel de stare: de a face mereu şi mereu, iarăşi şi iarăşi una şi aceeaşi acţiune!??

44. A-ţi dori aşa ceva e a-ţi dori într-un fel să mori – ba chiar mai mult să mori psihic – să nu mai gândeşti deoarece gândirea ca înşiruire de gânduri, concepte, idei dispare în momentul concentrării continue pe un singur aspect al ei...;

45. E a-ţi dori astfel să nu mai simţi – a simţi e a percepe ce te înconjoară, a percepe cât mai mulţi din infiniţii factori care te înconjoară – infinitate care creează realitatea în care te manifeşti.

46. A alege în mod arbitrar, din infinitatea de factori doar pe unul de perceput şi a-i ignora pe toţi ceilalţi în mod intenţionat nu înseamnă deci altceva decât a ignora realitatea.




Alegerea şi absolutul

49. Alegerea absolută este incompatibilă cu alegerea (odată făcută dacă ar fi posibilă, o altă alegere nu-i mai poate urma).

50. Dacă poate - prima alegere nu a fost absolută!

51. Alegerea bazată pe un criteriu absolut e o imposibilitate evidentă şi în plus e o imposibilitate logică.

52. „Alegerea” şi „absolutul” (alegerea absolută) nu se pot pune una lângă cealaltă deoarece ele se exclud reciproc.

53. A avea un criteriu absolut înseamnă că din infinitatea de criterii (scopuri) experimentate, respectiv posibil a fi experimentate se alege să se experimenteze doar unul singur pentru o perioadă infinită de timp.

54. Se poate oare face o astfel de alegere? Evident că nu!




Nu există repere absolute

55. Orice scop este un criteriu de alegere (alegem acele acţiuni care ne ajută să ne atingem scopul propus anterior) şi orice criteriu de alegere este un scop (orice alegere o facem cu un anumit scop).

56. Scopul absolut ar fi în principiu ceva de dorit indiferent de circumstanţe (şi de urmări).

57. „Problema” e însă, că atunci când zicem „criteriu” zicem „relativ” (când zicem „criteriu” zicem „raportare”, când zicem „raportare” zicem „relaţionare”, când zicem „relaţionare” zicem „relativitate”), iar când zicem criteriu absolut nu zicem decât „relativ absolut”...

58. Şi apoi, orice criteriu propus spre a fi criteriu absolut (ultim) de alegere duce în cele din urmă la alegeri stupide (atunci când se aplică la toate alegerile posibile).

59. Prin urmare un criteriu, dacă se pretinde a fi absolut (ultim), înseamnă că el ar trebui să poată să se aplice la toate alegerile posibile.

60. Dar dacă găsim o singură alegere la care el nu se poate aplica (fără ca să ducă la rezultate stupide, tâmpite, absurde, etc.) atunci el nu poate fi absolut.

61. Cu alte cuvinte daţi-mi un criteriu (reper – fizic, moral, cultural, etc.) „absolut” „posibil” de aplicat la orice alegere particulară şi vă găsesc imediat cel puţin câteva alegeri specifice la care el este inaplicabil...

62. Pe de altă parte, un criteriu relativ de alegere se aplică doar la anumite alegeri: nu la cele prestabilite de un ante-alegător ci la acele alegeri pentru care alegătorul hotărăşte, pe baza unor criterii relative (subiective), să le aplice.

63. Relativitatea lor constă deci în faptul că fiecare alegător pus în faţa unei alegeri hotărăşte dacă le va aplica sau nu şi dacă le va aplica pe ele şi/ sau pe altele în totalitate sau doar parţial.

64. Alegătorul la rândul său nu este o instanţă absolută nici pentru sine (faţă de sine) şi nici faţă de alţii.

65. Faţă de sine nu este pentru că, deşi e chemat să aleagă, el ştie că fiind limitat nu are toate informaţiile posibile necesare pentru a lua decizia pe care trebuie să o ia – el ştie astfel că decizia lui poate fi greşită (că procesul său de alegere poate fi greşit); iar faţă de alţii nu este pentru că de exemplu ei nu sunt obligaţi (în mod real) să-i accepte alegerile pe care el le face.

66. Alegătorul relativ e conştient că e limitat şi că poate oricând să se înşele în alegerile sale (să aleagă să facă nişte acţiuni care în realitate nu îl duc la scopul pe care el vrea să-l atingă prin alegerea acţiunii aceleia).

67. Asta însă nu înseamnă că ar trebui să lase pe alţii să hotărască în locul său deoarece ştie despre aceştia că şi ei sunt la fel de limitaţi şi astfel se pot înşela şi ei în alegerile lor.

68. Orice alegere este prin urmare doar o alegere relativă şi nu poate fi altfel (orice alegere se bazează pe ceva, se raportează la ceva, este relativă la ceva) chiar şi o alegere „ultimă” (după care teoretic nu am mai putea alege).

 

Relativul absolutului

69. Chiar şi o alegere teoretic „absolută” (ultimă) este (se bazează pe) deci doar o alegere relativă – deoarece ea se bazează pe ceva, este relativă la ceva – altceva decât ea.

70. Dacă s-ar baza pe sine nu ar mai fi alegere (nu ar mai fi între ce să alegi).

71. O alegere nu poate fi decât relativă la ceva, mai precis la mai multe aspecte (cel puţin două – dacă e unul singur nu e alegere) dintre care se alege şi la cel puţin un aspect luat ca şi criteriu (diferit de cele între care se alege).

72. Orice alegere are prin urmare cel puţin trei relaţii în ea – este relativă la cel puţin trei aspecte ale realităţii – prin urmare chiar şi o alegere „absolută” este o alegere relativă ...

73. Alegerea înseamnă deci a alege dintre mai multe obiecte (stări, fenomene, acţiuni...) pe unul din ele pe baza unui criteriu sau mai multora.

74. Dar acest criteriu „c” pe baza căruia s-ar face alegerea trebuie la rândul său ales pe baza altui criteriu (altor criterii) „b” dintr-o mulţime de criterii „Mc” - şi tot aşa la nesfârşit...




Tipuri posibile de alegeri

75. Prin urmare, ca să avem o alegere în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să existe posibilitatea alegerii criteriilor de alegere (unul sau mai multe dintr-o mulţime de criterii posibile) şi în plus trebuie să existe posibilitatea alegerii unui obiect (acţiuni, raţionament, fiinţe, etc.) din mai multe obiecte existente (şi/ sau posibile).

76. Fiind astfel dată mulţimea obiectelor
Mx = {X1, X2, X3, X4 ... Xn}
şi mulţimea criteriilor
Mc = {C1, C2, C3, C4... Cn}
putem vorbi:

76.1- de o alegere simplă (se alege un obiect pe baza unui singur criteriu) de genul A5;2 = {X5; C2} / se alege obiectul 5 pe baza criteriului 2;

76.2- de o alegere complexă obiect (se aleg mai multe obiecte pe baza unui singur criteriu)- de exemplu: A5,3,1;2= {X5,X3,X1; C2};

76.3- de o alegere complexă criteriu (se alege un singur obiect pe baza mai multor criterii) – de exemplu: A5;2,4= {X5; C2, C4};

76.4- şi de o alegere complexă criteriu-obiect (se aleg mai multe obiecte pe baza mai multor criterii) – de exemplu: A5,3,1;2,4= {X5,X3,X1; C2,C4}.
***
77. Problema alegerii se poate deci formula astfel: între ce obiecte se alege (şi trebuie neapărat să fie cel puţin două, că altfel nu vorbim de alegere) şi pe baza căror criterii (cel puţin unul) se face alegerea.

 

Pre-alegerile presupuse de orice alegere

78. Trebuie observat apoi că anterior alegerii Axn;Cn avem o mulţime de pre-alegeri:

78.1- alegerea grupei de obiecte din care se va face alegerea (Xn) – prin urmare trebuie un criteriu de alegere a acestei grupe de obiecte (CG) – Axn; CGn

78.2- alegerea criteriilor de alegere pe baza altor criterii de alegere (CC – criteriile de alegere ale criteriilor de alegere) – ACn,CCn

78.3- alegerea alegătorului – vom alege noi sau vom lăsa pe alţii să aleagă în locul nostru – pe baza unor criterii de alegere (CA) – AAn; CAn;

78.4- şi tot aşa la infinit – astfel că până la urmă orice alegere este o alegere dintre o infinitate de obiecte pe baza unui infinităţi de criterii – este cu alte cuvinte o alegere relativă la tot ceea ce este la un moment dat în Întreg pe baza a tot ceea ce este în Întreg (având în vedere şi faptul că obiectele şi criteriile îşi pot schimba de multe ori locul reciproc).
***
79. De exemplu, înainte de a alege din mulţimea de religii existente într-un areal pe baza criteriilor utilitate, preţ (cost implicat), adevăr (susţinut), etc. noi am ales mulţimea de religii din acel areal din mulţimea tuturor religiilor existente (pe baza unor criterii oarecare), am ales „religia” din mai multe pachete specifice de servicii şi idei (sisteme ezoterice, filozofice, psihologice, politice, etc.) care pot satisface nevoile noastre specifice şi am ales criteriile de alegere (utilitate, preţ, ...) dintr-o infinitate de criterii posibile de alegere.

