"1. Dragi fraţi întru fiinţă, că să înţelegeţi şi mai exact de ce e absolut necesară implementarea în orice societate umană a Legii de Acreditare a activităţii „zeilor”... să presupunem acum că iată eu vin în faţa voastră şi vă spun că sunt un „zeu” (sau un purtător de cuvânt al vreo unui „zeu” de care a-ţi mai auzit sau de care poate nu a-ţi mai auzit niciodată până acum).
 
2. Să presupunem apoi că în virtutea acestei autodeclarate calităţi a mele vă cer ascultare şi încredere necondiţionată vizavi de orice vă zic că ar trebui să gândiţi, să vorbiţi, să vă comportaţi, să faceţi, etc. (indiferent de ceea ce vă cer să faceţi – să minţiţi, să furaţi, să ucideţi, să jefuiţi, să violaţi, să vă sinucideţi, etc.) şi că vă promit „cu mâna pe inimă” (fără nici o altă garanţie decât propriile mele vorbe mai meşteşugite sau mai puţin meşteşugite) ca în schimbul acestei ascultări şi supuneri necondiţionate pe care mi-o acordaţi:
- vă vindec de orice boală aţi avea (oricât de gravă);
- vă fac „nemuritori” (vă dau „viaţă veşnică” orice ar mai însemna şi asta);
- vă duc (bineînţeles doar după moarte că chiar acum „nu am chef”) în nişte paradisuri în care curge cu lapte şi miere şi cu orice altceva vă doriţi;
- şi vă mai promit orice altceva îmi mai trece mie prin cap că s-ar putea să vă placă să aveţi.

3. Acum, după cele afirmate mai sus că vă pot da (practic orice vă doriţi, dar nu acum, ci mai încolo – mai precis după ce muriţi) în schimbul ascultării şi supunerii necondiţionate pe care ar trebui să mi-o acordaţi imediat, că altfel rataţi şansa pe care v-o ofer, ce veţi face?

4. Răspundeţi-mi imediat că altfel „trece „divinul” pe lângă voi” şi a doua oară nu vă mai fac aceeaşi propunere, ba mai mult, dacă nu acceptaţi această propunere „extrem de favorabilă” pe care v-o fac (practic vă dau, cel puţin verbal, orice vă doriţi – vedeţi că nu sunt deloc zgârcit la capitolul acesta) „mă supăraţi rău de tot” şi atunci vă spun că va fi „vai şi amar de capul vostru” pentru că „vă voi face” să trăiţi (în principal după moarte, dar dacă îmi daţi puterea politică în societatea voastră acum, atunci chiar din timpul vieţii) tot ceea ce nu vă doriţi să trăiţi - bătăi şi chinuri fără limită, privaţiuni inimaginabile, etc. - vă puteţi şi voi folosi imaginaţia în această direcţie.

5. Aşadar, pe scurt, dacă mă ascultaţi necondiţionat (orbeşte) vă promit că vă dau tot ce vă doriţi să aveţi, iar dacă nu mă ascultaţi vă ameninţ că veţi ajunge să trăiţi tot ce nu vă doriţi să trăiţi.
 
6. Aşadar, ce veţi face?
7. Credeţi în mine sau nu credeţi în mine?

8. Mă credeţi pe cuvânt şi începeţi să mă ascultaţi necondiţionat sperând să nu cumva să vă mint, să nu cumva să vă înşel sau să nu cumva pur şi simplu să o fi luat razna şi să nu mai ştiu ce vorbesc?
***
9. Speraţi fraţilor, speraţi că dacă nu avem speranţă ce ne mai rămâne?
10. Nimic vă spun – speranţa este chezăşia credinţei necondiţionate (dogmatice) şi aceasta este temelia vieţii perfecte pe care v-o promit... după ce nu mai trăiţi!!!??...
***
11. A, în plus, speranţa stupidă e şi chezăşia prostiei fără limite şi prin ea a prilejului de a cădea în plasa oricărui şarlatan sau nebun „divin” care vă aruncă momeala speranţei (dar de – ce să faci – „cine nu riscă nu câştigă” – nu?).
 
12. Aşadar, fraţilor, ce faceţi? – momeala verbală care nu m-a costat nimic v-am aruncat-o: daţi-mi acum tot ce aveţi în schimb (toată viaţa, toţi banii, toată fiinţa voastră)!

13. La urma urmei, mi se pare un schimb „echitabil” – vă cer doar să „vă vindeţi sufletul” pentru „praf în ochi”, vă cer doar supunere totală în schimbul unor vorbe, a unor promisiuni şi bineînţeles a unor ameninţări (să nu uităm de ameninţări că au şi ele rostul lor nu?) - vouă nu vi se pare un schimb echitabil?
***
14. Aşadar, iubiţii mei, ce veţi face?
15. Mă veţi crede sau nu mă veţi crede pe cuvânt – aceasta este întrebarea fundamentală – sau cel puţin aşa vor să vă facă să credeţi toţi şarlatanii „spirituali” şi confraţii lor - indivizii „duşi cu sorcova”.

16. Alo? Fraţilor, nu aceasta este întrebarea fundamentală!

17. Această întrebare este alta:
„Pot eu cu adevărat face ce am zis că pot să fac?...
Sunt eu cu adevărat ceea ce am zis că sunt?”
 
17.1 (respectiv, „Poate el/ea cu adevărat face ce a zis că poate să facă?... Este el/ea cu adevărat ceea ce a zis că este?).

18. Aceasta este întrebarea! – şi răspunsul la această întrebare nu sunt vorbele (alte vorbe) ci faptele – trecerea concretă a Testului de Acreditare cu cele 6 Probe ale lui!
***
19. Bineînţeles că le convine şarlatanilor şi impostorilor „divini” să vă bage pe gât „dilema credinţei” („a crede sau a nu crede”) pentru că astfel ei nu trebuie decât să vorbească şi să vă asigure verbal (sau de ce nu chiar şi în scris, că doar nu e mare lucru) de orice vreţi voi să vă asigure, deturnându-vă astfel atenţia de la adevărata problemă -

19.1 „dilema puterii” - pot ei cu adevărat să facă ceea ce zic că pot face?... – sau doar vorbele sunt de ei – ce-i drept „frumoase” (sau după caz monstruoase) dar tot vorbe goale sunt!
***
20. Gândiţi fraţilor, gândiţi: e bine să aveţi încredere oarbă (necondiţionată) în cineva, oricine ar fi acela – chiar şi un autodeclarat „zeu” sau „reprezentant” al lui?
21. Eu sunt convins că nu e bine – şi uitaţi-vă doar împrejur la câţi şarlatani şi escroci există, la câţi mincinoşi cunoaşteţi.

22. De unde ştiţi că eu (sau oricine altcineva care ar pretinde ceea ce am presupus că aş pretinde eu mai sus) nu sunt (nu este) doar un alt şarlatan şi mincinos?
22.1 (mai ales în asemenea chestiuni cum sunt cele legate de posibila existenţă după moarte, de posibila existenţă a unor tărâmuri invizibile de pedeapsă sau răsplată, etc. - fraţilor astfel, la fel de bine, aţi putea crede orice poveste cu zâne şi feţi-frumoşi, cu zmei şi tărâmuri ale zmeilor şi ale babei zgripţuroaice, etc.).
***
23. Fapte zic deci, nu vorbe!Acum şi aici!Nu atunci şi acolo!

24. Lăsaţi vrăjeala şarlatanilor „divini”... lăsaţi vorbele „sacre”, că ne-o fi destul câteva mii de ani de astfel de vorbe (scrise sau vorbite) şi mai treceţi şi la Fapte dacă sunteţi capabili!!!

24.1 Hee, hee... dar de astea văd că fugiţi „ca dracu de tămâie” - şi e normal - doar voi sunteţi impostori „divini” şi escroci „spirituali” de meserie - vă place deci la nebunie confuzia şi astfel implicit povestea cu „credinţa” pentru că ea e acoperirea perfectă pentru înşelătoriile voastre.

25. E, iată, timpul să vedem omul (a se citi şarlatanul sau după caz nebunul) din spatele „zeului” sau „zeul” din spatele omului – şi să încheiem odată cu jocul acesta stupid şi perfid în care „zeii” cică se ascund după oameni („purtători de cuvânt”) şi oamenii se ascund după „zei” imaginari care trăiesc doar în capul lor bolnav sau după caz viclean.
***
26. Fapte deci, nu vorbe!
27. Vorbele (scrise sau vorbite) nu dovedesc nimic, absolut nimic, mai ales în acest caz.
28. Aici de abia dacă faptele concrete, solide, irefutabile pot dovedi ceva!

29. Aşadar, vouă fraţilor iubitori de lumină şi adevăr, de claritate şi armonie, vă recomand să nu mai „înghiţiţi găluşca” cu „credinţa” (credinţa dogmatică, încrederea necondiţionată) deoarece credinţa este unealta preferată a escrocilor şi şarlatanilor! – de ce?

30. Pentru că sub masca ei pot să promită orice şi la o adică să nu dea nimic, pot să vă ceară orice şi să nu vă dea absolut nimic în schimb (decât la o adică lucruri pe care vi le daţi singuri sau vi le dau alţii iar şarlatanii „divini” iau credit pentru ele convingându-vă că ei vi le-au dat) ...

31. Credinţa este pentru ei scuza perfectă pentru a nu-şi îndeplini niciodată niciuna din promisiunile pe care vi le fac.

32. Astfel, unele promisiuni se împlinesc de la sine - fie că credeţi, fie că nu credeţi în ei – dar bineînţeles ei nu vor scăpa ocazia să zică că din cauza credinţei în ei vi s-au împlinit acele dorinţe – iar altele, marea majoritate nu se vor împlini (nu li le vor împlini) şi atunci cu ce scuză tâmpită vin? - hai că mulţi o ştiţi: cică nu s-au împlinit pentru că nu aveţi suficientă credinţă în ei !!???
***
33. Ca să reluam „cazul meu” pentru exemplificare: să zicem că veniţi la mine şi doriţi să vă vindecaţi de vreo boală mai gravă – eu, bineînţeles în spiritul unui presupus rol de „zeu” asumat, v-aş putea astfel zice: „Crede în mine, roagă-te necontenit mie, cinsteşte-mă cum se cuvine şi vei fi vindecat!”
 
34. Bun, vorbele fiind spuse, rămân două posibilităţi:
34.1- te vindeci pentru că pur şi simplu ai noroc - ai un sistem imunitar mult mai puternic decât marea majoritate sau pentru că vreun alt tratament (decât cel verbal pe care ţi l-am dat eu) funcţionează, sau pur şi simplu pentru că nu ai avut o boală mortală (cum arătau simptomele), ce să mai vorbim de bolile închipuite (psiho-somatice), etc.

34.1.1 În acest caz chiar tu vei declara sus şi tare că eşti convins că eu te-am vindecat prin credinţă (declaraţiile tale ar putea fi aşa de convingătoare de aş putea ajunge să te cred chiar eu însumi) – vorbele şi pretenţiile mele având astfel o pseudo-acoperire (pseudo, deoarece doar foarte puţini dintre „credincioşi” mi se vindecă – pardon se vindecă oricum dar eu îmi acord sau tu îmi acorzi creditul pentru vindecare);
 
34.2- nu te vindeci şi atunci bineînţeles „e vina ta” că „nu ai avut credinţă suficientă” (a se citi ghinionul tău că nu ai un sistem imunitar puternic, că alte tratamente mai serioase decât vorbele mele nu au dat rezultate, că chiar ai o boală mortală, etc.);

35. Eu, „zeul”, voi lua deci credit pentru orice vindecare întâmplătoare care are şi cea mai mică conexiune cu mine şi voi justifica majoritatea covârşitoare a eşecurilor prin „lipsa de credinţă a bolnavului” – iată mecanismul perfect al „şarlatanului spiritual” - pe care el îl aplică asupra tuturor celor care cad ca proştii în „capcana credinţei”!!!
***
36. Că să înţelegeţi şi mai clar problema gândiţi-vă ce aţi zice dacă v-ar bate cineva la uşă (sau, mă rog, aţi da peste el în „centrul satului”) şi s-ar oferi să vă vândă de exemplu un televizor care cică ar funcţiona doar dacă credeţi că vânzătorul este „zeu” (şi astfel v-ar cere să faceţi necondiţionat orice v-ar spune el că trebuie să faceţi). Aţi cumpăra un astfel de televizor?

37. Când sunt televizoare care merg fie că credem fie că nu credem că ele ar funcţiona sau că cel care ni le-a vândut este un „zeu” sau nu (adică indiferent de credinţa noastră) – bineînţeles că nu.

38. Plus că „credinţa” respectivă dacă staţi să gândiţi, e scuza perfectă de a vă lua banii şi a nu vă da nimic în schimb decât speranţe deşarte şi promisiuni goale de conţinut.

39. De exemplu dacă televizorul cumpărat e stricat şi astfel nu funcţionează, vânzătorul se va scuza că nu merge pentru că cică „nu aveţi încă credinţă suficientă în el”!!!.
 
40. Practic, voi cei care cădeţi în capcana credinţei oarbe (dogmatice) sunteţi fraierul perfect, visul oricărui şarlatan („divin” sau de altă natură) – anume să vă ia banii, sau alte bunuri şi servicii şi în schimb să vă dea ceva stricat (care nu funcţionează decât dacă din întâmplare nu e stricat chiar de tot) şi să nu trebuiască să vă dea nici o explicaţie pentru că e stricat (respectiv pentru că nu funcţionează).

41. Dacă ştiţi aceasta şi sunteţi deci atenţi să nu fiţi fraieriţi cu „şmecheria credinţei” când cumpăraţi un televizor sau o casă, o maşină, haine, mâncare, etc. cu ce e mai prejos sănătatea voastră fizică sau mentală sau bunăstarea voastră „sufletească” decât acel televizor sau acea maşină, etc.?

42. De ce să aveţi standarde de calitate mai puţin ridicate pentru acestea din urmă decât pentru cele dintâi?
***
43. Majoritatea „vindecătorilor divini” (a se citi „şarlatani divini”) vin deci în faţa voastră cu o poveste care sună cam aşa:
 
43.1 „Eu „zeul”/ „omul-zeu”/ „reprezentantul oficial al zeului” etc. pot să vă vindec de orice boală, dar numai dacă credeţi necondiţionat orice zic eu (a se citi „orice tâmpenie vă îndrug”) şi faceţi fără să crâcniţi orice lucru vă comand să faceţi (a se citi „orice îmi trece prin cap să fac cu voi biete năpârci fără cap”)”.

44. Acum imaginaţi-vă un medic acreditat de societate (generalist, chirurg, etc.) care să vă spună că vă poate vindeca doar dacă credeţi că el este un „zeu” etc. – şi astfel prin extensie doar dacă credeţi şi faceţi absolut orice (tâmpenie sau lucru banal) i-ar trece lui prin cap.

45. Cred că numai gândul la aşa ceva vă revoltă!
46. Dar fraţilor, exact la fel este şi cu „zeul” vindecător – la fel ar trebui să vă revolte şi pretenţiile lui idioate!

47. Medicamentele şi tratamentele medicale pentru a putea fi considerate valide sunt testate cu loturi martor care nu trebuie să ştie cu ce medicament (sau metodă) sunt tratate şi nici de către cine – cu alte cuvinte, pentru a putea fi considerat medicament şi tratament valid, el trebuie să funcţioneze indiferent de faptul dacă se crede sau nu se crede în eficienţa lui.

48. Se impune deci cu necesitate ca şi acest domeniu al religiei şi „spiritualităţii” să fie legiferat şi supravegheat cât mai atent pentru că e plin de şarlatani, impostori şi escroci (care se pretind sau nu „zei” şi) care profită de oameni atunci când ei sunt mai slăbiţi fizic şi psihic – când sunt bolnavi şi disperaţi!

49. Aceste hiene, aceşti şacali „spirituali” trebuie eliminaţi cât mai grabnic din societatea umană pentru binele ei.

50. Aceşti farsori „de doi lei” trebuie prinşi şi puşi apoi să demonstreze ştiinţific (cu toată metodologia specifică) că „tratamentele” lor funcţionează iar dacă nu reuşesc şi continuă să practice „vindecări spirituale” („divine”, „naturale”, „naturiste”, etc.) să fie mai întâi aspru amendaţi (încât să nu mai fie profitabilă „afacerea cu vindecările”) şi apoi închişi dacă se încăpăţânează să înşele încrederea oamenilor atunci când sunt ei mai slăbiţi şi mai vulnerabili, iar metoda lor „spirituală” de vindecare să fie demascată public şi interzisă a mai fi practicată - sub pedeapsa amenzii şi a închisorii.

51. Orice practică de „medicină spirituală” care nu îndeplineşte criteriile ştiinţei medicale trebuie demascată public şi interzisă a mai fi practicată chiar dacă ea se ascunde sub masca religiei!

52. A aduce în faţă cuvântul religie şi libertate de credinţă nu trebuie să mai fie o justificare pentru a înşela după bunul plac pe naivi şi ignoranţi.

53. Nu am auzit încă de nici un şarlatan care a furat bani de la oameni prin înşelăciune sau impostură care să fie achitat pentru că ar fi susţinut că cei păcăliţi nu ar fi trebuit să-l creadă, că ei au avut liberate de credinţă (au avut libertatea să-i creadă minciunile sau să nu i le creadă) şi deci că el nu e vinovat că ei au fost păcăliţi (înşelaţi).

54. Dacă acest raţionament nu e valabil pentru înşelăciunile materiale nu văd de ce nu ar fi la fel de invalid şi pentru cele „spirituale”.

55. Sau să fie oare suficient pentru cineva care vrea să iasă de sub jurisdicţia legilor societăţii să se autoproclame „zeu”/ „om-zeu”/ „vindecător divin” sau orice i-ar mai trăsni prin cap şi ar suna bine pentru a păcăli fraieri?

56. Să însemne oare că oricine se autoproclamă pe sine ca fiind deţinător al vreo unor miraculoase „calităţi divine” poate să facă ce vrea, poate să înşele pe cine vrea muşchii lui, sub masca promovării unei false „libertăţi de credinţă” şi de religie?

57. Atenţie aşadar societăţi democratice şi state de drept – nu mai lăsaţi şarlatanii şi impostorii „spirituali” să acţioneze nestingheriţi pe teritoriile voastre înşelând pe naivii voştri cetăţeni care le cad în plasă.

58. Şarlatanul (înşelătorul) tot şarlatan este indiferent cum se autodenumeşte (zeitate, avatar, guru, preot, psiholog, filozof, etc.).

59. Pentru stabilirea calităţii sale de şarlatan nu are nici o legătură cum se autoproclamă sau se autodenumeşte ci doar ceea ce face.
***
60. E deci necesar ca şi în acest domeniu „spiritual-religios” să existe nişte „oficii pentru protecţia consumatorului religios” şi nişte legi clare care să-i împiedice pe şarlatani şi escroci să profite de naivitatea sau neatenţia voastră pentru a vă păcăli ori de câte ori au ocazia (de obicei când sunteţi mai slăbiţi din cauza unor afecţiuni fizice sau mentale) cu diferite şiretlicuri cum e cel al „credinţei”.

61. În condiţiile enumerate mai sus şi din nenumărate alte motive pe care nu le mai enumerăm aici se impune stringent standardizarea şi legiferarea strictă a acestui domeniu al activităţilor „religioase”, „spirituale”, „sufleteşti”, etc. pentru a nu mai lăsa pradă înşelării, escrocheriei şi şarlatanismului pe cei mai slabi fizic şi/ sau psihic dintre noi.
***
62. În această direcţie se înscrie deci şi propunerea de Lege pentru Acreditarea funcţionării „zeilor”... descrisă mai sus – Lege care e recomandată de noi spre a fi adoptată cât mai grabnic de orice societate democratică în care se doreşte să funcţioneze statul de drept şi în domeniul „spiritual-religios”.
 
63. În cadrul Sanctuarelor şi Comunităţilor Trans-Religioase această Lege funcţionează de la sine şi doar potrivit ei va putea fi considerat în cadrul acestor comunităţi cineva „zeu”, „om zeu” sau „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu”." - extras din cartea Noua Ordine Religoasă.


Vezi şi:

Testul de acreditare a activităţii „zeilor”

Campania "Legea Zeilor"

Cui îi datorează închinare Omul Liber?

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru