Miturile religiilor dogmatice


1. În momentul de faţă sunt nenumărate mituri (minciuni) promovate de religiile dogmatice pentru a-şi putea realiza în continuare şarlataniile şi înşelăciunile lor „divine”.

2. Câteva astfel de mituri majore (de minciuni „spirituale”) mai semnificative (ca impact negativ asupra vieţii religioase a umanităţii) le vom devoala în cele ce urmează în mod destul de detaliat.

3. Vorbim astfel de:

4.- Mitul utilităţii nechestionării religiei – mitul potrivit căruia cică religia nu ar trebui cercetată cu atenţie şi cu discernământ sporit şi disecată în amănunţime pentru a vedea ce se întâmplă de fapt în cadrul ei - pentru că chipurile acest demers nu ar fi util ci „ar fi chiar periculos”!

4.1 Şi e periculos întradevăr – pericolul în acest caz fiind doar demascarea imposturilor şi şarlataniilor pe care religiile dogmatice le promovează.

4.2 Pentru interesele lor mafiote şi ale tiraniilor religioase pe care ele le ţin în cârcă e evident că o astfel de cercetare şi interogare nu este utilă.

4.3 Însă pentru iubitorii sinceri ai libertăţii şi adevărului această cercetare nu e doar utilă ci e chiar imperios necesară mai ales dacă dorim să mărim armonia organizării sociale a comunităţilor noastre şi progresul lor real.

4.4 Acest mit promovează şi ideea perfidă potrivit căreia „întrebările religioase” sunt fără de răspuns – sunt „mistere divine” - iar aceste mistere cică sunt „revelate” doar prin tot felul de „revelatori verbali” ai lor şi că astfel, doar în virtutea simplei lor manifestări lingvistice „divine” ele ar trebui crezute prosteşte şi luate orbeşte de bune indiferent de aberaţiile pe care le proferează.

4.5 Datorită caracterului lor „revelat” (de către indivizi de natură şarlatanic „divină” sau de către bolnavi de vreo „nebunie divină”) aceste răspunsuri „divine” cică nu trebuie cercetate ştiinţific cu metodologie adecvată pentru a li se dovedi valoarea de adevăr sau de minciună.

4.6 Oare în interesul cui nu ar trebui făcută o astfel de cercetare?;...citeşte mai mult.



5.- Mitul purităţii religiei – mitul că religia (o religie oarecare) ar fi o chestie „pură” („pur spirituală”) şi că ea nu ar avea nimic de-a face (sau nu ar trebui să aibă) cu celelalte aspecte ale vieţii umane: cu filosofia, cu psihologia, cu economia, cu politica, cu arta şi ştiinţa.

5.1 Este evident însă că toate aceste 7 aspecte fundamentale ale vieţii umane nu pot fi studiate satisfăcător şi înţelese ca manifestare reală decât ca fiind aspecte ale unuia şi aceluiaşi Întreg, ele fiind strâns legate unele de altele şi influenţându-se intim una pe alta. ...citeşte mai mult.


6.- Mitul religiei „magice” - mitul că religia nu are (sau nu ar trebui să aibă) nimic de-a face cu ştiinţa - că ea, chipurile, nu ar putea fi abordată şi studiată ştiinţific pentru că ar fi ceva „magic”/„transcedental” care izvorăşte aşa din „neant” şi se manifestă „dincolo” de hotarele ştiinţei.

6.1 Mitul acesta este promovat de şarlatanii şi impostorii religioşi doar pentru a ţine analiza ştiinţifică departe de vorbele şi faptele lor „divine” pentru a nu fi vădiţi astfel pe faţă ca nişte infractori şi impostori „divini” ce sunt.

6.2 Religiologia (Ştiinţa Religiei) trebuie să intervină cu putere în acest sens pentru a arăta „şarlatania umană” din spatele acestei „magii religioase” de bâlci precum şi cauzele reale (legate de factori biologici, psihologici, sociali, politici, etc.) care influenţează desfăşurarea unui fenomen religios oarecare. ...citeşte mai mult.


7.- Mitul avatarilor/ manifestărilor „divine” – mitul că Întregul/ Universul s-ar putea reduce integral (ca identitate fiinţială) pentru a se manifesta/ exprima în mod integral (reprezentativ pentru fiinţa lui) printr-o Parte oarecare a lui (de obicei de natură presupus „magică/ transcendentă”).

7.1 Acest mit e promovat de religiile dogmatice pentru a-i păcălii pe naivii lor credincioşi (pe sclavii lor religioşi) că cutare sau cutare om este „zeul” sau „încarnarea”/ „avatarul”/ „manifestarea” lui sau „reprezentantul” („profetul”, „mesagerul”...) lui.

7.2 Oricare dintre aceşti impostori „divini” poate fi însă dovedit pe faţă ca atare prin faptul că nu este capabil să treacă nici măcar Testul de Acreditare al activităţii „zeilor”... citeşte mai mult.


8.- Mitul identităţii dintre Întreg/ Univers şi Zeu (un zeu oarecare) – în mod evident Întregul/ Universul nu este un zeu şi nu se comportă ca atare (nu „moare de nerăbdare” să-şi bage coada toată ziua în treburile societăţii umane)... citeşte mai mult.


9.- Mitul necesităţii existenţei unei „delegaţii” zeieşti pentru a se întemeia o religie în societatea umană – mit a cărui promovare e responsabilă din păcate pentru toate religiile bazate pe credinţă dogmatică create de acei nebuni şi şarlatani dotaţi cu suficient „tupeu divin” încât să pretindă existenţa doar în cazul lor „special” a unei astfel de „delegaţii”.

9.1 Religiile create astfel de aceşti „delegaţi” (de către mintea lor perfidă sau doar bolnavă psihic) devin apoi aproape fără excepţie responsabile de nenumărate suferinţe („spirituale” şi de altă natură) provocate indivizilor şi societăţilor umane care le cad victime în plasa de păianjen pe care ei le-o întind cu ajutorul şmecheriei credinţei dogmatice... citeşte mai mult.


10. - Mitul eficienţei rugăciunilor celor care vorbesc singuri (ei cu „piticii” din capul lor) - mitul că Întregul/ Universul ar răspunde rugăciunilor adresate lui, sau pretinşilor lui „reprezentanţi pe pământ” sau că ar exista nişte „zei” care ar putea face aceasta.

10.1 În realitate este evident că „rugătorul” vorbeşte singur, iar ruga lui se împlineşte doar din întâmplare, respectiv dacă şi-o împlineşte singur - sau dacă un altul de lângă el (om) care îi aude ruga se hotărăşte să joace pentru el rolul de „moş crăciun”... citeşte mai mult.


11.- Mitul „sufletului nevisat” - mitul că „sufletul” ar fi altceva decât psitruvisul (trupul-psihic perceput ca atare în vis) şi că lumea sufletelor ar fi altceva decât „lumea visului”... citeşte mai mult.


12.- Mitul sinelui nemuritor – mitul că ar exista un sine identitar continuu (neschimbat) şi nemuritor - promovat pentru a putea astfel a justifica apoi „din burtă” tot felul de fabulaţii halucinante legate de „reîncarnări”, „raiuri eterne” şi alte deliruri „spirituale” de acest gen.

12.1 Acestea în mod evident nu sunt decât momeli „spirituale” aruncate „în lume” pentru a prinde cu ele tot felul de „peşti credincioşi” numai buni de sacrificat ulterior pentru interesele „pescarilor” şi a „povestitorilor” „divini” care promovează aceste fabulaţii intelectuale... citeşte mai mult.


13.- Mitul independenţei fiinţiale – mitul că există ceva în existenţă (în Univers/ Întreg) care este independent de restul existenţei... citeşte mai mult.


14.- Mitul atingerii nemuririi prin ascultarea/ recitarea de „poveşti” - mitul că mărirea duratei vieţii umane (cu tendinţa îndreptării ei ca tendinţă spre infinit) s-ar putea face prin alte metode decât cele specifice ştiinţei şi tehnologiei - a cercetării ştiinţifice serioase îndreptate în direcţia descoperirii şi stăpânirii în sensul dorit al tainelor naturii.

14.1 Vedem astfel că se promovează de către religiile dogmatice tot felul de metode fabulatorii - „bazate” fie pe „rugăciuni” şi „devoţiuni” pentru fiinţe şi prieteni „divini” imaginari; fie pe „meditaţii” axate pe repetarea stupidă a unor cuvinte oarecare din vocabular sau a tot felul de sunete onomatopee (de ajungi să crezi că cel care le face nu e altceva decât un papagal, sau o maimuţă „defectă”); fie pe tot felul de „continenţe” şi „abstinenţe” care încearcă să-l facă nemuritor pe cel care se împerechează cât mai des în timp ce „îşi transmută imaginar spermatozoizii în spermo-energie” sau pe cel care nu se împerechează deloc; fie pe tot felul de metode „spirituale” care mai din care mai hilare şi mai stupide (faptul că evident sunt total neeficiente în direcţia „nemuririi” căutate nici măcar nu-l mai aducem în discuţie).

14.2 Metodele acestea de atingere a „nemuririi” (promovate de religiile dogmatice) nu sunt decât simple metode de tâmpire intelectuală, aplicate asupra victimei credincioase pentru a o putea aduce astfel pe aceasta sub stăpânirea psihică a acelora care promovează aceste tehnici de control mental religios în societate... citeşte mai mult.


15.- Mitul reperelor absolute (dogmatice) – mitul că în fiinţare ar putea să existe repere absolute (dogmatice) şi alegeri absolute bazate pe ele – promovarea acestui mit făcându-se de către impostorii religioşi pentru a anula dreptul la alegere religioasă liberă al nefericiţilor credincioşi care ajung sub stăpânirea tiraniei şi totalitarismului lor religios „divin”... citeşte mai mult.


16.- Mitul omni-existenţelor – mitul că ar exista sau că ar putea să existe ceva atoate-x, ceva omni-x (de exemplu omniştient, omnipotent, atoate-făcător, etc.) - acest mit fiind promovat de tot felul de fiinţe „teologice” stupide sau după caz viclene, incapabile (respectiv nedoritoare) să sesizeze nişte contradicţii elementare inerente postulării acestor existenţe (calităţi) atoate-x, şi să facă diferenţa dintre o existenţă lingvistică (care există doar în dicţionar, doar ca şi cuvânt/sunet) şi o existenţă reală (perceptibilă şi altundeva decât în dicţionar, respectiv vorbire)... citeşte mai mult.


17.- Mitul „imunităţii zeieşti” - mitul că „zeii”, „oamenii-zei” şi respectiv „ambasadorii” lor oficiali sunt (sau ar trebui să fie) mai presus de legea societăţii umane şi că astfel activitatea lor socială (religioasă, economică, politică, etc.) nu ar trebui să fie controlată de societate prin legi şi măsuri specifice – mitul acesta fiind promovat doar pentru ca impostorii „divini” să-şi poată realiza astfel nestingheriţi crimele şi înşelăciunile lor „divine”.

17.1 Ei promovează astfel mitul confuziei divine dintre vorbe şi fapte – prin care oamenii ar trebui cică să confunde vorbele cu faptele în cazul special al „zeilor” şi al „trimişilor” lor.

17.2 Ei susţin deci că pentru ca cineva să fie considerat „zeu” sau „trimis” al lui este suficient ca el să se declare ca atare şi apoi „să aibă succes la public” cu impostura lui „divină” - numărul de victime credincioase pe care el le înşeală astfel fiind un criteriu propus pentru acceptarea „divinităţii” imposturii sale religioase.

17.3 Alo?... Societăţi democratice şi civilizate?.. Până când veţi mai permite continuarea acestei imposturi şi şarlatanii religioase?... citeşte mai mult.


18.- Mitul necesităţii închinării divine (respectiv a utilităţii şi posibilităţii existenţei unei astfel de închinări) – mitul că omul ar trebui să se închine neapărat cuiva mai ales zic unii dacă acesta proferează pe gură în neştire vorbe de autopreamărire goale de conţinut.

18.1 Este evident însă că Omul Liber nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni!... citeşte mai mult.


19.- Mitul necesităţii supunerii necondiţionate faţă de „divin” – mitul că omul cică ar trebui să se supună „zeilor” şi „trimişilor” lor indiferent de crimele şi nenorocirile pe care ei le aduc asupra societăţii umane şi că omul nu ar avea astfel în sine o verticalitate şi o moralitate proprie (trebuind chipurile să o găsească pe aceasta doar în vorbele a tot felul de autodeclaraţi tirani „divini”).

19.1 Pieriţi o voi de la mine biete stârpituri „divine” care nu aţi depăşit încă stadiul animalic de dezvoltare, cu tot cu ameninţările şi mârâiturile voastre „divine” şi mergeţi în necazul şi angoasa voastră „divină” şi nu mai trageţi şi pe alţii după voi în nenorocirea voastră bestialică.

19.2 Umanitatea liberă îşi declară independenţa faţă de voi („zei” şi „oameni-zei”) şi e dispusă să şi-o apere prin toate mijloacele necesare.

19.3 Aşa că începeţi şi tremuraţi o voi lepădături „divine” ce aţi chinuit umanitatea atâta timp – vremea tiraniei voastre „divine” se apropie de sfârşit! ... citeşte mai mult.


20.- Mitul naturaleţii „transcendenţei”/ ascunderii „zeilor” - mitul potrivit căruia cică, „zei” au nevoie să se ascundă după tot felul de „profeţi” şi „trimişi ai lor” şi cum că cică aceştia au o ruşine „divină” de a ieşi în faţă şi de a comunica cu societate umană în mod direct, fără de intermediari, şi astfel a-i demonstra acesteia prin fapte „zeieşti” concrete şi irefutabile (de natura celor necesare trecerii Testului de Acreditare a activităţii „zeilor”...) că ei sunt ceea ce sunt şi că nu e doar vorba de ei.

20.1 Acest mit este promovat de „casta” acestor „intermediari divini” de meserie doar pentru a-şi putea astfel continua impostura lor religioasă în societate... citeşte mai mult.


21.- Mitul „bunătăţii” intrinseci a religiei – care promovează minciuna că în religie răul (înşelăciunea, minciuna, impostura, violenţa, şantajul, mafia, criminalitatea, etc.) nu se manifestă şi că astfel o religie oarecare manifestată în societate ca şi „societate comercială” (ca şi producătoare de produse religioase şi prestatoare de „servicii religioase”) nu ar trebui să fie controlată de nimeni în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor pe care ea le lansează pe piaţă – adică că nu ar trebui să fie în societate nici o instituţie socială seculară care să apere interesele consumatorului religios şi să-l protejeze pe acesta de consumul unor produse şi servicii religioase nocive pentru sănătatea lui fizică şi psihică.
***

23. Prin combaterea influenţei nocive a acestor mituri propovăduite de religiile dogmatice Oamenii Liberi purced la un demers hotărât de eliminare a lor din conştiinţa individuală şi socială (a celor infectaţi cu ele) prin promovarea înţelegerii senine a inutilităţii, falsităţii şi nocivităţii lor.

24. În societăţile în care ei acţionează se dezvoltă şi se manifestă astfel de la sine o Nouă Ordine Religioasă – o ordine religioasă adaptată nevoilor şi dorinţelor actuale ale omului şi umanităţii, o ordine armonioasă capabilă să susţină dezvoltarea deplină a tuturor potenţialităţilor venite în existenţă prin exprimarea fiinţială a Erei Globalizării şi a Erei Individualizării; a Erei Informaţionale şi a Erei Cosmice.

25. Această Nouă Ordine Religioasă purcede deci spre organizarea superioară a fenomenului religios uman pornind de la realităţi religioase evidente pentru toată lumea:

25.1- posibilitatea abordării interogative profunde şi a cercetării de o manieră raţională şi ştiinţifică a oricăror aspecte ale fenomenului religios;

25.2- interdependenţa intimă a diferitelor aspecte religioase cu aspecte profunde ale manifestărilor politice, economice, psihologice, filozofice, artistice şi ştiinţifice;

25.3- prezenţa specifică a Întregului/ Universului în câmpul perceptiv imediat al fiecărei fiinţe umane;

25.4- existenţa visului şi psitruvisului/sufletului;

25.5- inexistenţa unei identităţi continue în mod absolut a fiinţei umane – caracterizată astfel doar de o identitate relativ continuă aflată evident în continuă schimbare şi transformare (la fel de altfel ca orice alt aspect al fiinţării);

25.6- existenţa unor dorinţe umane de protejare şi de vindecare de boli, de mărire a duratei vieţii umane, de trăire în armonie şi pace (în „paradis”), etc. - şi a evidenţei incontestabile a realităţii şi posibilităţii creşterii nivelului de satisfacere a acestor dorinţe intime ale omului doar prin abordarea lor serioasă de o manieră ştiinţifică şi tehnologică (şi nu prin tot felul de abordări religioase naive sau infantile);

25.7- existenţa în sistemul nostru psihic a Idealurilor Omului Universal şi a Eticii Armoniei care odată conştientizate ca atare ne pot ghida sensul moral şi existenţial de manifestare (a se vedea în acest sens cartea „Etica Armoniei”);

25.8- existenţa imposturii, şarlataniei şi a nebuniei în domeniul religios şi necesitatea eliminării lor din acesta prin demersuri individuale şi sociale cât mai concrete şi mai coerente (a se vedea pentru înţelegerea mai profundă a acestei realităţi şi cartea „Mitul credinţei”).

25.9- ş.a.m.d
***

26. După cum este evident această Nouă Ordine de organizare a fenomenului religios uman îşi găseşte exprimare deplină doar în religiile umaniste, socioteiste, nedogmatice, progresiste, libere şi democratice, axate în Ideal şi în Sursele Fericirii şi ghidate de Etica Armoniei, de Ţelurile şi de Faptele Omului Liber 
(a se vedea pentru detalii cartea „Manifestul Mişcării Trans-Religioase”).




Întrebările Revelatorii

Întrebările Revelatorii
ale Acţiunii, Fiinţei, Spaţialităţii, Temporalităţii, Modalităţii
Cantităţii şi Calităţii, respectiv ale Cauzalităţii existente
în legătură cu orice acţiune, stare, fenomen, subiect, obiect, etc.
privite în relaţie cu Idealurile Omului Universal
iubire
cunoaş-tere
forţă
bine
adevăr
frumos
libertate
dreptate
unitate
absolut
vreau
ştiu
pot
fac
comunic
creez
joc
armonizez
adaptez
dezvolt


Ce?




Cine?
Unde?
De unde?
Până
unde ?
Când?
De când?
Până când?
Cum?
Cât?




De ce?
Acţiune/
act;
activ/pasiv;
conştient/
inconştient;
explicit/
implicit
Fiinţă/
existenţă/obiect/ stare/ substanţă
/fenomen
Spaţia-litate:
Poziţie/
relaţie


Tempora-litate:
Timp:
trecut/
prezent/
viitor
Modali-tate:
Formă/
esenţă;
Relaţie/
poziţie/
mişcare/
schimbare
Cantitate/
calitate;
întindere/ dimensiune


Cauza-litate/
motivaţie
Ştiu (ştie)
Ce ştiu?
Ce ştie?
Cine ştie?
(De) unde
ştiu?
(De) unde ştie?
Când
ştiu?
Când ştie?
Cum ştiu?
Cum ştie?
Cât
ştiu?
Cât ştie?
De ce
ştiu?
De ce ştie?
Vreau (vrea)
Ce vreau?
Ce vrea?
Cine vrea?
Unde
vreau?
Unde vrea?


Când/ de când/ până când
vreau/ vrea?
Cum
vreau?
Cum vrea?
Cât
vreau?
Cât vrea?
De ce
vreu?
De ce vrea?
Pot (poate)
Ce pot?
Ce poate?
Cine
poate?
Unde
pot?
Unde poate?
Când
pot?
Când poate?
Cum
pot?
Cum poate?
Cât
pot?
Cât poate?
De ce
pot?
De ce poate?
Fac (e)
Ce fac?
Ce face?
Cine
face?
Unde
fac?
Unde face?
Când
fac?
Când face?
Cum
fac?
Cum face?
Cât
fac?
Cât face?
De ce
fac?
De ce face?
Comunic (ă)
Ce comunic?
Ce comunică?
Cine
comunică?
Unde
comunic?
Unde comunică?


Când
comunic?
Când comunică?
Cum
comunic?
Cum comunică?
Cât
comunic?
Cât
comunică?
De ce
comunic?
De ce comunică?
Creez (crează)
Ce creez?
Ce crează?
Cine
crează?
Unde
creez?
Unde crează?
Când
creez?
Când crează?
Cum
creez?
Cum cează?
Cât
creez?
Cât crează?
De ce
creez?
De ce crează?
Joc (ă)
Ce
joc?
Ce joacă?
Cine
joacă?
Unde
joc?
Unde joacă?
Când
joc?
Când joacă?
Cum
joc?
Cum joacă?
Cât
joc?
Cât joacă?
De ce joc?
De ce joacă?
Armonizez (ază)
Ce
armonizez?
Ce armonizează?
Cine
armoni-zează?
Unde
armoni-zez?
Unde armoni-zează?
Când
armonizez?
Când armoni-zează? ?
Cum
armoni-zez?
Cum armoni-zează?
Cât
armoni-zez?
Cât armoni-zează?
De ce
armoni-zez?
De ce armoni-zează?
Adaptez (ă)
Ce
adaptez?
Ce adaptează?
Cine
adaptea-ză?
Unde
adaptez?
Unde adapteză?
Când
adaptez?
Când adaptează?
Cum
adaptez?
Cum adaptea-ză?
Cât
adaptez?
Cât adaptează?
De ce
adaptez?
De ce adaptea-ză?
Dezvolt (ă)
Ce dezvolt?
Ce dezvoltă?
Cine
dezvoltă?
Unde
dezvolt?
Unde
dezvoltă?
Când
dezvolt?
Când dezvoltă?
Cum
dezvolt?
Cum dezvoltă?
Cât
dezvolt?
Cât dezvoltă?
De ce
dezvolt?
De ce dezvoltă?


0. Atunci când studiem o religie oarecare (sau un sistem ezoteric, filosofic, politic, economic, psihologic, etc.) este foarte util să înţelegem cât mai clar şi cât mai profund acel fenomen prin punerea unor Întrebărilor Revelatoare (ca o condiţie necesară pentru a găsi apoi răspunsuri cât mai satisfăcătoare, mai reale şi mai corecte la ele) cum sunt de exemplu şi cele care urmează:




1. Acţiunea


1.1- Ce ştiu eu – prin percepţie directă respectiv prin raţiune?
Şi ce ştie el/ei - fondatorul şi/sau promotorii („preoţii”, etc.) acelei religii?

Ei chiar ştiu ceea ce pretind că ştiu sau doar mint sau/şi halucinează?

Cum fac astfel diferenţa între un impostor religios şi unul care teoretic nu e impostor?

Pe baza unor vorbe („mărturii sincere”) ale sale şi a unor discursuri de autopreamărire lingvistică sau pe baza unor fapte concrete, irefutabile evidente pentru toată lumea (specifice de exemplu Testului de Acreditare a activităţii „zeilor”...);
***

1.2.- Ce vreau eu şi ce vor ei?
Care sunt interesele lor reale – ce câştigă ei din promovarea acelei religii dogmatice şi ce câştig şi ce pierd eu dacă ader la ea?

Oare nu e evident că ei câştigă avere, bogăţii, sclavi şi slujitori credincioşi şi soldaţi credincioşi pentru a le apăra interesele personale?

Şi oare nu e evident că cei care cad în capcana credinţei (dogmatice) nu „câştigă” decât statul de sclav/slujitor/supus, de „oaie credincioasă” numai bună „de muls de lapte”, de „bou credincios” numai bun de pus la „tras în jug”, de „câine credincios” bun de „asmuţit pe duşmanii” stăpânului „divin”?

Şi cam ce are de pierdut un naiv şi un neatent care cade în capcana credinţei?

Naivul acesta îşi pierde în mod evident: libertatea (de gândire, de acţiune, de manifestare creatoare originală); dreptul de acces la Cunoaşterea Universală; dreptul de a cunoaşte şi de a cerceta singur adevărul; dreptul de a fi un individ cu discernământ propriu (el trebui acum să fie doar o simplă „oiţă” dintr-o „mulţime de oi” pentru care gândeşte „păstorul-mulgător-măcelar” al ei); dreptul de a fi normal psihic (de a nu fi infectat psihic cu tot felul de fobii şi terori de tot felul de fiinţe imaginare de tip „bau-bau”; de a nu fi infectat cu tot felul de personalităţi duble religioase, cu tot felul de comportamente obsedante specifice unui dependent de consumul de cuvinte „magice” şi de gesturi „magice”; cu tot felul de tendinţe de sinucidere psihică şi fizică, etc.).

Deci ce pierde un credincios? „Mai nimic”! El îşi pierde doar dreptul de a fi om şi îl „câştigă” pe acela de a fi animal (de povară, de companie, de protecţie, de sacrificiu, etc.) şi bestie „credincioasă”!...
***

1.3- Ce pot eu să fac din ceea ce pretind ei că aş putea face?

Oare nu pretind ei („zeii/profeţii/maeştrii”) că aş putea face lucruri pe care de fapt eu nu le pot face pentru simplul motiv că sunt imposibil de făcut (cel puţin prin uneltele de poveste pe care ei mi le oferă verbal în acest sens)?

Şi ce pot ei? Ce poate să facă cu adevărat „zeul”, „profetul” şi „preoţii” acelei religii?

Pot ei cu adevărat să facă ceea ce zic că pot să facă (să vindece bolnavi incurabili, să „învie morţii”, să „împartă fericire veşnică”, etc.) sau e doar vorba de ei (aceştia nu sunt decât nişte şarlatani şi nebuni „divini”)?
***

1.4- Ce fac eu cu adevărat, nu teoretic (imaginar)? Ce fac ei (promotorii acelei religii) cu adevărat, nu imaginar? Le sunt faptele precum vorbele, sau e numai vorba de ei?

Ei promovează nemurirea – sunt ei însă nemuritori? Dacă nu, atunci cum pot susţine ca fiind cert ceva ce nici ei nu au experimentat?

Nu sunt ei astfel doar nişte impostori şi nişte amăgitori „divini”?

Ei promovează „vindecarea prin credinţă şi rugăciune”? S-au vindecat ei astfel? Câţi alţii s-au vindecat astfel? A.. doar unul dintr-un milion?

Nu e astfel mai probabil că acela s-a vindecat din alte cauze decât „rugăciunea” – având în vedere că 999.999 de bolnavi nu s-au vindecat cu ajutorul ei?

Este aceasta cu adevărat o cale solidă de vindecare? Sau e doar o amăgire şi o autoamăgire prin şmecheria credinţei?...
***

1.5- Ce comunic eu? Ce arăt eu că vreau şi astfel şarlatanii religioşi speculează apoi pentru a-mi promite că îmi dau, deşi nu stă în puterea lor acest dar?

Ce comunică ei (conducătorii şi promotorii „divini” şi umani ai acelei religii)?

Comunică iubirea sau ura (războiul, distrugerea/ supunerea/ „convertirea” forţată a „necredincioşilor”)?

Comunică şi susţin dezvoltarea dorinţei de cunoaştere şi putere, sau dimpotrivă susţin ignoranţa - de exemplu prin înţepenirea „pentru veşnicie” a capetelor credincioşilor într-o carte „sacră” scrisă pe vremea „când purecele se potcovea cu 99 oca de fier”?

Şi apoi oare ei nu comunică una şi de fapt fac alta?
Oare nu propovăduiesc ei pacea dar de fapt ei merg la război?

Oare nu propovăduiesc cunoaşterea dar în fapt susţin ignoranţa?

Oare nu propovăduiesc puterea dar induc în victimele lor slăbiciunea, sclavia şi supunerea necondiţionată?

Şi oare nu propovăduiesc ei adevărul dar de fapt spun minciuna?

Nu propovăduiesc ei libertatea dar în fapt o înlănţuie cât mai mult pe aceasta?...
***

1.6- Ce creez eu? Ce sunt ajutat (faptic nu teoretic) să creez (construiesc) prin aderarea la sistemul de idei şi practici al unei religii oarecare?

Apoi prin această „aderare” îmi este dezvoltat sau îmi este inhibat talentul creativ - prin obligarea de exemplu doar de a copia ca un prost „tipare sfinte” (picturale, sculpturale, literare) „căzute din cer” pe vremea când „zeii umblau pe pământ şi se culcau cu fiicele oamenilor”?

Creez eu ceva sau doar copiez ca un xerox ce au creat alţii?
***

1.7- Ce joc eu şi ce joacă ei? Ei se joacă de-a părinţii „divini” şi eu mă joc de-a „copilul” lor? 

Ei (capii „divini” ai acelei religii) se joacă de-a „stăpânii” şi „domnii” şi eu mă joc de-a sclavul şi slujitorul lor credincios? Ei se joacă de-a doctorul şi eu mă joc de-a bolnavul?...

Ce am eu de pierdut din această joacă infantilă „divină” şi ce au ei de câştigat din interpretarea rolurilor lor infantile de „zei”, „profeţi”, „preoţi”, „călugări”, ş.a.m.d.?...
***

1.8- Ce armonizez eu cu adevărat? Armonizez ceva cu ajutorul unei religii oarecare sau dimpotrivă mă dezechilibrez ca un prost - creez în mine frici şi terori stupide (de tot felul de „bau bau” şi de „tărâmuri ale zmeilor/zeilor”), speranţe deşarte, personalităţi duble, depresii cronice, tendinţe de sinucidere psihică, etc.?...
***

1.9- Ce adaptez? Şi mai ales ce adaptez la ce? 

Adaptez o religie oarecare la satisfacerea optimă a nevoilor mele reale (nu imaginare)? 

Sau acea religie încearcă să mă adapteze (transforme) pe mine la nevoile ei - mai precis la satisfacerea nevoilor şi dorinţelor conducătorilor şi promotorilor ei „divini”?

Eu sunt stăpânul religiei mele şi astfel o creez după chipul şi asemănarea mea (chiar dacă cu ajutorul unor alţi fraţi întru fiinţă) sau ea încearcă să mă creeze pe mine după chipul şi asemănarea ei (a idealului de sclav gândit ca folositor pentru sine de către vreun „zeu”, „profet” sau „preot” oarecare)?...
***

1.10- Ce dezvolt eu cu adevărat prin aderarea la valorile şi practicile unei religii dogmatice („revelate”) oarecare? Oare nu dezvolt exact contrariul a ceea ce mi se promite?

Oare nu sunt amăgit cu momeală „divină” ca să pot fi prins în plasa „spirituală” a unui şarlatan sau a unui nebun oarecare?

Mă dezvolt eu ca individ sau sunt supus unui proces de masificare, de turmizare? Acea religie dezvoltă omul din mine sau oaia din mine?

Mă dezvolt eu psihic, mă maturizez eu psihic din punct de vedere religios, filosofic, psihologic, politic, economic, artistic, ştiinţific sau dimpotrivă sunt introdus într-un proces de involuţie şi infantilizare psihică religioasă, filozofică, psihologică... cu ajutorul capcanei perfide a credinţei (dogmatice)?




2. Fiinţa


2.1- Cine ştie? Eu ştiu? Dar el? Chiar ştie el despre ce vorbeşte? 
Ştie oare vreo unul din noi sau doar ne prefacem – el că ştie, eu că nu ştiu că nu ştie – ne prefacem „spiritual” că ştim „ce şi cum” dar de fapt nu ştim nici unul din noi (cel puţin altceva decât conţinutul unei poveşti de adormit copii)?

2.2- Cine vrea? Eu vreau să fiu sclav spiritual pe tarlaua unui „zeu” oarecare sau el vrea asta?

Eu vreau să mă belesc de cap încât să nu mai fac distincţie între bine şi rău şi să ajung astfel să execut fără împotrivire „poruncile divine” ale „zeului” sau el vrea asta?...

2.3- Cine poate? Poate „zeul” şi/sau „profetul” lui să facă ce zice că poate face? Pot eu face ce zice el că eu pot face? Cine poate face? Oare nu cel care se vede clar că face (ceea ce zice)?

2.4- Cine face? El („zeul”) face „vindecarea”/„minunea” sau el doar se laudă cu ce au făcut alţii sau cu ce s-a realizat absolut întâmplător?

Sau mai grav – nu e nici o „vindecare/minune” acolo ci doar o şarlatanie şi o „magie de bâlci” înscenată de tot felul de „reprezentanţi divini” cu ajutorul complicilor lor la fel de „divini”?
***

2.5- Cine comunică? Eu comunic şi el execută sau el comunică şi eu execut?

Cine comunică „mesajul divin” - cel de pe gura căruia iese, sau vreun personaj imaginar din capul lui? 

Cine comunică deci - „zeul” prin gura „profetului” sau „profetul” prin „gura zeului”?

Halucinaţiile prin nebun sau nebunul prin halucinaţii? 

Şarlatanul „spiritual” prin minciuni „divine” sau minciunile „divine” prin el?

Este „comunicarea divină” clară şi directă (evidentă pentru toată lumea) sau este un impostor „intermediar divin” pe undeva pe la mijlocul ei care astfel o distorsionează şi o controlează în interesul său perfid?
***

2.6- Cine creează? Eu creez religia în interesul meu, sau religia mă creează pe mine în interesul celor care o controlează şi o conduc?

Eu creez arta sau eu doar copiez (xeroxez) ce au creat alţii? E arta mea sau e arta lor?
***

2.7- Cine joacă? Eu joc şi alţii sunt spectatorii plătitori sau neplătitori ai „spectacolului meu sacru” sau alţii joacă „drama divină” şi eu doar plătesc „biletul” de intrare în „sala sacră” în care ea se joacă?

2.8- Cine armonizează? Ei (zeii şi profeţii) armonizează sau de fapt eu armonizez (propriul psihic şi propria viaţă) iar ei doar iau credit cu neruşinare pentru lucrurile pe care eu le fac?

2.9- Cine adaptează? Eu mă adaptez la satisfacerea nevoilor „divine” ale unor şarlatani „divini” sau ei se adaptează la felul meu de a fii ca să mă poată păcăli să le slujesc pe post de sclav credincios în cele din urmă?

2.10- Cine dezvoltă? Îmi dezvoltă ei capacităţile mele latente intelectuale (cunoaştere cantitativă şi calitativă), emoţionale (compasiune, iubire, empatie...), fizice (forţă, graţie, agilitate) sau eu mi le dezvolt de fapt (pentru că în mod evident nimeni nu o poate face în locul meu – cel puţin nu mai mult decât ar putea să mănânce în locul meu) şi ei („zeii” şi „profeţii” lor) doar iau credit pentru faptele mele păcălindu-mă să plătesc pe alţii pentru munca mea?

Eu sunt cel care muncesc şi tot eu sunt şi cel care plătesc pe alţii pentru ceea ce eu am făcut? 

Ce logică mai e aici?... O logică „divină” fără îndoială!




3. Spaţialitate/Spaţiu


3.1- De unde ştiu? Am fost de faţă? Dar cel ce pretinde că ştie de unde ştie – a fost el de faţă?

Nu? Atunci ce alte dovezi are? Aha... literatură pentru copii... Interesant... Păi atunci ce ştie el de fapt: fapte şi adevăruri incontestabile (ştiinţifice) sau doar acţiunea din unele basme pentru „copii”?

Şi ce ne spune oare aceasta despre gradul de maturizare psihică a acestui „re-povestitor credincios”?

Exact: că nu are aşa ceva! Şi ce ne mai spune?... Cât de naiv, de ignorant şi de infantil este! Exact... doar atât!

Dar atât e suficient pentru noi oamenii liberi pentru a-l aborda şi a-l ajuta astfel să iasă din ignoranţă, naivitate şi infantilitate religioasă – prin cheile revelatoare concrete ale Religiei Cosmice: educaţie, cercetare şi creaţie continuă prin Ideal şi întru Armonie!
***

- De unde ştiu că e aşa şi nu e altfel? Câte probe şi dovezi irefutabile am pentru a proba ceea ce zic că „ştiu (cunosc) destul de bine”!

Apoi acestea sunt probe sau poveşti (sau vise)? Fac oare diferenţa între acestea două?...
***
 
3.2- Unde vreau eu să mă simt bine („ca în paradis”)? Aici pe pământ sau acolo pe „tărâmul morţilor”?

Aici şi acum sau atunci şi acolo? 

Şi dacă vreau aici şi acum de ce mă iau după vorbele tuturor limbuţilor „divini” care încearcă să mă păcălească să-mi amân fericirea, pacea şi paradisul pe care le-aş putea avea acum şi aici pentru „atunci” (la „sfântu aşteaptă”) şi pentru „acolo” (în ceva tărâmuri imaginare specifice basmelor „divine”)?

Nu sunt eu astfel doar un fraier „divin” dacă mă las dus de nas şi accept o astfel de amânare?
***

3.3- Unde pot eu să fac ce vreau? În vis desigur! Şi unde poate „zeul” să facă ce vrea? Tot acolo, bineînţeles! Până aici suntem astfel la egalitate!...

Dar unde pot eu să fac ceva concret, obiectiv, statornic? – Evident doar în starea de veghe!

Şi unde poate să facă „zeul” ceva concret şi obiectiv! 

Nicăieri evident – deoarece el spre deosebire de mine este doar o creatură de vis incapabilă de fapte concrete, solide, obiective, irefutabile!
***

3.4- Unde fac eu munca mea de transformare întru Ideal? 
În „fan cluburi literar-sacre” (axate pe anumite opere literare cu tematică „zeiască”) sau în laboratoare de cercetare, în ateliere de creaţie şi în şcolii de educaţie serioasă în privinţa adevărului şi a cunoaşterii universale?
***

3.5- Unde comunic eu ceea ce vreau? Închis în casă, vorbind cu pereţii, şi/sau cu „piticii divini” din capul meu, sau în comunitate în mijlocul rudelor, prietenilor, cunoscuţilor şi a fraţilor umani întru fiinţare şi Ideal?

Dacă o fac în primul loc să nu fiu apoi surprins că nu o să fiu ajutat spre a face ceea ce vreau să fac!

Şi unde comunică „zeul/zmeul”? 

În piaţa cetăţii ca toţi să-l vadă (şi să-i vadă şi faptele „zeieşti” manifestate) şi să-l asculte proferând adevăruri coerente, ştiinţific demonstrabile sau demonstrate sau „el” comunică doar în capul meu?

Atunci nu e mai probabil că eu vorbesc singur (eu cu un personaj imaginar „divin” din ţeasta mea) decât că comunic cu cineva distinct de mine?

Oare ştiu ce e aceea o personalitate dublă religioasă manifestată ca şi simptom al bolii psihice specifice credinţei dogmatice?
***

3.6- Unde creez eu şi unde creează „zeul”? Eu crez în fapt, în realitate, în evident... 

El se pare că creează doar în cărţile de poveşti cu tematică „divină”? Cum de?...
***

3.7- Unde mă joc de-a „sacrul”? În capul meu sau în societate?

Atunci când o fac în societate oare aceasta nu trebuie să intervină ferm şi coerent pentru a reglementa acest „joc divin” spre a fi sigură că el nu scapă de sub control şi nu degenerează în tiranii şi totalitarisme „divine” şi în tot felul de alte înşelăciuni „divine”?

E evident că ea trebuie să intervină legislativ pentru a fi sigură că aceşti „jucătorii/ actori religioşi dogmatici” nu uită că de fapt ei doar se joacă (unii de-a credincioşii şi alţii de-a „zeii” şi/sau „reprezentanţii” lor) şi pentru a fi sigură astfel că ei nu încep apoi să-şi ia în serios jocul actoricesc pe teme literare „divine” cu consecinţe tragice pentru armonia lor interioară şi socială!
***

3.8- Unde se face procesul de armonizare psihică şi fizică promis de vreo religie dogmatică?

În realitatea obiectivă pe care o percepem cu toţii sau doar în realitatea specifică visului şi „îmbătării” cu droguri numenale respectiv gestuale?
***

3.9- Unde se produce procesul de adaptare la realitate?

În fapt sau doar în vorbă? În acţiuni concrete sau doar în dorinţe deşarte? În realizări evidente sau doar în împliniri imaginare în cadrul unor tărâmuri imaginare pline de prieteni „divini” imaginari?
***

3.10- Unde mă dezvolt? În ce aspecte ale fiinţei mele umane integrale este vizibil acest proces de dezvoltare: mă dezvolt eu cantitativ şi calitativ filozofic, religios, politic, economic... sau doar stagnez în aceste aspecte - ba chiar parcă involuez şi mă distrug psihic şi fizic în legătură cu aspectele lor de manifestare (pentru că sunt afectat de credinţă dogmatică)?




4. Temporalitate/Timp


4.1.1- Când ştiu eu ceva cu o oarecare certitudine? Oare nu doar atunci când văd cu ochii mei? (Dar nu în vis şi în halucinaţii de natură similară ci în realitatea concretă, palpabilă, obiectivă.)

Oare nu e cazul să nu mă mai amăgesc că ştiu ceva atunci când eu de fapt doar am visat ceva; - să nu mă mai mint că ştiu că ceva e real când de fapt nu am nici o dovadă pentru aceasta în afara propriei dorinţe de a fi real?

Ok, mă bazez şi pe mărturie dar nu în mod absolut ci doar relativ (cu atenţie şi discernământ sporit) şi doar până ajung să percep şi eu şi toţi ceilalţi în mod direct realităţile de care vorbeşte „mărturia”, în cazul că ele există!

Pentru că să nu uităm că în mod evident lumea geme de mincinoşi şi şarlatani, de înşelători şi de amăgitori de toate felurile!

Oare de ce aş crede în mod naiv că domeniul religios ar fi ferit de acţiunea contagioasă a acestor paraziţi sociali?

Mai ales când e clar ca lumina zilei pentru oricine că nu e aşa!

Fiţi deci atenţi fraţilor – în domeniul religios e poate chiar cea mai mare concentraţie socială de astfel de „paraziţi divini” (deocamdată)!
***

4.1.2 Când ştie cel care zice că ştie? Atunci când a visat (sau când a avut o „viziune”, o „intuiţie”, o halucinaţie, o criză de epilepsie, etc. „revelatorie oniric” a) ceea ce crede că ştie, sau doar după ce a testat cu metodologie ştiinţifică adecvată şi el şi alţii preocupaţi de problemă faptul că rezultatele sale sunt obiective şi evidente pentru toată lumea!

Dacă sursa sa e doar visul şi stările similare lui (hipnoza, autohipnoza, „meditaţia”, transa „spirituală”, „delirul”, halucinaţia, etc.) atunci ceea ce aduce el în societate nu e ştiinţă e doar visare: înşelare şi auto-înşelare prezentată însă în mod fundamental greşit ca şi cunoaştere autentică!
***

4.2.1- Când, de când şi până când vreau să particip la anumite servicii religioase şi să consum anumite produse religioase?

Bineînţeles doar când constat că ele îmi răspund (în mod real pozitiv) unei nevoi specifice şi doar atâta timp cât am acea nevoie, respectiv până când din altă parte apare posibilitatea de a o putea satisface mai bine (mai repede, mai eficient, mai convenabil, mai ieftin, etc.)!

De unde vine astfel oare tâmpenia „divină” care susţine că trebuie să fi „abonat pe viaţă” la consumul doar a unor anumite produse şi servicii religioase fie că îţi place fie că nu, fie că îţi folosesc la ceva fie că nu, fie că sunt bune sau dimpotrivă nocive pentru sănătatea psihică şi fizică a celui care le consumă?

Evident doar din campaniile de marketing religios agresiv şi înşelător promovat de religiile totalitare „divine” care vor să acapareze monopolul unei pieţe religioase şi astfel să-i poată vinde consumatorului religios de pe acea piaţă toate vechiturile şi mărfurile lor expirate şi stricate!...
***

4.2.2 Şi când vrea deci „zeul” şi „profetul” să-l slujesc? Acum? 
Dar el când mă slujeşte pe mine concret, nu verbal, direct nu mascat, clar nu difuz?
***

4.3.1- Când pot eu să fac ceea ce zice o anumită religie că pot să fac?
Doar după ce mă las să mi se prăjească creierii cu tot felul de metode de ameţire psihică specifice credinţei (dogmatice)?

Dar după ce o să am creierii prăjiţi cu credinţă va mai conta dacă eu chiar pot să fac lucrurile cu care am fost atras în capcană?

Va mai conta după ce ajung sclav psihic pe o „plantaţie divină” oarecare că „zeul” ei doar şi-a bătut joc de mine amăgindu-mă cu promisiuni înşelătoare şi cu ameninţări „cu bau bau”?...
***

4.3.2 Când poate el (zeul) să facă ce zice că poate face? Nu acum? Dar când? „La paştele cailor”? 

La „sfântu aşteaptă”? Când „câinii vor umbla cu covrigi în coadă”? Doar atunci?... 
 
Şi noi ce să facem între timp? Să răbdăm toate tâmpeniile „divine” ale celor care vor să ne ducă de nas şi să ne ţină înlănţuiţi cu lanţurile lor „divine”?...
***

4.4- Când trebuie să fac? Acum cât trăiesc? 
Aşa... Şi când (zice că) face el - „divinul”? 
Doar după ce mor? 
Sigur... Ce convenabil pentru el!!

Ce-ar fi însă să fie invers: să mă slujească el pe mine acum cât trăiesc şi atâta timp cât el trăieşte şi eu să îl slujesc după ce moare (el)
Cum?... Nu îi convine? Ce surpriză!!?...

Mă întreb oare de ce? Oare nu ne explica mai devreme ce convenabil pentru noi ar fi acest schimb „divin” (în care noi să dăm totul şi el să ne dea „praf divin” în ochii noştri „lumeşti”)? „Şmecheru' dracului!”...
***

4.5- Când comunic eu şi când comunică el? 

„Zeul/profetul” „comunică” doar după ce m-a introdus în stări de sugestibilitate crescută prin tehnici de relaxare, hipnoză, rugăciune către el, de mantralizare a numelui lui „divin”, de cântare de imnuri de slavă către el, etc.?

Ce convenabil pentru el! Ce-ar fi însă să „comunic” eu cu el după ce îl pun să-mi cânte mie imnuri de slavă, după ce îl pun să-mi repete în neştire numele, după ce îl pun să mi se roage cu credinţă şi speranţă...? 

Adică după ce îl bag eu pe el în astfel de stări propice înghiţirii nediscriminative a oricărei absurdităţi?
Cum? Nu-i convine! Ce surpriză!...
***

4.6- Când creez – când vreau eu sau când vor alţii? Eu îmi aleg timpul când creez sau alţii mi-l impun pe acesta? Ce sunt eu aici: „patron” sau „slugă”?
***

4.7- Când joc eu şi când joacă el? Doar când are avantaj evident – când e „încurajat” şi înconjurat de „fani”, doar când are arma (puterea) în mână?

El joacă doar când e evident în avantaj (când se joacă doar după regulile lui impuse unilateral în mod „divin”) şi eu joc doar când sunt în dezavantaj evident (când joc cu „zarurile” măsluite de el, pe terenul lui, şi după regulile lui de joc...)? Şi mă mai mir că pierd mereu acest joc „divin”?...
***

4.8.1- Când încep să (mă) armonizez? Doar când „îmi ajunge cuţitul la os” şi sunt copleşit de nenumărate suferinţe - semnal care îmi indică că particip la un proces de distrugere „de sine”?

Oare conştientizez eu că raţionamentele greşite pe care le port în propriul psihic (de natura celor şapte greşeli majore de comportament (specifice orgoliului, mâniei, fricii, tristeţii, lenei, lăcomiei şi desfrâului/ nesincerităţii); de natura non-idealurilor (a urii, ignoranţei, slăbiciunii, răutăţii şi relei-voinţe, a minciunii şi înşelăciunii, a urâciunii şi înlănţuirii, a dezbinării, nedreptăţii şi involuţiei psihice şi fizice); de natura prejudecăţilor, a credinţei dogmatice, a fanatismelor, etc.) dacă nu sunt corectate imediat după ce prezenţa lor în propriul psihic ne este semnalată de Supraconştient prin emoţiile-negative-semnal pe care ni le trimite – nu vor face decât să mărească în timp distrugerea şi suferinţa psihică şi fizică pe care ne-o provocăm nouă şi societăţii.
***

4.8.2 Când armonizează divinul? 
Cum se face că el vrea să armonizeze doar după ce noi nu mai suntem (după ce murim)?

El cică doar atunci vrea să ne dea paradisuri? 
Da ce „dracu” să facem cu ele atunci dacă noi nu mai suntem?

Nu ar fi fraţilor mult mai bine dacă am lăsa odată la o parte înşelătoria aceasta divină şi am munci pentru a realiza Paradisurile dorite aici şi acum – noi şi nu alţii pentru că e clar ca nu va veni nimeni „din cer” să o facă în locul nostru?

Nu ne-au ajuns oare câteva mii de ani de „aşteptare divină”? 
Câteva mii de ani în care suntem duşi cu „zăhărelul” de tot felul de înşelători şi nebuni „divini”? C
ât ne vom mai auto-amăgi oare în mod „divin”?...
***

4.9.1- Când mă adaptez? Mă adaptez eu la nevoile religiei sau ea trebuie să se adapteze la nevoile mele?

Şi dacă mă adaptez eu ei – când să încep să o fac – când nu am nici cea mai mică dovadă tangibilă, evidentă, irefutabilă, obiectivă, directă în legătură cu posibilitatea împlinirii promisiunilor ei „divine”?

În acest context nu e evident oare că „dovezile” bazate pe conţinutul unor poveşti literare cu tematică „divină” nu se încadrează la „dovezi” ci doar la „poveşti”?

Şi că „mărturiile sincere” a tot felul de credincioşi „duşi cu pluta” pe „tărâmuri de basm divin” nu sunt mărturii ci sunt doar indicii clare despre ce ar putea să păţească în fapt (nu teoretic) cel care se însoţeşte în mod naiv prea mult şi prea des cu aceşti deliranţi infantili dependenţi de droguri numenale şi infectaţi psihic cu virusul credinţei dogmatice?
***

4.9.2 Şi când îşi adaptează oare religiile dogmatice doctrinele, ritualurile, serviciile... la nevoile reale ale oamenilor – doar după ce s-au opus cu toată forţa lor dar au fost totuşi învinse cu mari sacrificii umane şi de resurse materiale?

Ce ne facem însă cu suferinţa imensă pe care a provocat-o între timp împotrivirea lor stupidă şi tiranică?

Până când vom mai tolera ca aceste rebuturi religioase ale trecutului nostru tiranic civilizaţional să se manifeste în mijlocul nostru pentru a ne împiedeca mereu, pe cât le stă în putinţă, să ne adaptăm optim şi prompt la noile circumstanţe individuale, sociale, naturale şi cosmice cu care ne confruntăm la un moment dat?

Cine mai are nevoie astăzi de pietrele de moară ale religiilor dogmatice care să ne tragă înapoi şi să ne încetinească mereu progresul spre realizarea de fapt (nu doar verbal prin promisiuni „divine” deşarte) a dorinţelor noastre milenare (vindecarea de boli, mărirea duratei vieţii, trăirea în paradisuri, în pace, armonie, acces nelimitat la cunoaştere, etc.)?
***

4.10- Când încep să dezvolt umanitatea din mine? Când încep să parcurg procesul de dezvoltare care îmi va aduce individualizare psihică şi maturizare psihică (religioasă şi de altă natură)?

Şi când vrea „divinul” să înceapă să le dezvolte pe acestea? 
Niciodată? Cum aşa? Aha... pentru că vrea să ne ţină cât mai mult în stare de infantilitate psihică (cu ignoranţa, slăbiciunea şi dependenţa aferentă ei) şi de turmizare (de „oiţe rătăcite”) pentru ca să ne poată astfel manipula psihic mai uşor şi prin urmare să poată să ne menţină cât mai mult ca sclavi şi slugi/ supuşi credincioşi ai lui!

Când o să conştientizeze oare umanitatea ce năpastă groaznică s-a abătut asupra ei prin pleiada aceasta „sfântă” de tot felul de „manifestări divine” de natură „zeiască” sau „profetică”?




5. Modalitate/Mod


5.1.1- Cum ştiu dacă cineva face ceva sau dacă e doar vorba de el? Oare nu prin a-i testa în mod serios pretenţiile?

Apoi cum ştiu – oare nu prin percepţie directă?
Şi ce „ştiinţă personală” mai e şi aceia care vorbeşte de evenimente „divine” la care eu evident nu am fost de faţă?

5.1.2 Cum ştie deci „reprezentantul zeului” - a experimentat el direct lucrurile de care vorbeşte şi pe care le promite ca posibil de obţinut (nemurire, paradisuri, pace, fericire, etc.) sau vorbeşte şi el ca un prost despre lucruri pe care nu le-a experimentat?

Şi dacă le-a experimentat cum le-a experimentat oare: în vis, după ce s-a ameţit cu „ciuperci divine” sau cu tot felul de tehnici de hipnoză şi autohipnoză, etc.?

Şi apoi ce ne facem dacă el minte că le-a experimentat căutând astfel să ne înşele în mod „divin” intenţionat?
***

5.2.1- Cum vreau ceea ce vreau? În ce condiţii vreau eu să mă „mântui”?

Sunt dispus să fac pentru aceasta chiar şi cele mai abominabile crime cu putinţă (să mint, să ucid, să înşel, să terorizez, etc.)?

În aceste condiţii unde îmi mai este atunci demnitatea de om?

Şi mai ales unde mi-e mintea? Şi ce fel de „mântuit” sunt eu dacă le fac pe acestea: un „mântuit” de adevăr, un „mântuit” de respect faţă de viaţă şi faţă de iubirea ei, un „mântuit” faţă de sinceritate, un „mântuit” faţă de cinste, un „mântuit” faţă de pace?

Chiar îmi doresc o astfel de „mântuire” – mai ales că evident ea vine imediat însoţită şi de suferinţă „spirituală” nemăsurată?
***

5.2.2 Cum vrea deci „zeul”? Ce condiţii îmi pune ipotetica „sursă divină” pentru „a-mi da” diferite daruri după ce mor - după ce nu mai sunt şi astfel nu le mai pot primii?

Este împlinirea acestor condiţii demnă de un Om Liber sau doar de un sclav, demnă de un om vertical sau doar de un individ „lipsit de coloană vertebrală”, demnă de un Om sau doar de un animal şi de o bestie credincioasă?
***

5.3.1- Cum pot? Care este deci mecanismul exact prin care zice-se că eu pot face ceea ce „sursa zeiască” „zice” că pot face... Aha... Bine... - să văd atunci mai întâi pe unu care a folosit acea „metodă” şi a obţinut ceea ce s-a promis!

Aha. Nu este... Adică, este... dar, e mort (nu mai este), sau este dar nu e aici (se ascunde pe după nori şi pe după stele)...

Aşa deci domnilor – doar vorba e de voi! A, sau stai este unul... da?

Ia aduceţi-l aici să studiem problema să vedem direct cum face el ce se zice că face? 
Are el „puteri autentice” sau doar dintre acelea învăţate din cărţi de gen „Ghidul idiotului pentru actele de „magie divină” de bâlci”?...

5.3.2 Cum poate deci el să facă ce face? Şi cum a putut el să facă ceea ce se pretinde că a făcut?
Aha... el era doar personaj de poveste şi faptele lui la fel... De aceia a putut... aşa se explică!

Sau nu? Care e deci explicaţia?... Aha - explicaţia a visat-o aseară în vis... ce uşurare am crezut că a „scos-o din burtă” aşa ad-hoc ca să nu se zică că nu are nici o explicaţie!...
***

5.4- Cum fac eu să fiu aşa de prost încât să cred toate poveştile acestea religioase de adormit/ speriat copii?
Şi cum face povestitorul lor „divin” să mă facă să le cred?

Aha... foloseşte la greu sugestia subliminală, hipnoza de grup, drogarea cu „cuvinte magice” şi alte tehnici clasice de control mental „divin”! Da: aşa se explică!
***

5.5- Cum comunic: cu sinceritate sau cu ipocrizie? Comunic ce este (realitatea) sau ce aş vrea să fie dar totuşi nu este?

Şi cum comunică cei cu care mă însoţesc – direct de la om la om, de la minte la minte şi de la inimă la inimă sau punem mereu între noi un „intermediar divin”, o „carte sacră” sau un „trimis din cer” care să ne intermedieze comunicarea evident doar în interesul său?

Oare nu e evident că cel care controlează canalul de comunicare este cel care controlează comunicarea în interesul său?
***

5.6- Cum creez eu şi cum creează el? Eu în realitate şi „divinul” în cărţi de poveşti? Foarte interesantă această diferenţă de manifestare creativă! Nu credeţi?
***

5.7- Cum joc - cinstit, naiv, murdar? 
Şi cum joacă „divinul”– cu „cărţile pe faţă” şi cu „miza la vedere” sau cu cărţi ascunse (secrete/„necunoscute”) la care doar el „are acces” şi cu o miză pe care doar el cică o vede?

Dar stai mă un pic – oare chestia aceasta nu se numeşte „înşelăciune spirituală”? Şi cel care o păţeşte nu se numeşte oare „fraier spiritual”?
***

5.8- Cum armonizez? Cunosc eu exact procesul detaliat (psihic, fizic, tehnic) de armonizare pe care îl folosesc pentru armonizarea psihică, fizică, socială sau nu îl cunosc?

Cum armonizează deci „divinul”? Printr-un proces la vedere, comprehensibil şi raţional sau doar prin tehnici de acelea „magice” prin care el „face ce vrea când vrea” – dar numai teoretic şi verbal pentru că în practică legile naturale vedem clar că nu se încalcă „magic” niciodată - de fapt atâta timp cât universul există ele nu se încalcă deloc pentru că dacă aceasta s-ar întâmpla „s-ar duce dracului” tot universul în „haosul lui originar”!
***

5.9- Cum adaptez eu ceea ce este (în mod evident şi clar) pentru a-mi satisface în mod optim nevoile şi pentru a-mi împlini în mod real (nu doar oniric - în vis, sau când am halucinaţii „divine” de la tot felul de drogări „spirituale” cu sau fără „ciuperci”) dorinţele „spirituale” (de prelungire reală a vieţii, de a trăi în „paradis”, de a fi fericit, etc.)?

Şi cum adaptează tot felul de „trimişi” (de gărgăunii lor din cap) vorbele (că doar de ele sunt capabili) pentru a încerca să mă ameţească de cap pentru a ajunge să nu mai fac diferenţa între fapte şi vorbe, între real şi imaginar, între veghe şi vis, între ceea ce este şi ceea ce vreau eu să fie (dar de fapt nu este)?
***

5.10- Cum mă dezvolt eu pentru a nu mai cădea prin ignoranţă şi naivitate în plasa a tot felul de „specialişti ai sacrului”?

Fac eu activităţi concrete de studiu atent, sceptic, susţinut îndreptate spre a înţelege în profunzime mecanismul de funcţionare a capcanei credinţei (dogmatice)?

Şi oare cum se dezvoltă o mişcare religioasă? Ce rol are acolo factorul politic (mai ales în cadrul unei guvernări tiranice şi totalitare), sau factorul biologic (deturnarea unor deprinderi biologice folositoare pentru supravieţuire în exact opusul lor), sau factorul psihologic (ce tehnici „de convertire” se folosesc, la ce „arhetipuri” se face apel, ce instincte sunt canalizate pentru a duce animalul uman religios acolo unde vrea „zeul-om-animal-de-pradă” care îl exploatează „spiritual”...?



6. Cantitate şi calitate


6.1- Cât ştiu? Ştiu suficient încât să îmi fac o părere despre fenomenul religios sau doar atât cât să povestesc la nevoie nişte anecdote „divine” din „cartea sacră” a înaintaşilor mei inventată prin „epoca de piatră”?

Şi cât ştie „zeul”? Păi dacă nu ştie nici măcar că pământul e rotund sau că se roteşte în jurul soarelui „ce puii mei” de „zeu/zmeu” mai e şi acela?

Dacă el nu e capabil să dovedească nici măcar că cunoaşte toată cunoaşterea pe care noi oamenii o deţinem, ce „zeu” mai e şi acela?

Un „zeu” impostor? Exact: a-ţi ghicit!
***

6.2- Cât vreau eu? Şi cât vrea „divinul”? 
Vrea toată viaţa mea? 
Stai mă nene puţin, da mie ce îmi mai rămâne pe urmă?

Şi în plus nu e cam mult pentru nişte simple vorbe deşarte? 
Pentru nişte promisiuni şi amăgiri strict lingvistice (respectiv gestuale)?
***

6.3- Cât pot eu să fac? Oare nu pot să fac mult mai mult decât sugerează impostorii „divini” că aş putea face?

Şi cât poate face „zeul”? Se pare că el nu e capabil nici să mute un munte de ici până colo, sau să vindece în mod clar vreo 100.000 de oameni afectaţi de boli incurabile! Atunci de ce e totuşi capabil?

Aha... doar să arunce în vânt vorbe de autopreamărire goale de conţinut... nici nu mă aşteptam la mai mult de la un impostor „divin”!
***

6.4- Cât fac eu şi cât face el (zeul)? Oare nu eu fac totul şi el doar ia credit pentru ceea ce eu fac?

Şi apoi cât fac eu din ceea ce ştiu că trebuie făcut pentru a mă armoniza psihic şi fizic – şi cât aştept să vină „zeul moş crăciun” să le facă în locul meu şi pentru mine?
***

6.5- Cât comunic eu şi cât comunică „zeul” din ce ştie? De ce ascunde informaţie? De ce are secrete şi „mistere” (e drept că doar verbale)?

6.6- Cât creez eu şi cât creează el („zeul”/„profetul”)? El creează totul şi eu doar copiez şi reproduc ca un papagal şi ca un patefon stricat ceea ce el a creat?

Da eu de ce nu aş crea? De unde până unde are impostorul „spiritual” „monopol divin” asupra creaţiei?
***

6.7.- Cât mai sunt dispus să joc acest joc de-a va-ţi-ascunselea cu „zeii” care chipurile se ascund prin munţi sau prin „transcendent” de noi?

Şi cât mai sunt dispus să joc rolul de sclav şi de slujitor credincios? Oare nu a venit vremea să joc şi rolul de om liber, stăpân pe propriul destin?
***

6.8- Cât armonizez din ceea ce trebuie armonizat? Mai nimic, pentru că aştept ca tot felul de „fiinţe magice” să coboare „din nori” şi să facă această armonizare în locul meu?

Atunci e bai – pentru că dacă nu mă armonizez imediat prin propriile forţe şi cu ajutorul semenilor mei umani (palpabili nu imaginari) o să sufăr!
***

6.9- Cât adaptez deci din ceea ce trebuie adaptat? Este evident că religiile dogmatice actuale nu mai sunt adaptate stării actuale a umanităţii – ele sunt depăşite de ceva vreme bună!

Ele trebuie adaptate la noile circumstanţe (democraţie, libertate, drepturi ale omului, globalizare, individualizare, etc.) sau dacă acest lucru nu e posibil trebuie abandonate şi înlocuite cât mai grabnic cu alte religii (de data aceasta libere şi nedogmatice) care sunt perfect adaptate circumstanţelor actuale – noilor nevoi şi dorinţe ale umanităţii.
***

6.10- Cât dezvolt din ceea ce trebuie dezvoltat? 
Sunt o serie întreagă de aspecte ale cunoaşterii umane care trebuie dezvoltate – aspecte legate de dobândirea acelor ştiinţe şi tehnologii specifice (informatice, biologice, chimice, etc.) necesare pentru a duce mai departe progresul actual real al umanităţii şi a-l apropia tot mai mult de Ideal – de Ţelurile şi Idealurile pe care umanitatea şi le-a propus să le atingă.




7. Cauzalitate/Cauze


7.1- De ce ştiu? Ştiu pentru că „mi-a turnat” cineva cu găleata divină cunoaştere în cap sau pentru că am studiat atent şi îndelung, pentru că am perceput direct, pentru că am cercetat detaliat ceea ce am ca şi cunoaştere în mine şi ceea ce este ca şi cunoaştere în afara mea?
***

7.2- De ce vreau eu ceea ce se pare că vreau? Pentru că am fost convins să vreau de un altul?

Pentru că am fost forţat în mod „divin” să vreau (prin aplicarea de „pedepse divine” sau prin ameninţarea cu ele)?

Sau pentru că am fost păcălit cu momeala speranţelor deşarte „divine” să vreau acel lucru?

De ce vrea „zeul” să-l slujesc ca şi sclav sau doar ca şi „prieten salariat”? 
Ce are el de câştigat şi ce are de câştigat autorul acelui personaj divin din inducerea perfidă a acestei dorinţe de servitute în mine?

Şi ce au oare de câştigat cei care se ocupă de promovarea şi distribuţia „cărţii lui sacre” de poveşti? Că evident au şi ei partea lor de „ciolan”!

Singurul fraier din povestea divină este deci se pare doar credinciosul.
***

7.3- De ce pot să gândesc şi să raţionez? Oare pentru că nu-mi foloseşte la nimic?

De ce pot „zeii” şi „reprezentanţii” lor să facă pe tiranii în societate?

Oare nu doar pentru că eu şi alţii asemenea mie îi lăsăm să-şi facă de cap în timp ce noi suferim de pe urma acţiunilor lor „divine”?
***

7.4- De ce fac eu deci prostia să mă închin unor personaje de poveşti „sacre” şi de ce fac prostia de a-i lăsa pe alţii să gândească în locul meu şi pentru mine şi astfel să trăiască în locul meu şi pentru mine?...
***

7.5- De ce comunic ceea ce comunic? De ce comunic că am nevoi specific religioase (de comunicare, de comuniune, de manifestare armonioasă şi idealistă, etc.)?

Pentru că vreau să-mi satisfac aceste nevoi? Da, normal!
Dar sunt oare dispus să plătesc orice preţ pentru a le satisface?

Oare prin preţul pe care mi-l cer religiile dogmatice nu ajung de fapt chiar la a satisface mult mai rău aceste nevoi?

Oare nu ajung eu astfel să trăiesc într-o comunitate totalitară, în care toată lumea îl spionează pe cel de lângă el, în care lipseşte sinceritatea, în care Idealul este mutilat şi murdărit cu tot felul de impulsuri şi apucături de membru al unei haite de credincioşi „divini” puşi sub conducerea unui „zeu-animal-de-pradă”?
***

7.6- De ce creez condiţiile pentru ca să fiu uşor fraierit de către orice şarlatan „divin”? Şi de ce las ca aceste condiţii să se formeze în societatea în care trăiesc?

De ce creez deci în mine frică faţă de cunoaştere nelimitată, de ce crez în mine frică faţă de tot felul de „bau-bauri”, de ce creez în mine prejudecăţi şi credinţe oarbe?
***

7.7- De ce joc în continuare acest joc copilăresc al credinţei în „zei”?

Şi de ce las societatea să se zbată în acest „infantilism divin”?

Nu a venit oare vremea ca ea să se individualizeze şi să se maturizeze psihic religios la nivelul fiecărui individ al ei?
***

7.8- De ce încerc să mă armonizez psihic? Pentru că vreau să fiu fericit!

Dar sunt eu astfel fericit atunci când port în mine credinţe dogmatice (oarbe) de natură religioasă sau politică?

Sunt eu fericit dacă îmi pun limite artificiale în calea creşterii cunoaşterii mele despre lume, în calea creşterii păcii din lume, în calea întăririi Fraternităţii Universale pe tot globul?
***

7.9- Şi de ce caut să mă adaptez realităţii evidente, obiective? Oare nu pentru a evita suferinţa şi pentru a-mi asigura supravieţuirea şi trăirea în armonie?

Ce câştig însă dacă lăsându-mă infectat de vreo credinţă dogmatică oarecare mă rup de această realitate şi refuz să o văd exact aşa cum este?
Doar suferinţă „spirituală” evident!
***

7.10- De ce nu caut să mă dezvolt psihic din punct de vedere religios (şi politic, economic...) prin acţiuni specifice de studiu, cercetare şi reflecţie?

Realizez eu că astfel îmi deschid viaţa doar ignoranţei, slăbiciunii şi urii - şi astfel tuturor celor care vor să profite (religios, politic, psihologic,...) de aceste slăbiciuni ale mele?
***
 
8. Prin urmare, în rezumat, în cazul religiilor dogmatice teiste trebuie puse cu seriozitate şi căutat astfel un răspuns cât mai clar, mai evident şi mai întemeiat următoarelor Întrebări „zeieşti”:


8.1- Ce este Zeul? 
Ce mai e şi acela un „zeu”/„dumne-zeu”? 
E oare mai mult decât un cuvânt fără sens existent în vocabular? Chiar crezi?..;

- Ce este zeiesc într-un zeu? 
Ce este uman într-un zeu?; 
Ce este animalic (şi bestialic) într-un zeu? 
Se pare astfel că „zeii” umanităţii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea noastră dar nu a oricui dintre noi ci doar a nebunilor şi şarlatanilor care îi promovează (de aici şi caracteristicile lor inumane şi subumane/animalice specifice).

- Ce este acela un zeu verbal/scris (zeu personaj literar) şi ce este acela un zeu real? Al tău din care e? Sau măcar faci diferenţa între aceste două categorii „divine”?

Dacă tu consideri că nu toţi zeii literari sunt şi reali în mod automat pe ce criterii faci deosebirea între cei literari şi cei reali?

Oare nu e evident că cei reali trebuie să-şi dovedească existenţa prin fapte concrete, irefutabile, evidente, demne de calităţile divine pe care şi le arogă (şi nu doar prin acţiuni literare divine pline de eroism lingvistic)?

Eşti sigur că nu te închini „de-a moaca” unor personaje literare? Bineînţeles cu ajutorul „piticilor” din propriul cap cu care vorbeşti singur!
***

8.2- Cine este deci „zeu”? De ce el şi nu altul?... A... Doar pentru că zice că este... Interesant... Frate dragă oare cât de naiv poţi să fi?

- Care dintre „zeii” declaraţi ca atare zici tu că este „zeu” real (care dintre zei este zeu?)?

Cel care are armata umană „oficială” învingătoare în luptă? 
Dar de ce „puii mei” nu vine nesimţitul să-şi poarte singur luptele? Ce, nu îl ţin „baierele lui divine”?...

Sau să fie cel care are o poveste divină mai faină (mai bine construită, mai atractivă literar...)?
***

8.3- Unde este Zeul tău? Unde sunt zeii tăi? Se ascund ei de noi? Dacă da de ce se ascund? 
Le e ruşine de comportamentul lor animalic?

Sau le e frică să nu li se dovedească pe faţă impostura, celor care îi promovează şi care astfel încearcă să-i pitească prin „transcendent” sau prin „cer” sau pe după „stele şi pe după lună”?

- De unde vine zeul (zeii) şi încotro se duce (duc)?

- Şi încă o dată mai precis ce treabă au ei cu noi? A... vor să le fim sclavi (slujitori/supuşi) credincioşi în cadrul tiraniilor lor divine pământene?

DA? Atunci nu mersi!!! Să-şi ia pretenţiile lor tiranice şi totalitare şi să se ducă de unde au venit (în capetele perfide sau „duse cu sorcova” ale celor care i-au inventat)!

- Care este locul şi rolul unui zeu (sau a mai multora) în societatea umană? 
În ce condiţii trebuie lăsat el să se manifeste în această societate? Ar trebui să fie „trimişii” lui mai presus de legea socială umană?
***

8.4- De când şi până când este zeul zeu? 
Din totdeauna pentru totdeauna... Hmm...- cam sună a poveste nu-i aşa?... Ce zici astfel de faptul evident că majoritatea zeilor care „au existat” (99 la sută) şi-au „pierdut” calităţile divine şi au dispărut din istorie, înlocuiţi cu alţii?
Oare totuşi cum vine asta? E oare pentru că au fost ucişi (surghiuniţi, alungaţi) din zonă de noii zei?
Sau pentru că nu au existat niciodată nicăieri altundeva decât în imaginaţia umană şi astfel când aceasta s-a plictisit de ei i-a „concediat”?
***

8.5- Cum devine zeul zeu? 
Cine îl zeifică şi de ce? 
Şi care sunt interesele reale din spatele „zeificării” lui sociale doar pe baza unor vorbe de autopreamărire, respectiv pe baza unor mărturii „credincioase” de genul unor basme cu „făt frumos”?
***

8.6- Şi câţi dintre zei zici că sunt zei? 
De ce unii zei sunt zei şi alţi zei nu sunt zei?
***

8.7- De ce este deci zeul tău zeu? 
Cum demonstrează zeul tău că este zeu? 
Prin vorbe sau prin fapte?

Dacă o face şi prin „fapte” - prin ce fel de fapte - prin fapte pe care le fac alţii: oamenii, natura, cosmosul, etc. şi el doar ia credit fără ruşine pentru ele?

- De ce este deci zeul zeu? Cum a ajuns el prin urmare, să fie (considerat) ca atare?
***

9.- În rezumat: 
Frate dragă ce e acela un zeu? 
Cine e deci Zeu/Zeul? 
Cum ajunge zeul zeu (cum a ajuns zeul tău zeu)? 
De când până când este zeul zeu? 
De unde până unde este zeul zeu (se pare că fiecare are domeniile lui separate de stăpânire psihică!)?

Şi unde este zeul? Pe unde zici că se mai ascunde? Şi apropo de ce se ascunde?

Câţi dintre zei sunt zei? Câţi dintre zei nu sunt zei?

Şi de ce zici că unii sunt şi alţii nu sunt... că doar vorbe de autopreamărire divină îşi aduc toţi prin gura „profeţilor” lor - şi asta e şi singura ta „probă”!...

Ce interesant... se pare că zeii se bat de fapt doar în „vorbe divine” scrise sau nu prin tot felul de „cărţi sacre” şi prin tot felul de capete belite sau după caz perfide specifice „mesagerilor” lor oficiali.

Cine poate deci comunica în mod real (nu imaginar, sau prin vise) cu un zeu?

Şi cine are nevoie de un zeu imaginar şi de ce?
Şi cine are nevoie de un zeu real şi de ce?

Poate deci zeul (tău) să fie tiran? 
A, chiar este.. ce curios... 
Da' oare cine sau ce îi dă puterea reală de a se comporta ca un tiran în societatea umană?

Oare nu i-o dai chiar tu sau alţi naivi credincioşi ca tine care nu faceţi diferenţa între personaje literare zeieşti şi autorul sau promotorii poveştii în care ei sunt personaje – autor şi/sau promotori care le folosesc pe acestea ca „păpuşi zeieşti de paie” pentru a face ce vor ei cu voi?

Şi auzi: poate fi zeul nebun? Nu?.. sigur? Da psihopat, sociopat, criminal, narcisist, isteric, etc.?...
***

10. Realitatea evidentă ne arată deci dacă vrem să o vedem că de fapt nu sunt decât doar două categorii de zei („zmei”):

- zei nebuni aflaţi în capetele unor oameni nebuni (care suferă evident de aceleaşi boli psihice de care suferă cei care îi poartă în capul lor);

- respectiv, zei şarlatani/ impostori aflaţi în capetele unor oameni şarlatani/impostori (cu evidente asemănări între zeul imaginar şi inventatorul lui)!

11. Cât despre zeii eventual normali la cap şi de ce nu reali, dacă chiar există pe undeva, probabil când văd câtă nebunie şi înşelăciune şi josnicie este în viaţa religioasă a societăţii umane actuale probabil fug de noi „cât văd cu ochii” şi cât mai repede cu putinţă.

La urma urmei de ce şi-ar prinde mintea cu nebunii şi cu proştii?
***

12. Şi încă odată: de ce zici că zeul tău e zeu şi „a lu' ăla de lângă tine” nu e?...

Aha... Zici că e doar o chestie de gusturi literare şi că acestea nu se discută, nu?

13. Nici dacă sub acoperirea lor şi motivate prin ele se realizează tot felul de înşelăciuni şi imposturi „divine” prin care societatea e trasă în tiranie şi totalitarism iar individul în sclavie fizică şi psihică?

14. Cam mare preţ pui frate pe o poveste! Nu ţi se pare?

15. Dacă nu ţi se pare ia-ţi te rog povestea ta „divină” şi mergi în pădure şi spune-o fiarelor de acolo, căci în societatea noastră, a oamenilor liberi, tu nu mai ai loc!

16. Tu ai renunţat la umanitatea ta: du-te deci între fiarele şi bestiile „divine” şi „profetice” cu care vrei să trăieşti şi lasă-ne în pace cu poveştile tale „divine” de doi lei dacă nu vrei să ajungi să regreţi că „te-a mâncat în fund” să te joci de-a impostorul divin în societatea noastră socioteistă.
***


17. În legătură deci cu orice aspect al existenţei am experimenta la un moment dat pentru o înţelegere cât mai integrală a lui trebuie să vizăm spre studiu următoarele 7 REPERE EXISTENŢIALE:
 
- Acţiunea/ actul (activ/pasiv; conştient/ inconştient; explicit/ implicit) – Ce? - Ce se întâmplă, ce se face în mod real?
 
- Fiinţa/ existenţa/ obiectul/ starea / substanţa/ fenomenul... – Cine? - Cine face acţiunea în mod real?
 
- Spaţialitatea - spaţiul - poziţia - Unde? - (De unde? Până unde?) - înţelegerea integrării exacte în spaţiu a acelei acţiuni şi/sau fiinţe.
 
- Temporalitatea – timpul - trecut/ prezent/ viitor - Când? (De când? Până când?) - înţelegerea integrării exacte în timp a acelei acţiuni şi/sau fiinţe.
 
- Modalitatea – relaţia - forma/ esenţa/ poziţia/ mişcarea/ schimbarea... - Cum? - înţelegerea modului exact de manifestare a acţiunii şi/sau fiinţei;
 
- Cantitatea şi calitatea - întinderea/ dimensiunea – Cât? - înţelegerea mărimii cantitative şi calitative a acelei acţiuni/fiinţe şi a implicaţiilor pe care aceasta le generează.
 
- Cauzalitatea - motivaţia - De ce? - având în vedere toate cele 6 Repere Existenţiale precedente putem în final să înţelegem cauzalitatea integratoare generatoare a acelei acţiuni/fiinţe într-un spaţiu-timp specific, într-o cantitate - calitate particulară proprie şi într-un mod specific de manifestare.
***

18. De exemplu pentru înţelegerea integratoare a fiinţării noastre într-un moment existenţial dat putem să ne întrebăm şi apoi să răspundem la următoarele întrebări:

- Ce fac (acum şi aici)?
- Sau/şi Cine (mai) face?

- Cum fac (ceea ce fac)? (De exemplu în mod instinctiv – pe pilot automat, sau conştient?)

- Unde sunt (acum)?
- Unde am fost înainte şi unde voi merge (care este poziţia mea exactă în orientare temporală)?

- Cât câştig (pe moment şi potenţial) din ceea ce fac şi cât pierd (pe moment şi potenţial)?
- De ce fac ceea ce fac?



Radu Lucian Alexandru