80. În acest caz specific e de subliniat cu această ocazie că dacă nu sunt cunoscute mai multe religii cel puţin la fel de bine înseamnă că evident noi nu alegem (nu există alegere reală în cadrul unei mulţimi cu un singur element).

81. De asemenea, dacă folosim pe una dintre aceste religii ca şi criteriu de alegere, iarăşi nu alegem, ş.a.m.d.

82. Aceasta deoarece obiectele între care se alege nu pot fi în acelaşi timp şi criterii de alegere – dacă se procedează astfel se anulează din start alegerea (pentru că se alege de fapt între x şi x – adică nu se alege).




Alegerea e căutarea unor asemănări

83. A aplica un criteriu de alegere înseamnă a căuta o asemănare!

84. E a ne întreba cât de asemănător este obiectul Xn cu criteriul Cn – cu cât e mai asemănător cu el cu atât mai bine îndeplineşte el criteriul.

85. Dacă însă e identic cu el atunci evident că nu mai e asemănător.

86. Aşadar, pentru ca să vorbim cu adevărat de o alegere şi nu de o mascaradă (de o iluzie a alegerii) criteriul de alegere nu trebuie să fie identic cu nici unul din obiectele din mulţimea în interiorul căreia se face alegerea (şi nici cu mulţimea).

 

Greşeli de alegere

87. Astfel pot apare următoarele greşeli de alegere – alegeri iluzorii – când celui care alege doar i se pare că alege dar în fapt nu o face:

87.1- „alegeri” „între” un obiect şi el însuşi (de exemplu între o „cartea sfântă” şi ea însăşi: „ea e sfântă doar pentru că aşa scrie în ea!” – şi nu pentru că i s-ar aplica nişte „criterii de sfinţenie” exterioare ei pe care le-ar împlini şi ea alături de posibile alte cărţi”; între un „zeu” şi el însuşi: „ori mă alegi pe mine ori te bat de te ia mama dracului”, etc.);

87.2- „alegerea absolută” – apare atunci când pe baza unor presupuse „criterii absolute” se alege dintr-o mulţime de obiecte „absolute” de către un presupus alegător „absolut” - care verbal pretinde că ar cunoaşte toate infinitele alternative de alegere şi că ar alege astfel pe cea mai bună care îi apare lui ca atare – pretenţie care în mod evident stă în picioare doar atâta timp cât rămâne la stadiul de vorbă goală de conţinut, că dacă vrea să meargă mai departe se împiedecă de realitate şi cade în nasul său „divin” mincinos;

87.3- alegeri „între” un criteriu şi un obiect - confundarea criteriului de alegere cu obiectul (a adevărului cu un vorbitor oarecare de adevăruri „zeieşti”, a iubirii cu un iubitor „divin” oarecare, a „drumului” cu un drum „spiritual” oarecare, etc.);

87.4- confundarea alegătorului cu criteriul de alegere (confundarea judecătorului cu legea pe baza cărei el judecă);

87.5- respectiv confundarea alegătorului cu obiectul alegerii (a judecătorului cu inculpatul – inculpatul „divin” e lăsat să se judece singur)...- adică obiectul ales e şi cel care a trebuit să aleagă.

87.5.1 Aici intră şi celebra „justificare” a martorului „divin” care nu poate minţi: „Eu (om „sfânt”, „carte sfântă”, „zeu”, etc.) zic: eu nu pot minţi! Prin urmare nu pot minţii doar pentru că am zis pe „onoarea mea” că nu pot să o fac!!??”

87.5.2 Atenţie aşadar la şarlatanismele „divine” ale credinţelor dogmatice: alegerile nu există atunci când cel care alege e unul din obiectele de ales şi în plus e şi criteriu de alegere.

87.6- „alegerea” făcută de o fiinţă finită (de un om) pe baza unor criterii infinite dintr-o mulţime de obiecte infinite – aceasta este o alegere imposibilă - deoarece efectiv nu este timp pentru a aplica o infinitate de criterii la o infinitate de obiecte şi astfel a face o astfel de alegere.

87.6.1 Orice alegere nu poate fi decât relativă şi provizorie pentru că e evident că fiinţa finită nu poate parcurge toate obiectele infinite pentru a vedea cu adevărat care se potriveşte cel mai bine criteriului infinit ales – de aceea este bine să înţelegem că întotdeauna în fapt orice alegere umană se face pe baza unor criterii finite, dintr-o mulţime de obiecte finite (având în vedere caracterul limitat al alegătorului).
***
88. Alegerea relativă este deci o alegere dintre obiecte relative pe baza unui criteriu relativ sau a mai multora, făcută de către o instanţă relativă.

89. O presupusă alegere absolută ar fi făcută deci de o presupusă instanţă absolută (nerelativă, nerelaţionată, independentă de criterii şi obiecte de alegere, etc.) pe baza unor criterii absolute (nerelaţionate, nelegate cu absolut nimic, independente de alegător şi de obiecte) din nişte obiecte absolute (nerelaţionate, nerelative, independente – de alegător şi de criterii).

90. O astfel de alegere nu există însă în cadrul Întregului în care noi ne manifestăm (în care totul e relaţionat cu totul – în care în mod evident totul e relativ la totul).

91. Şi chiar dacă posibil ea ar exista undeva „nu ne încălzeşte cu nimic” pentru că nu putem avea nici o relaţie cu ea (şi nici ea cu noi) - dacă am avea, exact în acel moment ea ar deveni relativă.




Plural şi singular

92. Una din Problemele majore ale „alegerii absolute” este aceea că absolutul nu suportă pluralul iar alegerea nu suportă singularul – de aceea alegerea şi absolutul nu pot coexista una cu cealaltă (se exclud reciproc din existenţă).

93. Prin urmare dacă alegem „alegerea” respingem „absolutul” iar dacă alegem „absolutul” respingem „alegerea”.

94. Singurul absolut pe care îl putem alege este un „absolut” relativ - un absolut care nu e absolut în fapt, ci doar în simbol, ca metaforă pentru procesul de perfecţionare şi desăvârşire continuă şi nu ca desemnare reală a finalităţii acestui proces.

 

Alegerea între absolut şi relativ

95. Să zicem acum că am avea de ales între „relativ” şi „absolut” pe baza unor criterii.
96. Care să fie însă acestea?

97. Relativul nu poate fi un criteriu şi nici absolutul!
98. Să propunem atunci un alt criteriu - de exemplu „existenţa”.

99. Dacă îl luăm în considerare pe acesta atunci e evident că relativul există (pentru că îl percepem) şi de asemenea e evident că „absolutul” luat în sensul de (independent, de nerelativ, nerelaţionat) nu există (cel puţin pentru noi).

100. Şi chiar dacă ar putea exista vreodată în relaţie cu noi (dacă l-am putea percepe) exact în acel moment al percepţiei el şi-ar pierde calitatea de absolut (pentru că s-ar relaţiona cu noi).

101. Absolutul (luat în sensul de ceva opus relativului) nu este decât o pură posibilitate care nu are nici o existenţă reală în cuprinsul Întregului (a ceea ce este).

 

Aranjarea unei alegeri

102. Prin urmare: orice alegere este doar o alegere relativă şi temporară (posibil greşită).

103. Rezultatul unei alegeri trebuie deci să fie necunoscut până când nu se stabileşte mulţimea de obiecte şi se aplică lor criteriile de alegere.

104. Rezultatul unei alegeri în care ştim dinainte ce trebuie „să iasă” şi în care astfel aranjăm dinainte mulţimea de obiecte şi criteriile de alegere, încât să iasă ce vrem noi să iasă, este o alegere „trucată” (mimată – este o alegere iluzorie).




Ordinea alegerii

105. Cel mai cel dintre cei mai cei (/cea mai cea dintre cele mai cele) nu poate fi stabilit în relaţie cu un obiect, formă, fenomen fiinţă, stare, etc. decât în mod relativ (atât în timp cât şi în spaţiu).
***
106. Orice alegere e deci cu adevărat o alegere (şi nu o mascaradă de alegere) doar dacă procesul specific alegerii se desfăşoară în principiu în următoarea ordine:

106.1- se alege cine va face alegerea (noi sau alţii, dacă alţii care din ei şi de ce ei şi nu alţii..);

106.2- se stabilesc mai multe obiecte (de preferat cel puţin trei cât mai distincte ca identitate) între care urmează să se facă alegerea;

106.3- se stabileşte unul, sau de preferat mai multe criterii pe baza cărora să se facă alegerea;

106.4- pe baza unei cercetări atente se verifică asemănarea dintre criteriile propuse şi fiecare din obiectele studiate (supuse alegerii) – se aplică criteriile obiectelor;

106.5- se aleg obiectele care satisfac criteriile cel mai bine, sau nu e ales nici unul din ele dacă nici unul nu satisface criteriile alese.


0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru