ReligioLogia


"1. Ştiinţa religioasă (a religiei) – religiologia – are ca obiect de studiu fenomenul religios cu toate componentele sale: ritualuri şi ceremonii, doctrină (învăţătură), mituri şi povestiri, structură ierarhică, locaşuri de cult, raportul cu diferite aspecte ale cunoaşterii umane (cu filosofia, politica, economia, arta, ştiinţa etc.), etc.
 
2. În cadrul religiologiei se studiază mecanismele de manifestare a diferitelor fenomene religioase şi ezoterice (religii, mişcări religioase, secte, societăţi secrete şi discrete, etc.).
***

3. În acest sens se realizează:

3.1- studii atente de identificare a componentelor majore şi minore (de natură biologică, psihologică, socială, individuală, etc.) ale unui fenomen religios în genere – pornind de la studiul analitic al diferitelor manifestări religioase existente sau trecute;

3.2- clasificări a acestor fenomene după criterii precis stabilite;

3.3- valorizări ale lor din punct de vedere a diferitelor interese ale indivizilor şi umanităţii în genere;

3.4- „arbori genealogici religioşi” pentru fiecare din aceste fenomene religioase pentru a li se stabili cu precizie sursele lor de inspiraţie, contextul religios în care s-au format, împrumuturile pe care le-au făcut din alte religii şi alte influenţe cauzale (biologice, psihologice, politice, economice, etc.) care au contribuit la crearea şi răspândirea lor în societate;

3.5- studii ale procesul de „selecţie naturală religioasă” pentru a înţelege care au fost (şi sunt) factorii care avantajează supravieţuirea şi expansiunea unui fenomen religios în societate (sprijinul factorilor politici, apelul la un număr cât mai mare de indivizi, modul de organizare administrativă în cadrul unui fenomen religios, activitatea susţinută de „prozelitism”, „tehnicile de îndoctrinare” şi de „control psihic” folosite, existenţa „clerului”, etc.);
 
3.6- studii ale comportamentului religios din punct de vedere al necesităţilor şi dorinţelor psihologice ale unui individ – cum ar fii:

- nevoia de comunicare, de comuniune (empatie), de apartenenţă la un grup (de manifestare comunitară);

- nevoia de siguranţă (de diminuare a neliniştii şi anxietăţii „sociale” prin găsirea în grup a unui sprijin la nevoie, a unei surse de apărare împotriva unor factori agresivi externi, etc.);

- nevoia de orientare idealistă (pe baza unor scopuri şi ţeluri stabilite pe termen mediu şi lung);

- nevoia de manifestare etică şi morală (ca garanţie a menţinerii existenţei armonioase a grupului);

- nevoia de regăsire identitară precisă şi prin aceasta de realizare a unor obiective comune membrilor grupului religios respectiv (satisfacerea nevoilor şi obţinerea unui anumit statut de putere care să le permită să supravieţuiască şi să se înmulţească);
- etc.

- sau diferite nevoi economice, politice, artistice, etc.

3.7- identificarea legilor de organizare şi manifestare generală a fenomenului religios;

3.8- studii ale legăturilor mai mult sau mai puţin puternice pe care fenomenul religios în genere (respectiv fiecare fenomen religios particular) îl are cu diferite aspecte de manifestare ale celorlalte 6 raze: cu economia, politica, filosofia, psihologia, arta şi ştiinţa;

3.9- studii ale factorilor de influenţă imediată pe care diferite aspecte ale realităţii (cum sunt cele specifice visului, tendinţelor tiranice şi totalitare, comportamentelor şarlatanice, nebuniei, imaturităţii psihice, sclaviei psihice, etc.) îl au asupra creării unei percepţii specifice în legătură cu aspecte religioase cum sunt cele de „suflet”, „spirit”, „zeu”, „demon”, „profet/ avatar”, „întreg”, „viaţă după moarte”, „răsplată/ pedeapsă post-mortem”...

3.10- studii ştiinţifice întemeiate de revelare a efectelor psihice şi fizice reale pe care le au asupra indivizilor diferite tipuri de rugăciuni (în funcţie de întinderea lor, ritmicitatea cu care sunt făcute, obiectul spre care se îndreaptă, efectele scontate, etc.); meditaţii (tot aşa în funcţie de durata lor, ritmicitatea cu care sunt făcute, obiectul de concentrare, forma lor, etc.); ritualuri...; tehnici „psihoterapeutice”, etc.

3.11- studii ale impactului fenomenului psihic al credinţei dogmatice asupra psihicului în general, mai ales pentru înţelegerea aspectelor negative pe care aceasta le generează asupra personalităţii celui afectat - pentru a indica astfel modalităţile de eliminare a ei din mentalul lui;

3.12- studii ale impactului autosugestiei, al efectului placebo, al autohipnozei, al hipnozei de grup, etc. atunci când acestea sunt folosite sub acoperirea rugăciunii, meditaţiei, ritualului şi a altor tehnici de „perfecţionare spirituală”;

3.13- etc.

4. Prin munca de cercetare ştiinţifică mai sus menţionată se identifică legile generale (biologice, psihologice, sociologice, etc.) care ghidează manifestările specifice fiecărui fenomen religios particular.

5. Aceste legi şi teorii se identifică, se enunţă şi apoi se verifică prin studii şi experimente ştiinţifice atent controlate.
***


6. De ce folosim pentru această ştiinţă numele de religiologie şi nu pe acela de teologie?

7. Simplu: teologia este „ştiinţa despre zeu” (zei), pe când religiologia studiază toate aspectele manifestărilor religioase (şi nu doar pe acelea legate strict de studiul unor „zei” ipotetici).

8. Teologia, ca ştiinţă a studierii fenomenului „zeiesc”, studiind astfel toate „zeităţile” „existente” pe baza unor observaţii şi experimente ştiinţifice atent controlate, este doar o parte a religiologiei – o subramură de studiu a ei.

9. Teologia trebuie să abordeze fenomenul „zeiesc” din cât mai multe perspective posibile (biologice, politice, psihologice, economice, etc.) pentru a-i înţelege adevăratele fundamente şi adevăratele mecanisme de manifestare în societatea omenească.

10. Sunt luate astfel în calcul ipotezele până acum cel mai credibile: anume, ale „zeului” ca fiind o simplă creaţie mentală (imaginară) a unor psihice aflate în nevoie de „factor ultim” de stabilitate, nevoie concretizată de cele mai multe ori negativ în devieri psihice (deliruri gradomaniace şi schizofrenice) sau în strategii de înşelare a vigilenţei celor aflaţi în nevoie psihologică (intelectuală, emoţională, etc.) de „factor ultim de stabilitate”.

11. Dar se pot lua în calcul şi ipoteze foarte puţin probabile cum ar fi cele ale existenţei „unor ciudăţenii ale naturii” numite de unii „zei” cu caracteristicile specifice acestora, sau a manifestării lor sub forma unor fiinţe extraterestre super evoluate cel puţin tehnologic, etc.

12. Această abordare trebuie însă apropiată cât mai ştiinţific şi experimental cu putinţă.
 
13. Apoi în funcţie de efectele concrete pe care le presupune existenţa „zeilor” pentru individ şi societate trebuie să fie gândite măsurile cele mai armonioase, utile şi optime de luat, pentru interacţiunea socială cu aceşti „zei” imaginari (de tip delir psihotic sau doar de tip „factor ultim” de înşelare) sau de tip extraterestru „superdezvoltat”, respectiv „ciudăţenii ale naturii”.

14. În ceea ce priveşte abordarea „zeului” ca fiind Întregul (totul/ cosmosul) considerăm că această abordare nu face decât să aducă o confuzie inutilă între două concepte care nu se suprapun: acela de „zeu” şi acela de „tot” (întreg, univers, etc.).
***
 
Alte constatări şi observaţii:


15.- Numărul de ritualuri religioase (verbal - gestuale) identice efectuate de un individ într-o perioadă dată de timp (o zi, o lună..) este de obicei invers proporţional cu gradul de sănătate psihică a individului respectiv.

15.1 Astfel cu cât un individ efectuează într-o perioadă scurtă de timp mai multe ritualuri identice cu atât creşte probabilitatea de a se îmbolnăvi psihic de obsesii, paranoia, personalitate dublă, dependenţă verbal-gestuală de cuvinte şi gesturi „magice”, etc.

15.2 Apoi dacă anumite ritualuri (verbale şi gestuale) ajung să fie efectuate de o manieră identică de mai multe ori pe zi (pe o perioadă îndelungată – mai mult de câteva luni) atunci îmbolnăvirea psihică (de natură religioasă) este aproape garantată.

16.- Caracterul anti-individual (sclavagist – anti libertăţi individuale) al unei religii creşte în mod proporţional cu gradul de libertate socială care li se acordă întemeietorilor, conducătorilor şi „zeităţilor” (acolo unde este cazul) specifice acelei religii.

16.1 Lipsa de control democratic asupra activităţii sociale a acestora duce în mod inevitabil la instaurarea în societate a tiraniei religioase (a tiraniei „divine” şi a totalitarismului „spiritual”).
***
 
17.- În esenţă (faptă) o religie este 90 la sută acţiune faptică specifică (ritual, ceremonie, instituţii sociale specifice, etc.) şi maxim 10 la sută teorie (doctrină), sau altfel spus cel puţin 90 la sută din membrii unei religii cunosc doar formele ei de manifestare (acţiunile faptice pomenite) şi foarte puţin (şi superficial) sau chiar deloc doctrina (ideile) ei.

17.1 Din acest considerent (al impactului social al formelor specifice ale unei religii) putem spune fără să greşim prea mult că forma ritualică (cu tot ce cuprinde ea – demers ritualic specific, obiecte şi spaţii „sacre”, indivizi care „oficiază”, întâlniri comunitare, etc.) a unei religii este acea religie.


Abordare prevăzătoare

 
18. Trebuie conştientizat de către societate faptul evident că nu toate religiile existente sunt la fel de bune, ba mai mult chiar că multe dintre ele sunt rele de-a dreptul, ducând la degradarea umană a celor care le cad în plasă.

19. De aceea în cadrul Religiologiei şi al TransReligiei trebuie cercetate cu atenţie şi maximă putere de discriminare toate religiile, sectele, cultele, ideologiile, etc. pentru a descoperii în ele efectele negative (fizice şi psihice) pe care le generează pentru individ şi societate şi a le denunţa public pe acestea pentru a fi cunoscute de oricine nu vrea să fie afectat de ele şi pentru a se putea lua astfel măsurile necesare pentru înlăturarea cauzelor reale (religioase, politice, psihologice, filosofice, economice, etc.) ce generează aceste efecte nedorite.

20. În acelaşi sens trebuie abordat ştiinţific orice fenomen pretins a fi „supranatural” şi „miraculos” pentru că de cele mai multe ori (în 99,9 la sută din cazuri) aceste „miracole” nu sunt decât „trucuri de doi lei” şi „magii de bâlci” concepute de cei care le fac pentru a amăgi pe cei care asistă la „spectacol” şi a profita apoi de pe urma lor în cele mai diverse moduri imaginabile cu putinţă.

21. Trebuie cercetate şi denunţate prompt toate abuzurile psihice, sexuale, financiare, materiale, familiale, de conştiinţă, etc. pe care le fac în mod intenţionat tot felul de religii dogmatice, cu porniri tiranic „divine”.

22. Trebuie conştientizat că minciuna şi înşelăciunea nu ocolesc deloc domeniul religios ci chiar dimpotrivă - ele se lăfăie momentan în cadrul lui chiar mai mult decât în orice alt domeniu al activităţii sociale.

23. Aceasta este pentru unii o constare dureroasă: pentru omul liber însă, nu este decât punctul realist, obiectiv şi necesar de pornire pentru realizarea procesului de asanare şi curăţare a acestui domeniu social de toate lepădăturile „divine” care îl pângăresc cu faptele lor animalice şi bestialice.

24. Şi poate veţi întreba unii din voi: dar de ce să ne batem capul cu toţi nebunii şi cu tot felul de afirmaţii evident tâmpite?

25. Simplu: pentru că fraţi de-ai noştri care nu au fost la fel de atenţi ca şi noi acum suferă din cauza acestor nebuni şi/sau idioţi, ca să nu mai vorbim de şarlatani.

26. E drept că e oarecum şi vina lor că au căzut în capcane aşa de evidente cum sunt cele specifice credinţei dogmatice, dar e şi vina noastră ca şi indivizi şi ca societate că îi lăsăm în pace pe aceşti şarlatani religioşi să-şi întindă capcanele lor credincioase perfide peste tot în jurul nostru.
 
27. Armele de denunţare a acestor şarlatanii şi imposturi religioase bazate pe tot felul de credinţe dogmatice sunt simple:

- informarea insistentă bazată pe argumente solide şi irefutabile, a celor „fraieriţi spiritual” de înşelăciunea la care sunt supuşi (informare cel puţin la fel de insistentă ca şi încercările lor de a aduce în mod inconştient şi pe alţii să cadă în aceeaşi capcană în care au căzut şi ei);

- încurajarea continuă a dialogului sincer (lipsit de ipocrizii, prejudecăţi şi nesincerităţi) şi a dialogului critic constructiv asupra problemelor în cauză;

- proteste individuale şi colective împotriva menţinerii în societate a şarlataniilor religioase respective;

- demersuri oficiale susţinute şi bine întemeiate îndreptate spre factorii de decizie dintr-un stat pentru a le determina să ia măsurile legale care se impun pentru împiedecarea manifestării în aceea societate a oricărei forme de impostură religioasă.
 
28. Şi să ne înţelegem bine – nu includem aici doar unele din religiile şi sectele nou apărute, ci toate religiile dogmatice: vechimea lor (chiar şi de mii de ani) nu este o dovadă a neafectării lor de impostură, nebunie şi înşelăciune – mai ales că în acest domeniu religios nu a existat niciodată o politică publică seculară de organizare legislativă coerentă şi obiectivă (nepartinică) a lui.
***


29. Cercetarea tuturor aspectelor unei religii trebuie să se facă cu obiectivitate ştiinţifică şi cu întemeiere adecvată, rezultatul ei fiind astfel foarte bine fundamentat dar în acelaşi timp deschis criticii constructive şi îmbunătăţirii continue cu noi descoperiri ştiinţifice care pot apare pe parcurs.

30. Cercetătorul TransReligios face aceste cercetări atente ale tehnicilor religioase şi spirituale de „însclavizare psihică”, de „control al minţii”, de „influenţare mentală” folosite de toate religiile dogmatice, pentru a le putea înţelege mecanismele de acţiune şi astfel a se putea feri de a le cădea în capcană şi a le putea denunţa apoi în cadrul societăţii, pentru ca şi alţi indivizi să se poată feri de răul lor.

31. El face aceasta pentru că-şi iubeşte aproapele şi nu vrea să-l lase în suferinţă, dar nu-l obligă însă pe acesta să iasă din ea, dacă constată că „victima” acestor religii dogmatice în mod conştient (în deplină cunoştinţă de cauză şi fără a fi forţată în vreun fel) vrea să rămână în suferinţă.

32. Oricum nu ar putea să o facă deoarece fiecare om este individual responsabil pentru alungarea suferinţei psihice proprii prin efectuarea unor acţiuni armonizatoare specifice.

33. În plus, fiecare are pe lângă dreptul la fericire şi dreptul la suferinţă – are dreptul să sufere din proprie iniţiativă (să fie masochist, sinucigaş, etc.) cel puţin atâta timp cât prin suferinţa lui nu deranjează pe alţii (suferă în particular) şi nu vrea să-i facă şi pe alţii să sufere alături de el (să transmită în societate pornirile sale masochiste, sinucigaşe şi/sau criminale).

34. Omul TransReligios vrea să-i ajute pe toţi cei afectaţi de boala psihică a credinţei dogmatice să scape de ea, deşi ştie că pentru mulţi dintre cei afectaţi cu VCD este deja prea târziu – boala credinţei a progresat în cazul lor într-atât încât este ireversibilă (în curând va duce la distrugerea lor psihică şi fizică totală).

35. El vrea să-i ajute pe toţi cei ţinuţi în lanţuri religioase („pentru binele lor”) să se elibereze de acestea şi poate să facă aceasta arătându-se lor ca un viu exemplu de încarnare deplină a libertăţii religioase autentice şi de promovare idealistă a tuturor valorilor cu adevărat spirituale ale umanităţii.
 
36. Trebuie astfel să nu ne ascundem după deget: oricât am dori noi să nu fie aşa „răul” există şi în domeniul religios-spiritual!

37. El există în interiorul nostru (la nivel psihic sub forma raţionamentelor greşite, a aşteptărilor false, a credinţelor dogmatice, etc.; la nivel fizic sub forma viruşilor, bacteriilor patogene..) şi în afara noastră: în societate (manifestat sub forma elementelor perturbatoare ale armoniei ei: hoţi, bătăuşi, criminali, înşelători, impostori, etc. şi sub forma ideologiilor, religiilor, politicilor, filosofiilor care permit manifestarea pe scară largă în societatea umană a acestor componente antisociale dându-le tot felul de justificări puerile, care mai de care mai „spiritual-animalice”.

38. A ne face că nu îl vedem atunci când se manifestă, a întârzia să luăm atitudine concretă împotriva lui nu face decât să ne mărească suferinţa pe care el ne-o cauzează (ca durată şi ca intensitate a ei).

39. A privi în altă parte atunci când răul (propriu, individual şi social) se manifestă înseamnă a alunga din noi Spiritul Idealistic, a ne depărta de Sursele Armoniei, a alunga din noi Umanitatea, a alunga din noi Binele, Dreptatea şi Libertatea.
 
40. În lupta contra răului social vorbele (de orice natură ar fi ele) nu ajută prea mult: aici doar faptele concrete contează!

41. Cercetătorul SocioReligios este purtătorul propriului adevăr, iar societăţile în care se manifestă au şi ele adevărurile lor specifice pe care le susţin şi le promovează.

42. Aceste adevăruri nu sunt însă infailibile şi absolute.
43. Ele sunt mereu perfectibile/ corectabile, dacă se dovedesc a fi eronate parţial sau total (a nu fi de fapt adevăruri).

44. Adevărul Social este astfel aprobat tacit sau implicit de majoritatea membrilor acelei societăţi şi nu are nevoie de o altă autoritate care să-l susţină decât această majoritate.

45. Acest Adevăr social este gândit de oameni pentru oameni şi el este ales de societăţile care îl adoptă – de aceea el poate fi astfel (şi trebuie să fie) oricând schimbat ulterior de acestea, dacă se dovedeşte a fi eronat." - Noua Ordine Religioasă

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru