Filosofie, Ştiinţă şi Religie


1. Dintr-o anumită perspectivă orice filosofie (sistem filosofic cât de cât închegat) este o religie potenţială, o religie nedezvoltată şi neimplementată material – la nivel de ritual, spaţiu sacru, etc.

2. Astfel dacă unui sistem filosofic oarecare (manifestat doar la nivelul ideilor, conceptelor, raţionamentelor şi ideologiilor) i se adaugă ritualuri şi alte aspecte specific religioase (spaţii sacre, promovarea unor „modele sacre”, „cler”, etc.) orientate în direcţia favorizării comunicării/ comuniunii (cu Sinele, cu Celălalt, respectiv cu Întregul) şi apoi se implementează (promovează) în largul societăţii (prin măsuri specifice luate de diferiţi factorii politici/ administrativi de conducere ai acelei societăţi) atunci el devine evident o religie (un sistem religios).
***

3. Dacă Economia cuprinde în sfera ei mijloacele intelectuale şi materiale de obţinere a produselor şi serviciilor necesare pentru satisfacerea nevoilor şi dorinţelor individuale şi colective, iar Politica cuprinde mijloacele de organizare şi administrare a acestui proces de satisfacere a nevoilor şi dorinţelor (a activităţilor de producere, distribuţie, etc. a produselor şi serviciilor necesare în acest sens) Religia e evident că se organizează în legătură directă cu nevoia bazală a omului de relaţionare (comunicare, comuniune, empatizare):

- cu Sine (propriul psihic/ cu lumea interioară),

- cu Celelalte fiinţe, obiecte, fenomene şi stări (cu lumea exterioară)

- şi cu Întregul Existenţial (cu mediul totalizator care cuprinde în sine deopotrivă interiorul şi exteriorul) - pentru adaptare şi interacţiune optimă cu acţiunile specifice care se manifestă în legătură directă cu fiecare din aceste trei instanţe majore ale Realităţii.

4. La fel cum de exemplu Arta răspunde nevoii umane de exprimare creatoare Religia în mod similar apare şi se manifestă sub diferite forme pentru intermedierea/ înlesnirea Comunicării / Comuniunii cu Sinele (S), cu Celălalt (C) şi cu Întregul/ Universul (U) - a Comunicării SCU.
***

5. Vorbim deci de următoarele nevoi specific religioase:

5.1- nevoia de relaţionare directă şi ritualică (simbolică) cu Sinele („sufletul propriu”) şi cu Ceilalţi (în special cu ceilalţi oameni membrii ai propriului grup social: trib, naţiune, rasă şi specie) implicată de necesitatea satisfacerii într-o formă organizată specific (ritualic, ceremonial) a unor nevoi cum sunt cele specifice: nevoii de recunoaştere socială, de ajutorare şi sprijinire reciprocă, de comunicare şi comuniune socială, de interacţiune şi acţiune socială comună (de grup) ordonată şi bine organizată (şi astfel artistică: frumoasă – „dramatică”);

5.2- nevoia de relaţionare directă şi ritualică (organizată) cu Întregul (Totul/ Universul/ Cosmosul), nevoia de relaţionare dintre parte şi întreg, dintre „peşte” şi „ocean”, dintre „fiinţă” şi tot restul existenţei („mediul fiinţial” - ceea ce îi permite ei să existe); adică cu alte cuvinte, nevoia de adaptare optimă la mediul fiinţial proxim şi îndepărtat în care omul se manifestă;

5.3- nevoia de relaţionare indirectă (intermediată) cu Întregul prin Simboluri Forţă ale lui percepute ca fiind reprezentative pentru el dar în acelaşi timp şi ca fiind mult mai aproape de felul specific de a fi al fiinţei care apelează la intermediere în relaţia ei cu Întregul (prin tot felul de forme antropomorfe (umane) de manifestare, respectiv prin alte forme generale familiare: animale, plante , elemente naturale...;

5.4- nevoi ale mentalului intuitiv-volitiv de găsire şi urmare a unor scopuri pe termen lung (tinzând spre infinit) pentru a genera astfel continuitate de acţiune şi stabilitate identitară celui care şi le asumă;


5.5- nevoia de manifestare şi de organizare armonioasă a societăţii concretizată prin dezvoltarea şi promovarea (impunerea) în societate a unor norme etice şi morale menite a proteja existenţa armonioasă a individului şi societăţii.
5.6- etc.
***

6. În sensul satisfacerii acestor nevoi religioase, în cadrul fiecărui fenomen religios în parte se dezvoltă, de către creatorii şi promotorii lui, un set de valori şi reguli particulare menite a reglementa gândirea şi acţiunea specifică în cadrul acelui grup.

7. Aceste valori şi reguli apoi sunt promovate prin intermediul unor povestiri/ mituri, a unor expuneri raţionale, a unor exprimări simbolice (metaforice), etc. şi sunt întărite în psihicul membrilor acelui fenomen religios prin Ritualuri de Trecere impregnate de prezenţa acestor Valori, Idei şi Idealuri şi a unor Ritualuri de Reamintire periodică a lor prin intermediul acţiunii directe a acelora dintre membrii acelei religii special desemnaţi şi pregătiţi în acest sens (potrivit unor criterii şi a unui demers educaţional bine stabilit), desfăşurate în cadrul unor spaţii „sacre” special desemnate/ construite.

8. De aceea dacă am lua dintr-o religie comunicarea / comuniunea/ empatizarea cu Sinele, cu Celelalte fiinţe (cu semenii umani în special) şi fenomene, respectiv cu Întregul Existenţial (realizată pe baza unor valori şi reguli specifice) am vedea că nu ar mai rămâne acolo nici o religie.
***
9. Se pot identifica deci în mare, următoarele şase condiţii cumulative necesare pentru apariţia unui fenomen religios:

9.1- existenţa unui sistem de idei, concepte, simboluri, mituri, „povestiri sacre”, axiome (credinţe), raţionamente, deducţii relativ „închegate” - împărtăşite în marea lor majoritate de mai mulţi indivizi (minim 2, maxim nelimitat), sistem din care rezultă astfel o gândire şi o acţiune de grup specifică.

9.1.1 Din acest sistem conceptual fac parte „povestea sacră/ mitică”, oamenii/ fiinţele „sacre/ mitice” care apar ca promotori ai unor valori „sacre” considerate de acel grup ca fiind necesar a fi respectate pentru atingerea unor ţeluri „sacre” (acceptate de majoritatea grupului) – care se îndreaptă de obicei în direcţia atingerii „nemuririi beatifice” şi a „trăirii paradisiace”.

9.2- Susţinerea şi uşurarea Comunicării şi Comuniunii cu trei instanţe: Sinele, Celălalt şi Întregul (sineitatea, alteritatea şi totalitatea) – această comunicare şi comuniune (empatie) poate îmbrăca în principal patru forme majoritare (de „acţiuni sacralizante”):
-„rugăciunea” (discuţia/ adresarea directă şi/ sau intermediată, formală sau informală cu fiecare din cele trei instanţe);
- „meditaţia”/ reflecţia asupra diferitelor aspecte ale celor trei realităţi menţionate;
- ritualul simbolic / „magic” / ceremonial etc.
- dansul, artele marţiale („dansurile şi luptele sacre”).

9.3- Practicarea unor ritualuri (ceremonii) „de trecere” - care marchează trecerea prin evenimentele majore ale vieţii individuale (naştere, pubertate, majorat, căsătorie, procreare, maturitate, boală, moarte, „înviere” etc.); sociale (începerea ciclului educativ, intrarea în ciclul productiv, urcarea în ierarhia socială, ieşirea din ciclul productiv („pensionarea”), comemorarea, etc.) şi naturale (terestre: legate de schimbarea anotimpurilor, de ciclurile agricole, de relaţionarea cu fenomenele naturale (ploaia, vântul, norii, etc.) respectiv cosmice: solstiţii, echinocţii, evenimente legate de fazele lunii, de eclipse, de ciclurile solare, sau de alte evenimente cosmice, etc.).
***

9.4- Practicarea unor ritualuri repetate periodic (de mai multe ori pe zi şi/ sau zilnic/ săptămânal/ zetimal/ lunar/ centimal/ anual (terestru şi cosmic) etc. în cadrul cărora sunt reamintite şi subliniate valorile (ideile, conceptele, raţionamentele, miturile, simbolurile, etc.) comune susţinute de acea comunitate – care fac astfel posibilă apariţia şi manifestarea acţiunilor comune.

9.4.1 Aici sunt cuprinse şi ritualuri de „sacralizare/ resacralizare” periodică a individului, a casei lui, a diferitelor obiecte care îi aparţin, a sanctuarului, etc.

9.5- Locuri de întâlnire pentru grup („sacre”) care prin arhitectură şi imagistică (picturi, sculpturi, simboluri, etc.) şi prin obiectele de decor amintesc de valorile de gândire şi acţiune comune grupului respectiv.

9.6- Oameni „sacrii” – care coordonează activităţile grupului servind şi ca exemplu de comportament pentru acesta.
***

10. Vedem astfel că una din deosebirile majore dintre un sistem politic şi unul religios este aceea că de obicei cel politic nu are Ritualuri (ceremonii) de Trecere specifice evenimentelor majore (naştere, numire, pubertate, majorat, căsătorie, concepţie, boală, moarte) şi nici Ritualuri (ceremonii) Periodice (de exemplu săptămânale) de reamintire a valorilor împărtăşite de grup, desfăşurate în „spaţii sacre” special construite în acest sens...

11. Când însă un sistem politic îşi însuşeşte pentru sine şi aceste elemente el devine în mod evident un sistem religios.

12. Şi evident că atunci când un sistem religios le pierde pe cele mai sus amintite (din cele 6 specifice) atunci el devine un sistem politic.
***

13. Când unei idei filosofice (unei teorii) i se aplică o metodă ştiinţifică de cercetare pentru a-i verifica viabilitatea şi corectitudinea ceea ce rezultă după verificare este Ştiinţă.

14. Dacă Ştiinţei obţinute astfel sau direct ideii filosofice iniţiale (prin evitarea etapei confirmării ştiinţifice) i se adaugă un sistem filosofic (netestat ştiinţific) sau unul ştiinţific de organizare şi administrare şi apoi el este comunicat/ promovat (transmis), receptat/ înţeles şi în cele din urmă acceptat de către un grup din societate, atunci ea devine după caz Politică Ştiinţifică, respectiv Neştiinţifică.

15. Iar dacă acestui sistem politic ştiinţific respectiv neştiinţific (neverificat în privinţa pretenţiilor sale prin cercetare şi experimentare ştiinţifică adecvată) i se adaugă Ritualuri „de Trecere” şi de „Reamintire” orientate în direcţia intermedierii şi sprijinirii Comunicări/ Comuniunii SCU, el devine un sistem religios.
***
16. Din această perspectivă înţelegem de ce Sistemul Religios apare de obicei ca fiind cel mai complex sistem dintr-o societate (dintre cele 7 specifice celor 7 Raze) - anume deoarece cuprinde în sine (de o manieră ştiinţifică sau neştiinţifică după caz): un sistem filosofic, o psihologie specifică, un sistem economic şi politic specific şi o artă şi o ştiinţă specifică.

17. Astfel pretenţia pe care o are de multe ori un fenomen religios sau altul, anume de a ieşi în faţă şi de a controla toate aspectele unei societăţi, se bazează pe cuprinderea în sine (într-o formă mai mult sau mai puţin dezvoltată, respectiv întemeiată ştiinţific) a tuturor elementelor mai sus menţionate.
***

18. Recapitulând ideile precedente putem vedea deci că un sistem filosofic apare de obicei ca un sistem de idei, concepte, raţionamente, constatări, axiome etc. relativ închegat şi relativ complex (cel puţin privit în contextul spaţio-temporar în care el este creat), respectiv relativ întemeiat (care nu apare din start ca fiind total absurd în majoritatea afirmaţiilor sale pentru marea masă a indivizilor în timpul cărora el este creat), de raportare la sine şi la ceilalţi (oameni, alte fiinţe, obiecte, fenomene, stări, etc.) precum şi la mediul fiinţial (Întregul/ Universul) care le cuprinde pe toate acestea (privit din perspectiva a diferite nivele simbolice şi reale de cuprindere şi manifestare ale lui).

19. Dacă acestui sistem filosofic i se adaugă o acţiune sistematică bine organizată, de convingere a cât mai multor indivizi, de utilitatea valorilor pe care el le promovează, urmată de receptarea şi acceptarea (directă sau indirectă, explicită sau implicită) a acestora de către un grup de indivizi, ceea ce rezultă este un sistem politic – un sistem care face posibilă realizarea unor acţiuni comune de către membrii acelui grup social bazate pe valorile comune promovate de sistemul filosofic pomenit, asumate ca atare de acel grup.

20. Apoi dacă acestui sistem politic i se adaugă şi Ritualuri şi un Spaţiu „sacru” dedicat acelor Valori/ Idealuri şi Comunicării/ Comuniunii SCU, se obţine un sistem religios.
***

21. Astfel există sisteme filozofice (sisteme de idei, raţionamente, etc.) relativ închegate care dau un răspuns (mai mult sau mai puţin întemeiat ştiinţific) la majoritatea problemelor filosofice fundamentale: fiinţa, omul, societatea, valoarea, utilitatea, binele, răul, sensul, comunicarea, viaţa, sufletul, întregul, moartea, nemurirea, etc. şi există încercări de filosofare (filosofii incomplete, neînchegate funcţional, mai simple, mai restrânse, care tratează doar câteva din problemele filosofice fundamentale iar pe restul le ignoră.

22. Şi mai există bineînţeles şi „filosofeli”: sisteme neînchegate (de obicei dovedite ca fiind total incoerente la o analiză mai atentă) de opinii şi păreri care nu sunt însoţite de nici un efort serios de întemeiere a lor şi nici de încercarea de închegare a lor într-un sistem filosofic complex relativ coerent (cel puţin într-un anumit context cultural şi pentru momentul de timp specific în care se manifestă) de raportare funcţională cu diferitele aspecte ale realităţii.
***
23. Privită cel puţin din punct de vedere etimologic Filosofia presupune dragostea de (dorinţa de/ căutarea de) înţelepciune (de ştiinţă) – ea apare astfel ca fiind aceea care precede Ştiinţa.

24. Din această perspectivă FiloSofia (dragostea de înţelepciune) este efortul de creaţie ideal- conceptual-teoretică bazat pe cercetarea şi educaţia anterioară (pe ştiinţa existentă) menit a aduce noi descoperiri ştiinţifice (o nouă înţelepciune în sensul cel mai legitim cu putinţă al acestui cuvânt).

25. Astfel privită Filosofia este Propunerea unei Ştiinţe (a unei înţelepciuni) iar dacă aceasta se verifică prin metodele şi procedeele ştiinţifice, prin cercetare şi experiment ştiinţific atunci ea încetează să mai fie doar dragoste/ dorinţă de Înţelepciune şi devine obiectul dorit: Înţelepciune (ştiinţă).

26. Filosofia apare astfel ca fiind anticamera ştiinţei: ea este cea destinată a mărşălui perpetuu în avangarda ştiinţei.
***

27. Un sistem filosofic cuprinde de obicei trei tipuri de valori:
- centrale – cele în jurul cărora este închegat tot sistemul filosofic (care formează coloana lui vertebrală) – aici se includ Idealurile şi Ţelurile propuse spre atingere;
- secundare – care sunt generate aproape automat de valorile centrale în vederea detalierii şi manifestării lor prin diferite aspecte specifice de implementare/ realizare concretă;
- terţiare – valori puse pentru ornamentarea şi „înfrumuseţarea” artistică (emoţională) a sistemului (cuprind de exemplu reprezentări artistice, simbolice, narative ale primelor două tipuri de valori).

28. Fiecare valoare centrală generează anumite tipuri specifice de componente cognitive şi informaţionale şi invers - urmărindu-le pe aceste componente concrete putem identifica valorile centrale care le susţin.

29. Bineînţeles că de multe ori, mulţi oameni se mulţumesc cu „ornamentele” şi nu mai văd din cauza lor valorile primare şi secundare.
30. Acest lucru le este dăunător lor din mai multe considerente.

31. În primul rând, dacă aceste valori prime (generatoare) sunt bune (utile) a fi reperate şi însuşite conştient de individ şi ele nu mai pot fi reperate şi uşor conştientizate din cauza „ornamentelor” (miturilor, tradiţiilor „populare”, povestirilor, simbolurilor, etc.) care le acoperă, puterea lor de ajutor (utilitate) se pierde astfel considerabil.

32. Apoi, dacă aceste valori generatoare se dovedesc a fi rele (neutile, dăunătoare) este greu să le fie vădită orientarea negativă dacă nici măcar nu le este percepută prezenţa (dacă ele nu apar direct ci doar voalat sub mituri, tradiţii şi simboluri).
***

33. Din perspectiva celor 7 Raze putem vorbi de următoarele tipuri de filosofii (teorii propuse spre verificare ştiinţifică):
- filosofie fundamentală (filosofia filosofiei);
- filosofia psihicului („sinelui”/ „sufletului”) - dă naştere sistemelor filosofice psihologice – care prin verificare ştiinţifică devin sisteme psihologice;
- filosofie economică;
- filosofie politică;
- filosofia artei;
- filosofie religioasă – care generează teorii de organizare religioasă optimă a unui societăţi – a căror veridicitate şi utilitate ar trebui să fie imediat verificată prin cercetare şi experiment ştiinţific atent controlat.
- filosofie ştiinţifică (a ştiinţei) – prin care se emit ipoteze şi teorii necesar a fi demonstrate ulterior, în domeniile „tari” ale ştiinţei: fizică, chimie, biologie, astronomie, matematică, informatică, etc.
***

34. Ca să apară ca fiind suficient de închegat (cu pretenţii de universalitate) un Sistem Filosofic trebuie să dezvolte teorii ştiinţifice, la un nivel acceptabil pe fiecare din cele 7 Raze (chiar dacă nu în toate la fel de consistent).

35. Apoi pentru ca un sistem religios să fie consistent (coerent) trebuie să cuprindă în sine doar acele filosofii (de natură psihologică, economică, politică etc.) care au fost demonstrate ca fiind viabile şi veridice în urma unui proces de verificare ştiinţifică a enunţurilor (pretenţiilor) lor.

36. Un sistem religios care cuprinde în sine filosofii care sunt demonstrate ca fiind neveridice din punct de vedere ştiinţific şi mai mult chiar nefolositoare din punct de vedere uman (al intereselor umanităţii în ansamblul ei) este un sistem religios cel mai probabil pus fie în slujba intereselor meschine ale unor şarlatani, fie a unor bolnavi psihici.

37. Putem vorbii deasemenea de religii incomplete (de încercări eşuate de realizare a unor religii) atunci când în cadrul lor nu sunt tratate consistent toate cele 7 Raze ale Cunoaşterii Universale (de exemplu prin inhibarea/ împiedecarea dezvoltării în cadrul lor a Ştiinţei şi/ sau a Artei şi/sau a Filosofiei, etc.).
38. Acestea sunt evident religii deformate, eşuate, bolnave, handicapate!

39. Şi în cele din urmă vorbim iată şi de religii delirante – vorbim de delirul religios – care aruncă la întâmplare, în mod vădit împrăştiat, parţial, incomplet, incoerent tot felul de fraze „inspirate” despre diferite aspecte ale realităţii.

40. Acestea evident cu greu le putem numi religii, din moment ce apare de la o poştă că ele sunt doar deliruri şi halucinaţii „spirituale”, demne de luat în serios doar în cadrul spitalelor de psihiatrie şi doar de către pacienţii acestora, respectiv de doctorii de acolo (fiecare dintre aceste două categorii având bineînţeles motive şi scopuri specifice pentru o atare abordare serioasă).
***

41. Ştiinţa şi tehnica cuprinde toate acele cunoştinţe (legi de organizare, de funcţionare, etc.) şi maşinării, tehnologii şi metode de cercetare dovedite în mod evident pentru toată lumea ca fiind veridice şi funcţionale.

42. Filosofia (teoria) poate să devină ştiinţă doar în măsura în care trece testele de acceptare ale acesteia.
43. În rest ea nu este decât vorbă goală lipsită de conţinut!
***

44. Demersul folositor pentru umanitate de manifestare a filosofiei, ştiinţei şi religiei este astfel următorul:
- odată apărută Filosofia (ipoteza, ideia, teoria) despre diferite aspecte ale realităţii, ea trebuie imediat verificată temeinic prin metoda ştiinţifică: dacă se dovedeşte corectă filosofia devine ştiinţă (teoria devine practică); dacă se dovedeşte ca fiind nevalidă ea se aruncă la coşul de gunoi al fratelui creator şi se caută o alta validă;
- odată devenită ştiinţă ea trebuie difuzată în societate pentru ca să poată fi folosită ca atare de toţi cei interesaţi – sub forme specifice (economice, psihologice, politice, religioase, etc.);
- iar dacă acestor forme li se adaugă Ritualuri şi spaţii „sacre” desemnate explicit comunicării/ comuniunii SCU, ele devin Religii Ştiinţifice.
***

45. Cum însă ştiinţa şi metodologia ştiinţifică de cercetare a lumii este o invenţie relativ recentă în istoria umanităţii de cele mai multe ori în trecut se sărea peste etapa verificării ştiinţifice a teoriei şi se trecea direct la împrăştierea ei în societate.

46. Astfel au rezultat în societate enorm de multe erori (/orori) şi sisteme filosofice disfuncţionale, aproape în întregime neveridice (bazate doar pe imaginaţie sterilă şi pe minciuni şi şarlatanii) care s-au transformat în nenumărate religii „erori”, multe dintre ele din păcate încă persistente în societatea actuală.
***

47. Filosofia este o intuiţie, o imaginaţie, o construcţie conceptuală (ideatică), o teorie, o previziune (o „profeţie”) care trebuie ulterior să fie supusă cercetării prin metoda ştiinţifică dacă vrea să nu rămână doar la stadiul vorbelor goale de conţinut.

48. Iar dacă trece testul acesta, filosofia devine ştiinţă: intuiţia devine evidenţă, teoria devine practică, imaginaţia devine percepţie directă, previziunea devine fapt împlinit.

49. Dacă nu îl trece nu este nimic mai mult decât o filosofie ratată: o intuiţie înşelătoare, o imaginaţie sterilă, o teorie goală de conţinut, o profeţie falsă.

50. Iar dacă prin cercetare ştiinţifică nu poate fi verificată deocamdată, ea rămâne o incertitudine: ceva care nu poate fi nici confirmat nici infirmat – dar atenţie pentru cei care fac deducţii de doi lei: ceea ce nu se poate verifica nu este automat ceva real şi veridic – ci este doar ceva care nu se poate verifica şi atât!

51. În plus chiar dacă nu se poate infirma cu certitudine o teorie de multe ori ea poate fi respinsă cu o foarte mare probabilitate pe baza unor probe colaterale şi a unor implicaţii absurde pe care ea le-ar avea dacă ar fi adevărată.

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru