Noua Ordine Religioasa

Miturile religiilor dogmatice

2009-10-07T08:34:00.000-07:00

1. În momentul de faţă sunt nenumărate mituri (minciuni) promovate de religiile dogmatice pentru a-şi putea realiza în continuare şarlataniile şi înşelăciunile lor „divine”.

2. Câteva astfel de mituri majore (de minciuni „spirituale”) mai semnificative (ca impact negativ asupra vieţii religioase a umanităţii) le vom devoala în cele ce urmează în mod destul de detaliat.

3. Vorbim astfel de:

4.- Mitul utilităţii nechestionării religiei – mitul potrivit căruia cică religia nu ar trebui cercetată cu atenţie şi cu discernământ sporit şi disecată în amănunţime pentru a vedea ce se întâmplă de fapt în cadrul ei - pentru că chipurile acest demers nu ar fi util ci „ar fi chiar periculos”!

4.1 Şi e periculos întradevăr – pericolul în acest caz fiind doar demascarea imposturilor şi şarlataniilor pe care religiile dogmatice le promovează.

4.2 Pentru interesele lor mafiote şi ale tiraniilor religioase pe care ele le ţin în cârcă e evident că o astfel de cercetare şi interogare nu este utilă.

4.3 Însă pentru iubitorii sinceri ai libertăţii şi adevărului această cercetare nu e doar utilă ci e chiar imperios necesară mai ales dacă dorim să mărim armonia organizării sociale a comunităţilor noastre şi progresul lor real.

4.4 Acest mit promovează şi ideea perfidă potrivit căreia „întrebările religioase” sunt fără de răspuns – sunt „mistere divine” - iar aceste mistere cică sunt „revelate” doar prin tot felul de „revelatori verbali” ai lor şi că astfel, doar în virtutea simplei lor manifestări lingvistice „divine” ele ar trebui crezute prosteşte şi luate orbeşte de bune indiferent de aberaţiile pe care le proferează.

4.5 Datorită caracterului lor „revelat” (de către indivizi de natură şarlatanic „divină” sau de către bolnavi de vreo „nebunie divină”) aceste răspunsuri „divine” cică nu trebuie cercetate ştiinţific cu metodologie adecvată pentru a li se dovedi valoarea de adevăr sau de minciună.

4.6 Oare în interesul cui nu ar trebui făcută o astfel de cercetare?;...citeşte mai mult.

5.- Mitul purităţii religiei – mitul că religia (o religie oarecare) ar fi o chestie „pură” („pur spirituală”) şi că ea nu ar avea nimic de-a face (sau nu ar trebui să aibă) cu celelalte aspecte ale vieţii umane: cu filosofia, cu psihologia, cu economia, cu politica, cu arta şi ştiinţa.

5.1 Este evident însă că toate aceste 7 aspecte fundamentale ale vieţii umane nu pot fi studiate satisfăcător şi înţelese ca manifestare reală decât ca fiind aspecte ale unuia şi aceluiaşi Întreg, ele fiind strâns legate unele de altele şi influenţându-se intim una pe alta. ...citeşte mai mult.

6.- Mitul religiei „magice” - mitul că religia nu are (sau nu ar trebui să aibă) nimic de-a face cu ştiinţa - că ea, chipurile, nu ar putea fi abordată şi studiată ştiinţific pentru că ar fi ceva „magic”/„transcedental” care izvorăşte aşa din „neant” şi se manifestă „dincolo” de hotarele ştiinţei.

6.1 Mitul acesta este promovat de şarlatanii şi impostorii religioşi doar pentru a ţine analiza ştiinţifică departe de vorbele şi faptele lor „divine” pentru a nu fi vădiţi astfel pe faţă ca nişte infractori şi impostori „divini” ce sunt.

6.2 Religiologia (Ştiinţa Religiei) trebuie să intervină cu putere în acest sens pentru a arăta „şarlatania umană” din spatele acestei „magii religioase” de bâlci precum şi cauzele reale (legate de factori biologici, psihologici, sociali, politici, etc.) care influenţează desfăşurarea unui fenomen religios oarecare. ...citeşte mai mult.

7.- Mitul avatarilor/ manifestărilor „divine” – mitul că Întregul/ Universul s-ar putea reduce integral (ca identitate fiinţială) pentru a se manifesta/ exprima în mod integral (reprezentativ pentru fiinţa lui) printr-o Parte oarecare a lui (de obicei de natură presupus „magică/ transcendentă”).

7.1 Acest mit e promovat de religiile dogmatice pentru a-i păcălii pe naivii lor credincioşi (pe sclavii lor religioşi) că cutare sau cutare om este „zeul” sau „încarnarea”/ „avatarul”/ „manifestarea” lui sau „reprezentantul” („profetul”, „mesagerul”...) lui.

7.2 Oricare dintre aceşti impostori „divini” poate fi însă dovedit pe faţă ca atare prin faptul că nu este capabil să treacă nici măcar Testul de Acreditare al activităţii „zeilor”... citeşte mai mult.

8.- Mitul identităţii dintre Întreg/ Univers şi Zeu (un zeu oarecare) – în mod evident Întregul/ Universul nu este un zeu şi nu se comportă ca atare (nu „moare de nerăbdare” să-şi bage coada toată ziua în treburile societăţii umane)... citeşte mai mult.

9.- Mitul necesităţii existenţei unei „delegaţii” zeieşti pentru a se întemeia o religie în societatea umană – mit a cărui promovare e responsabilă din păcate pentru toate religiile bazate pe credinţă dogmatică create de acei nebuni şi şarlatani dotaţi cu suficient „tupeu divin” încât să pretindă existenţa doar în cazul lor „special” a unei astfel de „delegaţii”.

9.1 Religiile create astfel de aceşti „delegaţi” (de către mintea lor perfidă sau doar bolnavă psihic) devin apoi aproape fără excepţie responsabile de nenumărate suferinţe („spirituale” şi de altă natură) provocate indivizilor şi societăţilor umane care le cad victime în plasa de păianjen pe care ei le-o întind cu ajutorul şmecheriei credinţei dogmatice... citeşte mai mult.

10. - Mitul eficienţei rugăciunilor celor care vorbesc singuri (ei cu „piticii” din capul lor) - mitul că Întregul/ Universul ar răspunde rugăciunilor adresate lui, sau pretinşilor lui „reprezentanţi pe pământ” sau că ar exista nişte „zei” care ar putea face aceasta.

10.1 În realitate este evident că „rugătorul” vorbeşte singur, iar ruga lui se împlineşte doar din întâmplare, respectiv dacă şi-o împlineşte singur - sau dacă un altul de lângă el (om) care îi aude ruga se hotărăşte să joace pentru el rolul de „moş crăciun”... citeşte mai mult.

11.- Mitul „sufletului nevisat” - mitul că „sufletul” ar fi altceva decât psitruvisul (trupul-psihic perceput ca atare în vis) şi că lumea sufletelor ar fi altceva decât „lumea visului”... citeşte mai mult.

12.- Mitul sinelui nemuritor – mitul că ar exista un sine identitar continuu (neschimbat) şi nemuritor - promovat pentru a putea astfel a justifica apoi „din burtă” tot felul de fabulaţii halucinante legate de „reîncarnări”, „raiuri eterne” şi alte deliruri „spirituale” de acest gen.

12.1 Acestea în mod evident nu sunt decât momeli „spirituale” aruncate „în lume” pentru a prinde cu ele tot felul de „peşti credincioşi” numai buni de sacrificat ulterior pentru interesele „pescarilor” şi a „povestitorilor” „divini” care promovează aceste fabulaţii intelectuale... citeşte mai mult.

13.- Mitul independenţei fiinţiale – mitul că există ceva în existenţă (în Univers/ Întreg) care este independent de restul existenţei... citeşte mai mult.

14.- Mitul atingerii nemuririi prin ascultarea/ recitarea de „poveşti” - mitul că mărirea duratei vieţii umane (cu tendinţa îndreptării ei ca tendinţă spre infinit) s-ar putea face prin alte metode decât cele specifice ştiinţei şi tehnologiei - a cercetării ştiinţifice serioase îndreptate în direcţia descoperirii şi stăpânirii în sensul dorit al tainelor naturii.

14.1 Vedem astfel că se promovează de către religiile dogmatice tot felul de metode fabulatorii - „bazate” fie pe „rugăciuni” şi „devoţiuni” pentru fiinţe şi prieteni „divini” imaginari; fie pe „meditaţii” axate pe repetarea stupidă a unor cuvinte oarecare din vocabular sau a tot felul de sunete onomatopee (de ajungi să crezi că cel care le face nu e altceva decât un papagal, sau o maimuţă „defectă”); fie pe tot felul de „continenţe” şi „abstinenţe” care încearcă să-l facă nemuritor pe cel care se împerechează cât mai des în timp ce „îşi transmută imaginar spermatozoizii în spermo-energie” sau pe cel care nu se împerechează deloc; fie pe tot felul de metode „spirituale” care mai din care mai hilare şi mai stupide (faptul că evident sunt total neeficiente în direcţia „nemuririi” căutate nici măcar nu-l mai aducem în discuţie).

14.2 Metodele acestea de atingere a „nemuririi” (promovate de religiile dogmatice) nu sunt decât simple metode de tâmpire intelectuală, aplicate asupra victimei credincioase pentru a o putea aduce astfel pe aceasta sub stăpânirea psihică a acelora care promovează aceste tehnici de control mental religios în societate... citeşte mai mult.

15.- Mitul reperelor absolute (dogmatice) – mitul că în fiinţare ar putea să existe repere absolute (dogmatice) şi alegeri absolute bazate pe ele – promovarea acestui mit făcându-se de către impostorii religioşi pentru a anula dreptul la alegere religioasă liberă al nefericiţilor credincioşi care ajung sub stăpânirea tiraniei şi totalitarismului lor religios „divin”... citeşte mai mult.

16.- Mitul omni-existenţelor – mitul că ar exista sau că ar putea să existe ceva atoate-x, ceva omni-x (de exemplu omniştient, omnipotent, atoate-făcător, etc.) - acest mit fiind promovat de tot felul de fiinţe „teologice” stupide sau după caz viclene, incapabile (respectiv nedoritoare) să sesizeze nişte contradicţii elementare inerente postulării acestor existenţe (calităţi) atoate-x, şi să facă diferenţa dintre o existenţă lingvistică (care există doar în dicţionar, doar ca şi cuvânt/sunet) şi o existenţă reală (perceptibilă şi altundeva decât în dicţionar, respectiv vorbire)... citeşte mai mult.

17.- Mitul „imunităţii zeieşti” - mitul că „zeii”, „oamenii-zei” şi respectiv „ambasadorii” lor oficiali sunt (sau ar trebui să fie) mai presus de legea societăţii umane şi că astfel activitatea lor socială (religioasă, economică, politică, etc.) nu ar trebui să fie controlată de societate prin legi şi măsuri specifice – mitul acesta fiind promovat doar pentru ca impostorii „divini” să-şi poată realiza astfel nestingheriţi crimele şi înşelăciunile lor „divine”.

17.1 Ei promovează astfel mitul confuziei divine dintre vorbe şi fapte – prin care oamenii ar trebui cică să confunde vorbele cu faptele în cazul special al „zeilor” şi al „trimişilor” lor.

17.2 Ei susţin deci că pentru ca cineva să fie considerat „zeu” sau „trimis” al lui este suficient ca el să se declare ca atare şi apoi „să aibă succes la public” cu impostura lui „divină” - numărul de victime credincioase pe care el le înşeală astfel fiind un criteriu propus pentru acceptarea „divinităţii” imposturii sale religioase.

17.3 Alo?... Societăţi democratice şi civilizate?.. Până când veţi mai permite continuarea acestei imposturi şi şarlatanii religioase?... citeşte mai mult.

18.- Mitul necesităţii închinării divine (respectiv a utilităţii şi posibilităţii existenţei unei astfel de închinări) – mitul că omul ar trebui să se închine neapărat cuiva mai ales zic unii dacă acesta proferează pe gură în neştire vorbe de autopreamărire goale de conţinut.

18.1 Este evident însă că Omul Liber nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni!... citeşte mai mult.

19.- Mitul necesităţii supunerii necondiţionate faţă de „divin” – mitul că omul cică ar trebui să se supună „zeilor” şi „trimişilor” lor indiferent de crimele şi nenorocirile pe care ei le aduc asupra societăţii umane şi că omul nu ar avea astfel în sine o verticalitate şi o moralitate proprie (trebuind chipurile să o găsească pe aceasta doar în vorbele a tot felul de autodeclaraţi tirani „divini”).

19.1 Pieriţi o voi de la mine biete stârpituri „divine” care nu aţi depăşit încă stadiul animalic de dezvoltare, cu tot cu ameninţările şi mârâiturile voastre „divine” şi mergeţi în necazul şi angoasa voastră „divină” şi nu mai trageţi şi pe alţii după voi în nenorocirea voastră bestialică.

19.2 Umanitatea liberă îşi declară independenţa faţă de voi („zei” şi „oameni-zei”) şi e dispusă să şi-o apere prin toate mijloacele necesare.

19.3 Aşa că începeţi şi tremuraţi o voi lepădături „divine” ce aţi chinuit umanitatea atâta timp – vremea tiraniei voastre „divine” se apropie de sfârşit! ... citeşte mai mult.

20.- Mitul naturaleţii „transcendenţei”/ ascunderii „zeilor” - mitul potrivit căruia cică, „zei” au nevoie să se ascundă după tot felul de „profeţi” şi „trimişi ai lor” şi cum că cică aceştia au o ruşine „divină” de a ieşi în faţă şi de a comunica cu societate umană în mod direct, fără de intermediari, şi astfel a-i demonstra acesteia prin fapte „zeieşti” concrete şi irefutabile (de natura celor necesare trecerii Testului de Acreditare a activităţii „zeilor”...) că ei sunt ceea ce sunt şi că nu e doar vorba de ei.

20.1 Acest mit este promovat de „casta” acestor „intermediari divini” de meserie doar pentru a-şi putea astfel continua impostura lor religioasă în societate... citeşte mai mult.

21.- Mitul „bunătăţii” intrinseci a religiei – care promovează minciuna că în religie răul (înşelăciunea, minciuna, impostura, violenţa, şantajul, mafia, criminalitatea, etc.) nu se manifestă şi că astfel o religie oarecare manifestată în societate ca şi „societate comercială” (ca şi producătoare de produse religioase şi prestatoare de „servicii religioase”) nu ar trebui să fie controlată de nimeni în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor pe care ea le lansează pe piaţă – adică că nu ar trebui să fie în societate nici o instituţie socială seculară care să apere interesele consumatorului religios şi să-l protejeze pe acesta de consumul unor produse şi servicii religioase nocive pentru sănătatea lui fizică şi psihică.

22.- etc. ... citeşte mai mult.

***

23. Prin combaterea influenţei nocive a acestor mituri propovăduite de religiile dogmatice Oamenii Liberi purced la un demers hotărât de eliminare a lor din conştiinţa individuală şi socială (a celor infectaţi cu ele) prin promovarea înţelegerii senine a inutilităţii, falsităţii şi nocivităţii lor.

24. În societăţile în care ei acţionează se dezvoltă şi se manifestă astfel de la sine o Nouă Ordine Religioasă – o ordine religioasă adaptată nevoilor şi dorinţelor actuale ale omului şi umanităţii, o ordine armonioasă capabilă să susţină dezvoltarea deplină a tuturor potenţialităţilor venite în existenţă prin exprimarea fiinţială a Erei Globalizării şi a Erei Individualizării; a Erei Informaţionale şi a Erei Cosmice.

25. Această Nouă Ordine Religioasă purcede deci spre organizarea superioară a fenomenului religios uman pornind de la realităţi religioase evidente pentru toată lumea:

25.1- posibilitatea abordării interogative profunde şi a cercetării de o manieră raţională şi ştiinţifică a oricăror aspecte ale fenomenului religios;

25.2- interdependenţa intimă a diferitelor aspecte religioase cu aspecte profunde ale manifestărilor politice, economice, psihologice, filozofice, artistice şi ştiinţifice;

25.3- prezenţa specifică a Întregului/ Universului în câmpul perceptiv imediat al fiecărei fiinţe umane;

25.4- existenţa visului şi psitruvisului/sufletului;

25.5- inexistenţa unei identităţi continue în mod absolut a fiinţei umane – caracterizată astfel doar de o identitate relativ continuă aflată evident în continuă schimbare şi transformare (la fel de altfel ca orice alt aspect al fiinţării);

25.6- existenţa unor dorinţe umane de protejare şi de vindecare de boli, de mărire a duratei vieţii umane, de trăire în armonie şi pace (în „paradis”), etc. - şi a evidenţei incontestabile a realităţii şi posibilităţii creşterii nivelului de satisfacere a acestor dorinţe intime ale omului doar prin abordarea lor serioasă de o manieră ştiinţifică şi tehnologică (şi nu prin tot felul de abordări religioase naive sau infantile);

25.7- existenţa în sistemul nostru psihic a Idealurilor Omului Universal şi a Eticii Armoniei care odată conştientizate ca atare ne pot ghida sensul moral şi existenţial de manifestare (a se vedea în acest sens cartea „Etica Armoniei”);

25.8- existenţa imposturii, şarlataniei şi a nebuniei în domeniul religios şi necesitatea eliminării lor din acesta prin demersuri individuale şi sociale cât mai concrete şi mai coerente (a se vedea pentru înţelegerea mai profundă a acestei realităţi şi cartea „Mitul credinţei”).

25.9- ş.a.m.d

***

26. După cum este evident această Nouă Ordine de organizare a fenomenului religios uman îşi găseşte exprimare deplină doar în religiile umaniste, socioteiste, nedogmatice, progresiste, libere şi democratice, axate în Ideal şi în Sursele Fericirii şi ghidate de Etica Armoniei, de Ţelurile şi de Faptele Omului Liber
(a se vedea pentru detalii cartea „Manifestul Mişcării Trans-Religioase”).

VEZI CUPRINSUL cărţii "Noua Ordine Religioasă"

Întrebările Revelatorii

2009-10-06T11:12:00.000-07:00

Întrebările Revelatorii ale Acţiunii, Fiinţei, Spaţialităţii, Temporalităţii, Modalităţii Cantităţii şi Calităţii, respectiv ale Cauzalităţii existente în legătură cu orice acţiune, stare, fenomen, subiect, obiect, etc. privite în relaţie cu Idealurile Omului Universal
iubire	cunoaş-tere		forţă	bine		adevăr		frumos	libertate		dreptate		unitate		absolut
vreau	ştiu		pot	fac		comunic		creez	joc		armonizez		adaptez		dezvolt

Ce?		Cine?			Unde? De unde? Până unde ?		Când? De când? Până când?			Cum?		Cât?		De ce?
Acţiune/ act; activ/pasiv; conştient/ inconştient; explicit/ implicit		Fiinţă/ existenţă/obiect/ stare/ substanţă /fenomen			Spaţia-litate: Poziţie/ relaţie		Tempora-litate: Timp: trecut/ prezent/ viitor			Modali-tate: Formă/ esenţă; Relaţie/ poziţie/ mişcare/ schimbare		Cantitate/ calitate; întindere/ dimensiune		Cauza-litate/ motivaţie
Ştiu (ştie)
Ce ştiu? Ce ştie?		Cine ştie?			(De) unde ştiu? (De) unde ştie?		Când ştiu? Când ştie?			Cum ştiu? Cum ştie?		Cât ştiu? Cât ştie?		De ce ştiu? De ce ştie?
Vreau (vrea)
Ce vreau? Ce vrea?		Cine vrea?			Unde vreau? Unde vrea?		Când/ de când/ până când vreau/ vrea?			Cum vreau? Cum vrea?		Cât vreau? Cât vrea?		De ce vreu? De ce vrea?
Pot (poate)
Ce pot? Ce poate?		Cine poate?			Unde pot? Unde poate?		Când pot? Când poate?			Cum pot? Cum poate?		Cât pot? Cât poate?		De ce pot? De ce poate?
Fac (e)
Ce fac? Ce face?		Cine face?			Unde fac? Unde face?		Când fac? Când face?			Cum fac? Cum face?		Cât fac? Cât face?		De ce fac? De ce face?
Comunic (ă)
Ce comunic? Ce comunică?		Cine comunică?			Unde comunic? Unde comunică?		Când comunic? Când comunică?			Cum comunic? Cum comunică?		Cât comunic? Cât comunică?		De ce comunic? De ce comunică?
Creez (crează)
Ce creez? Ce crează?		Cine crează?			Unde creez? Unde crează?		Când creez? Când crează?			Cum creez? Cum cează?		Cât creez? Cât crează?		De ce creez? De ce crează?
Joc (ă)
Ce joc? Ce joacă?		Cine joacă?			Unde joc? Unde joacă?		Când joc? Când joacă?			Cum joc? Cum joacă?		Cât joc? Cât joacă?		De ce joc? De ce joacă?
Armonizez (ază)
Ce armonizez? Ce armonizează?		Cine armoni-zează?			Unde armoni-zez? Unde armoni-zează?		Când armonizez? Când armoni-zează? ?			Cum armoni-zez? Cum armoni-zează?		Cât armoni-zez? Cât armoni-zează?		De ce armoni-zez? De ce armoni-zează?
Adaptez (ă)
Ce adaptez? Ce adaptează?		Cine adaptea-ză?			Unde adaptez? Unde adapteză?		Când adaptez? Când adaptează?			Cum adaptez? Cum adaptea-ză?		Cât adaptez? Cât adaptează?		De ce adaptez? De ce adaptea-ză?
Dezvolt (ă)
Ce dezvolt? Ce dezvoltă?		Cine dezvoltă?			Unde dezvolt? Unde dezvoltă?		Când dezvolt? Când dezvoltă?			Cum dezvolt? Cum dezvoltă?		Cât dezvolt? Cât dezvoltă?		De ce dezvolt? De ce dezvoltă?

0. Atunci când studiem o religie oarecare (sau un sistem ezoteric, filosofic, politic, economic, psihologic, etc.) este foarte util să înţelegem cât mai clar şi cât mai profund acel fenomen prin punerea unor Întrebărilor Revelatoare (ca o condiţie necesară pentru a găsi apoi răspunsuri cât mai satisfăcătoare, mai reale şi mai corecte la ele) cum sunt de exemplu şi cele care urmează:

1. Acţiunea

1.1- Ce ştiu eu – prin percepţie directă respectiv prin raţiune?

Şi ce ştie el/ei - fondatorul şi/sau promotorii („preoţii”, etc.) acelei religii?

Ei chiar ştiu ceea ce pretind că ştiu sau doar mint sau/şi halucinează?

Cum fac astfel diferenţa între un impostor religios şi unul care teoretic nu e impostor?

Pe baza unor vorbe („mărturii sincere”) ale sale şi a unor discursuri de autopreamărire lingvistică sau pe baza unor fapte concrete, irefutabile evidente pentru toată lumea (specifice de exemplu Testului de Acreditare a activităţii „zeilor”...);

***

1.2.- Ce vreau eu şi ce vor ei?

Care sunt interesele lor reale – ce câştigă ei din promovarea acelei religii dogmatice şi ce câştig şi ce pierd eu dacă ader la ea?

Oare nu e evident că ei câştigă avere, bogăţii, sclavi şi slujitori credincioşi şi soldaţi credincioşi pentru a le apăra interesele personale?

Şi oare nu e evident că cei care cad în capcana credinţei (dogmatice) nu „câştigă” decât statul de sclav/slujitor/supus, de „oaie credincioasă” numai bună „de muls de lapte”, de „bou credincios” numai bun de pus la „tras în jug”, de „câine credincios” bun de „asmuţit pe duşmanii” stăpânului „divin”?

Şi cam ce are de pierdut un naiv şi un neatent care cade în capcana credinţei?

Naivul acesta îşi pierde în mod evident: libertatea (de gândire, de acţiune, de manifestare creatoare originală); dreptul de acces la Cunoaşterea Universală; dreptul de a cunoaşte şi de a cerceta singur adevărul; dreptul de a fi un individ cu discernământ propriu (el trebui acum să fie doar o simplă „oiţă” dintr-o „mulţime de oi” pentru care gândeşte „păstorul-mulgător-măcelar” al ei); dreptul de a fi normal psihic (de a nu fi infectat psihic cu tot felul de fobii şi terori de tot felul de fiinţe imaginare de tip „bau-bau”; de a nu fi infectat cu tot felul de personalităţi duble religioase, cu tot felul de comportamente obsedante specifice unui dependent de consumul de cuvinte „magice” şi de gesturi „magice”; cu tot felul de tendinţe de sinucidere psihică şi fizică, etc.).

Deci ce pierde un credincios? „Mai nimic”! El îşi pierde doar dreptul de a fi om şi îl „câştigă” pe acela de a fi animal (de povară, de companie, de protecţie, de sacrificiu, etc.) şi bestie „credincioasă”!...

***

1.3- Ce pot eu să fac din ceea ce pretind ei că aş putea face?

Oare nu pretind ei („zeii/profeţii/maeştrii”) că aş putea face lucruri pe care de fapt eu nu le pot face pentru simplul motiv că sunt imposibil de făcut (cel puţin prin uneltele de poveste pe care ei mi le oferă verbal în acest sens)?

Şi ce pot ei? Ce poate să facă cu adevărat „zeul”, „profetul” şi „preoţii” acelei religii?

Pot ei cu adevărat să facă ceea ce zic că pot să facă (să vindece bolnavi incurabili, să „învie morţii”, să „împartă fericire veşnică”, etc.) sau e doar vorba de ei (aceştia nu sunt decât nişte şarlatani şi nebuni „divini”)?

***

1.4- Ce fac eu cu adevărat, nu teoretic (imaginar)? Ce fac ei (promotorii acelei religii) cu adevărat, nu imaginar? Le sunt faptele precum vorbele, sau e numai vorba de ei?

Ei promovează nemurirea – sunt ei însă nemuritori? Dacă nu, atunci cum pot susţine ca fiind cert ceva ce nici ei nu au experimentat?

Nu sunt ei astfel doar nişte impostori şi nişte amăgitori „divini”?

Ei promovează „vindecarea prin credinţă şi rugăciune”? S-au vindecat ei astfel? Câţi alţii s-au vindecat astfel? A.. doar unul dintr-un milion?

Nu e astfel mai probabil că acela s-a vindecat din alte cauze decât „rugăciunea” – având în vedere că 999.999 de bolnavi nu s-au vindecat cu ajutorul ei?

Este aceasta cu adevărat o cale solidă de vindecare? Sau e doar o amăgire şi o autoamăgire prin şmecheria credinţei?...

***

1.5- Ce comunic eu? Ce arăt eu că vreau şi astfel şarlatanii religioşi speculează apoi pentru a-mi promite că îmi dau, deşi nu stă în puterea lor acest dar?

Ce comunică ei (conducătorii şi promotorii „divini” şi umani ai acelei religii)?

Comunică iubirea sau ura (războiul, distrugerea/ supunerea/ „convertirea” forţată a „necredincioşilor”)?

Comunică şi susţin dezvoltarea dorinţei de cunoaştere şi putere, sau dimpotrivă susţin ignoranţa - de exemplu prin înţepenirea „pentru veşnicie” a capetelor credincioşilor într-o carte „sacră” scrisă pe vremea „când purecele se potcovea cu 99 oca de fier”?

Şi apoi oare ei nu comunică una şi de fapt fac alta?

Oare nu propovăduiesc ei pacea dar de fapt ei merg la război?

Oare nu propovăduiesc cunoaşterea dar în fapt susţin ignoranţa?

Oare nu propovăduiesc puterea dar induc în victimele lor slăbiciunea, sclavia şi supunerea necondiţionată?

Şi oare nu propovăduiesc ei adevărul dar de fapt spun minciuna?

Nu propovăduiesc ei libertatea dar în fapt o înlănţuie cât mai mult pe aceasta?...

***

1.6- Ce creez eu? Ce sunt ajutat (faptic nu teoretic) să creez (construiesc) prin aderarea la sistemul de idei şi practici al unei religii oarecare?

Apoi prin această „aderare” îmi este dezvoltat sau îmi este inhibat talentul creativ - prin obligarea de exemplu doar de a copia ca un prost „tipare sfinte” (picturale, sculpturale, literare) „căzute din cer” pe vremea când „zeii umblau pe pământ şi se culcau cu fiicele oamenilor”?

Creez eu ceva sau doar copiez ca un xerox ce au creat alţii?

***

1.7- Ce joc eu şi ce joacă ei? Ei se joacă de-a părinţii „divini” şi eu mă joc de-a „copilul” lor?

Ei (capii „divini” ai acelei religii) se joacă de-a „stăpânii” şi „domnii” şi eu mă joc de-a sclavul şi slujitorul lor credincios? Ei se joacă de-a doctorul şi eu mă joc de-a bolnavul?...

Ce am eu de pierdut din această joacă infantilă „divină” şi ce au ei de câştigat din interpretarea rolurilor lor infantile de „zei”, „profeţi”, „preoţi”, „călugări”, ş.a.m.d.?...

***

1.8- Ce armonizez eu cu adevărat? Armonizez ceva cu ajutorul unei religii oarecare sau dimpotrivă mă dezechilibrez ca un prost - creez în mine frici şi terori stupide (de tot felul de „bau bau” şi de „tărâmuri ale zmeilor/zeilor”), speranţe deşarte, personalităţi duble, depresii cronice, tendinţe de sinucidere psihică, etc.?...

***

1.9- Ce adaptez? Şi mai ales ce adaptez la ce?

Adaptez o religie oarecare la satisfacerea optimă a nevoilor mele reale (nu imaginare)?

Sau acea religie încearcă să mă adapteze (transforme) pe mine la nevoile ei - mai precis la satisfacerea nevoilor şi dorinţelor conducătorilor şi promotorilor ei „divini”?

Eu sunt stăpânul religiei mele şi astfel o creez după chipul şi asemănarea mea (chiar dacă cu ajutorul unor alţi fraţi întru fiinţă) sau ea încearcă să mă creeze pe mine după chipul şi asemănarea ei (a idealului de sclav gândit ca folositor pentru sine de către vreun „zeu”, „profet” sau „preot” oarecare)?...

***

1.10- Ce dezvolt eu cu adevărat prin aderarea la valorile şi practicile unei religii dogmatice („revelate”) oarecare? Oare nu dezvolt exact contrariul a ceea ce mi se promite?

Oare nu sunt amăgit cu momeală „divină” ca să pot fi prins în plasa „spirituală” a unui şarlatan sau a unui nebun oarecare?

Mă dezvolt eu ca individ sau sunt supus unui proces de masificare, de turmizare? Acea religie dezvoltă omul din mine sau oaia din mine?

Mă dezvolt eu psihic, mă maturizez eu psihic din punct de vedere religios, filosofic, psihologic, politic, economic, artistic, ştiinţific sau dimpotrivă sunt introdus într-un proces de involuţie şi infantilizare psihică religioasă, filozofică, psihologică... cu ajutorul capcanei perfide a credinţei (dogmatice)?

2. Fiinţa

2.1- Cine ştie? Eu ştiu? Dar el? Chiar ştie el despre ce vorbeşte?

Ştie oare vreo unul din noi sau doar ne prefacem – el că ştie, eu că nu ştiu că nu ştie – ne prefacem „spiritual” că ştim „ce şi cum” dar de fapt nu ştim nici unul din noi (cel puţin altceva decât conţinutul unei poveşti de adormit copii)?

2.2- Cine vrea? Eu vreau să fiu sclav spiritual pe tarlaua unui „zeu” oarecare sau el vrea asta?

Eu vreau să mă belesc de cap încât să nu mai fac distincţie între bine şi rău şi să ajung astfel să execut fără împotrivire „poruncile divine” ale „zeului” sau el vrea asta?...

2.3- Cine poate? Poate „zeul” şi/sau „profetul” lui să facă ce zice că poate face? Pot eu face ce zice el că eu pot face? Cine poate face? Oare nu cel care se vede clar că face (ceea ce zice)?

2.4- Cine face? El („zeul”) face „vindecarea”/„minunea” sau el doar se laudă cu ce au făcut alţii sau cu ce s-a realizat absolut întâmplător?

Sau mai grav – nu e nici o „vindecare/minune” acolo ci doar o şarlatanie şi o „magie de bâlci” înscenată de tot felul de „reprezentanţi divini” cu ajutorul complicilor lor la fel de „divini”?

***

2.5- Cine comunică? Eu comunic şi el execută sau el comunică şi eu execut?

Cine comunică „mesajul divin” - cel de pe gura căruia iese, sau vreun personaj imaginar din capul lui?

Cine comunică deci - „zeul” prin gura „profetului” sau „profetul” prin „gura zeului”?

Halucinaţiile prin nebun sau nebunul prin halucinaţii?

Şarlatanul „spiritual” prin minciuni „divine” sau minciunile „divine” prin el?

Este „comunicarea divină” clară şi directă (evidentă pentru toată lumea) sau este un impostor „intermediar divin” pe undeva pe la mijlocul ei care astfel o distorsionează şi o controlează în interesul său perfid?

***

2.6- Cine creează? Eu creez religia în interesul meu, sau religia mă creează pe mine în interesul celor care o controlează şi o conduc?

Eu creez arta sau eu doar copiez (xeroxez) ce au creat alţii? E arta mea sau e arta lor?

***

2.7- Cine joacă? Eu joc şi alţii sunt spectatorii plătitori sau neplătitori ai „spectacolului meu sacru” sau alţii joacă „drama divină” şi eu doar plătesc „biletul” de intrare în „sala sacră” în care ea se joacă?

2.8- Cine armonizează? Ei (zeii şi profeţii) armonizează sau de fapt eu armonizez (propriul psihic şi propria viaţă) iar ei doar iau credit cu neruşinare pentru lucrurile pe care eu le fac?

2.9- Cine adaptează? Eu mă adaptez la satisfacerea nevoilor „divine” ale unor şarlatani „divini” sau ei se adaptează la felul meu de a fii ca să mă poată păcăli să le slujesc pe post de sclav credincios în cele din urmă?

2.10- Cine dezvoltă? Îmi dezvoltă ei capacităţile mele latente intelectuale (cunoaştere cantitativă şi calitativă), emoţionale (compasiune, iubire, empatie...), fizice (forţă, graţie, agilitate) sau eu mi le dezvolt de fapt (pentru că în mod evident nimeni nu o poate face în locul meu – cel puţin nu mai mult decât ar putea să mănânce în locul meu) şi ei („zeii” şi „profeţii” lor) doar iau credit pentru faptele mele păcălindu-mă să plătesc pe alţii pentru munca mea?

Eu sunt cel care muncesc şi tot eu sunt şi cel care plătesc pe alţii pentru ceea ce eu am făcut?

Ce logică mai e aici?... O logică „divină” fără îndoială!

3. Spaţialitate/Spaţiu

3.1- De unde ştiu? Am fost de faţă? Dar cel ce pretinde că ştie de unde ştie – a fost el de faţă?

Nu? Atunci ce alte dovezi are? Aha... literatură pentru copii... Interesant... Păi atunci ce ştie el de fapt: fapte şi adevăruri incontestabile (ştiinţifice) sau doar acţiunea din unele basme pentru „copii”?

Şi ce ne spune oare aceasta despre gradul de maturizare psihică a acestui „re-povestitor credincios”?

Exact: că nu are aşa ceva! Şi ce ne mai spune?... Cât de naiv, de ignorant şi de infantil este! Exact... doar atât!

Dar atât e suficient pentru noi oamenii liberi pentru a-l aborda şi a-l ajuta astfel să iasă din ignoranţă, naivitate şi infantilitate religioasă – prin cheile revelatoare concrete ale Religiei Cosmice: educaţie, cercetare şi creaţie continuă prin Ideal şi întru Armonie!

***

- De unde ştiu că e aşa şi nu e altfel? Câte probe şi dovezi irefutabile am pentru a proba ceea ce zic că „ştiu (cunosc) destul de bine”!

Apoi acestea sunt probe sau poveşti (sau vise)? Fac oare diferenţa între acestea două?...

***

3.2- Unde vreau eu să mă simt bine („ca în paradis”)? Aici pe pământ sau acolo pe „tărâmul morţilor”?

Aici şi acum sau atunci şi acolo?

Şi dacă vreau aici şi acum de ce mă iau după vorbele tuturor limbuţilor „divini” care încearcă să mă păcălească să-mi amân fericirea, pacea şi paradisul pe care le-aş putea avea acum şi aici pentru „atunci” (la „sfântu aşteaptă”) şi pentru „acolo” (în ceva tărâmuri imaginare specifice basmelor „divine”)?

Nu sunt eu astfel doar un fraier „divin” dacă mă las dus de nas şi accept o astfel de amânare?

***

3.3- Unde pot eu să fac ce vreau? În vis desigur! Şi unde poate „zeul” să facă ce vrea? Tot acolo, bineînţeles! Până aici suntem astfel la egalitate!...

Dar unde pot eu să fac ceva concret, obiectiv, statornic? – Evident doar în starea de veghe!

Şi unde poate să facă „zeul” ceva concret şi obiectiv!

Nicăieri evident – deoarece el spre deosebire de mine este doar o creatură de vis incapabilă de fapte concrete, solide, obiective, irefutabile!

***

3.4- Unde fac eu munca mea de transformare întru Ideal?
În „fan cluburi literar-sacre” (axate pe anumite opere literare cu tematică „zeiască”) sau în laboratoare de cercetare, în ateliere de creaţie şi în şcolii de educaţie serioasă în privinţa adevărului şi a cunoaşterii universale?

***

3.5- Unde comunic eu ceea ce vreau? Închis în casă, vorbind cu pereţii, şi/sau cu „piticii divini” din capul meu, sau în comunitate în mijlocul rudelor, prietenilor, cunoscuţilor şi a fraţilor umani întru fiinţare şi Ideal?

Dacă o fac în primul loc să nu fiu apoi surprins că nu o să fiu ajutat spre a face ceea ce vreau să fac!

Şi unde comunică „zeul/zmeul”?

În piaţa cetăţii ca toţi să-l vadă (şi să-i vadă şi faptele „zeieşti” manifestate) şi să-l asculte proferând adevăruri coerente, ştiinţific demonstrabile sau demonstrate sau „el” comunică doar în capul meu?

Atunci nu e mai probabil că eu vorbesc singur (eu cu un personaj imaginar „divin” din ţeasta mea) decât că comunic cu cineva distinct de mine?

Oare ştiu ce e aceea o personalitate dublă religioasă manifestată ca şi simptom al bolii psihice specifice credinţei dogmatice?

***

3.6- Unde creez eu şi unde creează „zeul”? Eu crez în fapt, în realitate, în evident...

El se pare că creează doar în cărţile de poveşti cu tematică „divină”? Cum de?...

***

3.7- Unde mă joc de-a „sacrul”? În capul meu sau în societate?

Atunci când o fac în societate oare aceasta nu trebuie să intervină ferm şi coerent pentru a reglementa acest „joc divin” spre a fi sigură că el nu scapă de sub control şi nu degenerează în tiranii şi totalitarisme „divine” şi în tot felul de alte înşelăciuni „divine”?

E evident că ea trebuie să intervină legislativ pentru a fi sigură că aceşti „jucătorii/ actori religioşi dogmatici” nu uită că de fapt ei doar se joacă (unii de-a credincioşii şi alţii de-a „zeii” şi/sau „reprezentanţii” lor) şi pentru a fi sigură astfel că ei nu încep apoi să-şi ia în serios jocul actoricesc pe teme literare „divine” cu consecinţe tragice pentru armonia lor interioară şi socială!

***

3.8- Unde se face procesul de armonizare psihică şi fizică promis de vreo religie dogmatică?

În realitatea obiectivă pe care o percepem cu toţii sau doar în realitatea specifică visului şi „îmbătării” cu droguri numenale respectiv gestuale?

***

3.9- Unde se produce procesul de adaptare la realitate?

În fapt sau doar în vorbă? În acţiuni concrete sau doar în dorinţe deşarte? În realizări evidente sau doar în împliniri imaginare în cadrul unor tărâmuri imaginare pline de prieteni „divini” imaginari?

***

3.10- Unde mă dezvolt? În ce aspecte ale fiinţei mele umane integrale este vizibil acest proces de dezvoltare: mă dezvolt eu cantitativ şi calitativ filozofic, religios, politic, economic... sau doar stagnez în aceste aspecte - ba chiar parcă involuez şi mă distrug psihic şi fizic în legătură cu aspectele lor de manifestare (pentru că sunt afectat de credinţă dogmatică)?

4. Temporalitate/Timp

4.1.1- Când ştiu eu ceva cu o oarecare certitudine? Oare nu doar atunci când văd cu ochii mei? (Dar nu în vis şi în halucinaţii de natură similară ci în realitatea concretă, palpabilă, obiectivă.)

Oare nu e cazul să nu mă mai amăgesc că ştiu ceva atunci când eu de fapt doar am visat ceva; - să nu mă mai mint că ştiu că ceva e real când de fapt nu am nici o dovadă pentru aceasta în afara propriei dorinţe de a fi real?

Ok, mă bazez şi pe mărturie dar nu în mod absolut ci doar relativ (cu atenţie şi discernământ sporit) şi doar până ajung să percep şi eu şi toţi ceilalţi în mod direct realităţile de care vorbeşte „mărturia”, în cazul că ele există!

Pentru că să nu uităm că în mod evident lumea geme de mincinoşi şi şarlatani, de înşelători şi de amăgitori de toate felurile!

Oare de ce aş crede în mod naiv că domeniul religios ar fi ferit de acţiunea contagioasă a acestor paraziţi sociali?

Mai ales când e clar ca lumina zilei pentru oricine că nu e aşa!

Fiţi deci atenţi fraţilor – în domeniul religios e poate chiar cea mai mare concentraţie socială de astfel de „paraziţi divini” (deocamdată)!

***

4.1.2 Când ştie cel care zice că ştie? Atunci când a visat (sau când a avut o „viziune”, o „intuiţie”, o halucinaţie, o criză de epilepsie, etc. „revelatorie oniric” a) ceea ce crede că ştie, sau doar după ce a testat cu metodologie ştiinţifică adecvată şi el şi alţii preocupaţi de problemă faptul că rezultatele sale sunt obiective şi evidente pentru toată lumea!

Dacă sursa sa e doar visul şi stările similare lui (hipnoza, autohipnoza, „meditaţia”, transa „spirituală”, „delirul”, halucinaţia, etc.) atunci ceea ce aduce el în societate nu e ştiinţă e doar visare: înşelare şi auto-înşelare prezentată însă în mod fundamental greşit ca şi cunoaştere autentică!

***

4.2.1- Când, de când şi până când vreau să particip la anumite servicii religioase şi să consum anumite produse religioase?

Bineînţeles doar când constat că ele îmi răspund (în mod real pozitiv) unei nevoi specifice şi doar atâta timp cât am acea nevoie, respectiv până când din altă parte apare posibilitatea de a o putea satisface mai bine (mai repede, mai eficient, mai convenabil, mai ieftin, etc.)!

De unde vine astfel oare tâmpenia „divină” care susţine că trebuie să fi „abonat pe viaţă” la consumul doar a unor anumite produse şi servicii religioase fie că îţi place fie că nu, fie că îţi folosesc la ceva fie că nu, fie că sunt bune sau dimpotrivă nocive pentru sănătatea psihică şi fizică a celui care le consumă?

Evident doar din campaniile de marketing religios agresiv şi înşelător promovat de religiile totalitare „divine” care vor să acapareze monopolul unei pieţe religioase şi astfel să-i poată vinde consumatorului religios de pe acea piaţă toate vechiturile şi mărfurile lor expirate şi stricate!...

***

4.2.2 Şi când vrea deci „zeul” şi „profetul” să-l slujesc? Acum?

Dar el când mă slujeşte pe mine concret, nu verbal, direct nu mascat, clar nu difuz?

***

4.3.1- Când pot eu să fac ceea ce zice o anumită religie că pot să fac?

Doar după ce mă las să mi se prăjească creierii cu tot felul de metode de ameţire psihică specifice credinţei (dogmatice)?

Dar după ce o să am creierii prăjiţi cu credinţă va mai conta dacă eu chiar pot să fac lucrurile cu care am fost atras în capcană?

Va mai conta după ce ajung sclav psihic pe o „plantaţie divină” oarecare că „zeul” ei doar şi-a bătut joc de mine amăgindu-mă cu promisiuni înşelătoare şi cu ameninţări „cu bau bau”?...

***

4.3.2 Când poate el (zeul) să facă ce zice că poate face? Nu acum? Dar când? „La paştele cailor”?

La „sfântu aşteaptă”? Când „câinii vor umbla cu covrigi în coadă”? Doar atunci?...

Şi noi ce să facem între timp? Să răbdăm toate tâmpeniile „divine” ale celor care vor să ne ducă de nas şi să ne ţină înlănţuiţi cu lanţurile lor „divine”?...

***

4.4- Când trebuie să fac? Acum cât trăiesc?

Aşa... Şi când (zice că) face el - „divinul”?

Doar după ce mor?

Sigur... Ce convenabil pentru el!!

Ce-ar fi însă să fie invers: să mă slujească el pe mine acum cât trăiesc şi atâta timp cât el trăieşte şi eu să îl slujesc după ce moare (el)?

Cum?... Nu îi convine? Ce surpriză!!?...

Mă întreb oare de ce? Oare nu ne explica mai devreme ce convenabil pentru noi ar fi acest schimb „divin” (în care noi să dăm totul şi el să ne dea „praf divin” în ochii noştri „lumeşti”)? „Şmecheru' dracului!”...

***

4.5- Când comunic eu şi când comunică el?

„Zeul/profetul” „comunică” doar după ce m-a introdus în stări de sugestibilitate crescută prin tehnici de relaxare, hipnoză, rugăciune către el, de mantralizare a numelui lui „divin”, de cântare de imnuri de slavă către el, etc.?

Ce convenabil pentru el! Ce-ar fi însă să „comunic” eu cu el după ce îl pun să-mi cânte mie imnuri de slavă, după ce îl pun să-mi repete în neştire numele, după ce îl pun să mi se roage cu credinţă şi speranţă...?

Adică după ce îl bag eu pe el în astfel de stări propice înghiţirii nediscriminative a oricărei absurdităţi?

Cum? Nu-i convine! Ce surpriză!...

***

4.6- Când creez – când vreau eu sau când vor alţii? Eu îmi aleg timpul când creez sau alţii mi-l impun pe acesta? Ce sunt eu aici: „patron” sau „slugă”?

***

4.7- Când joc eu şi când joacă el? Doar când are avantaj evident – când e „încurajat” şi înconjurat de „fani”, doar când are arma (puterea) în mână?

El joacă doar când e evident în avantaj (când se joacă doar după regulile lui impuse unilateral în mod „divin”) şi eu joc doar când sunt în dezavantaj evident (când joc cu „zarurile” măsluite de el, pe terenul lui, şi după regulile lui de joc...)? Şi mă mai mir că pierd mereu acest joc „divin”?...

***

4.8.1- Când încep să (mă) armonizez? Doar când „îmi ajunge cuţitul la os” şi sunt copleşit de nenumărate suferinţe - semnal care îmi indică că particip la un proces de distrugere „de sine”?

Oare conştientizez eu că raţionamentele greşite pe care le port în propriul psihic (de natura celor şapte greşeli majore de comportament (specifice orgoliului, mâniei, fricii, tristeţii, lenei, lăcomiei şi desfrâului/ nesincerităţii); de natura non-idealurilor (a urii, ignoranţei, slăbiciunii, răutăţii şi relei-voinţe, a minciunii şi înşelăciunii, a urâciunii şi înlănţuirii, a dezbinării, nedreptăţii şi involuţiei psihice şi fizice); de natura prejudecăţilor, a credinţei dogmatice, a fanatismelor, etc.) dacă nu sunt corectate imediat după ce prezenţa lor în propriul psihic ne este semnalată de Supraconştient prin emoţiile-negative-semnal pe care ni le trimite – nu vor face decât să mărească în timp distrugerea şi suferinţa psihică şi fizică pe care ne-o provocăm nouă şi societăţii.

***

4.8.2 Când armonizează divinul?

Cum se face că el vrea să armonizeze doar după ce noi nu mai suntem (după ce murim)?

El cică doar atunci vrea să ne dea paradisuri?

Da ce „dracu” să facem cu ele atunci dacă noi nu mai suntem?

Nu ar fi fraţilor mult mai bine dacă am lăsa odată la o parte înşelătoria aceasta divină şi am munci pentru a realiza Paradisurile dorite aici şi acum – noi şi nu alţii pentru că e clar ca nu va veni nimeni „din cer” să o facă în locul nostru?

Nu ne-au ajuns oare câteva mii de ani de „aşteptare divină”?

Câteva mii de ani în care suntem duşi cu „zăhărelul” de tot felul de înşelători şi nebuni „divini”? C

ât ne vom mai auto-amăgi oare în mod „divin”?...

***

4.9.1- Când mă adaptez? Mă adaptez eu la nevoile religiei sau ea trebuie să se adapteze la nevoile mele?

Şi dacă mă adaptez eu ei – când să încep să o fac – când nu am nici cea mai mică dovadă tangibilă, evidentă, irefutabilă, obiectivă, directă în legătură cu posibilitatea împlinirii promisiunilor ei „divine”?

În acest context nu e evident oare că „dovezile” bazate pe conţinutul unor poveşti literare cu tematică „divină” nu se încadrează la „dovezi” ci doar la „poveşti”?

Şi că „mărturiile sincere” a tot felul de credincioşi „duşi cu pluta” pe „tărâmuri de basm divin” nu sunt mărturii ci sunt doar indicii clare despre ce ar putea să păţească în fapt (nu teoretic) cel care se însoţeşte în mod naiv prea mult şi prea des cu aceşti deliranţi infantili dependenţi de droguri numenale şi infectaţi psihic cu virusul credinţei dogmatice?

***

4.9.2 Şi când îşi adaptează oare religiile dogmatice doctrinele, ritualurile, serviciile... la nevoile reale ale oamenilor – doar după ce s-au opus cu toată forţa lor dar au fost totuşi învinse cu mari sacrificii umane şi de resurse materiale?

Ce ne facem însă cu suferinţa imensă pe care a provocat-o între timp împotrivirea lor stupidă şi tiranică?

Până când vom mai tolera ca aceste rebuturi religioase ale trecutului nostru tiranic civilizaţional să se manifeste în mijlocul nostru pentru a ne împiedeca mereu, pe cât le stă în putinţă, să ne adaptăm optim şi prompt la noile circumstanţe individuale, sociale, naturale şi cosmice cu care ne confruntăm la un moment dat?

Cine mai are nevoie astăzi de pietrele de moară ale religiilor dogmatice care să ne tragă înapoi şi să ne încetinească mereu progresul spre realizarea de fapt (nu doar verbal prin promisiuni „divine” deşarte) a dorinţelor noastre milenare (vindecarea de boli, mărirea duratei vieţii, trăirea în paradisuri, în pace, armonie, acces nelimitat la cunoaştere, etc.)?

***

4.10- Când încep să dezvolt umanitatea din mine? Când încep să parcurg procesul de dezvoltare care îmi va aduce individualizare psihică şi maturizare psihică (religioasă şi de altă natură)?

Şi când vrea „divinul” să înceapă să le dezvolte pe acestea?

Niciodată? Cum aşa? Aha... pentru că vrea să ne ţină cât mai mult în stare de infantilitate psihică (cu ignoranţa, slăbiciunea şi dependenţa aferentă ei) şi de turmizare (de „oiţe rătăcite”) pentru ca să ne poată astfel manipula psihic mai uşor şi prin urmare să poată să ne menţină cât mai mult ca sclavi şi slugi/ supuşi credincioşi ai lui!

Când o să conştientizeze oare umanitatea ce năpastă groaznică s-a abătut asupra ei prin pleiada aceasta „sfântă” de tot felul de „manifestări divine” de natură „zeiască” sau „profetică”?

5. Modalitate/Mod

5.1.1- Cum ştiu dacă cineva face ceva sau dacă e doar vorba de el? Oare nu prin a-i testa în mod serios pretenţiile?

Apoi cum ştiu – oare nu prin percepţie directă?

Şi ce „ştiinţă personală” mai e şi aceia care vorbeşte de evenimente „divine” la care eu evident nu am fost de faţă?

5.1.2 Cum ştie deci „reprezentantul zeului” - a experimentat el direct lucrurile de care vorbeşte şi pe care le promite ca posibil de obţinut (nemurire, paradisuri, pace, fericire, etc.) sau vorbeşte şi el ca un prost despre lucruri pe care nu le-a experimentat?

Şi dacă le-a experimentat cum le-a experimentat oare: în vis, după ce s-a ameţit cu „ciuperci divine” sau cu tot felul de tehnici de hipnoză şi autohipnoză, etc.?

Şi apoi ce ne facem dacă el minte că le-a experimentat căutând astfel să ne înşele în mod „divin” intenţionat?

***

5.2.1- Cum vreau ceea ce vreau? În ce condiţii vreau eu să mă „mântui”?

Sunt dispus să fac pentru aceasta chiar şi cele mai abominabile crime cu putinţă (să mint, să ucid, să înşel, să terorizez, etc.)?

În aceste condiţii unde îmi mai este atunci demnitatea de om?

Şi mai ales unde mi-e mintea? Şi ce fel de „mântuit” sunt eu dacă le fac pe acestea: un „mântuit” de adevăr, un „mântuit” de respect faţă de viaţă şi faţă de iubirea ei, un „mântuit” faţă de sinceritate, un „mântuit” faţă de cinste, un „mântuit” faţă de pace?

Chiar îmi doresc o astfel de „mântuire” – mai ales că evident ea vine imediat însoţită şi de suferinţă „spirituală” nemăsurată?

***

5.2.2 Cum vrea deci „zeul”? Ce condiţii îmi pune ipotetica „sursă divină” pentru „a-mi da” diferite daruri după ce mor - după ce nu mai sunt şi astfel nu le mai pot primii?

Este împlinirea acestor condiţii demnă de un Om Liber sau doar de un sclav, demnă de un om vertical sau doar de un individ „lipsit de coloană vertebrală”, demnă de un Om sau doar de un animal şi de o bestie credincioasă?

***

5.3.1- Cum pot? Care este deci mecanismul exact prin care zice-se că eu pot face ceea ce „sursa zeiască” „zice” că pot face... Aha... Bine... - să văd atunci mai întâi pe unu care a folosit acea „metodă” şi a obţinut ceea ce s-a promis!

Aha. Nu este... Adică, este... dar, e mort (nu mai este), sau este dar nu e aici (se ascunde pe după nori şi pe după stele)...

Aşa deci domnilor – doar vorba e de voi! A, sau stai este unul... da?

Ia aduceţi-l aici să studiem problema să vedem direct cum face el ce se zice că face?

Are el „puteri autentice” sau doar dintre acelea învăţate din cărţi de gen „Ghidul idiotului pentru actele de „magie divină” de bâlci”?...

5.3.2 Cum poate deci el să facă ce face? Şi cum a putut el să facă ceea ce se pretinde că a făcut?

Aha... el era doar personaj de poveste şi faptele lui la fel... De aceia a putut... aşa se explică!

Sau nu? Care e deci explicaţia?... Aha - explicaţia a visat-o aseară în vis... ce uşurare am crezut că a „scos-o din burtă” aşa ad-hoc ca să nu se zică că nu are nici o explicaţie!...

***

5.4- Cum fac eu să fiu aşa de prost încât să cred toate poveştile acestea religioase de adormit/ speriat copii?

Şi cum face povestitorul lor „divin” să mă facă să le cred?

Aha... foloseşte la greu sugestia subliminală, hipnoza de grup, drogarea cu „cuvinte magice” şi alte tehnici clasice de control mental „divin”! Da: aşa se explică!

***

5.5- Cum comunic: cu sinceritate sau cu ipocrizie? Comunic ce este (realitatea) sau ce aş vrea să fie dar totuşi nu este?

Şi cum comunică cei cu care mă însoţesc – direct de la om la om, de la minte la minte şi de la inimă la inimă sau punem mereu între noi un „intermediar divin”, o „carte sacră” sau un „trimis din cer” care să ne intermedieze comunicarea evident doar în interesul său?

Oare nu e evident că cel care controlează canalul de comunicare este cel care controlează comunicarea în interesul său?

***

5.6- Cum creez eu şi cum creează el? Eu în realitate şi „divinul” în cărţi de poveşti? Foarte interesantă această diferenţă de manifestare creativă! Nu credeţi?

***

5.7- Cum joc - cinstit, naiv, murdar?

Şi cum joacă „divinul”– cu „cărţile pe faţă” şi cu „miza la vedere” sau cu cărţi ascunse (secrete/„necunoscute”) la care doar el „are acces” şi cu o miză pe care doar el cică o vede?

Dar stai mă un pic – oare chestia aceasta nu se numeşte „înşelăciune spirituală”? Şi cel care o păţeşte nu se numeşte oare „fraier spiritual”?

***

5.8- Cum armonizez? Cunosc eu exact procesul detaliat (psihic, fizic, tehnic) de armonizare pe care îl folosesc pentru armonizarea psihică, fizică, socială sau nu îl cunosc?

Cum armonizează deci „divinul”? Printr-un proces la vedere, comprehensibil şi raţional sau doar prin tehnici de acelea „magice” prin care el „face ce vrea când vrea” – dar numai teoretic şi verbal pentru că în practică legile naturale vedem clar că nu se încalcă „magic” niciodată - de fapt atâta timp cât universul există ele nu se încalcă deloc pentru că dacă aceasta s-ar întâmpla „s-ar duce dracului” tot universul în „haosul lui originar”!

***

5.9- Cum adaptez eu ceea ce este (în mod evident şi clar) pentru a-mi satisface în mod optim nevoile şi pentru a-mi împlini în mod real (nu doar oniric - în vis, sau când am halucinaţii „divine” de la tot felul de drogări „spirituale” cu sau fără „ciuperci”) dorinţele „spirituale” (de prelungire reală a vieţii, de a trăi în „paradis”, de a fi fericit, etc.)?

Şi cum adaptează tot felul de „trimişi” (de gărgăunii lor din cap) vorbele (că doar de ele sunt capabili) pentru a încerca să mă ameţească de cap pentru a ajunge să nu mai fac diferenţa între fapte şi vorbe, între real şi imaginar, între veghe şi vis, între ceea ce este şi ceea ce vreau eu să fie (dar de fapt nu este)?

***

5.10- Cum mă dezvolt eu pentru a nu mai cădea prin ignoranţă şi naivitate în plasa a tot felul de „specialişti ai sacrului”?

Fac eu activităţi concrete de studiu atent, sceptic, susţinut îndreptate spre a înţelege în profunzime mecanismul de funcţionare a capcanei credinţei (dogmatice)?

Şi oare cum se dezvoltă o mişcare religioasă? Ce rol are acolo factorul politic (mai ales în cadrul unei guvernări tiranice şi totalitare), sau factorul biologic (deturnarea unor deprinderi biologice folositoare pentru supravieţuire în exact opusul lor), sau factorul psihologic (ce tehnici „de convertire” se folosesc, la ce „arhetipuri” se face apel, ce instincte sunt canalizate pentru a duce animalul uman religios acolo unde vrea „zeul-om-animal-de-pradă” care îl exploatează „spiritual”...?

6. Cantitate şi calitate

6.1- Cât ştiu? Ştiu suficient încât să îmi fac o părere despre fenomenul religios sau doar atât cât să povestesc la nevoie nişte anecdote „divine” din „cartea sacră” a înaintaşilor mei inventată prin „epoca de piatră”?

Şi cât ştie „zeul”? Păi dacă nu ştie nici măcar că pământul e rotund sau că se roteşte în jurul soarelui „ce puii mei” de „zeu/zmeu” mai e şi acela?

Dacă el nu e capabil să dovedească nici măcar că cunoaşte toată cunoaşterea pe care noi oamenii o deţinem, ce „zeu” mai e şi acela?

Un „zeu” impostor? Exact: a-ţi ghicit!

***

6.2- Cât vreau eu? Şi cât vrea „divinul”?

Vrea toată viaţa mea?

Stai mă nene puţin, da mie ce îmi mai rămâne pe urmă?

Şi în plus nu e cam mult pentru nişte simple vorbe deşarte?

Pentru nişte promisiuni şi amăgiri strict lingvistice (respectiv gestuale)?

***

6.3- Cât pot eu să fac? Oare nu pot să fac mult mai mult decât sugerează impostorii „divini” că aş putea face?

Şi cât poate face „zeul”? Se pare că el nu e capabil nici să mute un munte de ici până colo, sau să vindece în mod clar vreo 100.000 de oameni afectaţi de boli incurabile! Atunci de ce e totuşi capabil?

Aha... doar să arunce în vânt vorbe de autopreamărire goale de conţinut... nici nu mă aşteptam la mai mult de la un impostor „divin”!

***

6.4- Cât fac eu şi cât face el (zeul)? Oare nu eu fac totul şi el doar ia credit pentru ceea ce eu fac?

Şi apoi cât fac eu din ceea ce ştiu că trebuie făcut pentru a mă armoniza psihic şi fizic – şi cât aştept să vină „zeul moş crăciun” să le facă în locul meu şi pentru mine?

***

6.5- Cât comunic eu şi cât comunică „zeul” din ce ştie? De ce ascunde informaţie? De ce are secrete şi „mistere” (e drept că doar verbale)?

6.6- Cât creez eu şi cât creează el („zeul”/„profetul”)? El creează totul şi eu doar copiez şi reproduc ca un papagal şi ca un patefon stricat ceea ce el a creat?

Da eu de ce nu aş crea? De unde până unde are impostorul „spiritual” „monopol divin” asupra creaţiei?

***

6.7.- Cât mai sunt dispus să joc acest joc de-a va-ţi-ascunselea cu „zeii” care chipurile se ascund prin munţi sau prin „transcendent” de noi?

Şi cât mai sunt dispus să joc rolul de sclav şi de slujitor credincios? Oare nu a venit vremea să joc şi rolul de om liber, stăpân pe propriul destin?

***

6.8- Cât armonizez din ceea ce trebuie armonizat? Mai nimic, pentru că aştept ca tot felul de „fiinţe magice” să coboare „din nori” şi să facă această armonizare în locul meu?

Atunci e bai – pentru că dacă nu mă armonizez imediat prin propriile forţe şi cu ajutorul semenilor mei umani (palpabili nu imaginari) o să sufăr!

***

6.9- Cât adaptez deci din ceea ce trebuie adaptat? Este evident că religiile dogmatice actuale nu mai sunt adaptate stării actuale a umanităţii – ele sunt depăşite de ceva vreme bună!

Ele trebuie adaptate la noile circumstanţe (democraţie, libertate, drepturi ale omului, globalizare, individualizare, etc.) sau dacă acest lucru nu e posibil trebuie abandonate şi înlocuite cât mai grabnic cu alte religii (de data aceasta libere şi nedogmatice) care sunt perfect adaptate circumstanţelor actuale – noilor nevoi şi dorinţe ale umanităţii.

***

6.10- Cât dezvolt din ceea ce trebuie dezvoltat?
Sunt o serie întreagă de aspecte ale cunoaşterii umane care trebuie dezvoltate – aspecte legate de dobândirea acelor ştiinţe şi tehnologii specifice (informatice, biologice, chimice, etc.) necesare pentru a duce mai departe progresul actual real al umanităţii şi a-l apropia tot mai mult de Ideal – de Ţelurile şi Idealurile pe care umanitatea şi le-a propus să le atingă.

7. Cauzalitate/Cauze

7.1- De ce ştiu? Ştiu pentru că „mi-a turnat” cineva cu găleata divină cunoaştere în cap sau pentru că am studiat atent şi îndelung, pentru că am perceput direct, pentru că am cercetat detaliat ceea ce am ca şi cunoaştere în mine şi ceea ce este ca şi cunoaştere în afara mea?

***

7.2- De ce vreau eu ceea ce se pare că vreau? Pentru că am fost convins să vreau de un altul?

Pentru că am fost forţat în mod „divin” să vreau (prin aplicarea de „pedepse divine” sau prin ameninţarea cu ele)?

Sau pentru că am fost păcălit cu momeala speranţelor deşarte „divine” să vreau acel lucru?

De ce vrea „zeul” să-l slujesc ca şi sclav sau doar ca şi „prieten salariat”?
Ce are el de câştigat şi ce are de câştigat autorul acelui personaj divin din inducerea perfidă a acestei dorinţe de servitute în mine?

Şi ce au oare de câştigat cei care se ocupă de promovarea şi distribuţia „cărţii lui sacre” de poveşti? Că evident au şi ei partea lor de „ciolan”!

Singurul fraier din povestea divină este deci se pare doar credinciosul.

***

7.3- De ce pot să gândesc şi să raţionez? Oare pentru că nu-mi foloseşte la nimic?

De ce pot „zeii” şi „reprezentanţii” lor să facă pe tiranii în societate?

Oare nu doar pentru că eu şi alţii asemenea mie îi lăsăm să-şi facă de cap în timp ce noi suferim de pe urma acţiunilor lor „divine”?

***

7.4- De ce fac eu deci prostia să mă închin unor personaje de poveşti „sacre” şi de ce fac prostia de a-i lăsa pe alţii să gândească în locul meu şi pentru mine şi astfel să trăiască în locul meu şi pentru mine?...

***

7.5- De ce comunic ceea ce comunic? De ce comunic că am nevoi specific religioase (de comunicare, de comuniune, de manifestare armonioasă şi idealistă, etc.)?

Pentru că vreau să-mi satisfac aceste nevoi? Da, normal!

Dar sunt oare dispus să plătesc orice preţ pentru a le satisface?

Oare prin preţul pe care mi-l cer religiile dogmatice nu ajung de fapt chiar la a satisface mult mai rău aceste nevoi?

Oare nu ajung eu astfel să trăiesc într-o comunitate totalitară, în care toată lumea îl spionează pe cel de lângă el, în care lipseşte sinceritatea, în care Idealul este mutilat şi murdărit cu tot felul de impulsuri şi apucături de membru al unei haite de credincioşi „divini” puşi sub conducerea unui „zeu-animal-de-pradă”?

***

7.6- De ce creez condiţiile pentru ca să fiu uşor fraierit de către orice şarlatan „divin”? Şi de ce las ca aceste condiţii să se formeze în societatea în care trăiesc?

De ce creez deci în mine frică faţă de cunoaştere nelimitată, de ce crez în mine frică faţă de tot felul de „bau-bauri”, de ce creez în mine prejudecăţi şi credinţe oarbe?

***

7.7- De ce joc în continuare acest joc copilăresc al credinţei în „zei”?

Şi de ce las societatea să se zbată în acest „infantilism divin”?

Nu a venit oare vremea ca ea să se individualizeze şi să se maturizeze psihic religios la nivelul fiecărui individ al ei?

***

7.8- De ce încerc să mă armonizez psihic? Pentru că vreau să fiu fericit!

Dar sunt eu astfel fericit atunci când port în mine credinţe dogmatice (oarbe) de natură religioasă sau politică?

Sunt eu fericit dacă îmi pun limite artificiale în calea creşterii cunoaşterii mele despre lume, în calea creşterii păcii din lume, în calea întăririi Fraternităţii Universale pe tot globul?

***

7.9- Şi de ce caut să mă adaptez realităţii evidente, obiective? Oare nu pentru a evita suferinţa şi pentru a-mi asigura supravieţuirea şi trăirea în armonie?

Ce câştig însă dacă lăsându-mă infectat de vreo credinţă dogmatică oarecare mă rup de această realitate şi refuz să o văd exact aşa cum este?

Doar suferinţă „spirituală” evident!

***

7.10- De ce nu caut să mă dezvolt psihic din punct de vedere religios (şi politic, economic...) prin acţiuni specifice de studiu, cercetare şi reflecţie?

Realizez eu că astfel îmi deschid viaţa doar ignoranţei, slăbiciunii şi urii - şi astfel tuturor celor care vor să profite (religios, politic, psihologic,...) de aceste slăbiciuni ale mele?

***

8. Prin urmare, în rezumat, în cazul religiilor dogmatice teiste trebuie puse cu seriozitate şi căutat astfel un răspuns cât mai clar, mai evident şi mai întemeiat următoarelor Întrebări „zeieşti”:

8.1- Ce este Zeul?
Ce mai e şi acela un „zeu”/„dumne-zeu”?
E oare mai mult decât un cuvânt fără sens existent în vocabular? Chiar crezi?..;

- Ce este zeiesc într-un zeu?
Ce este uman într-un zeu?;
Ce este animalic (şi bestialic) într-un zeu?
Se pare astfel că „zeii” umanităţii sunt făcuţi după chipul şi asemănarea noastră dar nu a oricui dintre noi ci doar a nebunilor şi şarlatanilor care îi promovează (de aici şi caracteristicile lor inumane şi subumane/animalice specifice).

- Ce este acela un zeu verbal/scris (zeu personaj literar) şi ce este acela un zeu real? Al tău din care e? Sau măcar faci diferenţa între aceste două categorii „divine”?

Dacă tu consideri că nu toţi zeii literari sunt şi reali în mod automat pe ce criterii faci deosebirea între cei literari şi cei reali?

Oare nu e evident că cei reali trebuie să-şi dovedească existenţa prin fapte concrete, irefutabile, evidente, demne de calităţile divine pe care şi le arogă (şi nu doar prin acţiuni literare divine pline de eroism lingvistic)?

Eşti sigur că nu te închini „de-a moaca” unor personaje literare? Bineînţeles cu ajutorul „piticilor” din propriul cap cu care vorbeşti singur!

***

8.2- Cine este deci „zeu”? De ce el şi nu altul?... A... Doar pentru că zice că este... Interesant... Frate dragă oare cât de naiv poţi să fi?

- Care dintre „zeii” declaraţi ca atare zici tu că este „zeu” real (care dintre zei este zeu?)?

Cel care are armata umană „oficială” învingătoare în luptă?
Dar de ce „puii mei” nu vine nesimţitul să-şi poarte singur luptele? Ce, nu îl ţin „baierele lui divine”?...

Sau să fie cel care are o poveste divină mai faină (mai bine construită, mai atractivă literar...)?

***

8.3- Unde este Zeul tău? Unde sunt zeii tăi? Se ascund ei de noi? Dacă da de ce se ascund?
Le e ruşine de comportamentul lor animalic?

Sau le e frică să nu li se dovedească pe faţă impostura, celor care îi promovează şi care astfel încearcă să-i pitească prin „transcendent” sau prin „cer” sau pe după „stele şi pe după lună”?

- De unde vine zeul (zeii) şi încotro se duce (duc)?

- Şi încă o dată mai precis ce treabă au ei cu noi? A... vor să le fim sclavi (slujitori/supuşi) credincioşi în cadrul tiraniilor lor divine pământene?

DA? Atunci nu mersi!!! Să-şi ia pretenţiile lor tiranice şi totalitare şi să se ducă de unde au venit (în capetele perfide sau „duse cu sorcova” ale celor care i-au inventat)!

- Care este locul şi rolul unui zeu (sau a mai multora) în societatea umană?
În ce condiţii trebuie lăsat el să se manifeste în această societate? Ar trebui să fie „trimişii” lui mai presus de legea socială umană?

***

8.4- De când şi până când este zeul zeu?
Din totdeauna pentru totdeauna... Hmm...- cam sună a poveste nu-i aşa?... Ce zici astfel de faptul evident că majoritatea zeilor care „au existat” (99 la sută) şi-au „pierdut” calităţile divine şi au dispărut din istorie, înlocuiţi cu alţii?

Oare totuşi cum vine asta? E oare pentru că au fost ucişi (surghiuniţi, alungaţi) din zonă de noii zei?

Sau pentru că nu au existat niciodată nicăieri altundeva decât în imaginaţia umană şi astfel când aceasta s-a plictisit de ei i-a „concediat”?

***

8.5- Cum devine zeul zeu?

Cine îl zeifică şi de ce?
Şi care sunt interesele reale din spatele „zeificării” lui sociale doar pe baza unor vorbe de autopreamărire, respectiv pe baza unor mărturii „credincioase” de genul unor basme cu „făt frumos”?

***

8.6- Şi câţi dintre zei zici că sunt zei?
De ce unii zei sunt zei şi alţi zei nu sunt zei?

***

8.7- De ce este deci zeul tău zeu?

Cum demonstrează zeul tău că este zeu?
Prin vorbe sau prin fapte?

Dacă o face şi prin „fapte” - prin ce fel de fapte - prin fapte pe care le fac alţii: oamenii, natura, cosmosul, etc. şi el doar ia credit fără ruşine pentru ele?

- De ce este deci zeul zeu? Cum a ajuns el prin urmare, să fie (considerat) ca atare?

***

9.- În rezumat:
Frate dragă ce e acela un zeu?
Cine e deci Zeu/Zeul?
Cum ajunge zeul zeu (cum a ajuns zeul tău zeu)?
De când până când este zeul zeu?
De unde până unde este zeul zeu (se pare că fiecare are domeniile lui separate de stăpânire psihică!)?

Şi unde este zeul? Pe unde zici că se mai ascunde? Şi apropo de ce se ascunde?

Câţi dintre zei sunt zei? Câţi dintre zei nu sunt zei?

Şi de ce zici că unii sunt şi alţii nu sunt... că doar vorbe de autopreamărire divină îşi aduc toţi prin gura „profeţilor” lor - şi asta e şi singura ta „probă”!...

Ce interesant... se pare că zeii se bat de fapt doar în „vorbe divine” scrise sau nu prin tot felul de „cărţi sacre” şi prin tot felul de capete belite sau după caz perfide specifice „mesagerilor” lor oficiali.

Cine poate deci comunica în mod real (nu imaginar, sau prin vise) cu un zeu?

Şi cine are nevoie de un zeu imaginar şi de ce?

Şi cine are nevoie de un zeu real şi de ce?

Poate deci zeul (tău) să fie tiran?
A, chiar este.. ce curios...
Da' oare cine sau ce îi dă puterea reală de a se comporta ca un tiran în societatea umană?

Oare nu i-o dai chiar tu sau alţi naivi credincioşi ca tine care nu faceţi diferenţa între personaje literare zeieşti şi autorul sau promotorii poveştii în care ei sunt personaje – autor şi/sau promotori care le folosesc pe acestea ca „păpuşi zeieşti de paie” pentru a face ce vor ei cu voi?

Şi auzi: poate fi zeul nebun? Nu?.. sigur? Da psihopat, sociopat, criminal, narcisist, isteric, etc.?...

***

10. Realitatea evidentă ne arată deci dacă vrem să o vedem că de fapt nu sunt decât doar două categorii de zei („zmei”):

- zei nebuni aflaţi în capetele unor oameni nebuni (care suferă evident de aceleaşi boli psihice de care suferă cei care îi poartă în capul lor);

- respectiv, zei şarlatani/ impostori aflaţi în capetele unor oameni şarlatani/impostori (cu evidente asemănări între zeul imaginar şi inventatorul lui)!

11. Cât despre zeii eventual normali la cap şi de ce nu reali, dacă chiar există pe undeva, probabil când văd câtă nebunie şi înşelăciune şi josnicie este în viaţa religioasă a societăţii umane actuale probabil fug de noi „cât văd cu ochii” şi cât mai repede cu putinţă.

La urma urmei de ce şi-ar prinde mintea cu nebunii şi cu proştii?

***

12. Şi încă odată: de ce zici că zeul tău e zeu şi „a lu' ăla de lângă tine” nu e?...

Aha... Zici că e doar o chestie de gusturi literare şi că acestea nu se discută, nu?

13. Nici dacă sub acoperirea lor şi motivate prin ele se realizează tot felul de înşelăciuni şi imposturi „divine” prin care societatea e trasă în tiranie şi totalitarism iar individul în sclavie fizică şi psihică?

14. Cam mare preţ pui frate pe o poveste! Nu ţi se pare?

15. Dacă nu ţi se pare ia-ţi te rog povestea ta „divină” şi mergi în pădure şi spune-o fiarelor de acolo, căci în societatea noastră, a oamenilor liberi, tu nu mai ai loc!

16. Tu ai renunţat la umanitatea ta: du-te deci între fiarele şi bestiile „divine” şi „profetice” cu care vrei să trăieşti şi lasă-ne în pace cu poveştile tale „divine” de doi lei dacă nu vrei să ajungi să regreţi că „te-a mâncat în fund” să te joci de-a impostorul divin în societatea noastră socioteistă.

***

17. În legătură deci cu orice aspect al existenţei am experimenta la un moment dat pentru o înţelegere cât mai integrală a lui trebuie să vizăm spre studiu următoarele 7 REPERE EXISTENŢIALE:

- Acţiunea/ actul (activ/pasiv; conştient/ inconştient; explicit/ implicit) – Ce? - Ce se întâmplă, ce se face în mod real?

- Fiinţa/ existenţa/ obiectul/ starea / substanţa/ fenomenul... – Cine? - Cine face acţiunea în mod real?

- Spaţialitatea - spaţiul - poziţia - Unde? - (De unde? Până unde?) - înţelegerea integrării exacte în spaţiu a acelei acţiuni şi/sau fiinţe.

- Temporalitatea – timpul - trecut/ prezent/ viitor - Când? (De când? Până când?) - înţelegerea integrării exacte în timp a acelei acţiuni şi/sau fiinţe.

- Modalitatea – relaţia - forma/ esenţa/ poziţia/ mişcarea/ schimbarea... - Cum? - înţelegerea modului exact de manifestare a acţiunii şi/sau fiinţei;

- Cantitatea şi calitatea - întinderea/ dimensiunea – Cât? - înţelegerea mărimii cantitative şi calitative a acelei acţiuni/fiinţe şi a implicaţiilor pe care aceasta le generează.

- Cauzalitatea - motivaţia - De ce? - având în vedere toate cele 6 Repere Existenţiale precedente putem în final să înţelegem cauzalitatea integratoare generatoare a acelei acţiuni/fiinţe într-un spaţiu-timp specific, într-o cantitate - calitate particulară proprie şi într-un mod specific de manifestare.

***

18. De exemplu pentru înţelegerea integratoare a fiinţării noastre într-un moment existenţial dat putem să ne întrebăm şi apoi să răspundem la următoarele întrebări:

- Ce fac (acum şi aici)?

- Sau/şi Cine (mai) face?

- Cum fac (ceea ce fac)? (De exemplu în mod instinctiv – pe pilot automat, sau conştient?)

- Unde sunt (acum)?

- Unde am fost înainte şi unde voi merge (care este poziţia mea exactă în orientare temporală)?

- Cât câştig (pe moment şi potenţial) din ceea ce fac şi cât pierd (pe moment şi potenţial)?

- De ce fac ceea ce fac?

Cauzalitatea Integratoare. Co-Cauzalitatea şi Co-Dependenţa Fiinţării

2009-10-05T04:52:00.003-07:00

"1. Prin percepţie directă se observă că toate lucrurile, stările, fenomenele, fiinţele care există (fiinţează) sunt co-dependente şi co-cauzate între ele atât în spaţiu cât şi în timp.

2. Această constatare o putem numi Axioma CoCauzalităţii şi CoDependenţei Fiinţiale:

Y=NxX şi X=NxX... (elementul „Y” este rezultatul unei infinităţi de cauze X, la fel de altfel ca şi oricare din aceste elemente cauzale „X”)

***

3. Din această constare directă (axiomă) se desprind alte adevăruri evidente:

3.1- La un moment dat de timp Universul (Întregul/ Totul..) este aşa cum este pentru că toate elementele infinite componente ale lui sunt aşa cum sunt şi nu altfel – NxX=NxX.

3.2- Nici o parte nu poate să se schimbe fără ca întregul să se schimbe (mai mult sau mai puţin) - dacă o parte se schimbă atunci se schimbă şi restul părţilor (mai mult sau mai puţin).

3.3- Pentru fiecare poziţie spaţio-temporală, orice stare, fenomen, lucru, sau fiinţă care ocupă acea poziţie este aşa cum este (este cauzată astfel) pentru că toate celelalte stări, fenomene, fiinţe, obiecte aflate în alte poziţii spaţio-temporale sunt aşa cum sunt şi nu altfel.

3.4- Nu există deci o singură cauză pentru nici un fenomen, fiinţă, obiect... ci o infinitate de cauze (o infinitate de factori co-cauzali) pentru acestea (indiferent de ce cauzalitate vorbim: fiinţială (ontologică), materială, temporală, spaţială, motriceală, cognitivă, etc.) - vorbim astfel de o Cauzalitate Integratoare!

***

4. Tot ceea ce există este co-cauză (şi co-cauzat) pentru (şi de către) tot ceea ce există.

5. Nimic din ceea ce va apare în viitor în percepţie (în existenţă) nu va fi independent de (fără nici o legătură de cauzalitate cu) restul existenţei din acel moment spaţio-temporal.

6. Această Axiomă a Cauzalităţii Integratoare (a co-cauzalităţii şi co-dependenţei) ar putea fi infirmată dacă se vor găsi fenomene, stări, obiecte, fiinţe care să fie evident că nu au nici o legătură cauzală şi existenţială (de nici un fel) cu nimic din restul existenţei.

7. Nu se va putea face însă, în principiu, niciodată o astfel de demonstraţie (percepţie evidentă) deoarece însăşi procesul cunoaşterii (percepţiei) creează o legătură cu presupusul fenomen independent (nelegat).

8. Prin urmare se poate ştii că oricare din elementele „nou găsite” la un moment dat, e mult mai probabil că a existat dependent de restul existenţei înainte de a fi „găsit”, respectiv perceput, decât că a existat undeva independent de aceasta (şi chiar dacă a fost aşa în momentul contactului cu percepţia noastră el îşi pierde independenţa prin faptul că astfel intră în legătură cu noi).

9. Există de asemenea posibilitatea ca el să fie „generat spontan” chiar în momentul percepţiei lui (co-cauzat de aceasta şi mai ales de tot ceea ce există în acel moment în Întreg).

10. Întregul (NxX) este co-cauzal, co-cauzat şi co-dependent cu fiecare din părţile sale componente.

11. Orice parte este co-cauzală şi co-cauzată pentru Întreg şi pentru restul părţilor cuprinse în el (în afară de ea).

12. Întregul cuprinde tot ceea ce există.

13. Chiar dacă am presupune că ceva apare din „neant” (din afara existenţei, a tot ceea ce există) şi nu din co-cauzalitatea infinită evidentă existentă, acel ceva „apărut din neant” în exact momentul apariţiei sale devine o parte co-cauzată şi co-dependentă a Întregului.

***

14. Cauzalitatea adevărată (nu teoretică, nu mutilată, redusă simbolic, etc.) este bidirecţională şi multidirecţională.

15. A vorbi de cauzalitate unidirecţională este a vorbi despre vorbe goale de conţinut (fără acoperire reală - perceptivă).

16. Identitatea cauzal lineară (în care fiecare lucru nu are decât o singură cauză şi nu generează decât un singur efect) este o cauzalitate fictivă, ireală.

17. Singura identitate care există este identitatea cauzal infinită (în care fiecare lucru existent are o infinitate de cauze şi generează o infinitate de efecte).

18. Identitatea reală „ultimă” spaţio-temporală a Întregului este dată de „suma” infinităţii elementelor sale.

19. Identitatea unei Părţi oarecare a sa este dată de „suma” infinită a tuturor celorlalte părţi şi a ei înşişi (vorbim aici de o „adunare cauzală” şi de o „adunare fiinţială”).

20. Din punctul de vedere al cauzalităţii reale ultime Partea şi Întregul sunt rezultatul (fiecare în mod specific) unei co-cauzalităţii infinite.

21. Vorbim astfel de o identitate relativă în care orice parte (X) este intim legată de Întreg - ea fiind astfel rezultatul unei infinităţi de cauze (pe care le influenţează mai mult sau mai puţin la rândul ei în mod direct sau indirect, intenţionat sau neintenţionat, prin acţiunile sale făcute ca întreg organic, sau doar prin anumite părţi ale sale (organice, moleculare, atomice, subatomice, etc.).

22. Identitatea de genul X=X nu ne spune nimic despre X, dar în schimb identitatea cauzală X=NxX ne spune totul despre natura integrală a lui X – cu alte cuvinte ne spune că identitatea sa (intimă, reală) nu poate fi concepută ca fiind fără legătură (independentă) de restul existenţei (elementele care participă la co-crearea identităţi sale sunt infinite şi sunt co-cauzate şi co-dependente la rândul lor de o infinitate de alte elemente).

23. De exemplu, un copac X este co-cauzat de o infinitate de factori co-cauzaţi la rândul lor de o infinitate de alţi factori.

24. Astfel pentru apariţia sa este nevoie de sol, de apă, de căldură potrivită (de soare), de o anumită evoluţie organică care să ducă până la el, etc. (şi e evident că fiecare dintre aceste cauze ale sale, este la rândul ei generată de o infinitate de alţi factori aranjaţi într-o anumită structură spaţio-temporal-cauzală specifică infinită fără de care nu ar fi existat exact aşa cum există).

25. Copacul acesta X şi orice alt element X existent nu este independent şi nu trăieşte în „vid”: el este strict dependent şi co-cauzat de tot ceea ce există (chiar dacă unele elemente par a avea o mai mare importanţă pentru existenţa lui):

X - Y, Y - X; Y - - X;

X - G,R,M,H,..;

G,R,J,H,K,L,..- X, etc.

altfel spus:

A,B,X,Y,K,H,F,D,G,L,T,F,....- F,G,L,K,S,D,H,A,C,X,Y....

(- = generează)

26. Orice parte a Întregului (Universului) exact în momentul când îşi pune problema identităţii sale nu este ruptă de Întreg – ea suportă din partea acestuia şi generează asupra lui identităţi (factori creatori de identitate relativă) infinite.

27. Co-cauzalitatea ia în considerare evidenţa identităţii integratoare în care Partea este evident strâns legată de Întreg - este parte integrantă („organică”, intimă) a acestuia şi invers.

28. Când vorbim deci de o identitate vorbim întotdeauna de o identitate relativă, vorbim în mod real de o infinitate de factori creatori de identitate şi în mod simbolic de câţiva factori aparent mai importanţi - adevărul este însă că nici un factor nu este mai important ca altul: fără oricare din ei identitatea relativă avută în vedere ar fi alta."

- vezi cuprins carte "Noua Ordine Religioasă".

În existenţă nu există decât repere relative şi alegeri relative bazate pe ele

2009-10-03T07:19:00.003-07:00

1. Cuvântul „absolut” are cuprinse în sine multiple sensuri – astfel el poate avea sensul de:

1.1- perfecţionare - absolutul perfecţionare – ca proces de perfecţionare şi dezvoltare continuă;

1.2- totalitate - absolutul totalitate – absolutul ca Întreg (care cuprinde tot ceea ce există – sumă a tuturor relativurilor);

1.3- infinit - absolutul infinit - absolutul ca infinit (fără de limită/ nelimitat);

1.4- independenţă - absolutul independenţă - absolutul ca independenţă completă, ca nerelaţionare, nerelativitate de nici un fel;

1.5- perfecţiune - absolutul perfecţiune - absolutul ca perfecţiune manifestă (cel mai cel dintre cei mai cei din toate punctele de vedere posibile);

1.6- etc.

***

2. Observăm din înşiruirea de mai sus că, cuvântul „absolut” este de fapt în realitate „mai multe cuvinte”: de aceea, când vorbim de el fără să precizăm sensul exact pe care îl avem în vedere, e foarte probabil să creăm confuzie – având în vedere faptul că astfel suprapunem sensuri atât de distincte cum sunt cele amintite mai sus....

3. De aceea e util să precizăm acum că în discursul care urmează vom folosi în principal, termenul de „absolut” cu sensul de nerelativ, de independenţă totală şi uneori cu sensul de perfecţiune împlinită/ totală (mai ales când vom vorbii de „cel mai cel dintre cei mai cei”...) pentru a arăta că aşa ceva nu poate exista în câmpul nostru perceptiv, iar în afara lui nu ne interesează existenţa lui (el nefiind relaţionat în nici un fel cu noi).

4. Celelalte sensuri (de perfecţionare continuă, de infinit, de totalitate) sunt însă evidenţe pentru noi toţi aşa că nu le aducem în discuţie.

5. În principal singurul sens în care folosim cuvântul de „absolut” în acest manifest (în afară de discursul care urmează) este acela de proces de perfecţionare, desăvârşire şi dezvoltare continuă.

6. Pentru celelalte două sensuri evidente de obicei folosim cuvinte specifice mult mai precise: acelea de Infinit, respectiv de Întreg (Totalitate, Univers).

Alegerile relative şi alegerile „absolute”

7. Omul nu este o fiinţă absolută (independentă, nerelativă) ca să facă alegeri absolute.

8. Pentru a se putea efectua alegeri absolute trebuie să se stabilească mai întâi nişte criterii absolute de comparaţie şi obiectele absolute comparate.

9. Apoi trebuie să conştientizăm că o ipotetică alegere absolută nu ar fi altceva decât o alegere relativă reconfirmată la infinit (de un număr infinit de ori).

10. Dar omul nu este şi nici nu trebuie să fie o maşină tâmpită (stricată) care să facă aceeaşi alegere (operaţiune) pentru eternitate indiferent de factorii (infiniţi) care acţionează asupra lui la un moment dat (cam asta ar însemna să aibă valori (criterii) absolute pe baza cărora să facă alegeri absolute).

11. Omul „absolut” ar fi astfel un om legat de o direcţie absolută sau mai bine zis un om condamnat la efectuarea infinită (pentru eternitate) a uneia şi mereu aceleiaşi operaţiuni (un sisif).

12. Din fericire un astfel de „om absolut” nu există şi nici nu poate exista!

13. Singurul care există este omul „relativ”.

14. Acesta este evident o fiinţă relativă (la infinitatea de fiinţe, stări, fenomene cu care se relaţionează) care face alegeri relative, alegeri făcute în funcţie de o anumită poziţie specifică a sa atât în spaţiu cât şi în timp (fizică, biologică, psihică, socială, culturală, etc.) pe baza unor criterii (valori) relative dintr-o mulţime de obiecte relative.

15. Aceste alegeri relative sunt alegeri provizorii care pot fi schimbate şi care se vor schimba mai devreme sau mai târziu în funcţie de manifestarea unor altor circumstanţe care îi influenţează omului alegerea (se schimbă astfel valorile, criteriile de alegere, mulţimea din care se poate alege - pot apărea noi elemente, unele elemente vechi dispar, etc.).

16. Criteriile absolute şi elementele absolute dintre care s-ar putea face o alegere sunt doar imposibilităţi teoretice şi faptice pentru că, în mod evident, la nivel uman tot ceea ce există se schimbă şi deci prin urmare se schimbă astfel şi criteriile (valorile) şi elementele pe baza cărora, respectiv dintre care, se poate alege la un moment dat ...

17. Omul absolut ar fi (dacă prin absurd ar putea să existe în fapt) un individ cu o direcţie absolută unică fiind astfel o fiinţă unilaterală, uniperceptivă, simplă şi incapabilă de adaptare, de mişcare, de schimbare – cu alte cuvinte o fiinţă moartă (una care nu este!).

18. Omul relativ este (şi e de domeniul evidenţei perceptive că doar el este faptic şi nu este un altul) un individ cu multiple direcţii, cu scopuri multiple relative de mai lungă durată (dar nu infinite – chiar dacă tind spre infinit) sau de mai scurtă durată.

19. El este o fiinţă cu multe scopuri şi cu multe direcţii, o fiinţă complexă, multilaterală, multiperceptivă, capabilă de adaptare, de mişcare, de schimbare, de transformare – el este o fiinţă vie (una care există).

20. Omul (relativ) este un călător infinit printr-o conştiinţă infinită şi astfel, datorită caracterului infinit al călătoriei sale, el este un călător cu multe direcţii şi scopuri: pentru a putea astfel vizita (experimenta) şi percepe cât mai multe (şi nu doar unul singur) din „obiectivele turistice” ale conştiinţei şi realităţii infinite.

21. Fiind o fiinţă relativă angajată într-o călătorie infinită, dar relativă, el are criterii relative (adaptate) de alegere pentru fiecare alegere pe care o face (specifică fiecărui moment spaţio-temporal).

22. El e conştient de faptul că criteriile (factorii) care îi determină alegerile se schimbă mereu şi e bucuros de aceasta deoarece astfel şi alegerea lui se poate schimba şi astfel poate experimenta mereu noi şi noi aspecte ale manifestării infinite.

23. Omul, fiind o fiinţă relativă are criterii şi scopuri relative la preocupările şi felul său de a fi dintr-un anumit moment şi nu poate să aibă (fiind evident o fiinţă esenţial schimbătoare, parte a unui univers evident schimbător) criterii şi scopuri absolute: independente de (nerelaţionate, neadaptate la) tot ceea ce este schimbător (în sine sau în afara sa).

24. Atâta doar că anumite criterii şi scopuri sunt mai relative decât altele (mai puţin importante pentru el la un moment dat sau mai greu schimbabile).

25. Dar la un alt moment de timp acest raport de importanţă relativă se poate schimba (chiar până la inversare).

26. Pentru a urmări scopuri şi obiective cu o importanţă relativă mai mare, el trebuie să-şi reconfirme periodic alegerea unor scopuri relative (de mai lungă durată).

27. A reconfirma o alegere relativă de un anumit număr de ori necesar pentru atingerea scopului relativ pe care ea îl presupune nu înseamnă însă o alegere absolută (o reconfirmare la infinit a acelei alegeri).

28. Nu înseamnă a reconfirma la infinit un scop irealizabil, infinit, de neatins, imposibil – aceasta, în cazul că i s-ar întâmpla cuiva, nu ar fi decât un semn de nebunie, tâmpire şi idioţenie mentală - un semn al unei minţi stricate (care nu mai funcţionează).

***

29. Prin urmare, o alegere umană absolută (în măsura în care ar putea exista) ar trebui să fie în principiu o alegere:

29.1- independentă – lucru evident imposibil deoarece toate alegerile umane sunt strâns relaţionate (dependente) de foarte mulţi factori (chiar tinzând spre infinit);

29.2- eternă (fără sfârşit) – reconfirmată conştient sau mecanic în mod infinit (pentru totdeauna) (şi nu de exemplu doar pentru 10 milioane de ani...);

29.3- cu un rezultat neschimbat la infinit – care nu se mai poate schimba - aceasta ar însemna că acţiunea care este rezultatul alegerii absolute ar trebui să subziste la infinit şi ar trebui să se repete la infinit în mod absolut identic cu prima alegere absolută;

29.4- ultimă - după care nu mai există posibilitate de alegere.

30. De asemenea o alegere absolută ar trebui să se bazeze pe criterii absolute.

31. Ce ar putea însă să fie un criteriu absolut?

32. De exemplu un criteriu care ia în considerare toată infinitatea existentă de criterii existente!

33. Este însă evident că omul nu ia în considerare pentru acţiunile sale de alegere nici măcar o fracţiune infimă din mulţimea infinită a criteriilor existente la un moment dat.

34. Un criteriu absolut este apoi un criteriu în mod obligatoriu de aplicat pentru orice alegere (indiferent de natura ei) – adică se alege din infinitatea de criterii existente un criteriu şi apoi el se aplică la toate alegerile care urmează a fi făcute...

35. Un criteriu absolut de alegere ar fi astfel un criteriu (scop) de dorit a fi atins indiferent de circumstanţe.

36. Dar vedem cu toţii că a dori doar un singur lucru din infinitatea de lucruri posibile de dorit (experimentat, perceput) este de fapt a alege (în mod evident imposibil) să percepem la infinit doar unul şi acelaşi lucru.

37. Dată fiind însă natura umană evident schimbătoare aşa ceva este imposibil de atins: de exemplu, încercaţi să percepeţi doar un lucru anumit (fără să-l scăpaţi nici o clipă din percepţie) doar pentru o zi.

38. Aceasta înseamnă că chiar nu trebuie să îl scăpaţi din percepţie (intenţionat sau neintenţionat) nici măcar pentru o clipă – dacă această clipă „de deviaţie” apare (şi e evident că apare) aceasta este clipa în care criteriul absolut se pierde şi astfel se pierde şi alegerea absolută bazată pe el).

39. O să vedeţi că nu puteţi menţine acest criteriu nici măcar pentru câteva minute, darmite pentru o zi, o săptămână, o lună un an... ce să mai vorbim de infinit!!

***

40. Punerea în practică a unei alegeri absolute, bazată pe un criteriu absolut (scop absolut), este astfel o imposibilitate evidentă.

41. De ce ar susţine atunci cineva un presupus criteriu absolut de alegere în ghidarea acţiunilor noastre, când acest lucru este evident imposibil de atins în mod practic?

42. Şi apoi, chiar să fie posibil să percepi în mod infinit (neîntrerupt) un lucru oarecare (ca şi criteriu absolut de alegere - de ghidare a oricărei acţiuni) în ce măsură ar fi de dorit aşa ceva?

43. Şi în plus, chiar să fie posibil să faci o acţiune absolută la infinit (ca urmare a aplicării unui criteriu absolut), ca rezultat al unei alegeri absolute, în ce măsură este dezirabilă o astfel de stare: de a face mereu şi mereu, iarăşi şi iarăşi una şi aceeaşi acţiune!??

44. A-ţi dori aşa ceva e a-ţi dori într-un fel să mori – ba chiar mai mult să mori psihic – să nu mai gândeşti deoarece gândirea ca înşiruire de gânduri, concepte, idei dispare în momentul concentrării continue pe un singur aspect al ei...;

45. E a-ţi dori astfel să nu mai simţi – a simţi e a percepe ce te înconjoară, a percepe cât mai mulţi din infiniţii factori care te înconjoară – infinitate care creează realitatea în care te manifeşti.

46. A alege în mod arbitrar, din infinitatea de factori doar pe unul de perceput şi a-i ignora pe toţi ceilalţi în mod intenţionat nu înseamnă deci altceva decât a ignora realitatea.

Alegerea şi absolutul

49. Alegerea absolută este incompatibilă cu alegerea (odată făcută dacă ar fi posibilă, o altă alegere nu-i mai poate urma).

50. Dacă poate - prima alegere nu a fost absolută!

51. Alegerea bazată pe un criteriu absolut e o imposibilitate evidentă şi în plus e o imposibilitate logică.

52. „Alegerea” şi „absolutul” (alegerea absolută) nu se pot pune una lângă cealaltă deoarece ele se exclud reciproc.

53. A avea un criteriu absolut înseamnă că din infinitatea de criterii (scopuri) experimentate, respectiv posibil a fi experimentate se alege să se experimenteze doar unul singur pentru o perioadă infinită de timp.

54. Se poate oare face o astfel de alegere? Evident că nu!

Nu există repere absolute

55. Orice scop este un criteriu de alegere (alegem acele acţiuni care ne ajută să ne atingem scopul propus anterior) şi orice criteriu de alegere este un scop (orice alegere o facem cu un anumit scop).

56. Scopul absolut ar fi în principiu ceva de dorit indiferent de circumstanţe (şi de urmări).

57. „Problema” e însă, că atunci când zicem „criteriu” zicem „relativ” (când zicem „criteriu” zicem „raportare”, când zicem „raportare” zicem „relaţionare”, când zicem „relaţionare” zicem „relativitate”), iar când zicem criteriu absolut nu zicem decât „relativ absolut”...

58. Şi apoi, orice criteriu propus spre a fi criteriu absolut (ultim) de alegere duce în cele din urmă la alegeri stupide (atunci când se aplică la toate alegerile posibile).

59. Prin urmare un criteriu, dacă se pretinde a fi absolut (ultim), înseamnă că el ar trebui să poată să se aplice la toate alegerile posibile.

60. Dar dacă găsim o singură alegere la care el nu se poate aplica (fără ca să ducă la rezultate stupide, tâmpite, absurde, etc.) atunci el nu poate fi absolut.

61. Cu alte cuvinte daţi-mi un criteriu (reper – fizic, moral, cultural, etc.) „absolut” „posibil” de aplicat la orice alegere particulară şi vă găsesc imediat cel puţin câteva alegeri specifice la care el este inaplicabil...

62. Pe de altă parte, un criteriu relativ de alegere se aplică doar la anumite alegeri: nu la cele prestabilite de un ante-alegător ci la acele alegeri pentru care alegătorul hotărăşte, pe baza unor criterii relative (subiective), să le aplice.

63. Relativitatea lor constă deci în faptul că fiecare alegător pus în faţa unei alegeri hotărăşte dacă le va aplica sau nu şi dacă le va aplica pe ele şi/ sau pe altele în totalitate sau doar parţial.

64. Alegătorul la rândul său nu este o instanţă absolută nici pentru sine (faţă de sine) şi nici faţă de alţii.

65. Faţă de sine nu este pentru că, deşi e chemat să aleagă, el ştie că fiind limitat nu are toate informaţiile posibile necesare pentru a lua decizia pe care trebuie să o ia – el ştie astfel că decizia lui poate fi greşită (că procesul său de alegere poate fi greşit); iar faţă de alţii nu este pentru că de exemplu ei nu sunt obligaţi (în mod real) să-i accepte alegerile pe care el le face.

66. Alegătorul relativ e conştient că e limitat şi că poate oricând să se înşele în alegerile sale (să aleagă să facă nişte acţiuni care în realitate nu îl duc la scopul pe care el vrea să-l atingă prin alegerea acţiunii aceleia).

67. Asta însă nu înseamnă că ar trebui să lase pe alţii să hotărască în locul său deoarece ştie despre aceştia că şi ei sunt la fel de limitaţi şi astfel se pot înşela şi ei în alegerile lor.

68. Orice alegere este prin urmare doar o alegere relativă şi nu poate fi altfel (orice alegere se bazează pe ceva, se raportează la ceva, este relativă la ceva) chiar şi o alegere „ultimă” (după care teoretic nu am mai putea alege).

Relativul absolutului

69. Chiar şi o alegere teoretic „absolută” (ultimă) este (se bazează pe) deci doar o alegere relativă – deoarece ea se bazează pe ceva, este relativă la ceva – altceva decât ea.

70. Dacă s-ar baza pe sine nu ar mai fi alegere (nu ar mai fi între ce să alegi).

71. O alegere nu poate fi decât relativă la ceva, mai precis la mai multe aspecte (cel puţin două – dacă e unul singur nu e alegere) dintre care se alege şi la cel puţin un aspect luat ca şi criteriu (diferit de cele între care se alege).

72. Orice alegere are prin urmare cel puţin trei relaţii în ea – este relativă la cel puţin trei aspecte ale realităţii – prin urmare chiar şi o alegere „absolută” este o alegere relativă ...

73. Alegerea înseamnă deci a alege dintre mai multe obiecte (stări, fenomene, acţiuni...) pe unul din ele pe baza unui criteriu sau mai multora.

74. Dar acest criteriu „c” pe baza căruia s-ar face alegerea trebuie la rândul său ales pe baza altui criteriu (altor criterii) „b” dintr-o mulţime de criterii „Mc” - şi tot aşa la nesfârşit...

Tipuri posibile de alegeri

75. Prin urmare, ca să avem o alegere în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să existe posibilitatea alegerii criteriilor de alegere (unul sau mai multe dintr-o mulţime de criterii posibile) şi în plus trebuie să existe posibilitatea alegerii unui obiect (acţiuni, raţionament, fiinţe, etc.) din mai multe obiecte existente (şi/ sau posibile).

76. Fiind astfel dată mulţimea obiectelor

Mx = {X1, X2, X3, X4 ... Xn}

şi mulţimea criteriilor

Mc = {C1, C2, C3, C4... Cn}

putem vorbi:

76.1- de o alegere simplă (se alege un obiect pe baza unui singur criteriu) de genul A5;2 = {X5; C2} / se alege obiectul 5 pe baza criteriului 2;

76.2- de o alegere complexă obiect (se aleg mai multe obiecte pe baza unui singur criteriu)- de exemplu: A5,3,1;2= {X5,X3,X1; C2};

76.3- de o alegere complexă criteriu (se alege un singur obiect pe baza mai multor criterii) – de exemplu: A5;2,4= {X5; C2, C4};

76.4- şi de o alegere complexă criteriu-obiect (se aleg mai multe obiecte pe baza mai multor criterii) – de exemplu: A5,3,1;2,4= {X5,X3,X1; C2,C4}.

***

77. Problema alegerii se poate deci formula astfel: între ce obiecte se alege (şi trebuie neapărat să fie cel puţin două, că altfel nu vorbim de alegere) şi pe baza căror criterii (cel puţin unul) se face alegerea.

Pre-alegerile presupuse de orice alegere

78. Trebuie observat apoi că anterior alegerii Axn;Cn avem o mulţime de pre-alegeri:

78.1- alegerea grupei de obiecte din care se va face alegerea (Xn) – prin urmare trebuie un criteriu de alegere a acestei grupe de obiecte (CG) – Axn; CGn

78.2- alegerea criteriilor de alegere pe baza altor criterii de alegere (CC – criteriile de alegere ale criteriilor de alegere) – ACn,CCn

78.3- alegerea alegătorului – vom alege noi sau vom lăsa pe alţii să aleagă în locul nostru – pe baza unor criterii de alegere (CA) – AAn; CAn;

78.4- şi tot aşa la infinit – astfel că până la urmă orice alegere este o alegere dintre o infinitate de obiecte pe baza unui infinităţi de criterii – este cu alte cuvinte o alegere relativă la tot ceea ce este la un moment dat în Întreg pe baza a tot ceea ce este în Întreg (având în vedere şi faptul că obiectele şi criteriile îşi pot schimba de multe ori locul reciproc).

***

79. De exemplu, înainte de a alege din mulţimea de religii existente într-un areal pe baza criteriilor utilitate, preţ (cost implicat), adevăr (susţinut), etc. noi am ales mulţimea de religii din acel areal din mulţimea tuturor religiilor existente (pe baza unor criterii oarecare), am ales „religia” din mai multe pachete specifice de servicii şi idei (sisteme ezoterice, filozofice, psihologice, politice, etc.) care pot satisface nevoile noastre specifice şi am ales criteriile de alegere (utilitate, preţ, ...) dintr-o infinitate de criterii posibile de alegere.

80. În acest caz specific e de subliniat cu această ocazie că dacă nu sunt cunoscute mai multe religii cel puţin la fel de bine înseamnă că evident noi nu alegem (nu există alegere reală în cadrul unei mulţimi cu un singur element).

81. De asemenea, dacă folosim pe una dintre aceste religii ca şi criteriu de alegere, iarăşi nu alegem, ş.a.m.d.

82. Aceasta deoarece obiectele între care se alege nu pot fi în acelaşi timp şi criterii de alegere – dacă se procedează astfel se anulează din start alegerea (pentru că se alege de fapt între x şi x – adică nu se alege).

Alegerea e căutarea unor asemănări

83. A aplica un criteriu de alegere înseamnă a căuta o asemănare!

84. E a ne întreba cât de asemănător este obiectul Xn cu criteriul Cn – cu cât e mai asemănător cu el cu atât mai bine îndeplineşte el criteriul.

85. Dacă însă e identic cu el atunci evident că nu mai e asemănător.

86. Aşadar, pentru ca să vorbim cu adevărat de o alegere şi nu de o mascaradă (de o iluzie a alegerii) criteriul de alegere nu trebuie să fie identic cu nici unul din obiectele din mulţimea în interiorul căreia se face alegerea (şi nici cu mulţimea).

Greşeli de alegere

87. Astfel pot apare următoarele greşeli de alegere – alegeri iluzorii – când celui care alege doar i se pare că alege dar în fapt nu o face:

87.1- „alegeri” „între” un obiect şi el însuşi (de exemplu între o „cartea sfântă” şi ea însăşi: „ea e sfântă doar pentru că aşa scrie în ea!” – şi nu pentru că i s-ar aplica nişte „criterii de sfinţenie” exterioare ei pe care le-ar împlini şi ea alături de posibile alte cărţi”; între un „zeu” şi el însuşi: „ori mă alegi pe mine ori te bat de te ia mama dracului”, etc.);

87.2- „alegerea absolută” – apare atunci când pe baza unor presupuse „criterii absolute” se alege dintr-o mulţime de obiecte „absolute” de către un presupus alegător „absolut” - care verbal pretinde că ar cunoaşte toate infinitele alternative de alegere şi că ar alege astfel pe cea mai bună care îi apare lui ca atare – pretenţie care în mod evident stă în picioare doar atâta timp cât rămâne la stadiul de vorbă goală de conţinut, că dacă vrea să meargă mai departe se împiedecă de realitate şi cade în nasul său „divin” mincinos;

87.3- alegeri „între” un criteriu şi un obiect - confundarea criteriului de alegere cu obiectul (a adevărului cu un vorbitor oarecare de adevăruri „zeieşti”, a iubirii cu un iubitor „divin” oarecare, a „drumului” cu un drum „spiritual” oarecare, etc.);

87.4- confundarea alegătorului cu criteriul de alegere (confundarea judecătorului cu legea pe baza cărei el judecă);

87.5- respectiv confundarea alegătorului cu obiectul alegerii (a judecătorului cu inculpatul – inculpatul „divin” e lăsat să se judece singur)...- adică obiectul ales e şi cel care a trebuit să aleagă.

87.5.1 Aici intră şi celebra „justificare” a martorului „divin” care nu poate minţi: „Eu (om „sfânt”, „carte sfântă”, „zeu”, etc.) zic: eu nu pot minţi! Prin urmare nu pot minţii doar pentru că am zis pe „onoarea mea” că nu pot să o fac!!??”

87.5.2 Atenţie aşadar la şarlatanismele „divine” ale credinţelor dogmatice: alegerile nu există atunci când cel care alege e unul din obiectele de ales şi în plus e şi criteriu de alegere.

87.6- „alegerea” făcută de o fiinţă finită (de un om) pe baza unor criterii infinite dintr-o mulţime de obiecte infinite – aceasta este o alegere imposibilă - deoarece efectiv nu este timp pentru a aplica o infinitate de criterii la o infinitate de obiecte şi astfel a face o astfel de alegere.

87.6.1 Orice alegere nu poate fi decât relativă şi provizorie pentru că e evident că fiinţa finită nu poate parcurge toate obiectele infinite pentru a vedea cu adevărat care se potriveşte cel mai bine criteriului infinit ales – de aceea este bine să înţelegem că întotdeauna în fapt orice alegere umană se face pe baza unor criterii finite, dintr-o mulţime de obiecte finite (având în vedere caracterul limitat al alegătorului).

***

88. Alegerea relativă este deci o alegere dintre obiecte relative pe baza unui criteriu relativ sau a mai multora, făcută de către o instanţă relativă.

89. O presupusă alegere absolută ar fi făcută deci de o presupusă instanţă absolută (nerelativă, nerelaţionată, independentă de criterii şi obiecte de alegere, etc.) pe baza unor criterii absolute (nerelaţionate, nelegate cu absolut nimic, independente de alegător şi de obiecte) din nişte obiecte absolute (nerelaţionate, nerelative, independente – de alegător şi de criterii).

90. O astfel de alegere nu există însă în cadrul Întregului în care noi ne manifestăm (în care totul e relaţionat cu totul – în care în mod evident totul e relativ la totul).

91. Şi chiar dacă posibil ea ar exista undeva „nu ne încălzeşte cu nimic” pentru că nu putem avea nici o relaţie cu ea (şi nici ea cu noi) - dacă am avea, exact în acel moment ea ar deveni relativă.

Plural şi singular

92. Una din Problemele majore ale „alegerii absolute” este aceea că absolutul nu suportă pluralul iar alegerea nu suportă singularul – de aceea alegerea şi absolutul nu pot coexista una cu cealaltă (se exclud reciproc din existenţă).

93. Prin urmare dacă alegem „alegerea” respingem „absolutul” iar dacă alegem „absolutul” respingem „alegerea”.

94. Singurul absolut pe care îl putem alege este un „absolut” relativ - un absolut care nu e absolut în fapt, ci doar în simbol, ca metaforă pentru procesul de perfecţionare şi desăvârşire continuă şi nu ca desemnare reală a finalităţii acestui proces.

Alegerea între absolut şi relativ

95. Să zicem acum că am avea de ales între „relativ” şi „absolut” pe baza unor criterii.

96. Care să fie însă acestea?

97. Relativul nu poate fi un criteriu şi nici absolutul!

98. Să propunem atunci un alt criteriu - de exemplu „existenţa”.

99. Dacă îl luăm în considerare pe acesta atunci e evident că relativul există (pentru că îl percepem) şi de asemenea e evident că „absolutul” luat în sensul de (independent, de nerelativ, nerelaţionat) nu există (cel puţin pentru noi).

100. Şi chiar dacă ar putea exista vreodată în relaţie cu noi (dacă l-am putea percepe) exact în acel moment al percepţiei el şi-ar pierde calitatea de absolut (pentru că s-ar relaţiona cu noi).

101. Absolutul (luat în sensul de ceva opus relativului) nu este decât o pură posibilitate care nu are nici o existenţă reală în cuprinsul Întregului (a ceea ce este).

Aranjarea unei alegeri

102. Prin urmare: orice alegere este doar o alegere relativă şi temporară (posibil greşită).

103. Rezultatul unei alegeri trebuie deci să fie necunoscut până când nu se stabileşte mulţimea de obiecte şi se aplică lor criteriile de alegere.

104. Rezultatul unei alegeri în care ştim dinainte ce trebuie „să iasă” şi în care astfel aranjăm dinainte mulţimea de obiecte şi criteriile de alegere, încât să iasă ce vrem noi să iasă, este o alegere „trucată” (mimată – este o alegere iluzorie).

Ordinea alegerii

105. Cel mai cel dintre cei mai cei (/cea mai cea dintre cele mai cele) nu poate fi stabilit în relaţie cu un obiect, formă, fenomen fiinţă, stare, etc. decât în mod relativ (atât în timp cât şi în spaţiu).

***

106. Orice alegere e deci cu adevărat o alegere (şi nu o mascaradă de alegere) doar dacă procesul specific alegerii se desfăşoară în principiu în următoarea ordine:

106.1- se alege cine va face alegerea (noi sau alţii, dacă alţii care din ei şi de ce ei şi nu alţii..);

106.2- se stabilesc mai multe obiecte (de preferat cel puţin trei cât mai distincte ca identitate) între care urmează să se facă alegerea;

106.3- se stabileşte unul, sau de preferat mai multe criterii pe baza cărora să se facă alegerea;

106.4- pe baza unei cercetări atente se verifică asemănarea dintre criteriile propuse şi fiecare din obiectele studiate (supuse alegerii) – se aplică criteriile obiectelor;

106.5- se aleg obiectele care satisfac criteriile cel mai bine, sau nu e ales nici unul din ele dacă nici unul nu satisface criteriile alese.

Alegerea TransReligioasă

2009-10-01T08:26:00.001-07:00

1. În cazul oricărei alegeri autentice vorbim deci de posibilitatea neîngrădită de a alege temporar unul, mai multe sau nici unul dintre multiplele obiecte oferite spre alegere (pentru că dacă ar fi doar un obiect nu ar mai fi alegere) şi de posibilitatea de a ne schimba alegerea ulterior (de a alege altfel data viitoare, dacă constatăm de exemplu că ceea ce am ales nu ne (/ ne mai) satisface optim nevoile şi dorinţele).

2. Astfel oamenii fac tot mereu alegeri: de exemplu îşi aleg mâncarea din diferitele (multele) feluri pe care le găsesc într-un magazin alimentar sau într-un restaurant şi astfel fiecare îşi face pentru sine un meniu personalizat.

3. Pentru diversitate altă dată poate merge la un alt restaurant sau la un alt magazin alimentar de unde îşi poate procura alte feluri de mâncare spre a se bucura de ele.

4. De ce s-ar limita deci cineva doar la un singur restaurant sau la un singur magazin alimentar?

5. La fel: de ce s-ar limita cineva în a-şi forma un „meniu religios” dintr-o singură religie sau mişcare ezoterică şi mai mult chiar - de ce s-ar limita în opţiunile sale „culinare” legate de spectrul infinit al cunoaşterii doar la cunoştinţe specifice domeniului religios (şi încă unei părţi de obicei foarte restrânse din el)?

6. De fraier veţi zice! Şi în mare măsură aveţi dreptate.

7. Dar de multe ori aceşti nefericiţi sunt convinşi prin diferite şiretlicuri de marketing religios bazate pe credinţă dogmatică, de către nişte vânzători-şarlatani de mâncare „spirituală” că cică doar mâncarea lor e mâncare şi că în afară de ea nu mai este nici o altfel de mâncare „sănătoasă”.

8. Ba unde mai pui că cică ar fi un fel de Bau-Bau Judecător care ţine stric evidenţa mâncărilor „spirituale” pe care credincioşii le consumă şi i-ar bate şi chinui rău de tot dacă i-ar prinde că gustă din altă mâncare decât cea a vânzătorului-şarlatan respectiv.

9. Şi culmea e că la toată această poveste de adormit (sau mai bine zis de speriat) copii sunt destui care „pun botul” („botanişti”) - spre dezavantajul lor evident – deoarece iată: ferindu-se cu disperare de „dracul” acum au dat de „mama lui” – şi mâncarea spirituală stricată de care s-au ferit, acum o mestecă zilnic.

10. Dar ce să facem? E plină lumea de naivi (indivizi imaturi psihic din punct de vedere religios) şi de şarlatani/nebuni „spirituali” care nu se sfiesc să profite de pe urma lor.

***

11. Noi Oamenii Liberi trebuie să denunţăm imediat aceste şarlatanii pe oriunde le vedem şi să încercăm să le deschidem ochii tuturor fraţilor noştri întru fiinţă asupra posibilităţilor de alegere infinită care există în domeniul religios-spiritual şi apoi al Cunoaşterii Universale.

12. Pentru aceasta există „super-marketul” Trans-Religiei în care permanent prin „difuzoare” li se aminteşte celor care îl vizitează că la orice moment pot alege un produs, mai multe sau nici unul din cele care sunt expuse pe rafturile Cunoaşterii Universale pe care el le găzduieşte şi că de asemenea, odată ales un produs cultural (religios, ezoteric, artistic, filozofic, etc.) şi consumat pe moment sau într-un timp mai îndelungat, data viitoare nu e musai să „aleagă” la infinit doar acel produs sau altele similare lui, ci dimpotrivă e liber să exploreze în voie şi să-şi bucure mereu Percepţia şi Conştiinţa cu noi şi noi „produse” culturale şi conceptuale produse de Umanitate.

***

13. Pentru satisfacerea nevoii de hrană fizică vedem că fiecare om ştie să aleagă la un moment dat un produs, mai multe sau nici unul (să-şi amâne satisfacerea acestei nevoi) şi că la fel el ştie să aleagă şi alte produse care să-i satisfacă această nevoie data viitoare când ea se va manifesta.

14. Similar însă satisfacerii nevoii de hrană fizică este şi cazul satisfacerii nevoii de informare continuă asupra realităţii înconjurătoare şi al nevoii de comunicare.

15. Dacă vrem ca şi acestea să fie optim satisfăcute este indicat să „ne cuplăm” la mai multe surse de informare şi să profităm de cât mai multe canale de comunicare chiar dacă (sau mai ales dacă) informarea şi comunicarea se desfăşoară în sfera fenomenului religios - ezoteric.

16. Când Trans-Religia şi/sau Existenţa vă oferă să alegeţi din meniul ei informaţional religios ea vă îndeamnă ca pentru acel moment să gustaţi sau să vă înfruptaţi copios din informaţiile şi cunoştinţele existente în umanitate despre diferitele aspecte (pozitive şi negative, „dulci şi amare”,) ale unei mişcări religioase, ale mai multora sau a nici unei dintre ele.

17. Ceea ce vi se recomandă deci este să cereţi şi să comandaţi întotdeauna un „meniu religios” individualizat şi personalizat la gusturile şi dorinţele pe care le aveţi pe moment şi să nu-i lăsaţi pe alţii să vă spună ce să „mâncaţi” şi ce nu, care „mâncare spirituală” are „gust” şi care nu are, etc. -

17.1 la urma urmei poate să ştie cineva mai bine decât voi ce vă place? E oare înţelept să lăsaţi pe alţii să hotărască în locul vostru care din „mâncările spirituale” „au gust” şi care nu au?

***

18. Aici e exact la fel ca şi în cazul alegerii hainelor: ce aţi zice dacă atunci când aţi intra într-un magazin vânzătorul v-ar obliga şi/ sau fraierii (escroca/ înşela) - prin promisiunea strict verbală a câştigării unor premii imense (pe care le puteţi „ridica” bineînţeles doar după ce muriţi!!!??), combinată cu ameninţări directe cu moartea şi cu „chinurile veşnice”, să cumpăraţi doar hainele pe care el are chef să vi le vândă, şi doar în combinaţia exactă în care ele se găsesc pe manechinul din vitrină?

19. Dacă ar face-o şi voi aţi accepta explicit sau tacit situaţia de a vă fi impusă cu de-a sila o „ţinută dogmatică” sau alta cine credeţi că ar avea mai mult de câştigat: voi sau vânzătorul?

20. La urma urmei i-ar conveni lui de minune să cumpăraţi fără să crâcniţi orice haină veche (second), prăfuită, murdară, ruptă, etc. pe care el v-o impune să o luaţi - şi încă chiar mai mult: să o achiziţionaţi cu un preţ enorm – acela de a-i deveni sclavi pe viaţă.

21. În contrast cu cazul sus amintit, specific încă din păcate „magazinelor de haine religioase dogmatice” care mai există în societatea umană, nu ar fi mult mai avantajos pentru voi să vă alegeţi după gusturile proprii „hainele spirituale” pe care le purtaţi şi să le folosiţi o vreme în combinaţia care vă place cel mai mult după care să vă bucuraţi de confortul şi frumuseţea altor „haine”?

22. Ţineţi deci întotdeauna minte dragi fraţi liberi că, odată intraţi intr-un magazin de „haine spirituale/ religioase”, sunteţi întotdeauna liberi să alegeţi o „haină” care vă place, mai multe sau nici una şi de asemenea aveţi dreptul ca odată ce „haina” sau „hainele” respective nu vă mai plac, din diferite motive, să le aruncaţi şi să le înlocuiţi cu altele.

23. Ţineţi minte aceste libertăţi religioase şi luptaţi mereu pentru a vi le păstra, altfel „vânzătorii de haine religioase dogmatice”, care stau mereu la pândă pentru a vă înşela şi escroca, vor profita fără scrupule de orice naivitate şi neatenţie a voastră pentru a vă lua în sclavie şi a vă îmbrăca cu „hainele” lor puturoase, zdremţuite şi murdare de toate atrocităţile neumane pe care posesorii lor anteriori le-au făcut atunci când le purtau - atunci când au executat fără crâcnire orice comandă pe care le-a dat-o vânzătorul escroc care le-a furat libertatea prin înşelăciune „divină” şi ameninţări „divine”.

Ce este TEST-teismul?

2009-09-29T13:41:00.000-07:00

20. Testeismul/ Socioteismul

"20.1 Pentru tipul de teism implicat de susţinerea spre aplicare în societate a „Legii de Acreditare a activităţii „zeilor”, „oamenilor-zei” şi „purtătorilor lor de cuvânt oficiali””, se poate folosi denumirea de Testeism/Testteism (tes – testare; te-ism – theos – zeu) sau aceea de Socioteism (socio-societate) prima indicând faptul că, calitatea de „zeu/zeiţă” trebuie dovedită prin fapte (concrete, clare, irefutabile...) nu prin vorbe şi a doua arătând că pentru reglementarea activităţii sociale (publice) a „zeilor” sau „reprezentanţilor lor” societatea trebuie să elaboreze şi să implementeze Legi specifice, obiective, coerente, nepărtinitoare care să fie capabile să excludă şi să pedepsească cum se cuvine şarlatania şi impostura religioasă existentă (sau posibil a apare) în acea societate!

20.2 Pot fi folosite de asemenea în acest sens şi alte denumiri semnificative cum ar fii acelea de Verideism (veri-verificare; de-ism-deus-zeu), Preteism (pre- precedând) sau Ipoteism (ipo – ipoteză (de verificat))...

21. Nebunoteismul şi impostorteismul

21.1 Prin aplicarea principiilor Socioteismului se delimitează foarte clar următoarele tipuri de teism:

- veriteismul/socioteismul (veri – veritas - lat. adevăr) – singurul teism întemeiat, în care zeul/zeii este/sunt evident(/ţi) pentru toată lumea atât ca existenţă cât şi ca dorinţă clar exprimată de participare activă armonioasă la treburile societăţii umane – activitatea socială a zeilor (dovediţi ca atare doar prin trecerea Testului) fiind clar reglementată prin legi specifice;

- nebunoteismul – teismul nebunilor „divini” – cuprinde „zeii” diferiţilor bolnavi psihici, ai celor cuprinşi de halucinaţii sau de diferite afecţiuni fizice ale creierului – zeii acestori bolnavi psihici fiind evident doar unul din efectele directe produse de afecţiunile psihice de care ei suferă;

- impostorteismul – teismul impostorilor şi şarlatanilor „divini” – cuprinde acei zei imaginari, acei zei personaje de nuvele şi romane religioase inventaţi de tot felul de şarlatani religioşi cu scopul de a păcăli şi escroca cu ajutorul acestor „păpuşi zeieşti” pe fraieri, ignoranţi şi naivi.

21.2 Primul tip de teism este evident singurul de dorit a se manifesta într-o societate umană civilizată.

21.3 Nebunoteismul (crazy-teismul) şi impostorteismul trebuie în schimb a fi alungate cât mai grabnic din „piaţa cetăţii” în locuri care corespund mult mai bine profilului lor existenţial: primul în clădiri psihiatrice pentru tratamant adecvat, iar al doilea în tribunale şi apoi în puşcării şi „case de corecţie” pentru a pedepsi după fapte fiecare excrocherie „divină” şi pentru a ajuta astfel la transformarea cu timpul întru bine şi ideal şi a acestor excroci şi şarlatani „divini”.

22. Mitoteismul şi Metateismul

22.1 Testul propus va despărţi negreşit zeii reali de cei imaginari şi va delimita în mod clar mitul de realitate.

22.2 De aceea în urma aplicării lui, pe lângă cele trei tipuri de teism de care am amintit mai înainte mai pot apare în societate alte două tipuri de teism cât de cât acceptabile spre manifestare:

- mitoteismul – teismul recunoscut la nivel de societate ca fiind un simplu mit (o simplă naraţiune literară cu personaje fictive de factură „divină”);

- şi simbolteismul/ aleteismul (ale- alegorie)/ metateismul (meta – metaforă) – în cadrul căruia povestea teistă (cu personajele, acţiunea şi locurile ei specifice de desfăşurare) este abordată din punct de vedere hermeneutic astfel „găsindu-se” în ea mesaje şi înţelesuri simbolice pe care de multe ori autorul ei original poate nici nu le-a avut în vedere.

22.3 Mitul devine astfel un simbol, spre exemplu, pentru un posibil drum de transformare interioară (psihică) în vederea dobândirii unui anumit tip specific de viaţă ideatic-existenţială.

22.4 Prin acest demers de interpretare simbolică a poveştii mitice se nasc religiile teist simbolice (metateiste).

23. Tradiţii şi mituri tradiţionale

23.1 Posibila promovare, într-o societate, a mitoteismului poate fi întemeiată în principal pe înrădăcinarea tradiţională puternică a unui mit în manifestarea culturală a unui anumite societăţi (mitoteismul, în măsura în care se manifestă, are deci la bază un tradiţioteism – un puternic ataşament sentimental faţă de un anumit mit religios).

23.2 Păstrarea socială a unor mituri religioase recunoscute ca atare poate avea deci justificări legate de valoarea lor istorică, literară sau „sentimentală”.

23.3 Însă mitoteismul recunoaşte deschis că zeii specifici lui sunt doar personaje literare, manifestate existenţial doar în mituri şi poveşti religioase populare sau culte.

23.4 Mitul astfel conştientizat ca atare poate avea un rol semnificativ în definirea culturală simbolică comună a indivizilor de pe un anumit areal.

23.5 În condiţiile înţelegerii şi recunoaşterii sociale a caracterului mitic (fantastic, de basm) al unei anumite naraţiuni religioase ea poate apoi a fi studiată şi criticată din punct de vedere literar, istoric, social, moral, simbolic, etc. şi apoi difuzată ca atare.

23.6 Rezultă astfel posibilitatea existenţei unor religii teist mitice, tradiţionale care recunosc oficial caracterul mitic al naraţiunilor şi personajelor literare pe care ele le promovează spre a le folosi, de exemplu (printre altele), ca sursă de inspiraţie pentru crearea unei identităţi culturale specifice sau pentru crearea ritualurilor pe care le practică sau ca punct „mitic tradiţional” de pornire în conturarea valorilor morale şi idealistice pe care ei le susţin în societate.

24. Sfârşitul imposturii religioase

24.1 Prin aplicarea, într-o societate, a principiilor socioteismului religiile teiste dogmatice (bazate pe înşelătoria specifică credinţei (dogmatice)) sunt eliminate automat ca manifestare socială din acea comunitate.

24.2 Ele se pot transforma (metamorfoza) însă în religii mito teiste tradiţonaliste sau/şi în religii teiste simbolice.

24.3 Dar cel mai recomandat este ca aceste poveşti teiste să fie abandonate ca nişte creaţii culturale evident depăşite de evoluţia actuală a umanităţii şi să fie înlocuite cu valorile şi etica specifică religiilor testteiste, umaniste, ştiinţifice, libere şi democratice." - extras din cartea "Noua Ordine Religioasă".

Caracteristicile unei religii libere

2009-09-17T05:26:00.000-07:00

"1. Trans-Religia este o Religie Liberă.

2. O religie liberă este una care se pune în slujba Omului Liber şi nu una care încearcă să pună omul în slujba unor pretinse interese „neumane” („zeieşti”, „animalice”, „extraterestre”, „divine”, etc.).

3. Religia Liberă este religia căreia Omul Liber îi este stăpân absolut (având drept de judecată critică, discriminativ-constructivă în privinţa oricăror aspecte ale ei) nu aceea căruia el îi este sclav (care îi dictează ce şi cum să gândească şi să se manifeste fără ca el să aibă nici cel mai mic cuvânt de spus în aceste privinţe).

4. Omul Liber trebuie să-şi aleagă şi să-şi creeze religia şi nu trebuie să se lase „ales” şi „creat” de nici o religie, oricât de „divină” s-ar pretinde (sau ar părea) ea că este.

5. El trebuie să-şi aleagă religia ca şi cum şi-ar alege slujitorii şi nu ca şi cum şi-ar alege stăpânii. ..."

Citiţi textul integral aici:

http://manifestul-miscarii-trans-religioase.blogspot.com/2009/09/caracteristicile-unei-religii-libere.html

Manifestul Religiei Oamenilor Maturi Psihic

2009-09-13T12:26:00.000-07:00

http://manifestul-miscarii-trans-religioase.blogspot.com/

Agenţiile de Protecţie a Consumatorului Religios şi standardele de calitate ale produselor şi serviciilor religioase

2009-07-23T12:07:00.000-07:00

1. Dacă privim cu atenţie sporită fenomenul religios observăm că orice mişcare religioasă/ ezoterică este în fond şi la urma urmei o societate comercială sub coordonarea căreia

1.1 în cadrul unor spaţii special amenajate în acest scop (spaţii comerciale religioase denumite generic cu titlul de „spaţii sacre” şi în particular cu orice nume binevoieşte acea societate religioasă să le numească)

1.2 sunt oferite spre vânzare directă sau mascată (prin obligativitatea plăţii unor „zeciuieli” de o formă sau alta sau prin „sugerarea” efectuării unor donaţii mai mult sau mai puţin „benevole”)

1.3 produse religioase (obiecte de cult, picturi, cărţi, broşuri, reviste, etc.) şi servicii religioase (de consiliere, de educaţie, de prestare a unor ritualuri şi ceremonii, a unor activităţi de asistenţă socială precum şi uneori a unor servicii „medicale”, de turism „spiritual”, etc.).

2. Pornind de la această constatare evidentă este cazul ca şi în acest domeniu religios - ezoteric să se creeze de către societate nişte standarde precise de calitate religioasă şi ezoterică care să trebuiască a fi respectate de toate produsele şi serviciile oferite de Societăţile Comerciale (sau pseudo-comerciale) Religioase şi Ezoterice indiferent de faptul că sunt sau nu exceptate de la plata impozitului pe profit sau a altor taxe.

3. În orice societate care se respectă e cazul ca şi drepturile consumatorului religios şi ezoteric să fie apărate precum cele a oricărui alt tip de consumator, de schemele de înşelăciune a tot felul de nebuni şi şarlatani religioşi/ ezoterici care profită de lipsa de supraveghere amănunţită legală şi administrativă a produselor şi serviciilor pe care ei le oferă spre consum populaţiei.

4. În acest sens este imperios necesar să se creeze în orice societate umană Agenţii de Protecţie a Consumatorului Religios care să supravegheze respectarea unor standarde de calitate precis stabilite, standarde care trebuie să fie atinse de către orice produs şi serviciu religios şi ezoteric oferit spre consum (comercial sau necomercial) populaţiei pe o scară mai largă sau mai restrânsă.

5. Cei găsiţi că nu respectă aceste standarde de calitate religioasă („patroni” şi „angajaţi” religioşi) trebuie mai întâi amendaţi şi avertizaţi public să respecte standardele de calitate, iar apoi în cazul unor abateri grave (şi/ sau repetate) se impune chiar închiderea pe o perioadă limitată sau chiar definitivă a „magazinelor” lor religioase.

***

6. Câteva standarde de calitate generale pe care ar trebui să le îndeplinească toate produsele şi serviciile religioase sunt şi următoarele:

7- Să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor religioşi (atât fizică cât mai ales psihică).

8. De exemplu, sunt unele produse şi servicii „religioase” care prin „consumare” dezvoltă în consumator tendinţe sinucigaşe şi/ sau criminale (fizice şi/ sau psihice), tendinţe de mutilare şi/ sau automutilare corporală (sau psihică), tendinţe de ignorare a realităţii înconjurătoare, de ignorare sau chiar de refuz al unor tratamente verificate ştiinţific al unor boli pe care el le are (din tot felul de considerente „religioase”), etc.

9. Comercializarea directă sau mascată sau răspândirea sub orice formă în societate a unor produse şi servicii „religioase” care generează efectele mai sus menţionate sau altele similare lor, trebuie interzisă cu desăvârşire.

10. Aici este în joc viaţa şi sănătatea tuturor indivizilor convinşi să consume aceste produse „religioase” nocive, de campanii de marketing religios/ ezoteric agresiv care îi surprind de obicei când ei sunt mai susceptibili de a le cădea în plasă (când sunt mai slăbiţi fizic şi psihic: când au vreo boală mai uşoară sau mai gravă, vreun necaz în familie; sau când sunt în stadiul de dezvoltare fizică şi/sau psihică specific copilăriei, sau adolescenţei, sau bătrâneţii fizice/psihice, etc.).

11.- Să nu vândă produse stricate şi servicii ineficiente; produse şi servicii care nu produc efectele care se pretinde de către vânzătorul „religios” că le-ar produce.

12. Comisii special constituite în acest scop în cadrul Agenţiei de Protecţie a Consumatorului Religios trebuie să verifice fiecare produs şi serviciu religios şi ezoteric propus a fi scos pe piaţă pentru a stabili exact ce efecte (beneficii şi neajunsuri) poate produce el.

13. Iar aceste efecte pozitive şi negative ale fiecărui astfel de produs sau serviciu trebuie aduse la cunoştinţa publicului prin aplicarea unor etichete (acolo unde este posibil) şi a unor înştiinţări vizibile puse în spaţiile („sacre”) de comercializare a acestor produse şi servicii.

14. Bineînţeles că în cazul constatării unei totale neconcordanţe între efectele promise şi cele reale ale acestor produse intrarea lor pe piaţă trebuie să fie interzisă sau dacă acest lucru nu este posibil atunci cel puţin comercializatorii (şi/sau promotorii) lor să fie obligaţi prin lege să le însoţească de avertismente scrise (vizibile şi clar formulate) care să-l avertizeze pe cumpărătorul religios de existenţa acestei neconcordanţe şi/sau de caracterul nociv al produselor religioase pe care el intenţionează să le cumpere sau să le primească în „dar” în cadrul unor campanii de promovare a lor.

15. Trebuie verificate pretenţiile de funcţionare a oricăror produse religioase cum sunt de exemplu tot felul de tipuri specifice de „rugăciuni”, „invocaţii”, „liturghii”, „ritualuri magice”, „tehnici de meditaţie”, „împărtăşiri”, „mărturisiri”, „dialoguri terapeutice”, „practici sexuale magice” (tot felul de variaţii de „continenţă”, „abstinenţă”, „transmutare sexuală”), „citiri în cărţi” şi „în stele”, „posturi”, „diete magice”... - şi a tot felul de alte metode şi tehnici religioase şi ezoterice scoase pe piaţă de companiile religioase.

16. Fiecare dintre aceste produse şi servicii trebuie studiate în formele specifice pe care ele le îmbracă atunci când sunt promovate de o companie religioasă/ ezoterică (de „perfecţionare a omului”, de „optimizare a performanţelor fiinţei”... sau cu orice alte denumiri s-ar prezenta ea în societate) sau de alta şi trebuie supuse unor teste ştiinţifice prin care să li se verifice efectele reale asupra vieţii şi sănătăţii consumatorilor lor.

17. Doar astfel se poate vedea cu maximă claritate dacă ele au sau nu vreo legătură cu efectele pretinse de vânzătorii lor că le au, sau dacă nu cumva aceste pretenţii nu sunt altceva decât simple unelte perfide de promovare a unor produse şi servicii „religioase” care în realitate dacă nu sunt de-a dreptul nocive pentru viaţa şi sănătatea consumatorului lor, atunci cel puţin sunt total ineficiente pentru atingerea efectelor pretinse a le produce.

18. Punerea în vânzare (circulaţie) a unor produse religioase stricate, respectiv ineficiente (bazate în cel mai bun caz doar pe „efectul placebo”) este o formă de încercare de înşelare a consumatorului care este astfel de multe ori păcălit să plătească (direct sau indirect, sub o formă sau alta) sume deloc modeste pentru nişte produse şi servicii absolut ineficiente.

19. În acest sens este de studiat şi de dezvăluit opiniei publice capcana preferată pe care o folosesc vânzătorii şarlatani religioşi: aceea a credinţei!

20. Sub simpla mască a acestui cuvânt şi prin aplicarea unor tehnici sofistice de ameţire psihică a viitoarei victime, aceşti şarlatani pot vinde în societate orice produs şi serviciu „religios” fără a demonstra şi fără a garanta sub nici o formă funcţionarea lor.

21. Această şmecherie a credinţei, care de altfel nu se mai aplică în cazul nici unor altor produse comercializate în societate, este cazul să înceteze şi în ceea ce priveşte produsele şi serviciile de natură religioasă.

22. Altfel, acest domeniu va rămâne în continuare ceea ce este în prezent: domeniul preferat de acţiune al tuturor şarlatanilor şi înşelătorilor care profită de lipsa de reglementare juridică a acestei sfere a comerţului (cea religioasă şi ezoterică).

23.- Să nu pună în vânzare produse expirate, cu termenul de garanţie expirat (pentru care au existat nişte condiţii specifice de funcţionare care nu mai sunt îndeplinite în prezent sau în cazul cărora calitatea lor s-a degradat sub un nivel minim acceptabil de standardele de calitate ale societăţii în care se încearcă comercializarea lor).

24. Majoritatea covârşitoare a produselor şi serviciilor religioase potrivite oarecum pentru alte timpuri (de exemplu în urmă cu 150, 500, 1000, 1500, 2000, 3000 de ani, etc.) nu mai sunt potrivite şi în prezent: standardele de calitate s-au ridicat şi ele nu le mai pot îndeplini.

25. Multe din aceste produse religioase create în urmă cu sute şi mii de anii sunt total expirate: total nefuncţionale în societăţile actuale!

26. Chiar dacă vreodată ele au funcţionat având, de exemplu, un rol în organizarea societăţii, în prezent, datorită ridicării standardelor de calitate şi neadaptării lor la aceste standarde, ele nu numai că au devenit ineficiente ci de multe ori sunt chiar nocive: consumul lor ducând la acţiuni îndreptate în direcţia distrugerii armoniei societăţii actuale.

27. În acest domeniu religios cu cât un produs sau un serviciu este mai vechi cu atât este mai probabil ca el să fie degenerat (degradat) de trecerea timpului şi astfel să fie de mult timp, uneori chiar de foarte mult timp expirat!

28.- Să nu fie puse în vânzare produse şi servicii secrete şi „discrete” (sau în mod secret/ discret) a căror calitate astfel să se sustragă verificării calităţii lor de către Agenţia de Protecţie a Consumatorului Religios.

29. Activitatea de marketing, respectiv comercială a oricărei societăţi religioase/ ezoterice (fie ea de tip „SRL”, „SNC”, „SA”, etc.) care vine pe piaţa „spirituală” cu produse şi servicii secrete („iniţiatice”/ „ezoterice”) a căror calitate nu a fost în prealabil verificată şi certificată de Agenţia de Protecţie trebuie interzisă şi amendată usturător de îndată ce este constatată.

30. Înainte de scoaterea pe piaţă a oricărui produs, respectiv serviciu religios/ ezoteric/ iniţiatic/ spiritual, etc. el trebuie supus întotdeauna unei verificări ştiinţifice amănunţite prin care să se certifice de către organele de control al societăţii că acel produs nu pune în pericol viaţa şi sănătatea fizică şi psihică a consumatorului, că nu este expirat, că este eficient, etc. iar dacă se constată că produsul nu satisface aceste standarde de calitate distribuţia lui pe piaţă trebui interzisă.

31. Aceleiaşi verificări (şi poate chiar uneia şi mai atente) trebuie supuse şi produsele şi serviciile religioase despre care se pretinde că sunt oferite pe gratis (cu titlu de „cadou”) deoarece de multe ori aceste oferte „gratuite” fac parte doar din prima fază a unei campanii de marketing care urmăreşte să-l facă dependent pe consumator de acel produs (să-i creeze ataşamente emoţionale şi de altă natură faţă de el) pentru ca apoi să-i ceară cât vor ei pentru a i-l furniza în continuare.

32. Acest aspect este valabil mai ales în cazul a tot felul de produse şi servicii religioase de tip „panaceu universal” despre care se pretinde că ajută la vindecarea tuturor bolilor (fizice şi psihice deopotrivă) indiferent de natura sau gravitatea lor.

***

33. Prin urmare este imperios necesară organizarea funcţionării în orice societate umană a unei Agenţii de Protecţie a Consumatorului Religios care să protejeze drepturile acestui tip de consumator prin implementarea şi verificarea unor Standarde de Calitate specifice pe care trebuie să le îndeplinească oricare din produsele şi serviciile religioase (sau ezoterice, sau „spirituale”, etc.) scoase pe piaţă de vreo societate de o natură religioasă sau alta.

34. În acest sens Mişcarea Trans-Religioasă va iniţia, în cadrul structurilor ei dedicate cercetării, un proces de verificare ştiinţifică a calităţii tuturor produselor religioase de pe piaţă, iar constatările sale vor fi aduse la cunoştinţă publică astfel încât, consumatorii religioşi să fie informaţi cât mai obiectiv despre calitatea produselor şi serviciilor religioase pe care le consumă sau intenţionează să le consume.

35. De asemenea va face toate demersurile necesare pentru constituirea legală, în fiecare din societăţile în care se manifestă, a acestor Agenţii de Protecţie a Consumatorului Religios care să supravegheze calitatea produselor religioase existente pe acea piaţă.

Video - Ateism, teism şi Test-teism

2009-07-18T04:04:00.000-07:00

Ateism, teism şi Test-teism

Playlist pe Youtube:
http://www.youtube.com/view_play_list?p=DEC2C1EF5A664B3C

Vezi şi:

Campania "Legea Zeilor"

Testul de acreditare a activităţii „zeilor”

„Credinţă” umană sau fapte „zeieşti”?

2009-06-30T03:22:00.000-07:00

"1. Dragi fraţi întru fiinţă, că să înţelegeţi şi mai exact de ce e absolut necesară implementarea în orice societate umană a Legii de Acreditare a activităţii „zeilor”... să presupunem acum că iată eu vin în faţa voastră şi vă spun că sunt un „zeu” (sau un purtător de cuvânt al vreo unui „zeu” de care a-ţi mai auzit sau de care poate nu a-ţi mai auzit niciodată până acum).

2. Să presupunem apoi că în virtutea acestei autodeclarate calităţi a mele vă cer ascultare şi încredere necondiţionată vizavi de orice vă zic că ar trebui să gândiţi, să vorbiţi, să vă comportaţi, să faceţi, etc. (indiferent de ceea ce vă cer să faceţi – să minţiţi, să furaţi, să ucideţi, să jefuiţi, să violaţi, să vă sinucideţi, etc.) şi că vă promit „cu mâna pe inimă” (fără nici o altă garanţie decât propriile mele vorbe mai meşteşugite sau mai puţin meşteşugite) ca în schimbul acestei ascultări şi supuneri necondiţionate pe care mi-o acordaţi:

- vă vindec de orice boală aţi avea (oricât de gravă);

- vă fac „nemuritori” (vă dau „viaţă veşnică” orice ar mai însemna şi asta);

- vă duc (bineînţeles doar după moarte că chiar acum „nu am chef”) în nişte paradisuri în care curge cu lapte şi miere şi cu orice altceva vă doriţi;

- şi vă mai promit orice altceva îmi mai trece mie prin cap că s-ar putea să vă placă să aveţi.

3. Acum, după cele afirmate mai sus că vă pot da (practic orice vă doriţi, dar nu acum, ci mai încolo – mai precis după ce muriţi) în schimbul ascultării şi supunerii necondiţionate pe care ar trebui să mi-o acordaţi imediat, că altfel rataţi şansa pe care v-o ofer, ce veţi face?

4. Răspundeţi-mi imediat că altfel „trece „divinul” pe lângă voi” şi a doua oară nu vă mai fac aceeaşi propunere, ba mai mult, dacă nu acceptaţi această propunere „extrem de favorabilă” pe care v-o fac (practic vă dau, cel puţin verbal, orice vă doriţi – vedeţi că nu sunt deloc zgârcit la capitolul acesta) „mă supăraţi rău de tot” şi atunci vă spun că va fi „vai şi amar de capul vostru” pentru că „vă voi face” să trăiţi (în principal după moarte, dar dacă îmi daţi puterea politică în societatea voastră acum, atunci chiar din timpul vieţii) tot ceea ce nu vă doriţi să trăiţi - bătăi şi chinuri fără limită, privaţiuni inimaginabile, etc. - vă puteţi şi voi folosi imaginaţia în această direcţie.

5. Aşadar, pe scurt, dacă mă ascultaţi necondiţionat (orbeşte) vă promit că vă dau tot ce vă doriţi să aveţi, iar dacă nu mă ascultaţi vă ameninţ că veţi ajunge să trăiţi tot ce nu vă doriţi să trăiţi.

6. Aşadar, ce veţi face?

7. Credeţi în mine sau nu credeţi în mine?

8. Mă credeţi pe cuvânt şi începeţi să mă ascultaţi necondiţionat sperând să nu cumva să vă mint, să nu cumva să vă înşel sau să nu cumva pur şi simplu să o fi luat razna şi să nu mai ştiu ce vorbesc?

***

9. Speraţi fraţilor, speraţi că dacă nu avem speranţă ce ne mai rămâne?

10. Nimic vă spun – speranţa este chezăşia credinţei necondiţionate (dogmatice) şi aceasta este temelia vieţii perfecte pe care v-o promit... după ce nu mai trăiţi!!!??...

***

11. A, în plus, speranţa stupidă e şi chezăşia prostiei fără limite şi prin ea a prilejului de a cădea în plasa oricărui şarlatan sau nebun „divin” care vă aruncă momeala speranţei (dar de – ce să faci – „cine nu riscă nu câştigă” – nu?).

12. Aşadar, fraţilor, ce faceţi? – momeala verbală care nu m-a costat nimic v-am aruncat-o: daţi-mi acum tot ce aveţi în schimb (toată viaţa, toţi banii, toată fiinţa voastră)!

13. La urma urmei, mi se pare un schimb „echitabil” – vă cer doar să „vă vindeţi sufletul” pentru „praf în ochi”, vă cer doar supunere totală în schimbul unor vorbe, a unor promisiuni şi bineînţeles a unor ameninţări (să nu uităm de ameninţări că au şi ele rostul lor nu?) - vouă nu vi se pare un schimb echitabil?

***

14. Aşadar, iubiţii mei, ce veţi face?

15. Mă veţi crede sau nu mă veţi crede pe cuvânt – aceasta este întrebarea fundamentală – sau cel puţin aşa vor să vă facă să credeţi toţi şarlatanii „spirituali” şi confraţii lor - indivizii „duşi cu sorcova”.

16. Alo? Fraţilor, nu aceasta este întrebarea fundamentală!

17. Această întrebare este alta:

„Pot eu cu adevărat face ce am zis că pot să fac?...

Sunt eu cu adevărat ceea ce am zis că sunt?”

17.1 (respectiv, „Poate el/ea cu adevărat face ce a zis că poate să facă?... Este el/ea cu adevărat ceea ce a zis că este?).

18. Aceasta este întrebarea! – şi răspunsul la această întrebare nu sunt vorbele (alte vorbe) ci faptele – trecerea concretă a Testului de Acreditare cu cele 6 Probe ale lui!

***

19. Bineînţeles că le convine şarlatanilor şi impostorilor „divini” să vă bage pe gât „dilema credinţei” („a crede sau a nu crede”) pentru că astfel ei nu trebuie decât să vorbească şi să vă asigure verbal (sau de ce nu chiar şi în scris, că doar nu e mare lucru) de orice vreţi voi să vă asigure, deturnându-vă astfel atenţia de la adevărata problemă -

19.1 „dilema puterii” - pot ei cu adevărat să facă ceea ce zic că pot face?... – sau doar vorbele sunt de ei – ce-i drept „frumoase” (sau după caz monstruoase) dar tot vorbe goale sunt!

***

20. Gândiţi fraţilor, gândiţi: e bine să aveţi încredere oarbă (necondiţionată) în cineva, oricine ar fi acela – chiar şi un autodeclarat „zeu” sau „reprezentant” al lui?

21. Eu sunt convins că nu e bine – şi uitaţi-vă doar împrejur la câţi şarlatani şi escroci există, la câţi mincinoşi cunoaşteţi.

22. De unde ştiţi că eu (sau oricine altcineva care ar pretinde ceea ce am presupus că aş pretinde eu mai sus) nu sunt (nu este) doar un alt şarlatan şi mincinos?

22.1 (mai ales în asemenea chestiuni cum sunt cele legate de posibila existenţă după moarte, de posibila existenţă a unor tărâmuri invizibile de pedeapsă sau răsplată, etc. - fraţilor astfel, la fel de bine, aţi putea crede orice poveste cu zâne şi feţi-frumoşi, cu zmei şi tărâmuri ale zmeilor şi ale babei zgripţuroaice, etc.).

***

23. Fapte zic deci, nu vorbe! – Acum şi aici! – Nu atunci şi acolo!

24. Lăsaţi vrăjeala şarlatanilor „divini”... lăsaţi vorbele „sacre”, că ne-o fi destul câteva mii de ani de astfel de vorbe (scrise sau vorbite) şi mai treceţi şi la Fapte dacă sunteţi capabili!!!

24.1 Hee, hee... dar de astea văd că fugiţi „ca dracu de tămâie” - şi e normal - doar voi sunteţi impostori „divini” şi escroci „spirituali” de meserie - vă place deci la nebunie confuzia şi astfel implicit povestea cu „credinţa” pentru că ea e acoperirea perfectă pentru înşelătoriile voastre.

25. E, iată, timpul să vedem omul (a se citi şarlatanul sau după caz nebunul) din spatele „zeului” sau „zeul” din spatele omului – şi să încheiem odată cu jocul acesta stupid şi perfid în care „zeii” cică se ascund după oameni („purtători de cuvânt”) şi oamenii se ascund după „zei” imaginari care trăiesc doar în capul lor bolnav sau după caz viclean.

***

26. Fapte deci, nu vorbe!

27. Vorbele (scrise sau vorbite) nu dovedesc nimic, absolut nimic, mai ales în acest caz.

28. Aici de abia dacă faptele concrete, solide, irefutabile pot dovedi ceva!

29. Aşadar, vouă fraţilor iubitori de lumină şi adevăr, de claritate şi armonie, vă recomand să nu mai „înghiţiţi găluşca” cu „credinţa” (credinţa dogmatică, încrederea necondiţionată) deoarece credinţa este unealta preferată a escrocilor şi şarlatanilor! – de ce?

30. Pentru că sub masca ei pot să promită orice şi la o adică să nu dea nimic, pot să vă ceară orice şi să nu vă dea absolut nimic în schimb (decât la o adică lucruri pe care vi le daţi singuri sau vi le dau alţii iar şarlatanii „divini” iau credit pentru ele convingându-vă că ei vi le-au dat) ...

31. Credinţa este pentru ei scuza perfectă pentru a nu-şi îndeplini niciodată niciuna din promisiunile pe care vi le fac.

32. Astfel, unele promisiuni se împlinesc de la sine - fie că credeţi, fie că nu credeţi în ei – dar bineînţeles ei nu vor scăpa ocazia să zică că din cauza credinţei în ei vi s-au împlinit acele dorinţe – iar altele, marea majoritate nu se vor împlini (nu li le vor împlini) şi atunci cu ce scuză tâmpită vin? - hai că mulţi o ştiţi: cică nu s-au împlinit pentru că nu aveţi suficientă credinţă în ei !!???

***

33. Ca să reluam „cazul meu” pentru exemplificare: să zicem că veniţi la mine şi doriţi să vă vindecaţi de vreo boală mai gravă – eu, bineînţeles în spiritul unui presupus rol de „zeu” asumat, v-aş putea astfel zice: „Crede în mine, roagă-te necontenit mie, cinsteşte-mă cum se cuvine şi vei fi vindecat!”

34. Bun, vorbele fiind spuse, rămân două posibilităţi:

34.1- te vindeci pentru că pur şi simplu ai noroc - ai un sistem imunitar mult mai puternic decât marea majoritate sau pentru că vreun alt tratament (decât cel verbal pe care ţi l-am dat eu) funcţionează, sau pur şi simplu pentru că nu ai avut o boală mortală (cum arătau simptomele), ce să mai vorbim de bolile închipuite (psiho-somatice), etc.

34.1.1 În acest caz chiar tu vei declara sus şi tare că eşti convins că eu te-am vindecat prin credinţă (declaraţiile tale ar putea fi aşa de convingătoare de aş putea ajunge să te cred chiar eu însumi) – vorbele şi pretenţiile mele având astfel o pseudo-acoperire (pseudo, deoarece doar foarte puţini dintre „credincioşi” mi se vindecă – pardon se vindecă oricum dar eu îmi acord sau tu îmi acorzi creditul pentru vindecare);

34.2- nu te vindeci şi atunci bineînţeles „e vina ta” că „nu ai avut credinţă suficientă” (a se citi ghinionul tău că nu ai un sistem imunitar puternic, că alte tratamente mai serioase decât vorbele mele nu au dat rezultate, că chiar ai o boală mortală, etc.);

35. Eu, „zeul”, voi lua deci credit pentru orice vindecare întâmplătoare care are şi cea mai mică conexiune cu mine şi voi justifica majoritatea covârşitoare a eşecurilor prin „lipsa de credinţă a bolnavului” – iată mecanismul perfect al „şarlatanului spiritual” - pe care el îl aplică asupra tuturor celor care cad ca proştii în „capcana credinţei”!!!

***

36. Că să înţelegeţi şi mai clar problema gândiţi-vă ce aţi zice dacă v-ar bate cineva la uşă (sau, mă rog, aţi da peste el în „centrul satului”) şi s-ar oferi să vă vândă de exemplu un televizor care cică ar funcţiona doar dacă credeţi că vânzătorul este „zeu” (şi astfel v-ar cere să faceţi necondiţionat orice v-ar spune el că trebuie să faceţi). Aţi cumpăra un astfel de televizor?

37. Când sunt televizoare care merg fie că credem fie că nu credem că ele ar funcţiona sau că cel care ni le-a vândut este un „zeu” sau nu (adică indiferent de credinţa noastră) – bineînţeles că nu.

38. Plus că „credinţa” respectivă dacă staţi să gândiţi, e scuza perfectă de a vă lua banii şi a nu vă da nimic în schimb decât speranţe deşarte şi promisiuni goale de conţinut.

39. De exemplu dacă televizorul cumpărat e stricat şi astfel nu funcţionează, vânzătorul se va scuza că nu merge pentru că cică „nu aveţi încă credinţă suficientă în el”!!!.

40. Practic, voi cei care cădeţi în capcana credinţei oarbe (dogmatice) sunteţi fraierul perfect, visul oricărui şarlatan („divin” sau de altă natură) – anume să vă ia banii, sau alte bunuri şi servicii şi în schimb să vă dea ceva stricat (care nu funcţionează decât dacă din întâmplare nu e stricat chiar de tot) şi să nu trebuiască să vă dea nici o explicaţie pentru că e stricat (respectiv pentru că nu funcţionează).

41. Dacă ştiţi aceasta şi sunteţi deci atenţi să nu fiţi fraieriţi cu „şmecheria credinţei” când cumpăraţi un televizor sau o casă, o maşină, haine, mâncare, etc. cu ce e mai prejos sănătatea voastră fizică sau mentală sau bunăstarea voastră „sufletească” decât acel televizor sau acea maşină, etc.?

42. De ce să aveţi standarde de calitate mai puţin ridicate pentru acestea din urmă decât pentru cele dintâi?

***

43. Majoritatea „vindecătorilor divini” (a se citi „şarlatani divini”) vin deci în faţa voastră cu o poveste care sună cam aşa:

43.1 „Eu „zeul”/ „omul-zeu”/ „reprezentantul oficial al zeului” etc. pot să vă vindec de orice boală, dar numai dacă credeţi necondiţionat orice zic eu (a se citi „orice tâmpenie vă îndrug”) şi faceţi fără să crâcniţi orice lucru vă comand să faceţi (a se citi „orice îmi trece prin cap să fac cu voi biete năpârci fără cap”)”.

44. Acum imaginaţi-vă un medic acreditat de societate (generalist, chirurg, etc.) care să vă spună că vă poate vindeca doar dacă credeţi că el este un „zeu” etc. – şi astfel prin extensie doar dacă credeţi şi faceţi absolut orice (tâmpenie sau lucru banal) i-ar trece lui prin cap.

45. Cred că numai gândul la aşa ceva vă revoltă!

46. Dar fraţilor, exact la fel este şi cu „zeul” vindecător – la fel ar trebui să vă revolte şi pretenţiile lui idioate!

47. Medicamentele şi tratamentele medicale pentru a putea fi considerate valide sunt testate cu loturi martor care nu trebuie să ştie cu ce medicament (sau metodă) sunt tratate şi nici de către cine – cu alte cuvinte, pentru a putea fi considerat medicament şi tratament valid, el trebuie să funcţioneze indiferent de faptul dacă se crede sau nu se crede în eficienţa lui.

48. Se impune deci cu necesitate ca şi acest domeniu al religiei şi „spiritualităţii” să fie legiferat şi supravegheat cât mai atent pentru că e plin de şarlatani, impostori şi escroci (care se pretind sau nu „zei” şi) care profită de oameni atunci când ei sunt mai slăbiţi fizic şi psihic – când sunt bolnavi şi disperaţi!

49. Aceste hiene, aceşti şacali „spirituali” trebuie eliminaţi cât mai grabnic din societatea umană pentru binele ei.

50. Aceşti farsori „de doi lei” trebuie prinşi şi puşi apoi să demonstreze ştiinţific (cu toată metodologia specifică) că „tratamentele” lor funcţionează iar dacă nu reuşesc şi continuă să practice „vindecări spirituale” („divine”, „naturale”, „naturiste”, etc.) să fie mai întâi aspru amendaţi (încât să nu mai fie profitabilă „afacerea cu vindecările”) şi apoi închişi dacă se încăpăţânează să înşele încrederea oamenilor atunci când sunt ei mai slăbiţi şi mai vulnerabili, iar metoda lor „spirituală” de vindecare să fie demascată public şi interzisă a mai fi practicată - sub pedeapsa amenzii şi a închisorii.

51. Orice practică de „medicină spirituală” care nu îndeplineşte criteriile ştiinţei medicale trebuie demascată public şi interzisă a mai fi practicată chiar dacă ea se ascunde sub masca religiei!

52. A aduce în faţă cuvântul religie şi libertate de credinţă nu trebuie să mai fie o justificare pentru a înşela după bunul plac pe naivi şi ignoranţi.

53. Nu am auzit încă de nici un şarlatan care a furat bani de la oameni prin înşelăciune sau impostură care să fie achitat pentru că ar fi susţinut că cei păcăliţi nu ar fi trebuit să-l creadă, că ei au avut liberate de credinţă (au avut libertatea să-i creadă minciunile sau să nu i le creadă) şi deci că el nu e vinovat că ei au fost păcăliţi (înşelaţi).

54. Dacă acest raţionament nu e valabil pentru înşelăciunile materiale nu văd de ce nu ar fi la fel de invalid şi pentru cele „spirituale”.

55. Sau să fie oare suficient pentru cineva care vrea să iasă de sub jurisdicţia legilor societăţii să se autoproclame „zeu”/ „om-zeu”/ „vindecător divin” sau orice i-ar mai trăsni prin cap şi ar suna bine pentru a păcăli fraieri?

56. Să însemne oare că oricine se autoproclamă pe sine ca fiind deţinător al vreo unor miraculoase „calităţi divine” poate să facă ce vrea, poate să înşele pe cine vrea muşchii lui, sub masca promovării unei false „libertăţi de credinţă” şi de religie?

57. Atenţie aşadar societăţi democratice şi state de drept – nu mai lăsaţi şarlatanii şi impostorii „spirituali” să acţioneze nestingheriţi pe teritoriile voastre înşelând pe naivii voştri cetăţeni care le cad în plasă.

58. Şarlatanul (înşelătorul) tot şarlatan este indiferent cum se autodenumeşte (zeitate, avatar, guru, preot, psiholog, filozof, etc.).

59. Pentru stabilirea calităţii sale de şarlatan nu are nici o legătură cum se autoproclamă sau se autodenumeşte ci doar ceea ce face.

***

60. E deci necesar ca şi în acest domeniu „spiritual-religios” să existe nişte „oficii pentru protecţia consumatorului religios” şi nişte legi clare care să-i împiedice pe şarlatani şi escroci să profite de naivitatea sau neatenţia voastră pentru a vă păcăli ori de câte ori au ocazia (de obicei când sunteţi mai slăbiţi din cauza unor afecţiuni fizice sau mentale) cu diferite şiretlicuri cum e cel al „credinţei”.

61. În condiţiile enumerate mai sus şi din nenumărate alte motive pe care nu le mai enumerăm aici se impune stringent standardizarea şi legiferarea strictă a acestui domeniu al activităţilor „religioase”, „spirituale”, „sufleteşti”, etc. pentru a nu mai lăsa pradă înşelării, escrocheriei şi şarlatanismului pe cei mai slabi fizic şi/ sau psihic dintre noi.

***

62. În această direcţie se înscrie deci şi propunerea de Lege pentru Acreditarea funcţionării „zeilor”... descrisă mai sus – Lege care e recomandată de noi spre a fi adoptată cât mai grabnic de orice societate democratică în care se doreşte să funcţioneze statul de drept şi în domeniul „spiritual-religios”.

63. În cadrul Sanctuarelor şi Comunităţilor Trans-Religioase această Lege funcţionează de la sine şi doar potrivit ei va putea fi considerat în cadrul acestor comunităţi cineva „zeu”, „om zeu” sau „purtător de cuvânt oficial al vreunui zeu”." - extras din cartea Noua Ordine Religoasă.

Vezi şi:

Testul de acreditare a activităţii „zeilor”

Campania "Legea Zeilor"

Cui îi datorează închinare Omul Liber?

Video - Despre imposibilitatea relatiei inchinator inchinat

2009-06-23T13:20:00.000-07:00

Despre imposibilitatea relatiei inchinator inchinat

Pieriti de la mine fiinte dornice de inchinare!

Vezi şi:

Cui îi datorează închinare Omul Liber?

Campania "Legea Zeilor"

Video - Declaraţia de Independenţă faţă de zei

2009-06-17T12:40:00.000-07:00

1 Declaraţia de Independenţă faţă de zei - partea 1

http://www.youtube.com/watch?v=-ra5MbYAlmM

2 Declaraţia de Independenţă faţă de zei - partea 2

http://www.youtube.com/watch?v=CRFVl9yuWFQ

Vedeţi şi:

Declaraţia de Independenţă faţă de "zei"

Cui îi datorează închinare Omul Liber?

Declaraţia de Independenţă faţă de "zei"

2009-06-17T11:36:00.000-07:00

1. Având în vedere că Omul Liber nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni,

2. prin prezentul Manifest el îşi declară în mod deschis INDEPENDENŢA faţă de orice „zei”/ „oameni-zei” posibili a exista în realitate şi/sau existenţi doar în capetele unor şarlatani „spirituali” cu mare notorietate şi/sau a unor suferinzi de boli psihice cu specific „spiritual”.

3. Faţă de „zeii” imaginari şi-o declară refuzând să mai cadă în capcanele pe care i le întind în numele lor escrocii şi nebunii care îi promovează şi prin declararea de „război” acestora – prin obligarea lor la a trece Testul de Acreditare a „zeilor” şi astfel a le dovedi pe faţă escrocheria şi/sau nebunia.

4. Faţă de „zeii” posibili „autentici” şi-o declară refuzând sub orice formă să fie pentru aceştia simplii „sclavi mentali” şi fizici, simple „slugi fără cap”, simple trupuri fără minte pe care aceştia să le poată poseda după bunul lor plac, simpli copii psihici pe care aceştia să-i menţină la infinit în ignoranţă şi animalitate pentru a-şi atinge prin ei interesele meschine proprii.

5. Faţă de aceşti posibili „zei autentici” dovediţi ca atare doar prin trecerea Testului de Acreditare a activităţii „zeilor”..., cu cele şase probe ale lui, Omul Liber şi Umanitatea Liberă îşi declară Independenţa şi Suveranitatea obligându-i prin Lege şi prin puterea unită a forţelor lor fizice, intelectuale, emoţionale, volitive, etc. să-şi restrângă activităţile desfăşurate în rândul societăţilor umane la activităţi strict benefice din punct de vedere uman: vindecări clare şi consistente de bolnavi (şi nu tot felul de şarlatanii „curative” care mai din care mai hilare); ajutorări ale evoluţiei tehnicii şi ştiinţei prin descoperiri şi invenţii concrete; manifestări artistice sublime demne de calităţile lor „zeieşti”, etc.

***

6. Iar în măsura în care vreunii din aceşti zei „autentici” (dovediţi doar prin trecerea Testului) încep să încalce independenţa, suveranitatea şi libertatea societăţii umane şi a fiecărui membru al ei, încercând să-şi impună cu forţa bunul lor plac în această societate, încercând să facă din aceasta un gulag de sclavi fără drept de gândire şi discriminare proprie, fără drept la exprimare şi manifestare creativă originală, fără drept la viaţă individualizată şi fără drept de maturizare psihică (religioasă şi de altă natură), fără drept de acces nelimitat la cunoaştere, etc. - atunci acestor „zei-animale-de-pradă” li se va declara în faţă război şi se va deschide pentru ei „sezonul de vânătoare” şi nu se va închide până nu vor fi prinşi şi judecaţi pentru fărădelegile lor, pentru încălcarea legilor umanităţii şi pentru tratarea lipsită de respect fiinţial a omului.

7. Şi apoi vor fi închişi sau ucişi pentru a fi împiedecaţi pe viitor să mai aducă suferinţă asupra societăţii umane.

8. În decursul acestui proces de pedepsire a „zeilor” care încalcă Legea se va face apel la ajutorul altor „zei autentici” care respectă drepturile Fundamentale ale Omului şi Independenţa şi Suveranitatea lui şi vor să-l ajute să şi-o apere.

***

9. Este deci cazul să se pună capăt „intervenţiei divine” arbitrare a tot felul de „zei”/„oameni-zei” şi „reprezentanţi oficiali” ai lor în treburile societăţii umane - să se pună capăt activităţii lor de învrăjbire între ei a celor mai slabi dintre oameni, de pândire şi prindere în capcane mentale perfide a oamenilor neatenţi, ignoranţi şi naivi şi apoi de ducere în sclavie mentală a acestora.

10. Oamenii Liberi îşi declară deci Independenţa şi Suveranitatea faţă de orice „zei” iar în măsura în care se va dovedi că vreunii din aceştia sunt mai mult decât nişte simple creaţii mentale ale unor minţi bolnave de halucinaţii şi deliruri „spirituale” sau a unor minţi perfide şi viclene care au întrezărit în crearea şi promovarea lor mijloace lejere de escrocare a celor mai naivi şi mai slabi (fizic şi psihic) dintre oameni - atunci sunt dispuşi să-şi apere prin război (fizic şi psihic) şi prin orice alte mijloace posibile această Independenţă şi Libertate declarată acum.

11. Decât viaţă chinuită în sclavie mentală (şi fizică) pe moşiile „spirituale” ale unor „zei” sau altora mai bine viaţă trăită în Libertate şi sub stindardul sacru al Libertăţii!

12. Decât viaţă în frică şi teroare faţă de tot felul de „zei-animale-de-pradă” mai bine spirit idealist şi curaj nelimitat în lupta şi vânarea acestor „animale-divine” pentru a le prinde şi deposeda de presupusele lor puteri imaginare sau reale.

13. Şi aceeaşi soartă să-i aştepte pe toţi aceia care, în loc să ia apărarea umanităţii, se ridică împotriva ei.

***

14. E timpul Fraţilor Oameni Liberi de peste tot să acţionăm hotărât pentru a înceta batjocura şi suferinţa nespusă pe care tot felul de „zei” (autoproclamaţi doar în virtutea puterii vorbelor lor perfide şi/sau a cuţitelor pline de sânge pe care le înfig fără regrete în piepturile şi mai ales în spatele celor care se opun mârşăviei lor) sau „reprezentanţi oficiali ai lor” o fac în societatea umană .

15. E timpul ca şi în acest domeniu „religios-spiritual” să înceteze aplicarea sălbatică, animalică a legii forţei şi să fie înlocuită triumfal cu Forţa Legii.

16. E timpul să sfărâmăm lanţurile imaginare (psihice) cu care aceşti şarlatani şi nebuni „divini” ţin în sclavie psihică pe fraţii noştri mai slabi fizic şi psihic.

17. Dacă noi nu o facem nimeni nu o va face!

18. Curaj deci, căci arma noastră este invincibilă: - provocarea (obligarea) tuturor celor cu pretenţii de „zeitate” (şi/sau a reprezentanţilor lor „oficiali”) spre a trece imediat Testul de Acreditare a calităţii de „zeu”...

19. La luptă fraţilor oameni liberi, la luptă! Victoria noastră este aproape şi este inevitabilă!

20. Şi nu daţi nici un pas înapoi: amintiţi-vă mereu că majoritatea absolută, dacă nu chiar toţi, aceşti „zei” nu au nici o putere reală asupra voastră şi a societăţii umane pentru simplul fapt că sunt doar simple creaţi mentale, invenţii viclene, halucinaţii sterile, a unor şarlatani spirituali şi/sau a unor oameni cu grave probleme psihice.

***

21. Duşmanul nostru este deci un amărât de „bau-bau” care odată înţeles ca atare şi privit drept în faţă îşi pierde imediat „ca prin miracol” orice putere ar avea chipurile asupra noastră.

22. Victoria societăţii umane asupra acestor „bau-bauri zeieşti” este inevitabilă pe măsură ce majoritatea membrilor ei se maturizează şi se individualizează psihic.

23. Victoria este deci aproape deoarece iată noi Oamenii Liberi, fiecare pe terenul propriului psihic am învins aceste creaţii conceptuale care înainte ne înrobeau celor care le-au creat în acest scop.

24. Noi am învins!

25. Trebuie acum să-i învăţăm şi pe alţi fraţi ai noştri aflaţi încă în sclavie mentală cum să-şi lepede şi ei lanţurile şi gratiile psihice în spatele cărora sunt ţinuţi legaţi, îngrădindu-li-se astfel dreptul sfânt la libertate psihică pe care îl au ca fiinţe dotate cu raţiune şi discernământ.

26. Gândiţi-vă la bucuria pe care aţi trăit-o în momentul eliberării - aceaşi bucurie o vor trăi şi ei după ce se vor elibera de lanţurile psihice „zeieşti” care le îngrădesc acum libertatea de gândire şi conştiinţă.

27. Gândiţi-vă la faptul că astfel, cei înlănţuiţi mental sunt readuşi de la moarte psihică la viaţă psihică, sunt vindecaţi de raţionamentele greşite de tipul credinţelor dogmatice de o natură sau alta care îi terorizau şi le controlau viaţa din copilărie.

28. Ei nu merită o astfel de suferinţă mentală! Nimeni nu merită o astfel de suferinţă!

29. De aceea, cei care le-au provocat-o şi le-au întreţinut-o (în trecut şi în prezent) trebuie traşi la răspundere pentru mârşăviile lor.

30. Gândiţi-vă la toate acestea şi zâmbiţi fraţilor: noi suntem Liberi! Armele noastre psihice au funcţionat în cazul nostru. Vor funcţiona deci şi în cazul lor!

31. Şi cutremuraţi-vă voi lepădăturilor „divine”, voi animale-umane nedemne de darurile umanităţii pe care Întregul le-a pus în voi.

32. Cutremuraţi-vă căci iată: şarlatania va fost descoperită şi în curând vă veţi primi pedeapsa bine meritată.

33. Cât despre acei sărmani nebuni care chiar cred toate bazaconiile „spirituale” pe care le halucinează şi delirează e clar că locul lor este în instituţii specializate în a-i vindeca de bolile lor mentale şi nu în mijlocul societăţii umane pentru a contamina psihic şi pe alţii cu bolile lor psihice.

34. Şi tremuraţi voi vicleni escroci „spirituali” căci vremea prosperităţii voastre se apropie de sfârşit.

35. Fugiţi şi ascundeţi-vă cât mai aveţi vreme căci altfel închisoarea vă aşteaptă sau cereţi-vă iertare pentru şarlataniile voastre şi căiţi-vă imediat căci astfel pedeapsa vă va fi mai uşoară.

36. Pocăiţi-vă şi veţi fi iertaţi!

37. Lepădaţi-vă de animalitatea din voi şi bucuraţi-vă de plenitudinea umanităţii voastre – nu mică, vă spun, vă va fi bucuria!

***

38. Tremuraţi voi „păpuşarilor divini” şi voi ajutoare de păpuşari, aflaţi în spatele acestor „zei-păpuşi” cu care terorizaţi şi ameninţaţi pe semenii voştri mai slabi de minte - vremea gloriei voastre se află la apus, porţile teatrelor voastre „divine” de bâlci se vor închide în curând iar voi veţi fi prinşi şi batjocoriţi în piaţa publică ca nişte şarlatani ce sunteţi de chiar aceia pe care îi ţineaţi legaţi psihic prin tertipurile voastre meschine.

39. Şi să vă fie ruşine că profitaţi de inocenţa şi naivitatea lor.

40. Şi să vă fie ruşine că încercaţi să-i menţineţi în ignoranţă şi sclavie mentală faţă de voi.

41. Să vă fie ruşine căci voi nu sunteţi oameni, şi nu sunteţi nici animale – voi sunteţi fiare şi brute.

42. Şi de aceea locul vostru este deocamdată doar după gratii unde noi oamenii liberi vom veghea să vedem poate vom putea recupera ceva din umanitatea voastră, poate vă vom putea deschide şi vouă inimile şi minţile spre iubirea de viaţă, spre trăirea în pace şi armonie cu toate fiinţele.

43. În ce-i priveşte pe „zeii” duşi „cu sorcova” aceştia vor trebui adunaţi şi domiciliaţi în „olimpuri psihiatrice” pentru a putea să beneficieze de supraveghere medicală calificată şi a putea astfel cu timpul să fie vindecaţi şi ei de halucinaţiile şi delirurile care le chinuie psihicul de cine ştie când!

44. Aşadar, fraţilor Oameni Liberi, la luptă!

45. Independenţa şi suveranitatea noastră faţă de „zeii” de orice natură ar fi ne-o putem afirma şi menţine nu doar prin vorbe şi declaraţii de independenţă, ci mai ales prin fapte.

46. Prin fapte demne de un Om Liber!

47. La război, luptători pentru libertate!

48. Mulţi confraţi de-ai noştri sunt încă prinşi în lanţuri mentale şi aşteaptă ajutorul nostru pentru a se putea elibera de tirania şi dictatura „divină” a vreunui „zeu-animal-de-pradă”.

49. Dar în curând aceste tiranii religioase vor fi şi pentru ei simple vestigii triste ale istoriei umane fiind înlocuite de Sanctuarele Strălucirii Idealurilor şi Razelor găzduind cu bucurie manifestările plenare ale unei Umanităţi Libere şi Democratice pe toate nivele sale (inclusiv pe acelea ale religiei şi spiritualităţii).

***

50. Şi poate veţi gândi voi: ce luptă e aceasta cu duşmani imaginari (greu vizibili/ mentali)?

51. E o luptă grea fraţilor, mult mai grea decât aceea cu duşmani uşori vizibili!

52. În această luptă trebuie să ţintiţi şi să doborâţi una după alta „păpuşile zeieşti de paie” şi apoi urmând firele cu care ele erau mânuite în mod perfid de păpuşarii „divini” să-i ţintiţi şi să-i doborâţi pe aceştia.

53. Veţi şti că i-aţi doborât atunci când păpuşile lor zac moarte la pământ şi iluzia jocului lor „divin” a fost demascată pentru că în sală s-au aprins luminile şi firele cu care erau manipulate sunt acum vizibile pentru toţi „spectatorii”.

***

54. Atunci „magia” lor de bâlci se prăbuşeşte rănită de moarte şi tirania lor „divină” ia sfârşit în „târgul” în care până atunci erau stăpâni prin controlul jocului „păpuşilor divine”.

55. Şi iată atunci se vor auzi în tot „târgul” strigătele de bucurie ale celor eliberaţi de tirania „păpuşilor zeieşti”:

***

56.- „Păpuşarul „divin” a fost prins!; Păpuşarul „divin” a fost înlănţuit!!!;... Iată că de fapt era şi el doar un simplu om!... Ba, ce zicem!.. Era un şarlatan de cea mai joasă speţă: un şarlatan „divin”!

57.- Iată că acum „Zeii” au murit!; Da: Zeii noştrii „au murit”!!!!

58. Ei erau de fapt doar nişte „păpuşi zeieşti” mânuite prin sfori psihice subtile de însuşi păpuşarul care pretindea că le slujeşte!... Ce impostură perfidă! Ce şarlatanie!!!

59.- Ce orbi am fost fraţilor de nu am văzut până acum excrocheria evidentă!

***

60. Acum însă, să ne bucurăm şi să ne veselim căci iată: suntem liberi fraţilor!

61. Păpuşarul „divin” şi-a dat ultima reprezentaţie „divină” astăzi, iar acum iată-l în lanţuri în faţa noastră aşteptând a fi judecat şi pedepsit pentru fărădelegile lui „divine”!

62. Amintiţi-vă fraţilor această zi şi vă bucuraţi de ea, căci iată: astăzi ne-am declarat independenţa faţă de „zei”!

63. Astăzi ne-am recăpătat demnitatea umană şi libertatea.

64. Şi să învăţăm din greşeli pentru a nu mai cădea iarăşi în sclavie mentală primului „păpuşar divin” cu pretenţii „divine” care se va mai manifesta cu neruşinare în mijlocul nostru”.

Vezi şi:

Video - Declaraţia de Independenţă faţă de zei

Cui îi datorează închinare Omul Liber?

Campania "Legea Zeilor"

2009-06-15T12:47:00.000-07:00

Aici găsiţi (în format text) cuprinsul "Legii zeilor" pe care o propunem spre adoptare de către societăţile civilizate iar AICI o puteţi citi în format PDF.

Pentru a promova acceptarea socială a "LEGII ZEILOR" uploadati pe situl sau blogul vostru, unul din bannerele următoare:

Codul lui HTML il găsiti dând clik pe el - sau aici:

http://s689.photobucket.com/albums/vv253/radulucianalexandru/?action=view&current=legeazeilor164x2261.gif

Linkul de atasat e următorul:

http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/testul-de-acreditare-activitatii-zeilor.html

http://s689.photobucket.com/albums/vv253/radulucianalexandru/?action=view&current=testulzeilor140x158m.gif

Pentru a primii codul HTML al primului baner cu link încorporat sau pentru a mă înştiinţa că participaţi la campania "Legea zeilor" contactaţi-mă:

E-mail:
radu.lucian.alexandru (at) gmail.com

ID Yahoo Messenger:
radu_lucian_alexandru

Puteţi folosi şi unul din bannerele următoare:

ataşându-i un link spre această postare:

http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/testul-de-acreditare-activitatii-zeilor.html

Bloguri care participă la campanie până acum:

http://meet-the-happy-traitor.blogspot.com

http://georgebonea.blogspot.com

http://throughgreenglasses.blogspot.com

Video - Întrebari si Raspunsuri

2009-05-18T13:03:00.000-07:00

Video - Întrebări şi Răspunsuri - Lansare de carte - Cluj Napoca 15 05 2009

8 IR - Întrebări - Este nevoie de o nouă religie?

Vezi si
Religiologia

9 IR - Întrebări - Dumnezeu şi Întregul - creatorul şi credinţa dogmatică.

Scapă Dumnezeu ştiinţei? Poate fi el cunoscut?
Ce realitate evidentă stă în spatele acestui concept?
De ce este nocivă credinţa dogmatică?

Vezi şi:

Întregul nu este un Zeu/ Domn-zeu

10 IR - Întrebări - Visul, credinţa, zeii.

Visul este singurul "sediu" al sufletului.
Psitruvis este numele real cel mai potrivit pentru realitatea specifică sufletului.

Vezi şi Sufletul nu este altceva decât psitruvisul

Mai jos aveţi cartea in format PDF.

Lectură plăcută!

Publish at Scribd or explore others: Religion & Spiritual Books religie eyoterism

Video - 1 si 2- Noua Ordine Religioasa

2009-05-17T12:48:00.000-07:00

Noua Ordine Religioasa - prima parte

Despre Noua Ordine Mondială şi Noua Ordine Religioasa. Aspecte ale istoriei religiei.

Noua Ordine Religioasă - partea 2

Despre Noua Ordine Mondială şi Noua Ordine Religioasa. Despre filosofie, ştiinţă şi religie.
Despre legătura dintre ştiinţă şi religie - religiologia.

Vezi şi:
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/filosofie-stiinta-si-religie.html
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/religiologia.html

Video - 4 si 5 - Sufletul Fiintele absolute si problema zeilor

2009-05-17T11:31:00.000-07:00

3. Despre Întreg/Univers, rugăciune şi "oamenii zei"

1. Întregul/ Cosmosul/ Universul este peste tot la fel cum un metaforic „Ocean Infinit ar fi peste tot, iar „peştii (oricare dintre ei) sunt doar parte din el: îi cuprinde pe toţi în sine - dar el nu este un „peşte.
2. La fel cum o cireadă de vaci împreună cu pajiştea pe care paşte nu este o Vacă Infinită!...
3. La fel cum mulţimea de scaune dintr-o casă împreună cu casa în care stau nu sunt un Scaun mai Mare.

Vezi şi:
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/revelatia-intregului.html
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/intregul-nu-este-un-zeu-domn-zeu.html

4 Sufletul şi Psitruvisul, spiritul inexistent şi alegerea absolută

Sufletul nu are nici o altă existenţă decât cea specifică realităţilor onirice. Lumea visului este lumea sufletului. Numele care reprezintă cel mai bine realitatea specifică sufletului este acela de PSITRUVIS.

Pentru o prezentare mai detaliată a acestor adevăruri vă recomand articolul următor :

http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/sufletul-nu-este-altceva-decat.html

Video - 5 Fiintele absolute si problema zeilor

De obicei cam orice posibilă calitate „a-toate-x pe care am lua-o în considerare, cuprinde în ea:
- fie contradicţii interne proprii (se contrazice ea pe ea însăşi calităţile interne proprii pe care le presupune a exista simultan se exclud reciproc din existenţă); - fie contradicţii cu alte calităţi a-toate-x (calităţile „a-toate-x de obicei se exclud reciproc din existenţă una pe alta); - fie contradicţii evidente cu realitatea (adică ceea ce există în mod clar îi infirmă implicit presupusa existenţă „atoate-x specifică); 68.4- fie toate aceste contradicţii la un loc (acesta fiind cazul cel mai frecvent).
A se vedea pentru o prezentare mai detaliată:
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/distractie-cu-fiinte-absolute-toate-x.html

Video - Radu Lucian - Testul de acreditare a activitatii zeilor

2009-05-17T04:49:00.000-07:00

6 Testul de acreditare a activitatii zeilor

7 Vindecarea divina si nemurirea zeiasca - Testul zeilor

Prezentarea de mai sus a fost facută la lansarea cărţii "Noua Ordine Religioasă", autor Radu Lucian Alexandru, Cluj Napoca, mai, 2009

Pnetru mai multe detalii privind "Problema zeilor" cititi online articolul urmator:
http://noua-ordine-religioasa.blogspot.com/2009/05/testul-de-acreditare-activitatii-zeilor.html

Sau downloadati e-book-ul Testul de acreditare a activitatii zeilor.pdf

Publish at Scribd or explore others: Religion & Spiritual Books religie noua ordine religioa