Mai jos găsiţi (în format text) cuprinsul "Legii zeilor" pe care o propunem spre adoptare de către societăţile civilizate (iar la sfârşitul postării sau AICI o puteţi citi în format PDF):
"Legea de reglementare a activităţii sociale a „zeilor”, „oamenilor-zei” şi a „purtătorilor de cuvânt oficiali” ai acestora
"Preambul
1. În condiţiile proliferării, în ultimele mii de ani, a pretenţiilor din ce în ce mai multor oameni (a se vedea în acest sens Anexele 1, 2 şi 3 de la sfârşitul acestui capitol) de a fi consideraţi „zei”, sau „oameni-zei”, sau „purtători de cuvânt oficiali” (profeţi, proroci, mesiaşi, guru, preoţi, mulahi, etc.) ai unor „zei”;
2. În condiţiile în care în majoritatea cazurilor aceste pretenţii sunt însoţite şi de pretenţia de a li se dedica un adevărat cult al personalităţii şi de pretenţia ca discipolii, ucenicii, credincioşii, etc. care cred cel puţin o parte din vorbele lor, să gândească doar aşa cum zic ei, să nu-i contrazică niciodată, să nu aibă spirit critic faţă de ei, să-i cinstească cu cât mai mulţi bani, cadouri, muncă fizică gratuită, etc.;
3. În condiţiile în care cel puţin o parte din aceşti pretendenţi (chiar mai mult de jumătate dintre ei) s-au dovedit a fi un pericol real pentru societate şi pentru cei pe care au reuşit să-i convingă prin vorbele lor iscusite (ca să nu zicem viclene) – prin faptul că:
- au declanşat sinucideri în grup, atacuri armate, acte teroriste, încercări de lovituri de stat uneori reuşite;
- au declanşat şi susţinut nenumărate războaie şi persecuţii (holocausturi, epurări rasiale, religioase, etc.);
- au sprijinit direct sau indirect nenumărate acte criminale, jafuri armate, furturi, violuri;
- au îngrădit în teritoriile pe care au ajuns să le controleze, cât mai strâns, drepturilor fundamentale ale omului (dreptul la liberă exprimare, la libertatea de gândire şi de asociere, la educaţie, la exprimare creativă originală, etc.);
(astfel producând nenumărate suferinţe societăţilor umane în care s-au manifestat);
4. În condiţiile în care mulţi dintre aceşti pretinşi „zei”, „oameni-zei” şi „purtători oficiali de cuvânt” ai vreo unui „zeu” sau altuia, au practicat şi continuă să practice înşelătorii medicale - pretinzând că pot vindeca diferite boli specifice sau mai des chiar toate bolile fizice şi/sau psihice în schimbul unei devoţiuni oarbe faţă de ei (concretizată în daruri consistente în bani sau de altă natură), păcălindu-i (înşelându-i) însă în majoritatea covârşitoare a cazurilor pe credulii şi naivii care apelează din disperare la „serviciile” lor „divine” (fiind bolnavi de cele mai multe ori de boli încă incurabile de către medicina acreditată şi dovedită a da rezultate) – prin metoda „clasică” de escrocare specifică credinţei dogmatice;
5. În condiţiile de mai sus, şi din multe alte motive pe care nu le mai enumerăm aici, se impune în mod imperios ca în fiecare societate democratică în care domneşte statul de drept să se iniţieze o dezbatere publică şi parlamentară serioasă, urmată de stabilirea unor legi clare care să precizeze printre altele:
5.1- ce este acela un „zeu” („dumne-zeu”); un „om-zeu”; o „încarnare a unui zeu”, un „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu” („mesager”, „profet”, „proroc”, „guru”, etc.), etc.
5.2- care sunt atribuţiile, caracteristicile şi condiţiile exacte pe care trebuie să le îndeplinească o fiinţă (un om, animal, extraterestru, etc.) pentru a putea fi încadrată în una din categoriile mai sus amintite – pentru a putea fi recunoscută în mod oficial de societate ca fiind „zeu”/ „om-zeu”/ etc. - prin acordarea unor certificate (diplome, adeverinţe, atestate, etc.) care să le ateste dreptul de liberă practică, în acea societate ca „zeu”/ „om-zeu”/ etc.;
5.3- la ce intervale de timp trebuie reînnoite aceste certificate de liberă practică şi condiţiile de reînnoire;
5.4- care sunt drepturile şi obligaţiile unor posibili deţinători de astfel de „certificate” în raport cu societatea şi cu ceilalţi oameni - ce are voie şi ce nu are voie să facă un „zeu”, un „om-zeu” etc.;
5.5- în ce condiţii pot fi retrase de către societate prin organele abilitate ca atare certificatele, atestatele de liberă practică pentru ocupaţia de „zeu”, „om-zeu”, „purtător de cuvânt al vreunui zeu/vreunor zei” etc.;
5.6- care sunt pedepsele aplicate de societate acestor „zei”/ „oameni-zei”/ „purtători oficiali de cuvânt”, etc. atunci când ei nu îşi respectă obligaţiile impuse prin lege sau când îşi depăşesc atribuţiile sociale şi drepturile care le sunt acordate prin Legea de Acreditare a activităţii lor, sau chiar mai grav atunci când încalcă în mod flagrant legile de organizare ale acelei societăţi;
5.7- etc.
6. Testul de acreditare a activităţii „zeilor”.
7. Pentru a iniţia dezbaterile mai sus amintite şi chiar pentru a contura o posibilă structură unei astfel de Legi de Acreditare a activităţii „zeilor”, în continuare propunem şase condiţii necesare şi suficiente a fi îndeplinite de cineva (om, animal, extraterestru, sau orice altă fiinţă ar fi) pentru a putea fi recunoscut (/ă) de către o societate umană drept „zeu”/„zeiţă”, „om-zeu”, „încarnare a vreunui zeu/ zeiţă”, „purtător (/purtătoare) de cuvânt oficial (/ă) al vreunui zeu” etc. şi a putea astfel apoi a beneficia prin Lege de nişte drepturi şi obligaţii specifice.
***
8. Aceste şase condiţii pe care le propunem sunt următoarele:
Puterea minimă de demonstrat
8.1.- O astfel de fiinţă ar trebui mai întâi să demonstreze că deţine o putere cu mult mai mare decât a unui om „obişnuit”.
8.1.1 Cât de mare să fie însă această putere?
8.1.2 Să trebuiască de exemplu ca „zeul” şi sau „reprezentantul său oficial” să aibă puterea să mute doar cu „puterea minţii” (fără să-l atingă fizic) un scaun prin aer de aici acolo sau să trebuiască să aibă puterea de a muta munţii din loc?
8.1.3 Evident că ar cam trebui să cam mute munţii din loc deoarece scaunele le pot muta şi alţii care nu se pretind pentru aceasta zei (de exemplu magicienii).
8.1.4 Îi cerem oare prea mult unui „zeu” (de obicei autoproclamat ca fiind atotputernic), dacă îi cerem să mute un munte din loc?
8.1.5 Nu prea cred! La „infinita lui putere” această cerinţă trebuie să i se pară un chilipir!
***
8.1.6 Aşadar propunem ca o primă condiţie de recunoaştere a calităţii de „zeu”, „om-zeu”, „încarnare a vreunui zeu”, „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu” etc. a cuiva să fie aceea ca acel individ/individă să mute el/ea singur/ă (sau după caz „zeul/zeiţa” pe care îl/o reprezintă) un munte, lung de cel puţin 10 km, lat de cel puţin 3 km şi înalt de cel puţin 1.000 de m la o distanţă de cel puţin 500 de km depărtare de locul de origine al muntelui respectiv (de preferat să mute un munte dintr-o zonă deşertică într-o altă zonă deşertică pentru a nu incomoda activităţile societăţii prin Testul său).
8.1.7 Înainte însă de a-l muta el trebuie să anunţe public (prin televiziuni cu acoperire mare, prin ziare de mare tiraj, etc.) cu cel puţin patru (4) săptămâni înainte dorinţa sa de a trece Testul de Acreditare pentru ca oricine doreşte să fie de faţă când se realizează mutarea să o poate face şi de asemenea să notifice Comisia constituită prin lege din cel puţin 30 de personalităţi ale lumii ştiinţifice (cel puţin 20 de ingineri, doctori, inventatori etc.) şi artistice (cel puţin 10 interpreţi, pictori, sculptori etc. de renume) pentru a verifica acurateţea trecerii Testului de Acreditare.
8.1.8 Această Comisie trebuie să fie de acord cu fiecare din detaliile mutării – ce munte va fi mutat, pe ce distanţă, etc. - pe care cel testat le propune (încadrându-se însă în prevederile generale ale Legii).
8.1.9 De asemenea, odată mutat, muntele trebuie lăsat în noua locaţie pentru cel puţin 10 ani, ca dovadă pentru oricine vrea ulterior să se încredinţeze de acurateţea mutării, după care el trebuie mutat de către „zeu”, „om-zeu”, „încarnare a vreunui zeu”, „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu” etc. înapoi de unde l-a luat.
***
8.1.10 Aşadar să vă mai întreb încă odată: vi se pare oare prea mult să-i cerem unui „zeu”, ”om-zeu”, „încarnare a vreunui zeu”, „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu”, etc. să mute un munte din loc?
8.1.11 La urma urmei, nu-i cerem de exemplu să scoată pământul de pe orbită şi să ne plimbe cu el prin cosmos o vreme (deşi cred că nici aceasta n-ar fi o idee rea dacă ar putea-o realiza), sau nu-i cerem de exemplu să terraformeze peste noapte (de exemplu în 7 zile normale pământene) o planetă oarecare din sistemul nostru solar (de exemplu planeta Marte) sau din galaxie, astfel încât să devină locuibilă pentru noi - nu le cerem acestea deoarece la urma urmei poate că chiar şi unor „zei” s-ar putea să li se pară prea greu acest lucru.
Ştiinţa minimală a fi evidenţiată
8.2.- E greu să ceri cuiva atotştiinţă (chiar şi unui „zeu”), aşa că, de exemplu, dacă trece prima probă să-i cerem la a doua să ne demonstreze că posedă nu o atotştiinţă ci doar o ştiinţă cu mult mai mare decât a oricărui om!
8.2.1 Astfel, cel care pretinde a fi Acreditat de societate ca „zeu/zeiţă”, „om-zeu”, „încarnarea feminină sau masculină (sau de ce nu, hermafrodită) a vreunui zeu”, „purtătorul/purtătoarea de cuvânt oficial/ă al vreunui zeu/zeiţe” etc. va trebui să demonstreze că, cunoaşte la perfecţiune în orice moment toate aspectele (cunoştinţele) pe care le presupun toate ştiinţele exacte (fizică, chimie, biologie, medicină, informatică, matematică, istorie, geografie, lingvistică, etc.) şi toate ştiinţele umaniste (filozofie, psihologie, istoria şi teologia religiilor, literatură, economie, etc.).
8.2.2 Îi cerem oare prea mult dacă îi cerem să cunoască toată ştiinţa dobândită de umanitate până în acel moment?
8.2.3 Dacă ar fi om mai mult ca sigur că i-am cere mult, dar el pretinde că este „zeu”, iar pentru o atare fiinţă ştiinţa umană trebuie să i se pară o joacă de copii! Sau nu?...
8.2.4 Dar la ce nivel ar trebui pretendentul la Acreditare să cunoască Ştiinţa umană a acelui timp?...– bineînţeles la un nivel puţin superior celui al cunoştinţelor ştiinţifice din acel moment – mai precis după ce a dovedit prin teste atent controlate că, cunoaşte la perfecţiune toată ştiinţa umană din momentul Testului, trebuie apoi să dezvăluie comunităţii ştiinţifice mondiale cel puţin trei legi (descoperiri) ştiinţifice (în domenii ale ştiinţei pe care e liber să le aleagă) care nu erau cunoscute mai înainte (legi/descoperiri care apoi să fie validate ca atare, prin metodologie ştiinţifică adecvată) – legi şi descoperiri care fiecare dintre ele să fie demne de premiul Nobel!...
Creativitatea artistică „divină” minim cerută
8.3.- Dacă trece primele două probe la a treia probă îi cerem să dovedească că este în posesia unei capacităţi creative cu mult superioară celor mai dotaţi artişti şi creatori umani din acel moment.
8.3.1 Nu îi cerem de exemplu să dovedească că este atoatecreator sau că poate crea (plasma) pe loc (din „neant”) absolut orice ne trece nouă prin cap – deoarece astfel s-ar putea să cerem prea mult chiar şi de la un „zeu”.
8.3.2 Îi cerem doar să fie capabil să cânte la perfecţie la cel puţin 100 de instrumentele muzicale diferite, să fie capabil să danseze la perfecţiune cel puţin 100 de stiluri diferite de dans şi apoi să creeze cel puţin vreo 10 opere muzicale.
8.3.3 Îi cerem apoi să picteze cel puţin vreo 10 tablouri, să sculpteze cel puţin vreo 10 sculpturi mari, să scrie cel puţin vreo 5 nuvele şi vreo 3 romane, câteva volume de poezii, să joace rolul principal în vreo 10 piese de teatru şi să creeze el însuşi vreo 3, etc. şi ca toate acestea să apară de departe pentru majoritatea comunităţii artistice internaţionale ca fiind fiecare în parte capodopere ale genului pe care îl reprezintă.
***
8.3.4 Ce ziceţi? Îi cerem astfel oare prea mult unui „zeu” sau vreunui „purtător de cuvânt oficial” al lui?
8.3.5 „Zeului” e clar că nu îi cerem mult iar în cazul „purtătorului său de cuvânt” („profetului”, „mesagerului”, etc.) nu-i cerem lui să facă toate acestea prin propriile forţe, ci să se lase inspirat (dacă e cazul de ce nu chiar „posedat”) de zeul pe care îl reprezintă şi acesta să le facă prin el – lucru valabil şi pentru restul probelor!
8.3.6 Aceasta e unica dovadă pe care o acceptăm de la „purtătorii de cuvânt” deoarece doar aşa putem să-i deosebim pe cei autentici de şarlatanii şi nebunii cu pretenţii similare lor.
***
8.3.7 Apoi un „zeu/zeiţă”, „om-zeu”, „încarnarea feminină sau masculină a vreunui zeu”, „purtătorul/purtătoarea de cuvânt oficial/ă al vreunui zeu/zeiţe” etc. care ar excela doar în anumite ramuri ale artei cu ce ar fi mai presus de un simplu artist bun?
8.3.8 La urma urmei sunt mii şi sute de mii de artişti care excelează în ramurile artei în care se manifestă dar pentru aceasta nu-i considerăm „zei”!
Capacitatea tehnico - ştiinţifică, inovativ-inventivă cerută unui „zeu”
8.4. - Ar mai putea fi considerat cineva „zeu/ zeiţă”, „om - zeu”, „încarnarea feminină/ masculină/ hermafrodită a vreunui zeu”, „purtătorul/purtătoarea de cuvânt oficial/ă al vreunui zeu/zeiţe” etc. dacă nu ar avea/dovedi apoi o capacitate tehnică de invenţie şi inovaţie cu mult superioară oricărui om?
8.4.1 Nu cred!
8.4.2 Ştim cu toţii că în prezent sunt mai mulţi oameni care au la activ cel puţin câteva sute de invenţii şi inovaţii... – să-i cerem deci pretendentului la acreditare sau reprezentantului său oficial să arate cel puţin 1.000 (o mie) de invenţii şi inovaţii realizate de el până în acel moment dintre care cel puţin 10 dintre ele să aibă un impact major asupra dezvoltării tehnice a societăţii umane (să fie comparabile cu invenţia telefonului, a becului, a motorului electric, a motorului cu ardere internă, a avionului, a rachetei, a calculatorului, etc.).
8.4.3 Îi cerem deci mult unui „zeu” dacă îi cerem să fie creativ, puţin mai creativ decât un om obişnuit?
8.4.4 Dacă da, cu ce e el mai „zeu” decât orice alt om?
Capacităţile medical - vindecătoare pretinse „zeilor”
8.5.- Proba a cincea va fi probabil una foarte iubită de pretendenţi deoarece vor fi puşi să facă ceea ce ei oricum fac în mod natural (sau nu? - oricum aşa se aude) - adică să vindece bolnavi incurabili.
8.5.1 Câţi? Un milion?
8.5.2 Nu chiar! – un milion s-ar putea să fie totuşi mult prea mult chiar şi pentru un „zeu/ zeiţă”.
8.5.3 Hai să fie atunci numai 100.000 de suferinzi afectaţi de cel puţin 10 boli incurabile diferite.
8.5.4 Cum să-i vindece, prin ce metode?
8.5.5 Prin orice metode consideră el/ea de cuviinţă cu condiţia ca apoi să poată dezvălui modul în care funcţionează şi mecanismele pe care se bazează vindecarea - pentru ca astfel aceste metode de tratament să poată fi preluate de comunitatea medicală internaţională şi folosite pentru vindecarea tuturor bolnavilor suferinzi de acele boli incurabile.
8.5.6 Dacă pur şi simplu „zeul” habar nu are cum se produce vindecarea şi doar constată că o poate face la dorinţă nu e la fel de bine ca în primul caz dar oricum e mai bine decât nimic – ne-om mulţumi şi cu atât!
8.5.7 În acest caz va fi purtat prin spitale ca să le golească unul după altul până ajunge la cifra de 100.000 de vindecări după care dacă doreşte să continue nu va fi împiedicat, dacă nu, i se va mulţumii frumos (chiar foarte frumos de către societate şi de către toţi cei vindecaţi) şi se va trece la următoarea probă.
8.5.8 Toate vindecările vor fi dovedite prin analize medicale complete efectuate înainte şi după vindecare şi repetate periodic pe o perioadă de cel puţin 30 de ani pentru a se dovedi că vindecarea este definitivă.
8.5.9 Până la confirmarea definitivă a tuturor vindecărilor efectuate (sau măcar a 90 % dintre ele) dacă toate celelalte teste au fost trecute se poate elibera o acreditare temporară de funcţionare a „zeului” respectiv.
8.5.10 Îi cerem însă oare prea mult unui zeu să vindece 100.000 de oameni bolnavi?...
8.6.- Ar trebui oare apoi ca „zeul” să fie puţin „nemuritor”?
8.6.1 Păi cred şi eu – dacă ar fi un simplu muritor ca şi noi la ce bun să-l tratăm special prin acreditări speciale?
8.6.2 Aşadar, o altă condiţie de acreditare ar trebui să fie să trăiască măcar 500 de ani (să le cerem oare să trăiască mai mult?...), împotriva oricăror adversităţi care s-ar abate asupra lor – astfel ei trebuie să dovedească că nu pot fi ucişi şi/sau răniţi cu nici o armă sau instrument/ metodă/ tehnică/ procedeu existent(e) în acel moment.
8.6.3 Pentru că mai mult ca sigur vor fi şi câţiva nebuni „divini”, (bolnavi psihic – şi nu puţini – de fapt, probabil cel puţin jumătate din cei ce vor încerca să treacă Testul de Acreditare) care se cred „zei” sau „reprezentanţi oficiali” ai acestora şi care vor dori în inconştienţa lor să încerce să treacă probele Testului de Acreditare expunându-se astfel riscului de a fi răniţi sau chiar ucişi în timpul lui, e necesar ca această probă să fie parcursă doar după ce au fost parcurse cu succes toate cele precedente.
8.6.4 În plus, testul de verificare a impenetrabilităţii pretendenţilor la acreditare şi /sau a capacităţii lor infinite de regenerare corporală şi informaţională (şi astfel implicit şi a „nemuririi” lor – cel puţin pe perioada stabilită de 500 de ani) trebuie să se facă progresiv – adică mai întâi, cu acordul lor bineînţeles, să se încerce de exemplu să li se taie (rănească) un deget la alegere.
8.6.5 Pretendenţii au opţiunea fie să lase să le fie tăiat degetul şi apoi imediat să-l „lipească” sau să crească altul la loc, fie să dovedească prin multiple încercări făcute cu diferite instrumente şi arme din ce în ce mai puternice că degetul cu pricina şi apoi nici o altă parte a corpului lor nu poate fi rănit în nici un fel de nici o armă şi de nici un instrument existent.
8.6.6 Dacă au ales varianta tăiere-vindecare, după faza cu degetul se repetă procedeul cu mâna, apoi cu un picior şi în cele din urmă cu însuşi capul.
8.6.7 Dacă după ce capul este tăiat, distrus, explodat, etc. şi el se reface imediat (la toţi parametrii fizici şi informaţionali deţinuţi înainte de pretendent) atunci pretendentul a trecut prima parte a acestui „test al nemuririi”.
8.6.8 Pentru partea a doua pretendentul la acreditare se va declara de acord să se deschidă „sezonul de vânătoare” asupra lui pe o perioadă de cel puţin 3 ani – timp în care orice om care consideră că ar putea să-l ucidă în vreun fel oarecare să aibă posibilitatea să încerce să o facă.
8.6.9 Declaraţia lui şi locaţia unde poate fi găsit de doritori va fi făcută publică prin mijloace mass-media, spre un public de cel puţin 500 de milioane de oameni (de diferite etnii, vârste şi orientări religioase) – apropo, în cei trei ani pretendentul trebuie să fie foarte vizibil în viaţa publică – să nu se ascundă!...
8.6.10 Să fie însă oare prea mult faza cu „sezonul de vânătoare” chiar şi pentru un „zeu”?
8.6.11 Vom trăi şi vom vedea!
8.6.12 Oricum am luat în considerare şi confortul „zeilor” şi nu cred că 15 ani de teste e mult în raport cu lungimea vieţii minime pe care le-o cerem să o ducă (de 500 de ani) - testele durează doar 3% (0.6 % x 5) din durata cerută a vieţii lor având în vedere că testul va trebui reparcurs de încă 4 ori în această perioadă la intervale regulate de 100 de ani fiecare).
8.6.13 Dacă în aceşti trei ani pretendenţii se dovedesc în continuare inexpugnabili atunci „sezonul de vânătoare” se închide iar testele se consideră încheiate - pretendentul la „zeificare” fiind prin urmare acreditat să-şi desfăşoare în cadrul acelei societăţi ocupaţia de „zeu/zeiţă”, „om-zeu”, „încarnarea feminină / masculină / hermafrodită a vreunui zeu”, „purtătorul/ purtătoarea de cuvânt oficial(ă) al vreunui zeu/zeiţe” etc. în strictă concordanţă cu drepturile şi obligaţiile stabilite prin lege pentru această ocupaţie (meserie).
9.1- Pretendentul la „zeificare” care vrea să fie recunoscut ca atare trebuie ca fie direct, fie prin vreun reprezentant oficial al său să depună o cerere în acest sens Comisiei care se ocupă cu procedurile de „zeificare” şi apoi să purceadă la trecerea una după alta, exact în ordinea de mai sus, a TUTUROR celor 6 Probe specifice ale Testului de Acreditare a „zeilor” (fie direct, fie prin intermediul „reprezentantului său oficial”) - aici fiind de menţionat şi faptul că el nu poate trece la proba următoare dacă eşuează la precedenta şi nu este acreditat dacă nu le trece pe toate.
***
9.2- În eventualitatea că vreodată va fi cineva (om, animal, extraterestru sau orice altă fiinţă) care va trece acest Test de „zeificare”, fie direct, fie prin intermediul vreunui „reprezentant oficial” al său, atunci el va fi acreditat să funcţioneze ca atare în cadrul societăţii, fie direct, fie prin reprezentanţii săi oficiali - dar asta nu înseamnă însă că va fi singurul căruia i se va acorda „zeificarea”, doar în virtutea faptului că este primul care a trecut testul – oricine altcineva, care la fel ca el va trece toate probele testului, va fi acreditat de asemenea să funcţioneze ca „zeu”, beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi ceilalţi „zei” acreditaţi.
***
9.2.3 Testul de Acreditare nu presupune deci existenţa unui singur „zeu/zeiţe” ci rămâne întotdeauna deschis la posibilitatea apariţiei şi existenţei mai multor astfel de „ciudăţenii ale naturii” - de fapt Testul nu presupune existenţa nici unui „zeu” – el doar ia în calcul această posibilitate (chiar dacă este infim de mică) pentru a reglementa legal posibilitatea manifestării acreditate a unor astfel de presupuse fiinţe şi a le discerne în mod clar de acelea care sunt doar creaţii perfide ale minţilor unor şarlatani şi escroci „spirituali” menite a induce în eroare şi a-i exploata prin ele pe cei naivi şi pe cei slabi fizic şi mental sau mai grav doar nişte năluciri şi vedenii ale unor bolnavi mental fără nici un suport în realitate.
***
9.3- Redăm în continuare şi câteva criterii care în mod evident nu sunt justificate pentru acreditarea activităţii unui „zeu”, respectiv „om-zeu” într-o societate:
9.3.1- numărul credincioşilor declaraţi – asta ar fi ca şi cum s-ar acredita orice şarlatanie sau nebunie (boală psihică) cu condiţia ca cei înşelaţi (respectivi cuprinşi de boala psihică respectivă) să fie suficient de mare (de exemplu să depăşească 10.000)
9.3.2- declaraţia dată pe proprie răspundere de către pretendentul la „zeificare” că el chiar este un „zeu” – în acest caz orice idiot, orice nebun, orice şarlatan poate să se auto-declare „zeu” (că doar nu îl doare limba – mai ales că va avea de profitat de pe urma declaraţiei sale „auto-zeificatoare”: scutire de taxe, lipsa de control a statului asupra activităţilor sale, posibilitatea de fraierire nelimitată a naivilor care îi cad în capcana credinţei întinsă de el, etc.) şi poate astfel să facă orice nelegiuire sub acoperirea acestei auto-declarări „sacre”.
9.3.2.1 În societăţile în care acest criteriu stupid de „zeificare” este folosit simpla rostire a următoarelor cuvinte „sacre”: „eu sunt un zeu/ zeul”, îl fac automat invulnerabil pe cel care le pronunţă direct sau prin vreun „reprezentant oficial” la intervenţia organelor de control ale societăţii în activităţile lui sociale!
9.3.2.2 E ca şi cum în aceste societăţi această frază ar fi considerată ca având puteri „magice”: oricine o pronunţă indiferent de ce mai face pe urmă – nu mai poate şi nu mai trebuie să se atingă nimeni de el!!???
9.3.3- ameninţările (verbale sau fizice: cu boala, suferinţa „veşnică”, posesia „demonică”, moartea „spirituală”, „în foc şi pucioasă”, etc. - în acest sens imaginaţia bolnavă a unor astfel de lepădături „divine” este nelimitată!
9.3.3.1 A recunoaşte în cadrul societăţii ca „probă” suficientă pentru acordarea statutului de „zeu/ profet” cuiva, şantajul, teroarea, violenţa, războiul, persecuţia, genocidul, etc. (bineînţeles toate „spirituale” şi „sacre”) pe care auto-declaratul „zeu” şi/sau reprezentantul lui „oficial”, respectiv adepţii lui apropiaţi („lupii” din haita sa „divină”) le aduc asupra celorlalţi membrii ai societăţii, sau asupra propriilor membrii pentru a fi recunoscută astfel ca „adevărată” „auto-declaraţia” lui fără nici o altă probă „divină” decât violenţa şi teroarea „divină” cu care şi-o însoţesc - e doar dovada că societatea respectivă a cedat în faţa terorismului „divin”, a ucigaşilor „cereşti”, a criminalilor „sacrii”, a tâlharilor şi hoţilor „spirituali” şi a şantajiştilor „sfinţi” – cu consecinţele extrem de negative evidente pentru existenţa ei în armonie!
9.3.3.2 Astfel orice religie care are în doctrina sa (curicula sa de învăţături şi/sau „cartea sa sfântă”, astfel de ameninţări, şantaje, terorizări, etc. făcute la adresa membrilor ei, respectiv a celorlalţi membrii ai societăţii trebuie imediat oprită de societate din manifestare – cel puţin până elimină din învăţăturile sale „sfinte” şi din cărţile sale „sacre” aceste manifestări bestialice şi subumane!
9.3.3.3 Dacă refuză să facă aceasta, atunci activitatea ei „educativă” (a se citi teroristă, şantajistă, tâlhărească, etc.) în cadrul societăţii trebuie interzisă definitiv!
***
9.4- Legea aceasta de Acreditare îşi propune deci să discearnă între şarlatani şi „zei autentici”; între impostori şi escroci „spirituali” şi fiinţe care cu adevărat ar merita calificativul de divine şi locul de onoare în societatea umană; între bolnavii mentali cu vedenii şi năluciri delirante şi fiinţe cu adevărat zeieşti.
9.4.1 Sutele şi miile de „zei”, de obicei autoproclamaţi sau proclamaţi ca atare de presupuşi „reprezentanţi oficiali” ai acestora, sunt deci toţi convocaţi prin prezenta chemare să se prezinte fie direct, fie prin „reprezentanţii lor oficiali” să treacă, în cel mai scurt timp, testul stabilit prin legea propusă prezentă şi astfel să intre în legalitate religioasă.
9.4.2 Cei care vor eşua să treacă testul vor fi blamaţi public ca nişte impostori şi şarlatani ce sunt şi vor fi obligaţi să-şi închidă afacerile religioase de escrocherit oameni creduli şi neatenţi.
10.1 Acreditarea ca şi „zeu/ zeiţă”, „om-zeu”, „încarnare feminină sau masculină a vreunui(/unei) zeu/zeiţe” sau de „purtător/purtătoare de cuvânt oficial/ă al vreunui zeu/zeiţe” etc. conferă pentru cel care o obţine (doar în urma parcurgerii Testului menţionat (în mod direct sau prin reprezentanţi oficiali) următoarele drepturi:
10.1.1- dreptul de a folosi titulatura de „zeu” (respectiv de „purtător de cuvânt oficial al zeului/zeiţei X” înaintea sau după nume său;
10.1.2- dreptul de a fi recunoscut de societate ca „zeu” şi respectat ca atare;
10.1.3- dreptul de a întemeia dacă doreşte lăcaşe de cult specifice în care să-şi poată manifesta direct sau prin reprezentanţi prezenţa pentru a-i sfătui, povăţui, vindeca, comunica cu toţi cei care doresc aceasta şi în care să se poată desfăşura tot felul de activităţi şi ritualuri pe care el le consideră necesare pentru comunicarea şi ajutorarea optimă a tuturor celor care îi caută ajutorul;
10.1.4- dreptul de a-i ajuta – a le asculta şi împlini rugăciunile îndreptate spre binele societăţii - ale tuturor celor care i se adresează în acest scop;
10.1.5- dreptul de a primi recompense materiale sau financiare pentru serviciile depuse pentru societate şi pentru indivizii ajutaţi de el/ea - în măsura în care doreşte şi consideră că ar avea nevoie de ele şi în conformitate cu prevederile legale în domeniu;
10.1.6- dreptul, ca orice alt cetăţean al societăţii, de a candida în alegeri şi de a fi ales în structurile administrative democratice ale acesteia.
10.2 Cu alte cuvinte, are dreptul să ajute cât mai mult şi pe cât mai mulţi oameni – în rezolvarea armonioasă şi eficientă pentru ei a unor probleme medicale, ştiinţifice, artistice, metafizice, etc. pe care ei le au, în măsura în care îi este cu putinţă acest lucru.
11. Un „zeu” nu are dreptul să...
11.1 Cineva acreditat ca şi „zeu/zeiţă” de către societate în urma parcurgerii testului de acreditare:
11.1.1- nu are nici un alt drept mai special în afară de cele precizate mai sus;
11.1.2- nu are dreptul să pretindă (direct sau prin reprezentanţi) recompense (daruri, renumerări) ilegale (aflate în neconcordanţă cu legislaţia în vigoare) în bani sau în natură pentru serviciile pe care le prestează pentru indivizii din societate.
11.1.2.1 Dacă doreşte să aplice taxe pentru aceste servicii cuantumul acestor taxe trebuie să fie similar cu cuantumul cerut pentru servicii similare de alţi prestatori de servicii (oameni sau „zei”) şi/sau să se încadreze în limitele prevăzute de lege (acolo unde acestea sunt stabilite ca atare);
11.1.3- nu are dreptul să facă ce are el chef şi când are el chef în raport cu indivizii şi cu societatea umană (nu are dreptul să se comporte ca un tiran „divin” doar pentru simplul fapt că este recunoscut ca „zeu” - calitatea de „zeu” nu este echivalentă cu cea de tiran sau de monarh absolut în sensul prezentei Legi);
11.1.4- nu are dreptul să împartă legea în societate decât în măsura în care se califică potrivit legii ca magistrat la vreo judecătorie şi numai în limita atribuţiilor stabilite pentru magistraţi de către lege;
11.1.5- nu are dreptul să facă legea în societate cum are el chef – dar poate participa ca orice alt cetăţean la procesul legislativ în măsura în care este ales ca parlamentar prin alegeri;
11.1.6- nu are dreptul să încalce sau să incite la încălcarea de către alţii a respectării de către fiecare individ a drepturilor fundamentale ale omului (dreptul la liberă exprimare, dreptul la libertatea de gândire şi conştiinţă, dreptul la educaţie continuă nelimitată, etc.);
11.1.7- nu are dreptul să încalce legile în vigoare ale societăţii (nu este deasupra legii) – de exemplu nu are dreptul să ucidă, să jefuiască, să violeze, să mintă, etc.
11.1.8- nu are dreptul să încalce sau să incite la încălcarea principiilor statului de drept şi ale democraţiei.
11.2 Cu alte cuvinte, „zeul/zeiţa” acreditat(ă) ca atare de către societate are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice alt cetăţean al societăţii, având în plus faţă de acesta dreptul şi obligaţia în acelaşi timp de a ajuta în măsura întregi sale puteri şi ştiinţe la armonizarea superioară a societăţii şi la creşterea bunăstării şi fericirii oamenilor şi altor fiinţe (precum şi a celorlalţi „zei”, în măsura în care mai mulţi ajung să fie acreditaţi ca atare) prin intermediul organizaţiilor şi instituţiilor religioase sau de altă natură pe care poate astfel să le înfiinţeze potrivit Legii.
12.1- Dacă vreun „zeu” sau vreun reprezentant oficial al lui acreditat ca atare nu îşi respectă drepturile şi obligaţiile stabilite prin lege de către societatea umană atunci i se retrage imediat acreditarea de „zeu” şi apoi pentru el se redeschide „sezonul de vânătoare”
12.1.1 şi va fi „vânat” de fiecare individ şi de către structurile de ordine ale societăţii până va fi adus în incapacitate de a mai încălca legile societăţii sau până va fi eliminat din existenţă (în vre-un fel sau altul)!
12.2 În acest scop, ca măsură sănătoasă de prevedere, imediat ce se descoperă vreo fiinţă capabilă să treacă Testul de Acreditare societatea prin instituţii de cercetare special create în acest scop va începe să o studieze, pe cât posibil cu acordul ei, pentru a-i descoperi punctele slabe care să poată fi folosite pentru a o imobiliza sau chiar a o distruge dacă este cazul, în eventualitatea că ar începe să încalce după bunul ei plac legile de organizare şi bună funcţionare ale societăţii.
12.3 Mare atenţie aici: în acest caz măsurile de prevedere nu sunt niciodată prea multe!
12.4 Simplul fapt că cineva e mai puternic şi mai deştept decât ceilalţi oameni din societate (respectiv decât oamenii) nu înseamnă că acest lucru îi conferă dreptul să-i exploateze, batjocorească, să-i ameninţe, să-i chinuie, să-i ucidă, etc. după bunul său plac (chiar dacă nu e om).
12.5 Recunoaşterea legală de către societate a existenţei unor posibili „zei/zeiţe” nu înseamnă pentru acea societate anularea principiilor democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului pentru cazul special al acelui „zeu”, ba dimpotrivă posibilul „zeu” acreditat ca atare are o datorie în plus (în virtutea puterii sale) de a veghea la respectarea acestora.
***
12.6- Cei prinşi că practică „meseria/ ocupaţia” de „zeu/zeiţă” sau de „reprezentant oficial al vreunui zeu” fără a avea o licenţă în acest sens (fără să fi trecut Testul de Acreditare) trebuie să fie arestaţi imediat şi obligaţi să parcurgă Testul iar dacă nu reuşesc să-l treacă atunci să fie denunţaţi public ca nişte şarlatani şi impostori ce sunt şi închişi pentru o perioadă (pentru a fi reeducaţi să preţuiască adevărul, sinceritatea, iubirea, etc.) proporţională cu gravitatea înşelătoriilor pe care le fac (câţi bani au luat de la cei înşelaţi, dacă i-au determinat să facă acte de violenţă sau crime, sau să se sinucidă, etc.).
***
12.7 Până la implementarea prin lege a acestor pedepse „divine” într-un stat de drept, în Societăţile şi Comunităţile Trans-Religioase „pedepsele” aplicate acestor şarlatani şi impostori sunt luarea publică în derâdere a pretenţiilor ridicole şi hilare ale acestor „zei”-şarlatani, glumele pe seama lor, caricatura, pamfletul, dojenirea frăţească la început binevoitoare dar mai apoi din ce în ce mai ascuţită, mai acustică şi mai hotărâtă, constanta provocare publică a lor de a trece Testul de Acreditare cu toate probele lui, etc.
12.8 Atitudinea pe care Mişcarea SocioReligioasă o are deci faţă de toată această pleiadă nenumărată de pretinşi „zei” şi „reprezentanţi oficiali” ai lor este una de oprobriu moral şi de demascare prin orice mijloace ştiinţifice şi legale a şarlataniilor „spirituale” şi a mecanismelor de înşelare pe care ei le practică.
12.9 De asemenea, ea se va implica activ în crearea unei puternice campanii de promovare a adaptării şi implementării Legii de Acreditare a activităţii „zeilor”... cu prevederile mai sus menţionate, în orice societate umană.
***
13. Observaţie: Acesta este Testul pe care îl propunem spre a fi parcurs de oricine s-ar pretinde într-o societate civilizată a fi „zeu” sau vreun „reprezentant oficial” al vreunui „zeu” (nu de alta decât ca respectivii pretendenţi să-şi poată dovedi astfel în mod oficial calitatea pe care o au şi deasemenea de a fi înlăturaţi din societatea respectivă toţi şarlatanii, escrocii şi bolnavii mentali care pretind în mod verbal/ scris a avea calităţi „divine”, fără însă a putea să le dovedească prin trecerea Testului).
14. Pentru adoptare sub forma unei Legi, propunem ca cele de mai sus să fie supuse dezbaterii publice şi parlamentare şi astfel să fie completate dacă este cazul, iar apoi să fie adoptată cât mai grabnic o astfel de Lege de Reglementare a activităţii „zeilor”... în orice societate pentru a elimina astfel din ea şarlatania şi impostura „spirituală” şi religioasă sub povara cărora multe comunităţi umane gem acum de durere şi suferinţă incapabile a riposta cu arme pe măsură acestor maladii, boli şi infecţii virusale de natură religioasă dogmatică care le-au cuprins la un moment dat din istoria lor.
15.1 În legătură cu „zeii” şi „oamenii-zei” mai „vechi” (mai „bătrâni”), autodeclaraţi ca atare sau declaraţi astfel de „purtătorii lor de cuvânt oficiali”, în ultimele milenii, chiar dacă se poate dovedii (lucru foarte, foarte puţin probabil) că vreo unii din ei au trecut toate cele 6 teste enumerate, cândva în trecutul îndepărtat sau mai apropiat (înainte de intrarea în vigoare acestei Legi de Acreditare), ei vor trebui să le treacă din nou imediat după intrarea în vigoare a Legii de Acreditate pentru că legea nu se aplică retroactiv.
***
15.2 Cu toţii vor fi deci convocaţi în mod direct (dacă li se cunoaşte adresa de domiciliu – care de obicei este „cerul” sau „tărâmul zm... zeilor”... pardon, era să zic „zmeilor”) sau prin intermediul reprezentanţilor lor „oficiali” (existenţi la nivel global, regional sau local) sau prin intermediul televiziunii, radioului, ziarelor, etc. să se prezinte să treacă Probele Testului pentru a intra cât mai degrabă în legalitate în raport cu societatea umană (a se vedea în sensul acestei „convocări” şi Anexele 1, 2 şi 3 existente la sfârşitul acestui capitol).
16. Reacreditările periodice
16.1 Testul de Acreditare va trebui să fie trecut în mod repetat la fiecare 100 (o sută) de ani, pentru a fi siguri că „zeii” acreditaţi nu şi-au pierdut între timp calităţile şi puterile de „zei” (din diferite motive – de exemplu s-au îmbolnăvit de vreo „boală divină” care i-a stors de vlagă sau poate, de ce nu, chiar au murit de vreo „moarte divină” între timp, etc.).
16.2 Dacă la convocarea pentru retrecerea Testului nu îl mai pot trece din nou atunci li se retrage acreditarea acordată (şi astfel „zeii” pot şi ei „ieşii la pensie”).
17. Alternative ale „zeilor”
17.1 Dacă în interval de 6 (şase) luni de la chemarea publică sau de la intrarea în vigoare a Legii de Acreditare (după caz) nu se prezintă spre a trece Testul (sau după caz pentru a retrece testul), fie direct, fie prin reprezentanţii lor aleşi, atunci se va considera:
17.1.1- fie că respectivele „zeităţi” nu vor să se implice (sau nu mai vor acum să se implice deşi în trecut au dorit aceasta) în viaţa publică a societăţii umane – adică că nu mai vreau (sau nu vreau) să li se închine lăcaşe de cult, să asculte şi să răspundă la rugăciuni, să vindece. etc. (deoarece de exemplu ia obosit/ plictisit meseria/ ocupaţia de „zeu” şi şi-au găsit altceva mai bun de făcut) - şi în acest caz li se va respecta dorinţa şi toate lăcaşele care le sunt închinate vor fi închise mai întâi temporar (pentru o perioadă de un an – timp în care „zeul” se mai poate răzgândii în privinţa implicării lui în societate) iar apoi definitiv - acelor spaţii (terenuri sau imobile) urmând a li se găsi alte întrebuinţări – iar toţi cei care „îl slujeau pe zeul respectiv” vor trebui să-şi caute altceva de lucru (de ex. să fie „angajaţi” de alţi „zei” care trec Testul şi astfel dovedesc că vor să se implice productiv în bunul mers al societăţii umane sau să se „recalifice” ca „oficianţi” ai vreo unei religii umaniste – care nu-şi bazează activităţile religioase pe existenţa nici unui „zeu”/ „om-zeu”).
Bineînţeles că „zeul” se poate răzgândi oricând ulterior în privinţa implicării sociale – şi atunci trebuie doar să se prezinte să treacă Testul de Acreditare şi astfel (dacă îl va trece) i se vor da (reda) drepturile specifice de „zeu” pentru următorii 100 de ani.
17.1.2- fie că nu mai au domiciliul pe teritoriul statului în care s-a emis chemarea şi astfel nu se mai supun legilor lui dar astfel nici nu se mai pot implica în treburile acelui stat (societate) – şi prin urmare li se retrag toate drepturile de „zei” pe care le-au avut înainte;
17.1.3- fie că pur şi simplu nu s-au prezentat pentru că „zeităţile” convocate nu au existat niciodată – au fost doar creaţia vreo unei minţi bolnave mental sau mai grav a vreo unor impostori şi şarlatani care postând drept „zei” sau „reprezentanţi oficiali” ai vreo unor „zei” au încercat să înşele şi să profite de buna credinţă a cetăţenilor aflaţi în situaţii de slăbiciune fizică şi psihică – aceşti impostori „religioşi” trebuie internaţi la casa de nebuni sau închişi după caz pentru a-i împiedeca să mai profite de naivitatea şi slăbiciunea cetăţenilor.
***
17.2 Dacă direct sau prin reprezentanţi diverşi, pretinşii „zei” refuză să se prezinte (sub diferite scuze sau pretexte probabil care mai de care mai hilare) să treacă Testul de Acreditare dar au în continuare pretenţia de a avea drepturi de „zei” în societate atunci ei trebuie trataţi ca atare – ca nişte impostori - cel mai probabil (care ştiu că prezentându-se să treacă Testul vor fi demascaţi imediat ca impostori şi atunci caută tot felul de scuze să nu se prezinte), sau ca nişte membrii ai societăţii care nu vor să respecte legea (care îi obligă să treacă Testul dacă vor să fie recunoscuţi ca „zei” şi trataţi ca atare în societate) – şi atunci trebuie trataţi ca nişte „infractori divini” ce sunt.
18. Actualizarea periodică a probelor testului
18.1 Testul de Acreditare propus mai sus trebuie actualizat mereu - pe măsură ce capacităţile omeneşti de acţiune (ajutate de tehnologie, de diferite evoluţii genetice, etc.) se dezvoltă – în aşa fel încât pretinsul „zeu” să fie invitat să facă cu mult mai mult decât ceea ce poate un om în momentul dării testului – de asemenea se recomandă atenţie sporită la posibilele fiinţe extraterestre care vor „să se joace” cu noi de-a „zeii”!
18.2 De exemplu, dacă oamenii vor avea vreodată posibilităţile tehnologice (sau de altă natură) necesare pentru a muta un munte din loc, atunci proba cu mutatul muntelui trebuie înlocuită cu mutatul din loc a ceva cu mult mai greu decât un munte – de exemplu o planetă, etc.
18.3 Sau dacă de exemplu oamenii vor ajunge în marea lor majoritate să stăpânească (prin implanturi cibernetice sau prin alte mijloace) toată ştiinţa umanităţii din acel moment, candidatul la „zeificare” va trebui să dovedească pe lângă posesia întregii acestei ştiinţe o mult mai mare capacitate de creaţie, invenţie şi inovaţie (să se mărească în cadrul testului numărul de legi ştiinţifice pe care trebuie să le descopere şi numărul de invenţii şi inovaţii pe care trebuie să le facă).
18.4 De asemenea, dacă majoritatea oamenilor ajung (tot prin implanturi, modificări genetice, etc.) să poată să cânte la orice instrumente, etc. să se insiste mai mult pe partea de creaţie artistică – cu alte cuvinte un „zeu” trebuie să fie creator şi să-şi dovedească mereu această calitate.
18.5 La fel, dacă oamenii ajung în evoluţia lor să-şi mărească foarte mult capacitatea de rezistenţă a corpului la distrugere, şi/sau să-şi mărească capacitatea de regenerare după distrugere - aceasta ajungând să zicem comparabilă cu cea descrisă ca fiind necesară a fi trecută în testul de acreditare menţionat mai sus – atunci partea respectivă din Test să se adapteze corespunzător – „zeul” urmând să reziste unor distrugeri cu mult mai mari decât ar putea să reziste orice om din acel timp, etc.
19. Observaţii diverse şi precizări utile:
19.1- Toate testele se vor face după cum am precizat în mod public (în prezenţa a cel puţin câteva mii de martori) şi sub supravegherea atentă a unei Comisii de Acreditare şi vor fi filmate şi arhivate pentru a sta mărturie pentru generaţiile următoare;
19.2- Licenţa de acreditare acordată posibililor „zei” care vor trece Testul va putea să le fie retrasă şi le va fi retrasă oricând de către societatea umană dacă se va dovedi fie că şi-au pierdut puterile implicate în trecerea Testului (prin boală, prin moarte sau din diferite alte cauze) fie că îşi folosesc aceste puteri în mod distructiv pentru umanitate – depăşindu-şi sau nerespectându-şi atribuţiile şi drepturile care le sunt rezervate prin Lege.
19.3- Această Lege de Acreditare a activităţii „zeilor” în societate nu este creată pentru a distruge religia sau libertatea religioasă ci doar pentru a elimina din acest domeniu social impostura şi şarlatania (care cu siguranţă în acest moment a atins cote alarmante – şi fiecare reprezentant al vreo unei religii sau alteia ne va aproba aici fiind absolut convins că doar „zeul” său este „zeu” iar restul de câteva sute şi mii de „zei” care se mai manifestă în societate fiind doar impostori sau creaţii delirante ale minţii umane).
19.4- Această Lege nu e îndreptată împotriva tuturor celor care se pretind a fi „zei” şi „purtători de cuvânt oficiali” ai vreo unui „zeu” sau altuia ci doar împotriva acelora dintre ei care nu-şi pot dovedi pretenţiile verbale/scrise prin trecerea Testului de Acreditare - „zeii” autentici nu au deci de ce să se teamă - ei vor trece cu uşurinţă Testul (fie direct, fie prin reprezentanţi aleşi de ei) şi vor fi recunoscuţi apoi oficial ca „zei” de societate putând a-şi practica în mod legal toate activităţile specifice de „zei”, pentru care sunt acreditaţi prin Lege.
***
19.4.2 De fapt primii care se vor bucura probabil de această Lege de Acreditare vor fi chiar aceşti „zei/zeiţe” autentici (/e) (în măsura în care ei există) pentru că prin ea vor fi înlăturaţi toţi impostorii şi şarlatanii care nu de puţine ori vorbeau şi acţionau în numele lor cu neruşinare făcând crime şi atrocităţi de care probabil şi unui animal de cea mai joasă speţă i-ar fi ruşine, darmite unei fiinţe din specia „zeilor”.
19.4.3 Orice „zeu” autentic nu ar trebui decât să se bucure de adoptarea şi implementarea în societatea umană a acestei Legi de Acreditare pentru că în sfârşit poate (uneori după mii de ani) să dovedească fără putinţă de tăgadă că este ceea ce pretinde a fii – un „zeu/zeiţă” - urmând a fi tratat de întreaga societate (şi nu doar de un grup restrâns de oameni care i-au crezut vorbele fără probe solide) ca atare, bineînţeles doar în limitele şi condiţiile Legii de Acreditare.
19.4.4 E de mirare chiar cum de nici unul din aceşti posibili „zei” autentici nu au venit chiar ei cu iniţiativa unei astfel de Legi.
19.4.5 Poate nu le-a trecut prin cap, sau poate dacă au avut o astfel de idee nu au putut-o implementa în nici o societate umană de până acum deoarece poate că ei („zeii” autentici) au fost întotdeauna „zei” doar pentru o minoritate din acea societate şi astfel nu au avut puterea adoptării şi implementării ei.
19.4.6 Mai există însă o explicaţie care probabil e cea mai probabilă – deşi pentru mulţi această explicaţie este şi cea mai demoralizatoare: nu a existat niciodată şi nici acum nu există nici un „zeu/zeiţă” autentic (/ă)... - dar de asta urmează probabil să ne convingem după implementarea Legii de Acreditare (şi să nu mă înţelegeţi greşit - eu unul chiar m-aş bucura să existe pe undeva vreun „zeu” autentic care preţuieşte cu adevărat umanitatea – dar de - ce să facem – realitatea nu este întotdeauna aşa cum ne-o dorim să fie şi trebuie să ne adaptăm acestui adevăr, dacă dorim să trăim cu adevărat în armonie).
20. Testeismul/ Socioteismul
20.1 Pentru tipul de teism implicat de susţinerea spre aplicare în societate a acestei „Legi de Acreditare a activităţii „zeilor”, „oamenilor-zei” şi „purtătorilor lor de cuvânt oficiali””, se poate folosi denumirea de Testeism/Testteism (tes – testare; te-ism – theos – zeu) sau aceea de Socioteism (socio-societate) prima indicând faptul că, calitatea de „zeu/zeiţă” trebuie dovedită prin fapte (concrete, clare, irefutabile...) nu prin vorbe şi a doua arătând că pentru reglementarea activităţii sociale (publice) a „zeilor” sau „reprezentanţilor lor” societatea trebuie să elaboreze şi să implementeze Legi specifice, obiective, coerente, nepărtinitoare care să fie capabile să excludă şi să pedepsească cum se cuvine şarlatania şi impostura religioasă existentă (sau posibil a apare) în acea societate!
20.2 Pot fi folosite de asemenea în acest sens şi alte denumiri semnificative cum ar fii acelea de Verideism (veri-verificare; de-ism-deus-zeu), Preteism (pre- precedând) sau Ipoteism (ipo – ipoteză (de verificat))...
21. Nebunoteismul şi impostorteismul
21.1 Prin aplicarea principiilor Socioteismului se delimitează foarte clar următoarele tipuri de teism:
- veriteismul/socioteismul (veri – veritas - lat. adevăr) – singurul teism întemeiat, în care zeul/zeii este/sunt evident(/ţi) pentru toată lumea atât ca existenţă cât şi ca dorinţă clar exprimată de participare activă armonioasă la treburile societăţii umane – activitatea socială a zeilor (dovediţi ca atare doar prin trecerea Testului) fiind clar reglementată prin legi specifice;
- nebunoteismul – teismul nebunilor „divini” – cuprinde „zeii” diferiţilor bolnavi psihici, ai celor cuprinşi de halucinaţii sau de diferite afecţiuni fizice ale creierului – zeii acestori bolnavi psihici fiind evident doar unul din efectele directe produse de afecţiunile psihice de care ei suferă;
- impostorteismul – teismul impostorilor şi şarlatanilor „divini” – cuprinde acei zei imaginari, acei zei personaje de nuvele şi romane religioase inventaţi de tot felul de şarlatani religioşi cu scopul de a păcăli şi escroca cu ajutorul acestor „păpuşi zeieşti” pe fraieri, ignoranţi şi naivi.
21.2 Primul tip de teism este evident singurul de dorit a se manifesta într-o societate umană civilizată.
21.3 Nebunoteismul (crazy-teismul) şi impostorteismul trebuie în schimb a fi alungate cât mai grabnic din „piaţa cetăţii” în locuri care corespund mult mai bine profilului lor existenţial: primul în clădiri psihiatrice pentru tratamant adecvat, iar al doilea în tribunale şi apoi în puşcării şi „case de corecţie” pentru a pedepsi după fapte fiecare excrocherie „divină” şi pentru a ajuta astfel la transformarea cu timpul întru bine şi ideal şi a acestor excroci şi şarlatani „divini”.
22. Mitoteismul şi Metateismul
22.1 Testul propus va despărţi negreşit zeii reali de cei imaginari şi va delimita în mod clar mitul de realitate.
22.2 De aceea în urma aplicării lui, pe lângă cele trei tipuri de teism de care am amintit mai înainte mai pot apare în societate alte două tipuri de teism cât de cât acceptabile spre manifestare:
- mitoteismul – teismul recunoscut la nivel de societate ca fiind un simplu mit (o simplă naraţiune literară cu personaje fictive de factură „divină”);
- şi simbolteismul/ aleteismul (ale- alegorie)/ metateismul (meta – metaforă) – în cadrul căruia povestea teistă (cu personajele, acţiunea şi locurile ei specifice de desfăşurare) este abordată din punct de vedere hermeneutic astfel „găsindu-se” în ea mesaje şi înţelesuri simbolice pe care de multe ori autorul ei original poate nici nu le-a avut în vedere.
22.3 Mitul devine astfel un simbol, spre exemplu, pentru un posibil drum de transformare interioară (psihică) în vederea dobândirii unui anumit tip specific de viaţă ideatic-existenţială.
22.4 Prin acest demers de interpretare simbolică a poveştii mitice se nasc religiile teist simbolice (metateiste).
23. Tradiţii şi mituri tradiţionale
23.1 Posibila promovare, într-o societate, a mitoteismului poate fi întemeiată în principal pe înrădăcinarea tradiţională puternică a unui mit în manifestarea culturală a unui anumite societăţi (mitoteismul, în măsura în care se manifestă, are deci la bază un tradiţioteism – un puternic ataşament sentimental faţă de un anumit mit religios).
23.2 Păstrarea socială a unor mituri religioase recunoscute ca atare poate avea deci justificări legate de valoarea lor istorică, literară sau „sentimentală”.
23.3 Însă mitoteismul recunoaşte deschis că zeii specifici lui sunt doar personaje literare, manifestate existenţial doar în mituri şi poveşti religioase populare sau culte.
23.4 Mitul astfel conştientizat ca atare poate avea un rol semnificativ în definirea culturală simbolică comună a indivizilor de pe un anumit areal.
23.5 În condiţiile înţelegerii şi recunoaşterii sociale a caracterului mitic (fantastic, de basm) al unei anumite naraţiuni religioase ea poate apoi a fi studiată şi criticată din punct de vedere literar, istoric, social, moral, simbolic, etc. şi apoi difuzată ca atare.
23.6 Rezultă astfel posibilitatea existenţei unor religii teist mitice, tradiţionale care recunosc oficial caracterul mitic al naraţiunilor şi personajelor literare pe care ele le promovează spre a le folosi, de exemplu (printre altele), ca sursă de inspiraţie pentru crearea unei identităţi culturale specifice sau pentru crearea ritualurilor pe care le practică sau ca punct „mitic tradiţional” de pornire în conturarea valorilor morale şi idealistice pe care ei le susţin în societate.
24. Sfârşitul imposturii religioase
24.1 Prin aplicarea, într-o societate, a principiilor socioteismului religiile teiste dogmatice (bazate pe înşelătoria specifică credinţei (dogmatice)) sunt eliminate automat ca manifestare socială din acea comunitate.
24.2 Ele se pot transforma (metamorfoza) însă în religii mito teiste tradiţonaliste sau/şi în religii teiste simbolice.
24.3 Dar cel mai recomandat este ca aceste poveşti teiste să fie abandonate ca nişte creaţii culturale evident depăşite de evoluţia actuală a umanităţii şi să fie înlocuite cu valorile şi etica specifică religiilor testteiste, umaniste, ştiinţifice, libere şi democratice." - extras din cartea "Noua Ordine Religioasă".
PS: ANEXELE cu "Listele de "zei", "oameni-zei" şi "profeţi" "mai cunoscuţi", chemaţi să treacă Testul de acreditare" le găsiţi spre sfârşitul următorului fişier:
Pentru a promova acceptarea socială a Testului propus uploadati pe situl sau blogul vostru, unul din bannerele următoare:
ataşându-i un link spre această postare:
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/testul-de-acreditare-activitatii-zeilor.html
Sau puteţi folosi unul din bannerele următoare:
Codul lui HTML il găsiti dând clik pe el - sau aici:
http://s689.photobucket.com/albums/vv253/radulucianalexandru/?action=view¤t=legeazeilor164x2261.gif
Linkul de atasat e acelasi ca cel precizat mai înainte.
